Oameni buni şi răi, ţin să vă anunţ că m-am mutat. Dar asta nu înseamnă că veţi scăpa de mine. M-am mutat pe www.blogsportiv.com !!! Dacă v-au plăcut articolele scrise de mine, puteţi să citiţi în continuare părerile mele legate de fotbalul românesc şi cel străin, materiale legate de ciclism, de tenis şi celelalte sporturi.
Nu uitaţi, www.blogsportiv.com !!! CLICK AICI !!!
Dacă la finalul Turului Flandrei am rămas uşor surprins de rezultatul cursei, după Paris-Roubaix am rămas de-a binelea şocat. Comparând cu Nick Nuyens, cel care s-a impus duminica trecută, învingătorul din „Cursa Infernului” de anul acesta nu era nici măcar liderul echipei…
Paris-Roubaix a început cu o evadare de şase oameni. Bradley Wiggins (Sky), Marco Bandiera (Quick Step), Mirko Selvaggi (Vacansoleil), Anthony Ravard (Ag2r), Bert de Backer (Skil-Shimano), Luis Pasamontes (Movistar) au fost primii evadaţi ai zilei, însă aceştia n-au rezistat prea mult în fruntea cursei, fiind prinşi destul de rapid de către pluton.
Ceva mai târziu a fost iniţiată o nouă evadare, una mult mai „serioasă” decât precedenta, de această dată fiind angrenaţi opt ciclişti în primă instanţă, însă aceştia aveau să fie urmaţi de încă doi rutieri. Martin Elmiger (Ag2r), Timon Seuber (Netapp), Jimmy Engoulvent (Saur-Sojasun), Mitchell Docker (Skil-Shimano), Nelson Oliveira (RadioShack), David Boucher (Omega Pharma-Lotto), Maarten Tjallingii (Rabobank), David Veilleux (Europcar). De ei s-au mai alăturat Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto) şi Koen de Kort (Skil-Shimano).
Alte date de ordin statistic: Robert Kluge (Skil-Shimano) a fost printe primii răniţi ai acestei curse, fiind implicat într-o căzătură (aş zice că a făcut-o cam devreme). După primele două ore de pedalat, cei mai „grei” ciclişti care au abandonat sunt Vitaly Buts (Lampre), Arnaud Coyot (Saur-Sojasun) şi, cel mai important, Vladimir Gusev (Katusha – un om important pentru Filippo Pozzato).
După 164km parcurşi am intrat în Trouee d’Arenberg, a doua porţiune de pavate de cinci stele din cele patru (a mai fost înainte Aulnoy-lez-Valenciennes – Famars). Se spune că aici nu se decide câştigătorul cursei, însă se pot stabili pierzătorii. Înainte de Arenberg am avut trei căzături în care au fost implicate nume importante. Prima dată l-am putut vedea la pământ pe George Hincapie (BMC Racing), urmat de Roger Hammond şi Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo). Aşadar, motive serioase de îngrijorare pentru Thor Hushovd.
În momentul intrării plutonul pe Tranşeul Arenberg am putut remarca viteza de-a dreptul impresionantă, care l-a desprins pentru câteva zeci de secunde pe Lars Boom. Dar cel mai important eveniment petrecut în acest sector de pavate l-a avut în prim-plan pe Tom Boonen. Belgianul a spart tocmai pe mijlocul drumului cu pietre cubice iar până a fost ajutat de către maşina de asistenţă, au mai trecut vreo două minute. Acesta a continuat cursa, chiar dacă se afla cu mult în urma plutonului în care se aflau Cancellara, Hushovd, Flecha sau Ballan. Aşadar, pe Trouee d’Arenberg am aflat primul dintre pierzători.
Imediat din pluton s-a desprins un grup numeros de rutieri, graţie vitezei mărite (poate şi după ce a „transpirat” vestea că Boonen a rămas în urmă). Ceva mai târziu l-am văzut şi pe Sylvain Chavanel (Quick Step) – iniţial aflat în pluton – cu unele probleme tehnice. Glumind puţin, e posibil ca francezul să-l fi aşteptat pe Tom Boonen, nu trebuie amintită povestea de săptămâna trecută. Cu 69km înainte de final, o căzătură provocată de un om de la Rabobank l-a „prins” şi pe nefericitul zilei, Tom Boonen, cel care a şi abandonat după ce s-a lovit serios la genunchi. Peste nici zece kilometri l-am văzut şi pe Chavanel „muşcând” dintr-o bordură. Prin urmare, mult ghinion pentru Quick Step, care a rămas de căruţă pentru finalul zilei. Tot din categoria cicliştilor care au căzut de mai multe ori a făcut parte şi Bjorn Leukemans (Vacansoleil), un om cotat cu şanse importante pentru victorie.
Cu 47km înainte de final Thor Hushovd încearcă primul său atac, însă Cancellara, în primă instanţă, doar l-a „potolit”, după care a încercat să accelereze. Această ultimă mişcare a produs unele modificări în pluton. Elveţianul a fost urmat de Flecha şi Hushovd (podiumul de anul trecut), din cauza faptului că niciunul dintre ei n-a vrut să ducă o trenă serioasă, au fost ajunşi de Ballan şi Vaitkus, plus Docker, Engolvent, Greipel şi Stangelj, desprinşi din grupul fruntaş. Zece kilometri mai târziu, acelaşi Cancellara a încercat în două rânduri să atace pe Cysoing a Bourghelles, ajungând alături de Hushovd, Ballan şi de Guesdon ceva mai târziu, principalul grup urmăritor. Dar nici această mişcare nu a dat roade, elveţianul fiind ajuns din nou, revărsându-şi frustările pe managerul celor de la Garmin aflat în maşină, pe care l-a urecheat din mers pentru cele declarate săptămâna trecută. 🙂
Aşadar, situaţia cursei cu 30km înainte de final: în frunte se află Lars Bak, Johan van Summeren, Maarten Tjallingii şi Gregory Rast, urmaţi de un al doilea grup format din cei care nu au mai putut ţine pasul cu cei patru (printre aceştia – Leezer, Rasch, Roelandts, Degenkolb, Cooke, Quinzato), iar mai în spate avea să se afle grupul lui Cancellara, Hushovd şi Ballan.
Cu 15km înainte de finiş, pe Carrefour de l’Arbre, Cancellara încercat să atace (desigur, Hushovd şi Ballan l-au urmat instant), însă aceştia n-au putut avansa din cauza unei motociclete care le-a cam blocat drumul. Disperaţi, au repetat procedura peste un minut, însă doar Cancellara şi Hushovd au reuşit să se desprindă, Ballan fiind îndepărtat. De notat şi un conflict între Lars Boom şi Juan Antonio Flecha, care s-au hârjonit de pe biciclete.
Cu doar câţiva kilometri înainte de finiş, Fabian Cancellara îşi joacă ultima şansă. Măreşte drastic viteza, chiar ajunge din postura de a-i întrece pe Bak, Tjallingii şi Rast, însă van Summeren se afla la o distanţă mult prea mare să fie ajuns. Astfel, Belgia îşi poate contoriza un nou succes în „Infernul Nordului”, graţie ciclistului ajuns la 30 de ani de la Garmin-Cervelo.
1. Johan van Summeren (Garmin) 6h07’28”
2. Fabian Cancellara (Leopard) +19″
3. Maarten Tjallingii (Rabobank) + 19″
4. Gregory Rast (RADIOSHACK) + 19″
5. Lars Bak (RABOBANK) +21″
6. Alessandro Ballan (BMC) + 36″
7. Bernhard Eisel (HTC-HIGHROAD) +47″
8. Thor Hushovd (GARMIN-CERVELO) +47″
9. Juan Antonio Flecha (SKY) +47″
10. Mathew Hayman (SKY) +47″
Aşadar, am avut o cursă extrem de interesantă, animată. Încă odată s-a dovedit faptul că Tranşeul Arenberg tranşează cu adevărat şansele unor ciclişti. Ghinionistul zilei a fost de departe Tom Boonen, cel care putea să fie al doilea „Monsieur Roubaix”, după Roger De Flaeminck, cu patru curse Paris-Roubaix câştigate.
Podiumul Paris-Roubaix 2011. Maarten Tjallingii, JOHAN VAN SUMMEREN, Fabian Cancellara (de la stânga la dreapta)
Aşa cum spunea Bernard Hinault, Paris-Roubaix est une connerie. Pentru cei care nu le aveţi cu limba franceză, vă voi traduce în limba engleză (doar nu vă aşteptaţi să vă dau mură-n gură?!): Paris-Roubaix is a bullshit. ŞI ARE PERFECTĂ DREPTATE!
De ce? E simplu. Din totalul de 258km avem nici mai mult nici mai puţin de 52km de pavaj, divizaţi în 27 de secţiuni. Iar dacă mai prinzi şi o vreme ploioasă, ajungi la vorbele fostului mare ciclist francez. Pe ciclişti îi va aştepta un traseu lung şi dificil, iar în cazul în care vom avea o vreme ploioasă, drumurile prăfuite din piatră cubică te pot umple de noroi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut. Finalul va fi la Roubaix, pe velodrom. E puţin probabil ca acolo să avem lupta decisivă, dacă ţinem cont de traseu.
Fabian Cancellara
Principalul favorit al acestei curse Fabian Cancellara, nimeni altul decât ultimul câştigător al cursei Paris-Roubaix. A început acest sezon al clasicelor cu o victorie în E3 Prijs Harelbeke, precum anul trecut, atunci când şi-a mai trecut în cont două Monumente – Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Era de aşteptat să păstreze tradiţia şi anul acesta, însă a trebuit să se mulţumească doar cu locul trei duminica trecută în Flandra. În cazul în care se va impune şi de data aceasta în „Regina Clasicelor”, îl va egala pe Tom Boonen la numărul de victorii – trei.
Tom Boonen (prim-plan), pe velodromul din Roubaix
Din nou, principalul adversar al lui Cancellara va fi Tom Boonen, belgianul pe care l-a învins în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix în cel mai drastic mod. Pe asta se bazează cei care îl dau drept favorit pe elveţian, gândindu-se că istoria se poate repeta. Duminica trecută Boonen a părut lipsit de inspiraţie (şi chiar de vlagă pe final), astfel că îşi va dori să spele ruşinea astăzi, printr-o victorie ce l-ar propulsa pe primul loc în ierarhia câştigătorilor de Paris-Roubaix cu patru curse, la egalitate cu Roger De Vlaeminck.
Hushovd şi a sa medalie de campion mondial
Un alt favorit al ediţiei de anul acesta din „Iadul Nordului” este actualul campion mondial Thor Hushovd. Cu toate că anul acesta n-a reuşit niciun succes notabil la noua sa echipă, Garmin-Cervelo, norvegianul rămâne demn de luat în seamă, un foarte bun om de clasice. Anul trecut s-a clasat pe locul doi, după o luptă la sprint pe velodrom cu un alt favorit de anul acesta din Paris-Roubaix, Juan Antonio Flecha. Spaniolul de la Team Sky este, la rându-i, un ciclist bun de clasice. În istoria Paris-Roubaix, s-a clasat de trei ori pe podium (2005, 2007, 2010).
Chavanel, pe o porţiune de pavate
Pe lista contracandidaţilor se află şi francezul Sylvain Chavanel, cel care a lăsat o impresie extrem de plăcută în urmă cu o săptămână, terminând pe locul doi în Turul Flandrei, în faţa favoriţilor Fabian Cancellara şi Tom Boonen. Aşadar, forma bună a francezului de la Quick Step îl recomandă pentru o figură frumoasă şi în Paris-Roubaix.
Alessandro Ballan
Echipa BMC Racing ne propune doi rutieri interesanţi pentru această cursă. În primul rând vorbesc despre Alessandro Ballan, cel care anul acesta n-a reuşit decât o clasare pe locul 4 în Milano-San Remo, însă e de aşteptat să îl vedem extrem de activ, aşa cum a fost şi în Paris-Roubaix, asta deşi are unele probleme legate de dopaj, fiind suspectat de transfuzii sangvine. Al doilea nume propus de BMC este George Hincapie, un alt om cu rezultate bune în clasice de-a lungul timpului.
Mai jos aveţi cele 27 de secţiuni de pavate. Semnele de plus reprezintă nivelul de dificultate al fiecărei secţiuni în parte. Între paranteze găsiţi kilometrul la care se află secţiunea respectivă, respectiv lungimea.
27. Troisvilles (km 98 – 2200m) +++
26. Viesly (km 104.5 – 1800m) +++
25. Quievy (km 107 – 3700m) ++++
24. Saint-Python (km 115.5 – 1500m) ++
23. Vertain (km 119.5 – 2300m) +++
22. Capelle-sur-Ecaillon – Le Buat (km 126.5 – 1700m) +++
21. Aulnoy-lez-Valenciennes – Famars (km 142.5 – 2600m) +++++
20. Famars – Quérénaing (km 146 – 1200m) ++
19. Quérénaing – Maing (km 149 – 2500m) +++
18. Monchaux-sur-Ecaillon (km 152 – 1600m) +++
17. Haveluy (km 164 – 2500m) ++++
16. Trouée d’Arenberg (km 172 – 2400m) +++++
15. Millonfosse – Bousiginies (km 178.5- 1400m) +++
14. Brillon à Tilloy-lez-Marchiennes (km 183.5 – 1100m) ++
Tilloy – Sars-et-Rosières (km 186 – 2400m) +++
13. Beuvry-la-Forêt – Orchies (km 192.5 – 1400m) +++
12. Orchies (km 197.5 – 1700m) +++
11. Auchy-lez-Orchies – Bersée (km 203.5 – 2600m) +++
10. Mons-en-Pévèle (km 209 – 3000m) +++++
9. Mérignies – Avelin (km 215 – 700m) ++
8. Pont-Thibaut (km 218.5 – 1400m) +++
7. Templeuve l’Epinette (km 224 – 200m) +
Le Moulin de Vertain (km 224.5 – 500m) ++
6. Cysoing – Bourghelles (km 231 – 1300m) ++++
Bourghelles – Wannehain (km 233.5 – 1100m) +++
5. Camphin-en-Pévèle (km 238 – 1800m) ++++
4. Le Carrefour de l’Arbre (km 241 – 2100m) +++++
3. Gruson (km 243 – 1100m) ++
2. Hem (km 250 – 1400m) ++
1. Roubaix (km 258 – 300m) +
Acest articol apare si pe Jurnal de Pariu, probabil cel mai bun blog dedicat pariurilor sportive din România!
Această cursă cu un nume infect s-a desfăşurat în perioada 29 – 31 martie. Turul a constat în patru etape (două având loc în ultima zi, desigur una dintre etape a constat într-un contra-timp individual scurt, care avea să fie decisiv).
Nu cred că greşesc atunci când spun că e un tur al sprinterilor. Deşi traseul conţinea şi uşoare căţărări, sprinterii au ştiut cum să se descurce pentru ca fiecare etapă pe şosea să se termine la sprint masiv. Astfel, cele mai importante nume care au participat în KBC-Driedaagse De Panne-Koksijde au fost: Stijn Devolder, Romain Feillu, Borut Bozic, Lieuwe Westra (Vacansoleil), Theo Bos (Rabobank), Mark Renshaw, Alex Rasmussen (HTC-Highroad), Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto), Danilo Hondo (Lampre), Filippo Pozzato (Katusha), Bradley Wiggins (Sky), Peter Sagan (Liquigas), Alessandro Ballan (BMC), Sylvain Chavanel (Quickstep).
Prima etapă, cea de la Middelkerke la Zottegem (194km) a fost câştigată la sprint de Andre Greipel după ce grupul evadaţilor (din care a făcut parte şi neamţul) a fost prins, la propriu vorbind, pe ultima sută de metri. De notat accidentarea destul de urâtă a lui Leif Hoste (Team Katusha), care s-a „julit” nu la cot, ci la faţă. După Greiepl au urmat Lieuwe Westra, Dmitryi Muravyev, Vladimir Gusev şi Romain Feillu. La general conduce Greipel, urmat de Bert de Backer (Skil-Shimano), cel care a prins secunde de bonificaţie graţie sprinturilor repertoriate.
Etapa a doua a fost cea mai lungă a turului, cicliştii având de parcurs 219km pe ruta Oudenaarde – Koksikde. O etapă care avea să producă o schimbare în clasamentul tricoului galben, întrucât Andre Greipel fusese distanţat la peste cinci minute faţă de pluton, pierzând astfel orice şansă de a mai câştiga KBC-Diredaagse De Panne-Koksijde. O vină pentru care s-a produs acest ecart o poartă vântul, care a pus probleme celor mai mulţi rutieri. Tot în această etapă am avut, pe lângă sprinturi, şi căţărări repertoriate. Punctele obţinute pe cele şase ascensiuni au fost împărţite frăţeşte între Mikael Delage (FDJ) şi Mikhail Ignatiev (Katusha). Etapa a fost câştigată la sprint de către Denis Galimzyanov (Katusha), tânărul ciclist rus aflându-se la prima victorie din cariera profesionistă, după ce a arătat o formă bună în primele curse ale sezonului.
Etapele a treia respectiv a patra s-au desfăşurat în aceeaşi zi. Sprintul de dimineaţă a fost câştigat de Jacolo Guarnieri (Liquigas) după ce a parcurs 111km în 2h 32′ 11″, urmat la acelaşi timp de Galimzyanov (iată cât de aproape a fost să-şi treabă în cont prima sa „dublă”), Jimmy Casper, Kenny van Hummel sau Alexander Kristoff (BMC). În urma acestui rezultat, Bert de Backer (Skil-Shimano) avea să urce pe prima poziţie în clasamentul general, detronândul pe Lieuwe Westra, care a trecut pe doi, urmat pe Arnaud van Groen. Ceva mai târziu avea să urmeze contra-timpul individual, pe care l-aş câştigat Sebastien Rosseler (RadioShack). Graţie ecartului de 14″ faţă de Lieuwe Westra, cel care a terminat al doilea această etapă, a reuşit să urce pe prima poziţie în clasamentul general final, astfel că proverbul „Când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Alţi doi rutieri de la RadioShack au completat top ten-ul. Michal Kwiatkowski a ocupat locul trei, iar Dmitry Muravyev locul şapte. Aşadar:
1. Sebastien Rosseler RadioShack 12h 21′ 33″
2. Lieuwe Westra Vacansoleil + 6″
3. Michal Kwiatkovski RadioShack + 14″
4. Sylvain Chavanel QuickStep + 18″
5. Bert Grabsch HTC + 22″
6. Andryi Grivko Astana + 24″
7. Dmitryi Muravyev RadioShack + 26″
8. Rick Flens Rabobank + 30″
9. Tomas Vaitkus Saur-Sojasun + 34″
10. Vladimir Gusev Katusha + 51″
Al doilea monument al anului a fost unul realmente nebun, cu numeroase răsturnări de situaţie şi cel mai important, cursa n-a fost câştigată de către unul dintre favoriţi, ceea ce a făcut finalul mult mai dramatic. Un alt fapt care a animat situaţia cursei a constat în acele transmisiuni din interiorul maşinilor, prin care puteam asculta (şi vedea) ce fac managerii în maşină, ce indicaţii dau etc. Au fost destule momente simpatice în care au fost implicaţi managerii echipelor.
Ziua a început cu o evadare formată din cinci oameni: Roger Hammond (Garmin), Jeremy Hunt (Sky), Stefan van Dijck (Verdana), Mitchell Docker (Skil-Shimano) şi Sebastien Turgot (Europcar). În spatele acestora se afla un grup destul de numeros, printre care se aflau şi Cavendish, Haussler, Eisel, Boasson-Hagen, Greiepl, Gusev, Selvaggi, Steegmans, Kroon sau Tjallingii. Pe parcursul acestei zile am avut numeroase căzături. Hushovd, Burghardt, Malacarne, Posthuma sau Vanmarcke sunt doar câteva nume implicate în accindente pe parcursul acestei curse. Cu 121 km înainte de finiş, Grivko de la Astana, unul din cei mai activi oameni ai cursei, a fost cel care a încercat să atace pentru a prinde grupul din faţă, astfel că ritmul a fost unul mai alert în rândul plutonului.
Pe Paterberg (175km), din plutonul iniţial s-a rupt un grup mai mare în care se aflau cei mai mulţi favoriţi, care au ajuns grupul celor cinci din faţă. Câţiva kilometri mai târziu, pe Kopenberg, Philippe Gilbert a fost cel care a încercat un atac ce a destabilizat plutonul, astfel că în fruntea cursei au ajuns Sylvain Chavanel (Quick Step) şi Simon Clarke (Astana). Cu 60km înainte de final, Boasson Hagen şi Lars Boom se alătură primului grup, în spatele lor plasându-se Gilbert şi Leezer. Pe căţărarea de pe Molenberg (48km) l-am văzut pe Cancellara ajunând în postura de a duce trena, asta după ce oamenii săi au rămas în urmp din cauza atacurilor date (cel al lui Gilbert a cântărit cel mai mult).
Cu 45 de kilometri înainte de final, Philippe Gilbert a spart, însă din fericire pentru el, nu se afla pe o porţiune de pavate, ci pe asfalt. Doi kilometri mai târziu, Boonen a încercat un atac, unul destul de modest (poate pentru a-l lăsa şi mai în spate pe Gilbert), care a fost repliat de acţiunea lui Fabian Cancellara, cel care a ajuns chiar să se distanţeze de grupul în care se afla şi Boonen. Practic, belgianul şi-a aprins singur fitilul şi şi-a dat foc la valiză, aşa cum a spus-o şi unul dintre comentatorii cursei. De notat reacţia managerului echipei Quick Step: „It’s too strong, it’s too strong. It’s not normal”, legat de evoluţia incredibilă a lui Cancellara.
Astfel, grupul Boonen a fost ajuns de plutonul în care se afla şi Gilbert, în vreme ce Cancellara se distanţase chiar la peste un minut alături de Sylvain Chavanel, cel care nu s-a implicat deloc în trenă, astfel că elveţianul s-a văzut într-o postură care nu-i convenea deloc. De aceea, pe căţărarea de pe Muur-Kapelmuur grupul din frunte a pierdut zeci de secunde, ajungându-se la contact vizual între grupul lui Cancellara şi cel al lui Boonen şi Gilbert, acesta din urmă fiind cel care a dus trena. Cancellara s-a văzut nevoit să atace, însă a fost ajuns. Practic, în grupul lui Cancellara se aflau acum Sylvain Chavanel (cel care a dovedit că mai are rezistenţă), Filippo Pozzato, Alessandro Ballan şi Bjorn Leukemans, urmaţi la câteva secunde de Nick Nuyens, Tom Boonen, Stijn Devolder şi Philippe Gilbert, grup în care s-au mai înscris George Hincapie şi Geraint Thomas, cel care devenea unul dintre favoriţii cursei în cazul în care se ajungea la sprint!
Cu 12km înainte de final, Gilbert declanşează un atac, Fabian Cancellara rămânând aproape blocat, fără replică. Belgianul născut chiar în zona Flandrei (deci juca pe teren propriu) se distanţase, fiind urmat de Ballan şi Leukemans la 14 secunde. Omul celor de la Omega Pharma-Lotto s-a văzut ajuns cu 8km înainte de final, astfel că era de aşteptat să avem noi atacuri din partea celor care se aflau mai în spate. Acestea n-au întârziat să apară. Ballan şi Langeveld şi-au încercat norocul, însă ceilalţi rutieri au ştiut să contracareze.
La intrarea în ultimul kilometru, trei oameni au reuşit să se distanţeze – Fabian Cancellara, Nick Nuyens şi omul lui Chavanel, SYLVAIN CHAVANEL (ştiu că vă gândeaţi la Tom Boonen, un om căruia i s-ar fi potrivit perfect acest final, câştigând Gent – Wevelgem în acest mod). Cei trei s-au bătut la sprint. Chavanel părea că se află în frunte, a fost ajuns de Nuyens, iar în cele din urmă a rămas în frunte, omul lui Saxo Bank fiind cel care câştigă Turul Flandrei.
1 Nick Nuyens (Saxo Bank Sungard)
2 Sylvain Chavanel (Quickstep Cycling Team)
3 Fabian Cancellara (Leopard Trek)
4 Tom Boonen (Quickstep Cycling Team)
5 Sebastian Langeveld (Rabobank Cycling Team)
6 George Hincapie (BMC Racing Team)
7 Björn Leukemans (Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team)
8 Staf Scheirlinckx (Veranda’s Willems – Accent)
9 Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto)
10 Geraint Thomas (Sky Procycling)
Sincere felicitări pentru SYLVAIN CHAVANEL, omul-cursei după părerea mea şi a multor fani a ciclismului!!!
Un tur scurt, de trei zile, dar extrem de concis. Practic am avut de toate în aceste trei etape – prima a fost una pentru căţărători, a doua pentru sprinteri, iar pentru ultima zi organizatorii ne-au propus un contra-timp individual, de 7 kilometri. Multe nume importante au luat parte în această cursă. Andreas Kloden (RadioShack), Bradley Wiggins (Team Sky), Ryder Hesjedal (Garmin-Cervelo), fraţii Schleck (Leopard-Trek), Samuel Sanchez (Euskaltel), Alexander Vinokourov (Astana) sau Rein Taaramae (Cofidis). Numărul 1 a fost purtat de Pierrick Fedrigo, cel care a câştigat ediţia de anul trecut.
Prima etapă, şi totodată cea mai lungă (198 km), a pornit din Porto Vecchio şi s-a terminat pe Col de l’Ospedale. Deşi Andy Schleck părea a fi liderul echipei Leopard Trek, fratele său Frank a încercat un atac pe final care, în cele din urmă, a fost unul câştigător. La 16 secunde a sosit Vasili Kiryienka (Movistar), Rein Taaramae (Cofidis), David Lopez Garcia (Movistar), Alexandre Geniez (Skil-Shimano) şi restul. În clasamentul general, distanţa dintre Frank şi locul secund avea să fie de 20 de secunde, graţie secundelor de bonificaţie. A doua etapă a fost una extrem de scurtă ce s-a disputat sâmbătă dimineaţa în Porto Vecchio, o comună din Corisca, zonă unde s-a născut nimeni altul decât Napoleon. Doar 75 de kilometri au avut de parcurs rutierii, pe un drum destul de plat. Desigur era de aşteptat să avem un sprint final masiv, ceea ce s-a şi întâmplat. Sub două ore – atâta i-a trebuit lui Simon Geschke (Skil-Shimano) pentru a câştiga etapa de azi (1h 43′ 10″), aceasta reprezentând prima sa victorie din cariera de profesionist, fiind urmat de Manuel Antonio Fischer, Laurent Mangel (Saur-Sojasun) şi ceilalţi. La general nu s-au produs modificări semnificative, Cyril Gautier urcând până pe locul 6, în locul lui Serguey Lagutin. În etapa de contra-timp de sâmbătă după-amiaza nu s-au produs surprize. Deşi Frank Schleck nu excelează la acest capitol, s-a descurcat suficient cât să nu piardă prea multe secunde din ecartul faţă de Kiryenka. Andreas Kloden a câştigat ultima etapă din Criterium International, urmat de Bradley Wiggins, Jacob Fuglsang, David Zabriskie, Andrew Talansky sau noua senzaţie Jerome Coppel, un tânăr ciclist francez care a obţinut nişte rezultate foarte bune în ultimul timp. Aşadar, acesta ar fi clasamentul general:
1. Frank Schleck Leopard 7h 13′ 12″
2. Vasili Kiryienka Movistar + 13″
3. Rein Taaramae Cofidis + 30″
4. Alexandre Geniez Skil-Shimano + 1’14”
5. Tiago Machado RadioShack + 1’15”
6. Jean-Christophe Peraud Ag2r + 1’16”
7. Ryder Hesjedal Garmin Cervelo + 1’19”
8. Pierrick Fedrigo FDJ + 1’23”
9. David Lopez Garcia Movistar + 1’25”
10. Serguey Lagutin Vacansoleil + 1’25”
Clasică ce s-a disputat duminică, la doar o zi după Prijs Vlaanderen, fapt ce a fost destul de contestat datorită faptului că unii rutieri ar fi vrut să participe şi în Prijs Vlaanderen şi în Gent – Wevelgem, dar nu au putut din cauza timpului de refacere prea scurt. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Bernhard Eisel, cel care a purtat anul acesta tricoul cu numărul 1. Alături de rutierul austriac, din echipa HTC-Highroad au mai făcut parte Mark Cavendish şi Mark Renshaw. Dintre toate cele 25 de echipe ce au luat startul, HTC părea să alinieze cele mai „grele” nume. Alţi ciclişti importanţi care porneau cu şanse la câştigarea acestei clasice: Tyler Farrar, Thor Hushov (ambii de la Garmin, cu menţiunea că Hushovd a participat şi în Prijs Vlaanderen, campionul mondial având un rol secundar în aceste două curse!!!), Romain Feillu (Vacansoleil), Tom Boonen, Gerald Cioek (ambii Quick Step), Philippe Gilbert, Andre Greipel (ambii Omega Pharma-Lotto), Daniele Bennati, Stuart O’Grady (ambii Leopard-Trek), Juan Antonio Flecha (Team Sky) sau unul dintre favoriţii mei în materie de sprinteri, Denis Galimzyanov (Tean Katusha).
Cursa având ca punct de pornire Deinze şi care s-a terminat la Wevelgem (205 km) a avut un profil care promitea un final în sprint, fapt ce s-a şi întâmplat în ciudat faptului că Ian Stannard (Team Sky) şi Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto) au încercat să atace pe final. Soarta competiţiei s-a decis la sprint, iar Tom Boonen a reuşit să câştige etapa la mai puţin de o bicicletă distanţă de Daniele Bennati (Leopard). De notat faptul că pe ultima sută de metri (la propriu vorbind) a avut loc un accident în care au fost impicaţi Yoann Offredo şi Leonard Duque (ambii FDJ). Tot de un accident a avut parte şi Mark Cavendish. La final, Boonen a declarat: „E adevărat că aş fi preferat să particip în E3 Prijs Vlaanderen – Harelbeke, dar echipa a decis să concurez aici”. Legat de duelul său cu Fabian Cancellara din Turul Flandrei de duminică, a ţinut să precizeze: „Fabia a câştigat sâmbătă şi e într-o formă bună, dar eu am câştigat astăzi iar forma mea e din ce în ce mai bună. Sunt pregătit pentru Turul Flandrei”.
1. Tom Boonen Quick Step
2. Daniele Bennati Leopard
3. Tyler Farrar Garmin Cervelo
4. Andre Greipel Omega Pharma-Lotto
5. Jurgen van de Walle Omega Pharma-Lotto
6. Dries Devenyns Quick Step
7. Bernhardt Eisel HTC-Highroad
8. Kristof Goddaert Ag2r
9. Lars Boom Rabobank
10. Baden Cooke Saxo Bank
800.000 de oameni. Cam atâţia vor fi prezenţi pe marginea şoselei duminică în Turul Flandrei. Sau cel puţin aşa pronostichează organizatorii. Deşi la primă vedere ar părea un număr imens pentru un sport ca ciclismul, trebuie să ţinem cont de locul unde se dispută cursa. Belgia este o ţară cu o tradiţie bogată în ciclism, care ofertă mulţi ciclişti valoroşi şi multe curse interesante. Iar dacă stăm să se gândim că Turul Flandrei se înscrie în seria celor cinci monumente, ajungem să dăm crezare celor spuse de organizatorii competiţiei.
Fanii ciclismului îşi aduc aminte de victoria de anul trecut a lui Fabian Cancellara, atunci când marele favorit al localnicilor dar şi al cursei înaintea luării startului, Tom Boonen, a fost realmente zdrobit de către elveţian. Cancellara, cel care pe atunci evolua pentru Saxo Bank, venea după o victorie în Prijs Vlaanderen Harelbeke. Trebuie ştiut faptul că şi în acest an elveţianul s-a impus în Prijs Vlaanderen Harelbeke. Să fie un semn?
Philippe Gilbert este un alt rutier cu şanse reale de a se impune în Flandra. Anul trecut a terminat pe locul 3, însă acesta s-a impus în Amstel Gold Race şi Giro di Lombardia. Cotat drept mare favorit în Milano – San Remo, belgianul s-a clasat abia pe ultimul loc de pe podium, după ce a atacat puţin prea devreme. Garmin mizează pe trei oameni. Heinrich Haussler, Thor Hushovd şi Tyler Farrar – aceştia sunt oamenii aruncaţi în luptă pentru Turul Flandrei. Sunt nume interesante, însă la cum văd eu lucrurile, niciunul dintre aceşti trei oameni de la Garmin-Cervelo nu are şanse reale să câştige acest monument, decât dacă ceilalţi doi oameni pe care i-am amintit mai sus vor avea probleme serioase, fie tehnice, fie fizice.
Alessandro Ballan de la BMC Racing pare un alt nume demn de luat în seamă. Ciclistului italian pare să-i convină profilul acestei clasice. Acesta a părut în formă în acest start de sezon. A ocupat un onorabil loc patru în Milano – San Remo, plus alte clasări bune în restul curselor la care a luat startul. Alte nume care se pot impune: Filippo Pozzato (Team Katusha), Juan Antonio Flecha (Team Sky), Peter Sagan (Liquigas), Stijn Devolder (Vacansoliel).
Ediţia de anul acesta a Turului Flandrei are un profil care promite o cursă cu totul şi cu totul nebună. Prima căţărare (Tiegemberg) este plasată la kilometrul 68. Primele probleme pentru ciclişti vor apărea odată cu cea de-a şaptea căţărare (Oude Kwaremont – 170km), urmată de Paterberg şi Koppenberg.
Un tur de şapte etape, toate pe şosea. Aici mi se pare că organizatorii au greşit puţin, probabil că un contra-timp individual în ultima etapă ar fi animat soarta acestei competiţii, şi aşa dominate fără drept de apel de către cel care avea să câştige în cele din urmă Turul Catalunyei. Totuşi, această competiţie câştigă în ochii mei datorită faptului că nu s-au acordat secunde de bonificaţie. Anul trecut s-a impus Joaquim Rodriguez, pe atunci aflat la primul sezon în tricoul celor de la Team Katusha, urmat de Xavier Tondo şi Rein Taaramae. Cele mai importante nume de anul acesta au fost Danilo Di Luca (purtătorul tricoului cu numărul 1, din cauza absenţei lui Rodriguez, colegul său de la Team Katusha), Albert Contador (Saxo Bank), Cadel Evans (BMC, care mai mult a participat pentru a se antrena în vederea curselor din luna aprilie la care va lua startul), Igor Anton (Euskaltel), Levi Leipheimer (RadioShack), Ivan Basso (Liquigas), Carlos Sastre şi Denis Menchov (Geox), Alessandro Petacchi şi Michele Scarponi (ambii Lampre). Deşi au luat startul 24 dintre cele mai importante echipe din lumea ciclismului, multe dintre aceştia au trimis rutieri mai „de duzină”. Este cazul unor formaţii precum HTC-Highroad, Rabobank sau Quick Step. Ce-i drept, s-au desfăşurat destule curse în paralel cu Turul Catalunyei, deci managerii acestor echipe au o scuză. 🙂
Prima etapă a fost una de încălzire pentru toată lumea. Cicliştii au avut de parcurs 167 de kilometri, pe parcursul cărora s-a numărat şi o căţărare de categoria I. Finalul a fost la sprint, astfel că letonul Gatis Smukulis (HTC-Highroad) şi-a trecut în cont prima victorie în cariera de profesionist. Ziua următoare a fost una la fel de liniştită pentru pluton, care a avut de pedalat cu doi kilometri în plus faţă de etapa de ieri. Locul doi la general, Alessandro Petacchi, s-a impus în cel de-al doilea sprint final al acestei competiţii, neavând practic adversari redutabili. Etapa a treia avea să fie etapa regină a actualei ediţii a Turului Catalunyei, datorită profilului extrem de dificil, care i-a determinat pe mulţi rutieri să abandoneze. O căţărare repertoriată de categoria a doua, două de categoria întâi şi una de categorie specială, chiar pe final. După cum poate era de aşteptat, Alberto Contador a fost cel care s-a impus, la 23 de secunde faţă de principalii urmăritori, Scarponi şi Leipheimer. Următoarele zile au fost dedicat sprinterilor. Rând pe rând, Manuel Cardoso (Team RadioShack – pentru al optulea succes din acest sezon), Samuel Dumoulin (Cofidis), Jose Joaquin Rojas Gil (Movistar) şi din nou Samuel Dumoulin, au câştigat restul etapelor. La general, liderul a rămas neschimbat. De menţionat faptul că Levi Leipheimer a dispărut de pe locul 2 la final.
Concluzie: Alberto Contador a trudit doar într-o singură zi pentru a câştiga acest tur. Părerea mea este că „El Pistolero” nu a a avut adversari. După cum spuneam Evans a fost în stand-by, Basso a fost prea rigid pentru a da cuiva bătăi de cap, în vreme ce Leipheimer şi Scarponi nu au avut calitatea necesară pentru a-l întrece la general.
1. Alberto Contador Saxo Bank 29h 24′ 42″
2. Michele Scarponi Lampre + 35″
3. Daniel Martin Garmin + 35″
4. Chris Horner RadioShack + 35″
5. Rigoberto Uran Sky + 38″
6. Xavier Tondo Movistar + 38″
7. Ivan Basso Liquigas + 38″
8. Cadel Evans BMC + 50″
9. Kevin Seeldraeyers Quick Step + 1’12”
10. Bauke Mollema Rabobank + 1’12”
S-a disputat în partea belgiană a Flandrei, acea regiune din nord-vestul Europei care aparţine de trei state (Belgia, Franţa şi Olandra). De altfel, această regiune este una des „vizitată” de către ciclişti, numeroase curse având loc în această regiune – pe lângă Dwaars door Vlaanderen, mai sunt Prijs Vlaanderen Harelbeke, Turul Flandrei şi restul curselor care doar trec pe aici. Matti Breschel (pe atunci legitimat la Saxo Bank, actualmente membru al echipei Rabobank), avea să câştige ediţia de anul trecut, devansându-i pe Björn Leukemans (Vacansoleil) şi Niki Terpstra (pe atunci legitimat la Team Milram, actualmente membru al echipei Quick Step).
Deşi această cursă nu poate fi considerată una de referinţă, în condiţiile în care nu face parte din 2011 World UCI Tour, au participat nume grele din lumea ciclismului. Astfel, Tom Boonen (Quick Step), Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto), Denis Galimzyanov (Katusha), Fabian Cancellara (Leopard), Alessandro Ballan (BMC), Juan Antonio Flecha (Sky), Heinrich Haussler sau Tyler Farrar (ambii Garmin-Cervelo). Ţinând cont de numele prezente, dar şi de traseu, pare a fi o clasică dedicată mai degrabă sprinterilor, deşi nu ar fi fost de exclus o evadare.
Rutierii au avut de parcurs 201 km până la finalul ce se aştepta a fi un sprint masiv. Dar iată că aceste aşteptări nu s-au concretizat, iar evadarea care, în cele din urmă, i-a numărat pe Juan Antonio Flecha (Sky), Nick Nuyens (Saxo Bank) respectiv Fredric Amorison (Landbowkrediet). Dintre aceştia, doar ultimul nu a reuşit să ţină pasul până pe ultimul kilometru, fiind „înghiţit” de către plutonul care venea puternic din urmă. Avansul evadaţilor scădea pe măsură ce se apropiau de linia de finiş, ba chiar au fost ajunşi de pluton, însă Nick Nuyens a reuşit să-i „păcălească” pe toţi, atacând cu succes când ceilalţi doar se pregăteau.
1. Nick Nuyens Saxo Bank Sungard 4h 39′ 57″
2. Geraint Thomas Team Sky
3. Tyler Farrar Garmin Cervelo
4. Mathew Hayman Team Sky
5. Marco Marcato Vacansoleil
6. Baden Cooke Saxo Bank Sungard
7. Leif Hoste Team Katusha
8. Thomas Leezer Rabobank
9. Tom Bonnen Quick Step
10. Dominique Rollin FDJ
Seria clasicelor primăverii a continuat cu o cursă mai mult decât interesantă. Pe data de 26 martie a avut loc Prijs Vlaanderen, care s-a desfăşurat în Harelbeke pe parcursul a 203 km. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Fabian Cancellara, ciclistul de atunci al echipei Saxo Bank având să îşi înceapă seria de victorii în clasice. Desigur, ciclistul elveţian nu avea cum să lipsească anul acesta, el fiind purtătorul tricoului cu numărul 1. Alte nume interesante care au participat anul acesta: Thor Hushovd, Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo), Gerald Ciolek, Niki Terpstra (Quick Step), Jurgen van de Walle (Omega Pharma-Lotto), Lars Boom (Rabobank), Sergey Ivanov (Katusha), Thomas Voeckler (Europcar) ş.a.
Profilul acestei curse a fost destul de plat, cu unele denivelări în apropierea liniei de finiş. Şi de această dată era de aşteptat să avem un sprint final masiv. La fel ca şi în Dwaars door Vlaaderen, toate aşteptările au fost anihilate de numeroasele atacuri care s-au înregistrat pe ultimii 20-30 de km. De notat numeroasele probleme pe care le-a avut Fabian Cancellara, cel care părea a fi ghinionstul zilei. Cu 69 de kilometri înainte de final a suferit o căzătură, iar peste doar doisprezece kilometri a avut probleme cu lanţul care l-au determinat să-şi schimbe bicicleta.
Cu toate că a pierdut timp preţios, elveţianul a reuşit mereu să revină în pluton, iar pe final l-am putut vedea chiar în fruntea cursei, desprins la aproximativ un minut faţă de grupul urmăritor. Deşi nimeni nu ar fi crezut, ecartul a rămas intact. Cancellara a dovedit din nou, dacă mai era cazul, că în ciuda aptitudinilor excelente de contra-timpist, el este şi un foarte bun om de clasice. Iată că rutierul lui Leopard îşi deschide seria victoriilor la fel ca şi anul trecut, în Prijs Vlaanderen.
1. Fabian Cancellara Leopard 4h 34′ 51″
2. Jurgen Roelandts Omega
3. Vladimir Gusev Katusha
4. Sep Vanmarcke Garmin
5. Bram Tankink Rabobank
6. William Bonnet FDJ
7. Heinrich Haussler Garmin
8. Sebastien Hinault Ag2r
9. Stuart O’Grady Leopard
10. Sergey Ivanov Katusha
Dragi prieteni, oficial a început sezonul clasicelor. În perioada martie-aprilie se vor desfăşura cele mai multe (şi totodată cele mai frumoase) curse de o zi din calendarul UCI. Sâmbătă a avut loc Milano – San Remo, primul MONUMENT din 2011. „Clasica primăverii”, aşa cum mai este denumită această cursă, îi avea ca favoriţi înainte de start pe Heinrich Haussler, Philippe Gilbert, Oscar Freire, Mark Cavendish, Thor Hushovd sau Tyler Farrar.
Cursa a început cu Takashi Miyazawa (Farnese) în centrul atenţiei, plutonul omagiind victimele cutremurului din Japonia. Campionul nipon pe şosea a fost primul care a atacat, fiind urmat de Mikhail Ignatiev (Katusha), Alessandro De Marchi (Androni) respectiv Nico Sijmens (Cofidis). După 60 de kilometri, avansul evadaţilor a ajuns la 12’30”, aceştia reuşind să-l meniţină până la 10′ vreme de încă o oră.
Cu 90 de km înainte de final, ecartul dintre evadaţi şi pluton a coborât până la două minute. Înainte de căţărarea de pe Le Manie, un accident în rândul plutonului a schimbat total faţa cursei. Oscar Freire şi Thor Hushovd, doi dintre favoriţii cursei, au rămas în urmă, astfel că în faţă s-a format un grup de 44 de oameni (printre care se aflau Ballan, Miyazawa, Pozzato, Petacchi, Goss, Nibali, Sagan, Gilbert, Greipel, Bennati, O’Grady, Boonen, Chavanel, Haussler sau Boasson Hagen). Prin urmare, alte nume importante care au rămas în urmă alături de Freire şi Hushovd au fost Bradley Wiggins, Tyler Farrar, Mark Cavendish sau Giovanni Visconi.
Cu 40 de km înainte de final, ecartul dintre evadaţi şi primul grup urmăritor a fost de două minute, acesta înjumătăţindu-se în ciuda trenei impuse de BMC şi Omega-Pharma Lotto 15 km mai târziu, atunci când Nibali a pornit pe urmele celor din fruntea cursei. Cu 10 km înainte de final, patru oameni au încercat o „mişcare” în primul grup – Steve Chainel, Yoann Offredo (ambii FDJ), Stuart O’Grady (Leopard) şi Greg van Avarmaet (BMC) – acesta din urmă încercâd peste un kilometru un nou atac. Primul rutier care n-a putut să ţină ritmul a fost Chainel, cel care s-a văzut întrecut de către Vincenzo Nibali. Cu 5 km înainte de final s-a înregistrat o căzătură, în primul rând datorită ploii care îngreuna tot mai mult iar apoi datorită drumului îngust şi şerpuit. La intrarea în San Remo, avansul lui Greg van Avermaet a ajuns la cinci secunde, însă e apreciabil modul în care s-a luptat pentru acest ecart. Cu 2.5 km înainte de final, francezul Yoann Offredo încearcă un atac, dar oamenii din spate nu i-au permis mai multe. Finalul a fost unul în sprint, iar în toată această dezordine, Matt Goss a ştiut să aleagă drumul potrivit pentru a fi în fruntea cursei. Practic, singurul adversar al lui Goss pe ultima sută de metri a fost Fabian Cancellara, însă contra-timpistul celor de la Leopard Trek n-a reuşit să-i pună mari probleme sprinterului echipei HTC, astfel că Matthew Goss iese învingător în „Clasica Primăverii”, demonstrând că HTC poate trăi şi fără Mark Cavendish.
Clasament final:
1 Matthew Harley Goss (Aus) HTC-Highroad 6:51:10
2 Fabian Cancellara (Swi) Leopard Trek
3 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto
4 Alessandro Ballan (Ita) BMC Racing Team
5 Filippo Pozzato (Ita) Katusha Team
6 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD
7 Yoann Offredo (Fra) FDJ
8 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale 0:00:03
9 Greg Van Avermaet (Bel) BMC Racing Team 0:00:10
10 Stuart O’Grady (Aus) Leopard Trek 0:00:12
Matthew Goss
Nu cred că sunt singurul amator de ciclism care crede că în ultima vreme cursele din Italia au crescut cu mult în calitate (nu că ar fi fost proaste înainte). De exemplu, această ediţie de Tirreno-Adriatico mi s-a părut mult mai atractică decât Paris-Nisa. Poate şi prezenţa marilor nume a dat mai mult farmec acestei curse. Dacă în „Cursa Soarelui” cei mai importanţi ciclişti care au luat startul au fost Tony Martin, Frank Schleck, Luis Leon Sanchez, Levi Leipheimer, Andreas Kloden sau Peter Sagan, în Tirreno-Adriatico i-am avut pe Giovanni Visconti, Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Damiano Cunego, Michele Scarponi, David Arroyo, Cadel Evans, Andy Schleck sau Philippe Gilbert. Alte nume interesante propuse de organizatorii italieni ar fi şi cele ale lui Mark Cavendish, Alessandro Petacchi, Tyler Farrar, Thor Hushovd, Andre Greipel sau Oscar Freire (deşi acesta a devenit mai degrabă un om de clasice) – de departe „crema” sprinterilor.
Spre deosebire de cursa desfăşurată în paralel în Franţa, Tirreno-Adriatico a început în 9 martie şi s-a terminat în 15. Aşadar, am avut doar şapte etape, faţă de cele opt din Paris-Nisa. Totodată, în Italia am avut două etape de contra-timp (în prima şi ultima etapă – unul pe echipe, altul individual), spre deosebire de singurul contra-timp al francezilor, cel care s-a dovedit a fi decisiv în cele din urmă. Practic, organizatorii cursei Tirreno-Adriatico au „oferit” cicliştilor 1,049 km de plat în doar cinci zile, făcute „sandviş” de cele două etape de contra-timp.
Prima etapă a constat într-un contra-timp individual pe echipe, în Marina di Carrara, astfel că cele 20 de echipe au avut de parcurs, rând pe rând, 16.8 kilometri. Un incindent neplăcut s-a produs chiar înainte ca formaţia Omega Pharma-Lotto să pornească. În timp ce se antrena, ciclistul Andre Greipel a suferit un neplăcut accident care i-a lăsat nişte urme extrem de urâte pe faţă. Chiar şi aşa, neamţul a preferat să îşi ajute echipa şi a luat startul în contra-timp. Ziua următoare, însă, observând că efectiv nu-şi poate deschide ochiul rănit în urma accidentului, a decis să abandoneze. Practic acest abandon s-a produs înainte ca „Tirreno-Adriatico” să înceapă. Revenind la prima etapă, Rabobank (foto) a avut cel mai bun timp. Astfel, Lars Boom a condus clasamentul general după prima etapă, urmat de colegii săi Langeveld, Gesink, Tankink, Freire şi Leezer. Pe 7 s-a poziţionat Tyler Farrar la o diferenţă de nouă secunde, atâta cât le-a lipsit celor de la Sky pentru a egala timpul lui Rabobank. Desigur, nu au existat bonificaţii întrucât a fost o etapă de contra-timp.
Etapa a doua s-a întins pe parcursul a 202 km. Cicliştii au pornit din Carrara, ajungând în urma a 4h 56′ 06″ la Indicatore într-o etapă ce s-a dorit a fi una de sprint. Şi chiar a fost :). Altfel nu ar fi câştigat americanul Tyler Farrar, învingând cei mai buni ciclişti măcar teoretic, deoarece practic nu toţi sprinterii sunt în forma lor maximă la începutul lunii martie. Practic, Farrar a fost „creme de la creme”, luându-le faţa urmăritorilor Alessandro Petacchi (Lampre), Juan Jose Haedo (Saxo Bank-Sungard), Mark Renshaw (HTC-Highroad), Marcel Seiberg (Omega Pharma-Lotto), Greg van Avermaet (BMC), Marco Lorenzetto (Astana). De notat absenţa lui Mark Cavendish din poziţiile fruntaşe şi, totodată, clasarea locotenentului său, Renshaw, pe locul 4. La general conduce Tyler Farrar, graţie secundelor de bonificaţie, urmat la două secunde de toată echipa Rabobank.
Etapa cu numărul trei avea să fie cam ultima dedicată sprinterilor. Aceştia nu au avut probleme în a parcurge cei 189 kilometri, 
distanţa dintre Terranuova Bracciolini şi Perugia, traseul zilei de azi. Din punctul meu de vedere, înaintea etapelor de sprint nu poţi să găseşti vreun favorit cert, aşa cum, de exemplu, ne-am putea aştepta ca Fabian Cancellara să câştige un contra-timp individual. Orice greşeală (fie că vorbim despre un atac prematur sau despre o eroare de poziţionare), te poate face să pierzi o cursă în care ai fost conectat 100% dar nu ai putut stăpâni finalul. Din punctul meu de vedere, câştigătorul acestei etape a beneficiat de eroarea unui alt rutier (mai mult ca sigur că aceasta se găseşte undeva în rândurile de mai sus). Juan Jose Haedo a câştigat sprintul de astăzi în urma unei lupte extrem de acerbe. A fost urmat de Tyler Farrar (foto), cel care a arătat o formă bună în acest debut de sezon, dar care a GREŞIT. În spatele omului de la Garmin au mai venit Daniel Oss, Alessandro Petacchi, Mark Renishaw, Robbie McEwen (acum la RadioShack), Lloyd Mondory. La general, lider a rămas acelaşi Farrar, urmat la cinci secunde de Juan Jose Haedo. Este de aşteptat ca aceasta să fie ultima zi în care să-i mai vedem pe toţi oamenii de la Rabobank în fruntea cursei.
Etapa a patra a consemnat primele căţărări şi coborâri notabile, într-o lungă şi istovitoare cursă, şi anume de 240 de kilometri, din Narni până la Chiveti. Merită menţionat faptul că înaintea startului s-a ţinut un moment de reculegere pentru victimile cutremurului din Japonia, plutonul pedalând împreună primii 25 de km. Evadarea zilei i-a avut în prim plan pe Mickael Cherel (AG2R), Sebastian Lang (Omega) şi Gorazd Stangelj (Astana). După 75 de km din momentul evadării, ecartul a atins cota de 15′ 25″. Aşa cum era de aşteptat, căţărările le-au dat mari bătăi de cap evadaţilor, aceştia pierzând impresionantul ecart pe măsură ce procentajul căţărărilor creştea. Plutonul nu avea cum să stea cu mâinile în sân, astfel că atacurile nu au întârziat să apară Basso, Cunego, Di Luca, Evans, Gilbert şi Scarponi presărând sare şi piper în finalul etapei. Ultimii kilometri au fost într-adevăr extrem de interesanţi, italianul Michele Scarponi câştigând o luptă în trei contra lui Cunego (ajuns al doilea) şi Evans, aceştia fiind urmaţi la două secunde de Ivan Baso. La general, lucrurile s-au mai schimbat. Robert Gesink se află în frunte, urmat de Cadel Evans (10″), Basso (12″), Scarponi (15″) sau Cunego (19″).
Etapa cu numărul cinci a avut 240 km – exact atât cât a măsurat şi ziua de ieri. Chiar şi profilul, oarecum, a semănat cu cel 
precendent. Şi de această dată am avut parte de o bătălie între oamenii de clasament general, care nu s-au menajat deloc. Evadarea zilei de azi s-a format după doar şapte kilometri, aceasta fiind iniţiată de către Andrei Amador Bipkazacova (Movistar), Davide Malacarne (Quick Step), Matthew Hayman (Sky), Fabian Wegmann (Leopard) şi Jens Mouris (Vacansoleil). Un aspect interesant al evadării a fost faptul că pe durata primei ore, evadaţii au pedalat chiar şi cu 45 km/h. Un alt lucru interesant îl constituie ecartul de 11′ 25″, format în urma parcurgerii primilor 100 km. Evadarea s-a mai triat, numai doi ciclişti reuşind să se menţină în frunte până spre final, trecând cu bine peste căţărarea de la Sasso Tetto. Vorbesc despre Amador şi Malacarne, protagoniştii unor scene de-a dreptul savuroase în cele ce aveau să urmeze. În timp ce plutonul creştea viteza pentru a-i prinde pe cei doi evadaţi, aceştia îşi reproşau unul altuia de ce nu-şi duc trena. Gesturile au fost chiar haioase, precum momentul în care l-au văzut pe Wouter Poels (Vacansoleil) întrecându-i, alături de Damiano Cunego, Danilo Di Luca şi Philippe Gilbert (foto), acesta din urmă având să iasă învingător. La „general” conduce Cadel Evans, un om care, deşi nu a câştigat nicio etapă până în acest moment, a ştiut să sosească suficient de rapid încât să nu piardă prea mult timp în lupta pentru tricoul albastru. Acesta a fost urmat de Basso (2″), Cunego (3″), Scarponi (5″) şi Gesink (5″).
Etapa a şasea avea să fie ultima pe şosea, măsurând 178 km cu multiple porţiuni deluroase şi urmând ruta Ussita – Macerata. Întrucât în afara acestei zile mai aveam doar contra-timpul individual de la San Benedotto de Tronto, era logic să-i vedem pe oamenii cu probleme la contra-timp atacând astăzi, pentru a-i surclasa pe cei cu şanse mai mari la victorie mâine şi care stau bine în clasamentul general. Mai exact, ne gândeam că Basso, Cunego sau Scarponi vor face tot ceea ce e posibil în special pentru a-l lăsa în urmă pe purtătorul tricoului albastru, Cadel Evans. Desigur, şi Gesink era socotit drept un potenţial pericol întrucât stătea bine la „general” şi e un bun contra-timpist. Însă – ca să vezi! – cursa de astăzi a fost câştigată de către un om ce stă bine şi la contra-timp, dar mai ales în clasamentul general. Da, este vorba despre Cadel Evans, cel care a fost ajutat mult de către colegii săi de la BMC Alessandro Ballan şi George Hincapie, acesta din urmă ducându-i trena lui Cadel pe ultimii doi kilometri. Practic, ceea ce a făcut Cadel Evans s-a numit „demonstraţie de forţă”, demonstrându-ne tuturor că un eventual succes în Tirreno-Adriatico ar fi unul pe deplin meritat. Visconti, Scarponi, Nibali şi Basso l-au urmat în clasamentul de etapă, iar la „general” şi-a întărit puţin statutul de lider, ajungând la 9 secunde de Scarponi şi la 12 de Basso. Cunego a coborât până pe 6, iar ţinând cont de faptul că nu e un contra-timpist prea grozav, practic astăzi şi-a luat adio de la o posibilă clasare măcar pe podium în Tirreno-Adriatico.
Etapa a şaptea, ultima a acestui tur, s-a încheiat printr-un contra-timp individual de 9.3 km în San Benedotto de Tronto. Desigur, 
principalul favorit era elveţianul Fabian Cancellara – de departe cel mai bun contra-timpist al epocii noastre – cu toate că acesta nu se afla în cea mai bună formă. Desigur, rutierul echipei Leopard Trek s-a impus, având un avans de nouă secunde faţă de locul secund ocupat de Lars Boom, nimeni altul decât cel care l-a învins pe Cancellara în prologul din Turul Qatarului 2011. În rest, nu au fost mari surprize. Robert Gesink a fost suficient de rapid cât să urce la „general” până pe locul 2, în spatele învingătorului CADEL EVANS (foto). Podiumul a fost completat de Michele Scarponi.
Situaţia în clasamentul general (tricoul albastru) a stat în felul următor:
1 Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team 27:37:37
2 Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team 0:00:11
3 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD 0:00:15
4 Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale 0:00:24
5 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale 0:00:30
6 Marco Pinotti (Ita) HTC-Highroad 0:00:39
7 Tiago Machado (Por) Team RadioShack 0:00:42
8 Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD 0:00:50
9 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto 0:00:57
10 Thomas Lövkvist (Swe) Sky Procycling 0:00:58
În clasamentul pe puncte (tricoul roşu), Scarponi şi Farrar au avut acelaşi punctaj. Italianul a primit, în cele din urmă, tricoul:
1 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD 26 pts
2 Tyler Farrar (USA) Team Garmin-Cervelo 26
3 Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team 20
4 Juan José Haedo (Arg) Saxo Bank Sungard 20
5 Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD 19
6 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto 15
7 Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 15
8 Lars Boom (Ned) Rabobank Cycling Team 13
9 Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale 13
10 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale 13
În clasamentul căţărătorilor (tricoul verde), lucrurile au fost ceva mai clare:
1 Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team 16 pts
2 Javier Francisco Aramendia Lorente (Spa) Euskaltel-Euskadi 11
3 Gorazd Stangelj (Slo) Pro Team Astana 11
4 Borut Bozic (Slo) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 10
5 Fabian Wegmann (Ger) Leopard Trek 8
6 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD 7
7 Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale 6
8 Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team 6
9 Leonardo Giordani (Ita) Farnese Vini – Neri Sottoli 6
10 Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team 5
Din clasamentul tinerilor (tricoul alb) aflăm că Robert Gesink se anunţă un ciclist de mare viitor:
1 Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team 27:37:48
2 Simon Clarke (Aus) Pro Team Astana 0:01:45
3 Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 0:01:52
4 Jonathan Castroviejo Nicolas (Spa) Euskaltel-Euskadi 0:01:59
5 Damiano Caruso (Ita) Liquigas-Cannondale 0:02:31
6 Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team 0:02:36
7 Jon Izaguirre Insausti (Spa) Euskaltel-Euskadi 0:02:56
8 Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale 0:14:23
9 Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team 0:16:13
10 Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team 0:27:32
În clasamentul pe echipe s-a impus Liquigas:
1 Liquigas-Cannondale 82:18:57
2 HTC-Highroad 0:01:21
3 Euskaltel-Euskadi 0:04:01
4 Movistar Team 0:07:05
5 Sky Procycling 0:07:06
6 BMC Racing Team 0:07:39
7 Team RadioShack 0:09:09
8 AG2R La Mondiale 0:09:28
9 Lampre – ISD 0:09:39
10 Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 0:20:53
Ediţia cu numărul 69 a „Cursei Soarelui”, aşa cum este denumită Paris-Nisa, a avut loc în perioada 6-13 martie. Cursa a luat startul la Houdan, un orăşel din vecinătatea Parisului, şi s-a încheiat la Nisa, însumând 1,307 kilometri pe parcursul a opt etape. Precedenta ediţie a fost câştigată de Alberto Contador, urmat de Luis Leon Sanchez (cel care, în lipsa lui Contador, a purtat pe spate numărul 1) şi Roman Kreuziger. Anul acesta organizatorii au propus etape variate, cu sprinturi, căţărări, plus o etapă de contra-timp individual (cea cu numărul şase) care s-a dovedit a fi, în cele din urmă, decisivă în lupta pentru tricoul galben.
În absenţa marilor nume din ciclismul actual care fie au spus „pas” competiţiilor pentru această perioadă, fie au ales să pedaleze Tirreno Adriatico, principalii favoriţi păreau a fi Nicholas Roche (Ag2r-La Mondiale), Tony Martin (HTC-Highroad), Frank Schleck (Leopard Trek), Luis Leon Sanchez (Rabobank), Levi Leipheimer (RadioShack) şi Peter Sagan (Liquigas).
Prima etapă a fost una a sprinterilor. O uşoară căţărare la kilometrul 24.5 urmate de două sprinturi repertoriate – acesta a fost profilul primei etape, una destul de plată pe parcursul celor 154.5 km. Evident, vorbim şi despre o evadare. Din câte se pare aceasta a reuşit întrucât cel care a câştigat etapa s-a numărat printre evadaţi, fiind secondat de un alt membru al evadării. Jeremy Roy de la 
Francaise de Jeux, Jens Voigt de la Leopard Trek şi Thomas De Gendt de la Vacansoleil au fost cei care au decis să iasă din pluton. Matthew Goss, aflat în pluton şi considerat înaintea cursei a fi unul dintre favoriţii primei etape, a declarat la finalul zilei că membrii plutonului au acţionat destul de târziu, astfel că evadaţii nu au putut fi „înghiţiţi”. THOMAS DE GENDT (foto) a trecut primul linia de finiş cu un timp de 4h 05′ 06″, din care au fost scăzute treisprezece secunde graţie bonificaţiilor. Belgianul a fost urmat de Jeremy Roy, în vreme ce al treilea evadat, Jens Voigt, a sosit abia al şaselea.
A doua etapă a fost una dedicată exclusiv oamenilor de sprint, traseul măsurând 199 de kilometri cât se poate de plaţi. Am avut ocazia de a-l vedea pe de Gent purtând tricoul de lider în clasamentul general. Totodată, el conducea şi clasamentul pe puncte respectiv cel pentru tricoul alb, decernat celui mai bun tânăr. Acelaşi Thomas De Gendt a fost cel care a încercat un atac decisiv cu 1.5 km înainte de final, însă a fost prins în timp util, acesta terminând pe locul 41 această etapă. Lupta pentru victoria de etapă s-a dat între Greg Henderson, Matthew Goss şi toţi ceilalţi sprinteri aflaţi în faţă. Dintre toţi aceştia, omul echipei Sky a ieşit câştigător, cu un timp de 5h 00′ 56″. La finalul zilei, Greg Henderson a ţinut să-l felicite şi să-i mulţumească lui Geraint Thomas pentru ajutorul acordat în ultimul kilometru, atunci când au loc acele adevărate bătălii. În altă ordine de idei, astăzi am putut vedea primele căzături mai serioase. Printre ghinioniştii etapei din acest punct de vedere s-au numărat Haussler şi Tony Martin.
Etapa a treia se presupunea a fi una în care aveau să apară şi oamenii de clasament general, cicliştii având să întâmpline porţiuni 
denivelate. Evadarea de astăi a fost lansată de atacul lui Cedric Pineau (FDJ), acesta fiind urmat de Blel Kadri (Ag2r), Jussi Veikkanen (Omega Pharma-Lotto), Cyril Gautier (Europcar) şi Romain Hardy (Bretagne-Schuller). 180 de km a durat „libertatea” evadaţilor, aceştia fiind ajunşi şi practic „înghiţiţi” de pluton, astfel că am avut a treia etapă la rând terminată printr-un sprint masiv. Lupta a fost una acerbă, cicliştii mărind drastic viteza în ultimul kilometru, aşa cum se procedează în etapele de sprint. Din păcate pentru Peter Sagan, acesta a suferit o căzătură tocmai cu 300 de metri înainte de linia de finiş, acroşând şi alte nume care urmăreau o clasare cât mai bună. Din fericire pentru MATTHEW GOSS (foto), căzătura s-a produs undeva în spatele lui, astfel că nu a avut nicio piedică în a câştiga etapa. Locul secund din Turul Down Under a preluat şi şefia clasamentului general.
Etapa cu numărul patru . La o zi după ce Thomas De Gendt şi-a pierdut tricoul galben, belgianul a şi încercat să pună din nou mâna pe el, evadând alături de Remi Pauriol (FDJ), Remy Di Gregorio (Astana), Francis De Greef (Omega-Pharma Lotto) respectiv Thomas Voeckler (Europcar) într-o etapă de 185 de km (de la Creches-sur-Saone până la Belville), cu un final în uşoară coborâre. Profilul etapei, cea mai deluroasă din totalul de opt, a fost unul ce anunţa că vom avea evadări, însă la cele întâmplate şi în ziua de ieri, nu era de exclus şi un sprint final masiv. Ecartul maxim înregistrat între evadaţi şi pluton a fost de 5′ 15″, însă prezenţa lui De Gendt în „tete de la course” (îmi cer scuze pentru absenţa accentelor) ne garanta agitaţia în rândul plutonului care, în cele din urmă, avea să-i piradă pe cei aflaţi în evadare. Cu aproximativ 17 km înainte de finiş, grupul din frunte şi-a pierdut un om, De Greef nefiind în stare să ţină pasul cu ceilalţi patru rutieri. Asigurându-şi sprintul intermediar şi un loc trei în această etapă (aşadar a primit şi bonificaţie), Thomas De Gendt a pus mâna pe treisprezece secunde de bonificaţie, cu ajutorul cărora a trecut iarăşi în fruntea clasamentului general, acolo unde avea să fie urmat tocmai de către câştigătorul de etapă Thomas Voeckler, cu un avans de zece secunde.
Etapa a cincea avea să producă primele modificări serioase în clasamentul general, modificări atât de aşteptate de pasionaţii de ciclism, şi totodată o mare surpriză în privinţa celui care a câştigat cursa şi a preluat şefia clasamentului general. Cursa de azi s-a întins pe o lungime de 194 kilometri, pe ruta Saint-Symphorien-sur-Coise – Vernoux-en-Vivarais. O evadare iniţială de 25 de oameni s-a mai triat pe parcursul caţărărilor, astfel că în ultimii nouă kilometri grupul evadaţilor a fost format din Rein Taaramae (Cofidis), Andreas Kloden (foto) respectiv Janez Brajkovic (ambii de la RadioShack), Tony Martin (HTC-Highroad), Xavier Tondo (Movistar), Robert Kiserlovski (Astana), Matteo Carrara (Vacansoleil) şi Sami Sanchez (Euskaltel). Această etapă s-a decis la sprint – Andreas Kloden a ieşit învigător, fiind urmat cu acelaşi timp de Sanchez, Carrara, Martin, Taaramae, Kiserlovski, Brajkovic şi Tondo, următorii rutieri venind la o distanţă de 18 secunde şi mai mult. La finalul zilei, marele învingător Andreas Kloden a declarat că nici nu mai ştia de când datează ultimul său succes. Ciclistul echipei RadioShack a ţinut să ne mai spună că Janez Brajkovic l-a sfătuit să stea în roata sa. Aşadar, la general avea să conducă Andreas Kloden, urmat la patru secunde de Samuel Sanchez şi Matteo Carrara la şase secunde.
Etapa a şasea a constat într-un contra-timp individual de 27 de km, pe ruta Rognes – Aix-en-Provence. Favoriţii de azi erau bătuţi în cuie – în primul rând Tony Martin, urmat cu şanse ceva mai mici de Bradley Wiggins, Levi Leipheimer şi Andreas Kloden (aşadar, putem spune că ar fi fost de aşteptat ca liderul clasamentului general să nu piardă tricoul galben sau cel puţin să nu dispară din peisajul luptei pentru „titlu”, cum am spune în termeni fotbalistici). Rezultatul final nu a fost unul surprinzător, cursa de astăzi fiind câştigată de favoritul zilei, surprinzătoare fiind clasarea faţă de locul secund, cu ajutorul căreia a reuşit să urce în ierarhie. Da, vorbesc despre neamţul Tony Martin de la Team HTC-Highroad, acesta înregistrând un timp de 33′ 24″, urmat de Wiggins la 20 de secunde, apo de Porte, Kloden, Peraud, Westra, Talansky, Taaramae, Leipheimer, van Garderen. Astfel, Kloden a căzut pe doi la „general”, în spatele lui Martin la 36 de secunde, după care vine Wiggins la alte trei secunde.
Etapa cu numărul şapte a fost, măcar din punct de vedere al lungimii traseului, cea mai dificilă. Pe ciclişti i-a aşteptat 215 kilometri cu două căţărari de categoria I la mijlocul cursei, astfel că destui rutieri au ales să abandoneze această ediţie de Paris-Nisa. Făcând abstracţie de cei care nu au dorit să se înfunte cu pantele de azi, alte două nume importante care au abandonat competiţia ar fi Romain Feillu (Vacansoliel) şi Sylvain Chavanel (Quick Step), ambii acuzând diverse probleme de sănătate. Precum în ultimele zile, şi înaintea acestei etape am vorbit despre o probabilă evadare câştigătoare. Pe parcursul acestei etape, nu mai puţin de nouăsprezece rutieri au decis să o „termine” cu Paris-Nisa. Nicolas Roche (Ag2r), Sandy Casar (FDJ), Peter Sagan şi Eros Capecchi (ambii de la Liquigas) sau Frank Schleck – toţi aceştia au fost invocat dureri stomacale şi uşoare răceli. Pe undeva era de aşteptat să se întâmple asta întrucât cerul era destul de înnorat iar stropii de ploaie nu s-au sfiit să-i încurce pe ciclişti, cursa fiind condimentată cu destule căzături (printre ghinioniştii de astăzi se numără Lieuwe Westra şi Heinrich Haussler). Aşadar, vreme nu tocmai prielnică în ceea ce trebuia să fie „Cursa Soarelui”… Cursa de astăzi a fost câştigat de Remy Di Gregorio, graţie unui atac pe final. Neavând un ecart mai mare de 25 de secunde în ultimii doi kilometri, omul Astanei a trebuit să-şi „măsoare” foarte bine pedalele şi chiar a reuşit s-o facă. A fost urmat la cinci secunde de Sami Sanchez şi Rigoberto Uran. În clasamentul general nu s-au procesat modificări.
Ultima etapă avea să fie teoretic una lejeră pentru pluton. După cum se ştie, ultima zi dintr-un tur nu ar trebui să fie decisivă, doar dacă nu vorbim despre o cursă de contra-timp, fie individual, fie pe echipe. 124 de kilometri a cutreierat plutonul prin Nisa, acea zonă care reuşeşte să îmbine muntele cu marea… După cum era de aşteptat, atacurile finale (şi totodată disperate) ale lui Sami Sanchez şi Matteo Carrara au fost stinse, astfel că podiumul în clasamentul general a rămas acelaşi – Tony Martin (foto), Andreas Kloden la 36″ şi Bradley Wiggins la 41″. Victoria de astăzi i-a aparţinut lui Thomas Voeckler (Europcar), acesta aflându-se la a doua victorie de etapă în această ediţie de Paris-Nisa, un rutier francez ce merită tot respectul nostru şi care face cinste ciclismului din „Hexagon”. A fost urmat la 23 de secunde de Diego Ulissi (Lampre), la 1’06” de Julien El Fares (Cofidis), Sami Sanchez (Euskaltel) şi Diego Lopez Garcia (Movistar), la 1’08” de Matteo Carrara (Vacansoleil), la 1’22” de Gorka Izaguirre (Eukaltel) iar la 1’22” de grupul plutonului, unul mai restrâns. Singura modificare sesizabilă în clasamentul general îl vizează pe Sami Sanchez, spaniolul urcând până pe locul 5 (aşadar, o poziţie în sus). Aşadar, acesta este clasamentul general:
1 Tony Martin (Ger) HTC-Highroad 34:03:37
2 Andreas Klöden (Ger) Team RadioShack 0:00:36
3 Bradley Wiggins (GBr) Sky Procycling 0:00:41
4 Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne 0:01:10
5 Samuel Sanchez Gonzalez (Spa) Euskaltel-Euskadi 0:01:13
6 Jean-Christophe Peraud (Fra) AG2R La Mondiale 0:01:24
7 Janez Brajkovic (Slo) Team RadioShack 0:01:34
8 Levi Leipheimer (USA) Team RadioShack 0:01:36
9 Bauke Mollema (Ned) Rabobank Cycling Team 0:02:04
10 Maxime Monfort (Bel) Leopard Trek 0:02:26
În clasamentul pe puncte (pentru tricoul verde), situaţia a fost astfel:
1 Heinrich Haussler (Aus) Team Garmin-Cervelo 84 pts
2 Andreas Klöden (Ger) Team RadioShack 70
3 Samuel Sanchez Gonzalez (Spa) Euskaltel-Euskadi 67
4 Tony Martin (Ger) HTC-Highroad 64
5 Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 61
6 Thomas Voeckler (Fra) Team Europcar 56
7 Matthew Harley Goss (Aus) HTC-Highroad 55
8 Jose Joaquin Rojas Gil (Spa) Movistar Team 54
9 Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne 47
10 Bradley Wiggins (GBr) Sky Procycling 46
În clasamentul căţărătorilor (pentru tricoul alb cu buline roşii), Rémi Pauriol a cam făcut legea. Aşadar:
1 Rémi Pauriol (Fra) FDJ 56 pts
2 Thomas Voeckler (Fra) Team Europcar 29
3 David Lopez Garcia (Spa) Movistar Team 28
4 Eric Berthou (Fra) Bretagne – Schuller 27
5 Diego Ulissi (Ita) Lampre – ISD 21
6 Rémy Di Gregorio (Fra) Pro Team Astana 21
7 Karsten Kroon (Ned) BMC Racing Team 21
8 Hubert Dupont (Fra) AG2R La Mondiale 18
9 Matteo Carrara (Ita) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 17
10 Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 15
În clasamentul tinerilor (pentru tricoul alb), Rein Taaramae a fost cel mai bine clasat:
1 Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne 34:04:47
2 Bauke Mollema (Ned) Rabobank Cycling Team 0:00:54
3 Simon Spilak (Slo) Lampre – ISD 0:02:14
4 Blel Kadri (Fra) AG2R La Mondiale 0:05:09
5 Roman Kreuziger (Cze) Pro Team Astana 0:06:00
6 Diego Ulissi (Ita) Lampre – ISD 0:07:04
7 Rigoberto Uran Uran (Col) Sky Procycling 0:15:18
8 Tejay Van Garderen (USA) HTC-Highroad 0:17:50
9 Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 0:25:25
10 Arnold Jeannesson (Fra) FDJ 0:25:35
La echipe, RadioShack a triumfat. Să fi fost de bun augur retragerea lui Lance Armstrong?
1 Team Radioshack 102:14:47
2 Sky Procycling 0:03:04
3 Movistar Team 0:09:37
4 Pro Team Astana 0:14:25
5 HTC – Highroad 0:14:31
6 Ag2R La Mondiale 0:15:04
7 Team Leopard-Trek 0:17:51
8 Vacansoleil-DCM 0:19:53
9 Cofidis Le Credit En Ligne 0:28:55
10 Rabobank Cycling Team 0:35:12
Pedigree's Blog 