Overview: Etapa 26

Dinamo Bucureşti 3–1 Unirea Urziceni. Cu toate că în ultimele trei partide a încasat nici mai mult nici mai puţin de unsprezece goluri, gruparea ialomiţeană nu are cea mai proastă apărare din Liga I! U Clujul (46 de goluri primite), Victoria Brăneşti şi Sportul (ambele cu câte 44 de goluri) întrec Urziceniul (42) în acest clasament al celor mai şubrezite defensive. Unul dintre cei care au profitat de acest punct slab al ialomiţenilor a fost tocmai fostul jucător al Unirii, Ersin Mehmedovic, cel care a înscris primul său gol în Liga I după câţiva ani buni în care a jucat în România. Omul meciului a fost bielorusul Bakaj, un fotbalist de bază pentru „New Dinamo”.

Gloria Bistriţa 1–1 SC Vaslui. Un meci extrem de disputat la Bistriţa, acolo unde Vasluiul a avut ocazia de a se apropia în clasament de Oţelul şi Timişoara. Deşi a deschis scorul devreme, în minutul 8, prin Temwanjera, gruparea moldavă s-a văzut egalată la mijlocul reprizei secunde, autorul golul fiind Liviu Băjenaru din penalty. Astfel, băieţii lui Hizo nu au reuşit să-şi mărească şansele la titlu printr-o victoria contra Gloriei, pe fondul rezultatelor nesatisfăcătoare ale rivalelor. Până în acest moment, totul a rămas în coadă de peşte în privinţa viitoarei campioane.

Astra Ploieşti 1–0 Sportul Studenţesc. La finele acestui meci am rămas şocat în două rânduri. Prima dată pentru că am auzit expresia „Astra Ploieşti, revelaţia returului”. De unde şi până unde? Doar pentru că a învins Steaua şi a obţinut câteva egaluri, asta nu înseamnă că a devenit vreo mare echipă. Dacă Mediaşul a primit, pe drept, denumirea de „revelaţia” turului, luându-le faţa în clasament unor echipe de talia Stelei sau CFR-ului, mi se pare că ridicarea în slăvi a formaţiei prahovene este una de neînţeles. Iar al doilea motiv pentru care am rămas şocat a fost conferinţa de presă de după meci, în cadrul căreia Mulţescu şi-a cam bătut joc de antrenorul Astrei, Tibor Selymes, cel care, la rându-i, i-a cam dat replica. Păcat…

Gaz Metan Mediaş 0–0 FC Braşov. Scor alb deşi s-au înscris două goluri perfect valabile, nevăzute din cine-ştie-ce motive de către arbitrii acestei întâlniri care au refuzat câte un gol fiecărei echipe. Deşi se anunţa un meci destul de plictisitor iar arbitrii au reuşit să creeze această impresie pe tabelă, chiar am avut un duel interesant, cu neaşteptat de multe ocazii de ambele părţi. Nu stau să le enumăr, însă e cert că ambele formaţii pot să ofere mai mult spectacol dacă într-adevăr şi-ar propune asta etapă de etapă. Aşadar, rămâne dezamăgirea unui rezultat sec în ciuda unui fotbal de calitate.

FC Timişoara 2–2 Pandurii Tg. Jiu. A fost pentru prima dată când Timişoara chiar a părut că-şi va pierde acest statut de echipă neînvinsă. Bănăţenii chiar au fost dominaţi de către gorjeni şi, din punctul meu de vedere, Marian Iancu trebuie să spună „bogdaproste!” pentru acest punct smuls de, ghici cine, Ianis Zicu în fix ultima fază de joc. Magera a deschis scorul într-un meci ce părea a curge într-o singură direcţie – spre poarta lui Mingote. Vranjes a egalat printr-o vole foarte frumos de la 16 metri, iar imediat după pauză, oaspeţii au trecut în avantaj graţie reuşitei lui Lemnaru. Zicu a fost iarăşi salvatorul Timişoarei. Zicu şi golurile în ultimul sfert de oră par a fi COMBINAŢIA LETALĂ cu care bănăţenii vor cuceri, în premieră, campionatul…

Steaua Bucureşti 1–0 Oţelul Galaţi. Dacă nu poate să se tragă la titlu, măcar le întinde câte o piedică formaţiilor angrenate în această luptă. În urma acestui rezultat, Oţelul a cedat prima poziţie Timişoarei după optsprezece etape de „domnie”. Golul lui Maicon a fost decisiv, însă nu ar fi fost posibil fără excelenta centrare de gol a lui Laurenţiu Marinescu. În altă ordine de idei, propoziţia „Adevărul lui Gigi Becali durează cinci minute” a fost demonstrată la finalul acestui meci. Văzându-se cu cele trei puncte în mână, patronul Stelei nu s-a sfiit să-i laude pe unii şi pe alţii, chiar dacă în urmă cu doar câteva zile îi făcea praf. Exemplu: Marinescu.

Universitatea Craiova 2–1 Tg. Mureş. Un meci de totul sau nimic pentru olteni, pe care au reuşit în cele din urmă să-l câştige. Florin Costea a spart gheaţa pe tabelă în minutul 7 după un assist excelent al „căpitanului” Andrei Prepeliţă. Douăzeci de minute mai târziu au fost egalaţi de Răduţă, cel care şi-a trecut în contr primul său gol pentru ardeleni. Din acel moment, Universitatea a început să tremure pe ritm de REGHE, însă cu puţin timp înainte de pauză, Subotic a readus Ştiinţa în avantaj, iar scorul s-a terminat 2-1, deşi „juveţii” au mai avut câteva ocazii. Astfel, Craiova învinge iar după 12 etape, în vreme ce Florin Costea marchează primul său gol după mai bine de un an de zile.

Victoria Brăneşti 0–0 Rapid Bucureşti. Halucinantul 7-1 din tur a rămas o amintire; rapidiştii nu au reuşit să înscrie nici măcar un gol la Chiajna, acolo unde s-a disputat acest meci. La oaspeţi a revenit Costin Lazăr, cel care a dispărut din peisajul primei echipe a Rapidului pentru o bună perioadă de timp. Şumudică a declarat înainte de meci că revenirea lui Lazăr va coincide cu renunţarea la orice fel de obiectiv pentru Rapid. Mi se pare că tehnicianul rapidist joacă cinstit. Atâta timp cât altcineva îţi face echipa, nu e normal ca tu să răspunzi pentru echipă.

CFR Cluj 1–1 U Cluj. Am avut de toate în „clasicul” Clujului. Goluri, faze dubioase, eliminări iar cu puţină (ne)şansă, puteam avea şi o moarte chiar pe teren. Fundaşul gazdelor, Ricardo Cadu, a confundat mingea cu plexul lui Claudiu Niculescu. Ex-dinamovistul a fost aproape de a-şi înghiţi limba, i s-a albit faţa, s-a rostogolit pe teren, iar după minute bune, a fost transportat de pe teren. Din fericire pentru toată lumea, acesta a revenit chiar la final, după ce „U”-iştii egalaseră. În rest, ar mai fi de spus că ambele goluri au fost înscrise şi cu ajutorul arbitrului. Pentru gazde s-a omis poziţia de ofsaid în care se afla Kone, iar la oaspeţi mingea n-a prea intrat cu întreaga circumferinţă…

Overview: Etapa 25

Unirea Urziceni 0–3 Oţelul Galaţi. Tactica lui Marian Pană de a o lăsa mai moale cu Steaua pentru a trage nebuneşte cu Oţelul n-a prea mers. A luat trei goluri şi de la actualii lideri ai ierariei generale, acolo unde fosta campioana a României se apropie cu paşi mici dar siguri de ultima poziţie. Ibeh a deschis scorul după numai opt minute de joc. Cu un sfert de oră înainte de final, Laurenţiu Iorga (un om important în angrejanjul Galaţiului pe parcursul acestui sezon, dar despre care nu se prea discută nicăieri) a majorat avantajul pe tabelă, urmând ca bosniacul venit în iarnă Bratislav Punosevac să ducă scorul la un previzibil 3-0 pentru oaspeţi.

SC Vaslui 2–0 Dinamo Bucureşti. Oaspeţii păreau a fi pe val, după o victorie destul de clară contra Braşovului. Totuşi, „New Dinamo” poate să găsescă ora de disputare drept o scuză, băieţii lui Ando nefiind prea obişnuiţi să evolueze de la ora 17. Vasluienii au spart gheaţa, punctând prin Wesley în minutul 24, urmând ca imediat după pauză să majoreze scorul la 2-0 graţie reuşitei „căpitanului” Gabriel Cânu. Desigur, după meci au urmat unele „săgeţi” între Porumboiu şi Hizo respectiv Ioan Andone. Parcă mă aşteptam la mai multă înţelepciune din partea celor trei, mai ales că sunt implicaţi de ani buni în acest fenomen…

FC Braşov 0–1 Gloria Bistriţa. „Armeanul” a redebutat la Gloria Bistriţa cu o victorie, chiar dacă de această dată este director sportiv. Nae Manea a rămas antrenor principal, după ce a înţeles cum stă treaba cu venirea lui Florin Halagian. Nu ştiu cum mai e relaţia dintre Manea şi Pădureanu, ţinând cont de faptul că fostul tehnician al Rapidului a stat pe marginea terenului, în vreme ce „tata Jean” şi „Armeanul” au stat în partea opusă a băncii tehnice. Un rezultat destul de surpinzător, chiar nu mă aşteptam la o victorie în deplasare a bistriţenilor, cei care au trecut în faţa Braşovului după acest rezultat.

Universitatea Cluj 2–2 Gaz Metan Mediaş. Meci nebun la Mediaş, acolo unde echipa lui Cristi Pustai a jucat din inedita postură de… oaspeţi. Gazdele au intrat în avantaj mulţumită „dublei” lui Claudiu Niculescu, autorul a două goluri înscrise într-un interval de nici trei minute. La mijlocul reprizei secunde oaspeţii au redus din handicap prin brazilianul Eric, urmând ca în minutul 87 să egaleze Dan Roman. În prelungiri, U Cluj trebuia să primească o lovitură de la 11m, însă arbitrul partidei n-a vrut să înfrumuseţeze un meci şi aşa destul de interesant şi palpitant.

Pandurii Târgu-Jiu 4–2 Victoria Brăneşti. Nu doar rezultatul este realmente impresionant cât maniera în care a fost obţinut. Gorjenii au reuşit performaţa de a conduce cu scorul de (atenţie!) 4-0, după golurile marcate de Vranjes, Nistor, Stromajer şi Băcilă. În prelungiri, oaspeţii au redus avantajul gazdelor, punctând în două rânduri prin Bogdan Oprea (a treia etapă la rând în care marchează, a doua oră când o face în poarta care trebuie :D) şi Vasile Olariu. Astfel, Pandurii ajung la a treia victorie consecutivă, reuşind să se distanţeze de zona periculoasa a retrogradării.

Sportul Studenţesc 2–3 FC Timişoara. Bănăţenii au reuşit iarăşi să fie conduşi de către adversari. Nu ştiu cu exactitate numărul dăţilor în care se aflau în dezavantaj pe tabelă, însă pot să dau un exemplu destul de recent – etapa trecută, Astra a avut 2-0 la Timişoara, însă gazdele au găsit resurse pentru a egala. De această dată, „lanterna roşei” a clasamentului a avut 1-0 contra unicei formaţii neînvinse din România (şi una dintre puţinele din Europa), însă tânărul atacant Zăgrean i-a scos din nou pe timişoreni dintr-o situaţie dificilă înscriind o „dublă”. A urmat superexecuţia lui Tibi Bălan (din punctul meu de vedere, golul sezonului) care n-a fost suficientă pentru a asigura un punct „studenţilor”, deoarece Goga a scăpat singur cu portarul şi a punctat decisiv.

Astra Ploieşti 1–0 Steaua Bucureşti. Un rezultat previzibil din toate punctele de vedere, în special dacă am fi ştiut formaţia de start a oaspeţilor. În plus, prezenţa patronului Gigi Becali în tribune cred că a presat şi mai mult evoluţia steliştilor. Meciul a fost unul slab, cu mai multe erori de arbitraj decât faze de gol. Şi totuşi, golul decisiv a venit în prelungiri dintr-un corner, ca urmare a insistenţei lui Ousmane N’Doye, cel care a scos lovitura de la colţ. De notat frumuseţea şutului din vole expediat de Ovidiu Mihalache, nimeni altul decât fundaşul dreapta al sezonului trecut. 🙂

FCM Târgu-Mureş 0–0 CFR Cluj. Scor alb pentru o partidă care nu merita un altfel de rezultat. Poate că atacantul brazilian al gazdelor, Didi, nu a înscris niciun gol în acest meci, dar cu siguranţă A SCRIS ISTORIE ratând o ocazie monumentală. Din aproximativ cinci metri, acesta a reluat pe lângă poartă, amintindu-ne de ocaziile uriaşe irostie de Ianis Zicu în trecut. În rest, n-ar mai fi multe de spus. Ambele echipe rămân pe poziţii. Târgu-Mureş este în continuare departe de zona periculoasa a retrogradării, în vreme ce clujenii sunt şi mai departe de retrogradare, dar tot pe atât de departe de performanţă.

Rapid Bucureşti 0–0 Universitatea Craiova. Trei pane de curent electric (vă aduceţi aminte de meciul din „Giuleşti” contra PSG-ului lui Ronaldinho?) şi un punct pentru clasament. Cu asta s-a ales Rapidul după acest meci. În schimb, Craiova se poate lăuda că s-a ales cu doi tineri jucători destul de INTERESANŢI, pe numele lor Gugu şi Jackie. Nu, nu sunt porecle. Pur şi simplu aşa se numesc cei doi fotbalişti care au fost titulari pentru oaspeţi, şi care s-au luptat exemplar. Consider că egalul a fost destul de echitabil.

Overview: Paris-Roubaix 2011

Dacă la finalul Turului Flandrei am rămas uşor surprins de rezultatul cursei, după Paris-Roubaix am rămas de-a binelea şocat. Comparând cu Nick Nuyens, cel care s-a impus duminica trecută, învingătorul din „Cursa Infernului” de anul acesta nu era nici măcar liderul echipei…

Paris-Roubaix a început cu o evadare de şase oameni. Bradley Wiggins (Sky), Marco Bandiera (Quick Step), Mirko Selvaggi (Vacansoleil), Anthony Ravard (Ag2r), Bert de Backer (Skil-Shimano), Luis Pasamontes (Movistar) au fost primii evadaţi ai zilei, însă aceştia n-au rezistat prea mult în fruntea cursei, fiind prinşi destul de rapid de către pluton.

Ceva mai târziu a fost iniţiată o nouă evadare, una mult mai „serioasă” decât precedenta, de această dată fiind angrenaţi opt ciclişti în primă instanţă, însă aceştia aveau să fie urmaţi de încă doi rutieri. Martin Elmiger (Ag2r), Timon Seuber (Netapp), Jimmy Engoulvent (Saur-Sojasun), Mitchell Docker (Skil-Shimano), Nelson Oliveira (RadioShack), David Boucher (Omega Pharma-Lotto), Maarten Tjallingii (Rabobank), David Veilleux (Europcar). De ei s-au mai alăturat Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto) şi Koen de Kort (Skil-Shimano).

Alte date de ordin statistic: Robert Kluge (Skil-Shimano) a fost printe primii răniţi ai acestei curse, fiind implicat într-o căzătură (aş zice că a făcut-o cam devreme). După primele două ore de pedalat, cei mai „grei” ciclişti care au abandonat sunt Vitaly Buts (Lampre), Arnaud Coyot (Saur-Sojasun) şi, cel mai important, Vladimir Gusev (Katusha – un om important pentru Filippo Pozzato).

După 164km parcurşi am intrat în Trouee d’Arenberg, a doua porţiune de pavate de cinci stele din cele patru (a mai fost înainte Aulnoy-lez-Valenciennes – Famars). Se spune că aici nu se decide câştigătorul cursei, însă se pot stabili pierzătorii. Înainte de Arenberg am avut trei căzături în care au fost implicate nume importante. Prima dată l-am putut vedea la pământ pe George Hincapie (BMC Racing), urmat de Roger Hammond şi Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo). Aşadar, motive serioase de îngrijorare pentru Thor Hushovd.

În momentul intrării plutonul pe Tranşeul Arenberg am putut remarca viteza de-a dreptul impresionantă, care l-a desprins pentru câteva zeci de secunde pe Lars Boom. Dar cel mai important eveniment petrecut în acest sector de pavate l-a avut în prim-plan pe Tom Boonen. Belgianul a spart tocmai pe mijlocul drumului cu pietre cubice iar până a fost ajutat de către maşina de asistenţă, au mai trecut vreo două minute. Acesta a continuat cursa, chiar dacă se afla cu mult în urma plutonului în care se aflau Cancellara, Hushovd, Flecha sau Ballan. Aşadar, pe Trouee d’Arenberg am aflat primul dintre pierzători.

Imediat din pluton s-a desprins un grup numeros de rutieri, graţie vitezei mărite (poate şi după ce a „transpirat” vestea că Boonen a rămas în urmă). Ceva mai târziu l-am văzut şi pe Sylvain Chavanel (Quick Step) – iniţial aflat în pluton – cu unele probleme tehnice. Glumind puţin, e posibil ca francezul să-l fi aşteptat pe Tom Boonen, nu trebuie amintită povestea de săptămâna trecută. Cu 69km înainte de final, o căzătură provocată de un om de la Rabobank l-a „prins” şi pe nefericitul zilei, Tom Boonen, cel care a şi abandonat după ce s-a lovit serios la genunchi. Peste nici zece kilometri l-am văzut şi pe Chavanel „muşcând” dintr-o bordură. Prin urmare, mult ghinion pentru Quick Step, care a rămas de căruţă pentru finalul zilei. Tot din categoria cicliştilor care au căzut de mai multe ori a făcut parte şi Bjorn Leukemans (Vacansoleil), un om cotat cu şanse importante pentru victorie.

Cu 47km înainte de final Thor Hushovd încearcă primul său atac, însă Cancellara, în primă instanţă, doar l-a „potolit”, după care a încercat să accelereze. Această ultimă mişcare a produs unele modificări în pluton. Elveţianul a fost urmat de Flecha şi Hushovd (podiumul de anul trecut), din cauza faptului că niciunul dintre ei n-a vrut să ducă o trenă serioasă, au fost ajunşi de Ballan şi Vaitkus, plus Docker, Engolvent, Greipel şi Stangelj, desprinşi din grupul fruntaş. Zece kilometri mai târziu, acelaşi Cancellara a încercat în două rânduri să atace pe Cysoing a Bourghelles, ajungând alături de Hushovd, Ballan şi de Guesdon ceva mai târziu, principalul grup urmăritor. Dar nici această mişcare nu a dat roade, elveţianul fiind ajuns din nou, revărsându-şi frustările pe managerul celor de la Garmin aflat în maşină, pe care l-a urecheat din mers pentru cele declarate săptămâna trecută. 🙂

Aşadar, situaţia cursei cu 30km înainte de final: în frunte se află Lars Bak, Johan van Summeren, Maarten Tjallingii şi Gregory Rast, urmaţi de un al doilea grup format din cei care nu au mai putut ţine pasul cu cei patru (printre aceştia – Leezer, Rasch, Roelandts, Degenkolb, Cooke, Quinzato), iar mai în spate avea să se afle grupul lui Cancellara, Hushovd şi Ballan.

Cu 15km înainte de finiş, pe Carrefour de l’Arbre, Cancellara încercat să atace (desigur, Hushovd şi Ballan l-au urmat instant), însă aceştia n-au putut avansa din cauza unei motociclete care le-a cam blocat drumul. Disperaţi, au repetat procedura peste un minut, însă doar Cancellara şi Hushovd au reuşit să se desprindă, Ballan fiind îndepărtat. De notat şi un conflict între Lars Boom şi Juan Antonio Flecha, care s-au hârjonit de pe biciclete.

Cu doar câţiva kilometri înainte de finiş, Fabian Cancellara îşi joacă ultima şansă. Măreşte drastic viteza, chiar ajunge din postura de a-i întrece pe Bak, Tjallingii şi Rast, însă van Summeren se afla la o distanţă mult prea mare să fie ajuns. Astfel, Belgia îşi poate contoriza un nou succes în „Infernul Nordului”, graţie ciclistului ajuns la 30 de ani de la Garmin-Cervelo.

1. Johan van Summeren (Garmin) 6h07’28”
2. Fabian Cancellara (Leopard) +19″
3. Maarten Tjallingii (Rabobank) + 19″
4. Gregory Rast (RADIOSHACK) + 19″
5. Lars Bak (RABOBANK) +21″
6. Alessandro Ballan (BMC) + 36″
7. Bernhard Eisel (HTC-HIGHROAD) +47″
8. Thor Hushovd (GARMIN-CERVELO) +47″
9. Juan Antonio Flecha (SKY) +47″
10. Mathew Hayman (SKY) +47″

Aşadar, am avut o cursă extrem de interesantă, animată. Încă odată s-a dovedit faptul că Tranşeul Arenberg tranşează cu adevărat şansele unor ciclişti. Ghinionistul zilei a fost de departe Tom Boonen, cel care putea să fie al doilea „Monsieur Roubaix”, după Roger De Flaeminck, cu patru curse Paris-Roubaix câştigate.

Podiumul Paris-Roubaix 2011. Maarten Tjallingii, JOHAN VAN SUMMEREN, Fabian Cancellara (de la stânga la dreapta)

 

Overview: Etapa 24

Victoria Brăneşti 1–1 Sportul Studenţesc. Partidă destul de „moale”, fără prea multe lucruri de notat. Pentru gazde a deschis scorul Bogdan Oprea, nimeni altul decât cel care-şi îngropase echipa printr-un autogol etapa trecută, la Ploieşti. Din păcate pentru echipa lui Ilie Stan, acest gol nu a fost de ajuns, întrucât Sportul a revenit cu un minut înainte de expirarea celor 90 regulamentare, Ferfelea fiind cel care a egalat. Scor final 1-1, astfel că ambele formaţii stagnează în nisipurile mişcătoare ale Ligii I.

Gloria Bistriţa 2–4 Universitatea Cluj. Cu mult peste media campionatului. Astfel am putea cataloga spectaculos meci dintre Gloria şi „U”. Nu doar că s-au înscris şase goluri. Am avut nu mai puţin de trei „duble”, lucru mai rar întâlnit. Cafasso, fundaşul stânga al gazdelor, a deschis scorul după primul sfert de oră. La nici zece minute, Delgado a fost eliminat, urmând ca Niculescu să fie înlocuit cu mai puţin experimentatul Cojocnean, semn că meciul se îndrepta spre o victorie a bistriţenilor. Pauza a fost folosită cu cap de Ionuţ Badea, astfel că „Prinţul” Cristea şi Pele au dus Clujul în avantaj. Acelaşi Cafasso a egalat pentru Gloria, însă şi la oaspeţi au mai punctat aceiaşi Cristea şi Delgado, într-unul din meciurile campionatului.

Steaua Bucureşti 5–0 Unirea Urziceni. O victorie la scor nesperată de roş-albaştrii. Chiar mă aşteptam la un meci dificil, precum cel din tur. Deja îi vedeam pe stelişti blocaţi undeva la 30 de metri de poarta lui Curcă, aflaţi în imposibilitatea de a găsi cheia spre gol. Iată că au văzut-o şi au folosit-o de cinci ori, ca într-o partidă amicală cu vreo echipă de peste Prut. De notat faptul că Burdujan şi Dică au punctat, asta în timp ce brazilianul Maicon n-a fost trecut nici măcar pe lista rezervelor, semn că lui „Sorinaccio” îi este acordată multă încredere.

Gaz Metan Mediaş 0–0 FCM Târgu-Mureş. Într-o etapă în care s-au marcat multe goluri, cine putea, printre alte echipe, să strice toată frumuseţea? Desigur, Gaz Metan Mediaş. Nici aici nu vreau să comentez prea multe. Trebuie ştiut faptul că oaspeţii au folosit din nou un 5-3-2, în vreme ce gazdele au folosit un 4-5-1 cu Dan Roman, fostul jucător al târg-mureşenilor, vârg împins şi cu Eric de Oliveira în spate. Eric a fost autorul a cel puţin două ocazii mari de gol, înainte şi după pauză. Prima dată a expediat un şut scos de sub bară de goalkeeper-ul Balauru, iar a doua oară a trimis un şut din lovitură liberă în transversală.

FC Timişoara 2–2 Astra Ploieşti. Deşi nimeni nu ar fi crezut, oaspeţii au fost cei care au preluat conducerea graţie reuşitei lui Osvaldo Miranda (aşadar, putem consemna prima reuşită a argentinianului în acest sezon), ba chiar a condus cu 2-0 după ce senegalezul N’Doye a marcat, la rândul său, primul gol pentru prahoveni, răzbunându-se pentru cele pătimite acum două sezoane, după cum am şi scris în preview-ul acesti meci. Desigur, bănăţenii au revenit, poate gândindu-se la setul de reproşuri ce aveau să vină din gura lui Marian Iancu în cazul în care ar fi distrus seria de invincibiltate. Zicu a transformat un penalty în minutul 73, iar cu zece minute înainte de final, tânărul Zăgrean a egalat. Nu, n-au lipsit reproşurile finanţatorului Timişoarei, doar că acestea au fost direcţionate arbitrilor. Hai bă, da’ ce aveţi toţi cu Marian Iancu? 😀

Oţelul Galaţi 0–0 SC Vaslui. Contrar predicţiei mele, acest meci nu s-a soldat cu victoria… Timişoarei. Totuşi, pot să mă laud că „premisa” mea a ieşit aşa cum trebuia. A fost remiză la Galaţi, acolo unde s-a disputat o bătălie din „războiul pentru titlu”. Mijlocaşul Oţelului Gabi Giurgiu a fost cel mai aproape de a puncta decisiv. Cu zece minute înainte de final, acesta a reluat din vole o minge care s-a scurs în braţele unui Kuciak extrem de bine plasat. Mi s-a părut că Vasluiul a arătat altfel fără Lucian Sânmărtean, mijlocul nu funcţionează la fel de bine fără el.

Dinamo Bucureşti 2–1 FC Braşov. Marius Alexe respectiv Liviu Ganea, doi jucători de bază în angrenajul noii echipe a lui Dinamo, au fost cei care au întors soarta meciului. Oaspeţii au spart gheaţa de pe tabelă, datorită reuşitei lui Viveiros, însă golul egalizator al lui Alexe venit chiar înainte de pauză a acordat un plus de încredere gazdelor, care au fost încurajaţi de 1500 de spectatori – un număr destul de mare dacă stăm să ne gândim că e vorba despre „Ştefan cel Mare”. La nici zece minute după pauză, „câinii” au preluat conducerea, astfel că dinamoviştii continuă lupta pentru locurile 4-6.

Universitatea Craiova 0–2 Pandurii Târgu-Jiu. O nouă etapă, o nouă umilinţă pentru Craiova. A fost rândul Pandurilor să îşi adjudece trei puncte contra „Universităţii”. Şi uite-aşa, Laurenţiu Reghecampf reredebutează cu o înfrângere în „Bănie”, după alte eşecuri ce nu dau prea bine la CV-ul tehnicianului. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, rămân la părerea că „juveţii” se vor salva din zona retrogradării. Mi-e greu de crezut că fraţii Costea, cotaţi în urmă cu un an şi ceva la 22 de milioane în total (nu ştiu dacă TVA-ul era inclus).

CFR Cluj 0-1 Rapid Bucureşti. Meci teribil de slab al clujenilor, în ciuda faptului că finanţatorul Arpad Paszkany s-a aflat la doar zeci de metri distanţă de ei, pe banca tehnică. După ultimele partide, e limpede că CFR-ul trebuie să-şi caute un antrenor nou, cunoscut, iar la cum îi ştim pe cei de la CFR, se vor orienta spre un tehnician străin. Vorbind de tehnicieni, merită notat faptul că Şumigol(an) a stat în tribune, aceasta fiind prima din cele două etape de suspendare. Personal, cred că îi stă mai bine în tribune, printre ceilalţi fani dedicaţi Rapidului, decât pe banca tehnică a echipei. Pe bune…

Overview: Etapa 23

Astra Ploieşti 2–0 Victoria Brăneşti. Meciul a debutat nesperat de bine pentru prahoveni, aceştia deschizând scorul graţie autogolului înscris de Bogdan Oprea (culmea, un jucător ofensiv). Jocul a continuat să fie unul bun preţ de câteva minute, dar s-a stins imediat. Ultimul gol a fost înscris de Măţel, un jucător extrem de interesant, care a reuşit o execuţie de generic. Astfel, Ploieştul s-a apropiat la doar două puncte de CFR, în vreme ce Victoria s-a adâncit în „zona neprietenoasă”.

SC Vaslui 2–0 Unirea Urziceni. Moldavii au tremurat serios pentru acest succes. Deşi aveau avantajul terenului propriu şi cel din clasament, acolo unde nu mai puţin de patrusprezece locuri le desparte. Aşadar, golurile au venit târziu dar contează că AU VENIT. Lucian Sânmărtean a fost cel care a „spart gheaţa” printr-un şut frumos din afara careului (mă simt nevoit să menţionez faptul că fundaşii ialomiţeni i-au permis această execuţie, uitând să încerce o deposedare), după care l-a urmat brazilianul Adailton, cel care a transformat o lovitură liberă dintr-o poziţie asemănătoare cu cea din „Ghencea”.

FC Braşov 1–0 Oţelul Galaţi. Liderii au capitulat din nou, de data asta la Braşov. După cum am spus şi în preview, era pe undeva de aşteptat să avem un meci de 1X, din mai multe considerente (forma bună a gazdelor din acest retur, eşecul Oţelului contra Daciei Chişinău care a cam destabilizat liderul, postura de şefi ai clasamentului care nu li se potriveşte gălăţenilor). Deşi a venit pe final, victoria a fost una meritată de braşoveni, astfel că Toni Conceicao ne demonstrează că este unul dintre cei mai buni tehnicieni străini care au venit în România.

U Cluj 2–1 Dinamo Bucureşti. Avântul „câinilor” a fost tăiat de acest rezultat. De acum încolo nimeni nu mai are dreptul să pună la îndoială credibilitatea dinamoviştilor în meciurile contra „sateliţilor” din Cluj. Şase puncte din tot atâtea posibile au acumulat „şepcile roşii” în urma celor două manşe. Precum în meciul tur, Claudiu Niculescu a fost cel care i-a „înţepat” pe dinamovişti, doar că de această dată s-a bucurat mai mult, parcă vrând să transmită un mesaj la modul „Fraierilor, nu m-aţi vrut în iarnă!!”

FCM Târgu-Mureş 2–0 Gloria Bistriţa. Soarta acestei partide a fost tranşată printr-o dublă semnată de brazilianul Cleidimar Didi, fostul marcator al CFR-ului. Astfel, târg-mureşenii au ajuns să-i depăşească pe bistriţeni la două puncte. Legat de Gloria, aş fi curios ce se întâmplă cu Junior Moraes, cel care a plecat de la Metalurg Doneţk. În mod normal ar trebui să revină la formaţia de unde trebuia să se transfere (Gloria Bistriţa, desigur), chiar dacă Gigi Becali a declarat că în proporţie de 95% va fi al Stelei, dar din vară.

Sportul Studenţesc 3–0 Universitatea Craiova. Un meci realmente halucinant datorită modului în care a evoluat jocul – şi anume DOAR spre poarta oltenilor. Dacă îmi spunea cineva că una dintre aceste formaţii va bate la scor de forfait (dar nu la forfait :D), mai degrabă aş fi mers pe mâna formaţiei oaspete. Iată însă că Gigi Mulţescu face minuni, chiar dacă numai de o etapă, deoarece nu-l văd capabil nici pe Mourino să salveze trupa din Regie de la retrogradare. În urma acestui meci, Nicolo Napoli a fost somat de Mititelu să demisioneze, patronul Craiovei pregătind instalarea lui Reghecampf. Fostul stelist ar urma să fie pentru a treia oară antrenor (sau manager) în „Bănie” în mai puţin de un an!

FC Timişoara 0–0 Steaua Bucureşti. Un derby în adevăratul sens al cuvântului. Atmosferă de sărbătoare în Banat, acolo unde aproape tot stadionul s-a umplut pentru a susţine trupa lui Dusan Uhrin jr. Steaua a dominat destul de clar prima repriză, numai Bănel fiind autorul a trei şanse de a înscrie. În a doua repriză lucrurile au stat puţin altfel. Steaua a lăsat-o mai moale, parcă oferindu-le mingea gazdelor, care au ştiut să folosească posesia balonului şi şi-au creat destule ocazii, însă n-au reuşit „s-o bage-n aţe”. Pe final, steliştii s-au mai trezit, însă Romeo Surdu a ratat o ocazie uriaşă de a puncta decisiv în favoarea Stelei. Deşi în mintea timişorenilor un egal este mulţumitor, în sufletul lor se poate citi dezamăgirea faptului că nu au trecut pe primul loc în clasament.

Pandurii Târgu-Jiu 2–1 CFR Cluj. La primă vedere am fi surprinşi. Pandurii Târgu-Jiu, o formaţie modestă a Ligii I, învinge campioana en-titre, CFR Cluj. Dar dacă e să analizăm la rece, ne-am da seama că ardelenii au fost un dezastru pe parcursul întregului sezon. Pentru clujeni ar fi bine să uite cât mai rapid cu putinţă acest an, iar Paszanky ar face bine să găsească un antrenor calumea (cu tot respectul pentru Alin Minteuan).

Rapid Bucureşti 2–1 Gaz Metan Mediaş. Înainte de toate, trebuie să notez reacţia lui Şumudică de după golul de 2-1 atunci când s-a rostogolit pe marginea terenului şi a fost aproape să-l sărute pe arbitrul Eduard Crăciunescu, dar şi cele declarate la conferinţa de presă, acolo unde a spus că Marius Constantin mesteca cinci gume de mestecat pentru a nu mirosi (şi probabil că nu e Marius Constantin un consumator de slănină cu ceapă). În altă ordine de idei, Rapid conduce grupul celor patru echipe cu 37 de puncte acumulate, ocupând poziţia a patra, înaintea lui Dinamo, Steaua şi Mediaş.

Overview: Criterium International, Gent-Wevelgem

CRITERIUM INTERNATIONAL

Un tur scurt, de trei zile, dar extrem de concis. Practic am avut de toate în aceste trei etape – prima a fost una pentru căţărători, a doua pentru sprinteri, iar pentru ultima zi organizatorii ne-au propus un contra-timp individual, de 7 kilometri. Multe nume importante au luat parte în această cursă. Andreas Kloden (RadioShack), Bradley Wiggins (Team Sky), Ryder Hesjedal (Garmin-Cervelo), fraţii Schleck (Leopard-Trek), Samuel Sanchez (Euskaltel), Alexander Vinokourov (Astana) sau Rein Taaramae (Cofidis). Numărul 1 a fost purtat de Pierrick Fedrigo, cel care a câştigat ediţia de anul trecut.

Prima etapă, şi totodată cea mai lungă (198 km), a pornit din Porto Vecchio şi s-a terminat pe Col de l’Ospedale. Deşi Andy Schleck părea a fi liderul echipei Leopard Trek, fratele său Frank a încercat un atac pe final care, în cele din urmă, a fost unul câştigător. La 16 secunde a sosit Vasili Kiryienka (Movistar), Rein Taaramae (Cofidis), David Lopez Garcia (Movistar), Alexandre Geniez (Skil-Shimano) şi restul. În clasamentul general, distanţa dintre Frank şi locul secund avea să fie de 20 de secunde, graţie secundelor de bonificaţie. A doua etapă a fost una extrem de scurtă ce s-a disputat sâmbătă dimineaţa în Porto Vecchio, o comună din Corisca, zonă unde s-a născut nimeni altul decât Napoleon. Doar 75 de kilometri au avut de parcurs rutierii, pe un drum destul de plat. Desigur era de aşteptat să avem un sprint final masiv, ceea ce s-a şi întâmplat. Sub două ore – atâta i-a trebuit lui Simon Geschke (Skil-Shimano) pentru a câştiga etapa de azi (1h 43′ 10″), aceasta reprezentând prima sa victorie din cariera de profesionist, fiind urmat de Manuel Antonio Fischer, Laurent Mangel (Saur-Sojasun) şi ceilalţi. La general nu s-au produs modificări semnificative, Cyril Gautier urcând până pe locul 6, în locul lui Serguey Lagutin. În etapa de contra-timp de sâmbătă după-amiaza nu s-au produs surprize. Deşi Frank Schleck nu excelează la acest capitol, s-a descurcat suficient cât să nu piardă prea multe secunde din ecartul faţă de Kiryenka. Andreas Kloden a câştigat ultima etapă din Criterium International, urmat de Bradley Wiggins, Jacob Fuglsang, David Zabriskie, Andrew Talansky sau noua senzaţie Jerome Coppel, un tânăr ciclist francez care a obţinut nişte rezultate foarte bune în ultimul timp. Aşadar, acesta ar fi clasamentul general:

1. Frank Schleck Leopard     7h 13′ 12″
2. Vasili Kiryienka Movistar    + 13″
3. Rein Taaramae Cofidis        + 30″
4. Alexandre Geniez Skil-Shimano    + 1’14”
5. Tiago Machado RadioShack    + 1’15”
6. Jean-Christophe Peraud Ag2r        + 1’16”
7. Ryder Hesjedal Garmin Cervelo    + 1’19”
8. Pierrick Fedrigo FDJ        + 1’23”
9. David Lopez Garcia Movistar    + 1’25”
10. Serguey Lagutin Vacansoleil    + 1’25”

GENT – WEVELGEM

Clasică ce s-a disputat duminică, la doar o zi după Prijs Vlaanderen, fapt ce a fost destul de contestat datorită faptului că unii rutieri ar fi vrut să participe şi în Prijs Vlaanderen şi în Gent – Wevelgem, dar nu au putut din cauza timpului de refacere prea scurt. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Bernhard Eisel, cel care a purtat anul acesta tricoul cu numărul 1. Alături de rutierul austriac, din echipa HTC-Highroad au mai făcut parte Mark Cavendish şi Mark Renshaw. Dintre toate cele 25 de echipe ce au luat startul, HTC părea să alinieze cele mai „grele” nume. Alţi ciclişti importanţi care porneau cu şanse la câştigarea acestei clasice: Tyler Farrar, Thor Hushov (ambii de la Garmin, cu menţiunea că Hushovd a participat şi în Prijs Vlaanderen, campionul mondial având un rol secundar în aceste două curse!!!), Romain Feillu (Vacansoleil), Tom Boonen, Gerald Cioek (ambii Quick Step), Philippe Gilbert, Andre Greipel (ambii Omega Pharma-Lotto), Daniele Bennati, Stuart O’Grady (ambii Leopard-Trek), Juan Antonio Flecha (Team Sky) sau unul dintre favoriţii mei în materie de sprinteri, Denis Galimzyanov (Tean Katusha).

Cursa având ca punct de pornire Deinze şi care s-a terminat la Wevelgem (205 km) a avut un profil care promitea un final în sprint, fapt ce s-a şi întâmplat în ciudat faptului că Ian Stannard (Team Sky) şi Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto) au încercat să atace pe final. Soarta competiţiei s-a decis la sprint, iar Tom Boonen a reuşit să câştige etapa la mai puţin de o bicicletă distanţă de Daniele Bennati (Leopard). De notat faptul că pe ultima sută de metri (la propriu vorbind) a avut loc un accident în care au fost impicaţi Yoann Offredo şi Leonard Duque (ambii FDJ). Tot de un accident a avut parte şi Mark Cavendish. La final, Boonen a declarat: „E adevărat că aş fi preferat să particip în E3 Prijs Vlaanderen – Harelbeke, dar echipa a decis să concurez aici”. Legat de duelul său cu Fabian Cancellara din Turul Flandrei de duminică, a ţinut să precizeze: „Fabia a câştigat sâmbătă şi e într-o formă bună, dar eu am câştigat astăzi iar forma mea e din ce în ce mai bună. Sunt pregătit pentru Turul Flandrei”.

1. Tom Boonen Quick Step
2. Daniele Bennati Leopard
3. Tyler Farrar Garmin Cervelo
4. Andre Greipel Omega Pharma-Lotto
5. Jurgen van de Walle Omega Pharma-Lotto
6. Dries Devenyns Quick Step
7. Bernhardt Eisel HTC-Highroad
8. Kristof Goddaert Ag2r
9. Lars Boom Rabobank
10. Baden Cooke Saxo Bank

Overview: România – Luxemburg

Încep articolul prin a afirma pe propria răspundere că suporterii nemţeni (şi în general, moldovenii) sunt cei mai idioţi oameni din spaţiul carpato-danubiano-pontic (notă redacţională pentru Torje: m-am referit la ţara noastră, România). Undeva pe la finalul primei reprize i-am văzut pe spectatorii din tribună făcând „valuri”. Pentru cei care nu s-au uitat la meci, scorul era 1-1, împotriva selecţionatei Marelui Ducat al Luxemburgului. Fie că era ironie, fie că nu era, V-AŢI FĂCUT DE RÂS! Tocmai eram pe cale să apelez „moldoveni idioţi”, dar mi-am dat seama că era un veritabil pleonasm.

Înainte de a trece la overview-ul propriu-zis, menţionez că am pozat în şovin şi am pariat X2 (adică nu trebuia să câştige România). Asta că tot m-am făcut Răzvan Lucescu nepatriot… 😦

Nu ştiu cât de sarcastic era Mucescu junior când vorbea despre luxemburghezi ca despre nişte jucători care se apără nu ştiu cât de bine şi au o forţă ofensivă nu ştiu cât de mare. Băi tată, desculţii ăştia care au job-uri (da mă, află că lumea mai şi lucrează, nu beleşte pula-ntruna ca patriotu’ de tine) AU AVUT PRIMA OCAZIE ADEVĂRATĂ MECIULUI. Da, asistentul social şi barmanul ăla de la mijlocul terenului au conlucrat pentru deschiderea scorului! Ba chiar au avut şi o altă imensă ocazie la nici un minut după. Ai auzit, Răzvane, când aproape întreg stadionul scanda „Demisia”? Noroc că a venit Mutu cu golul suficient de rapid, că altfel răguşeau naibii toţi spectatorii. Cam asta a fost istoria meciului. Golurile următoare au fost de duzină.

Concluzie: Lucrurile se îmbunătăţesc din ce în ce mai mult pentru Răzvan. Speranţele lui cresc. Dacă după meciul contra Bosniei, Răzvan considera că şansele noastre de calificare sunt „foarte mari”, în cazul în care zvonurile privind dezafilierea bosniacilor sunt veridice, şansele noastre sunt imense! La modul cel mai serios vorbind, părerea mea este că şansele noastre de calificare pentru Cupa Mondială din 2014 sunt de pe acum infime. Fără să ştim adversarii. Ajunge că ne ştim jucătorii şi faptul că Răzvan se bucură de sprijinul Federaţiei…….

ROMÂNIA (Răzvan Lucescu): Tătăruşanu 5 – Săpunaru 4, Tamaş 5 (’65, Goian 6), Gardoş 5, Raţ 5 – Mureşan 6, Ropotan 3 – Stancu 3 (’45, Torje), Mutu 8 (’84, Alexe), Zicu 6 – Marica 5.

LUXEMBURG (contează numele selecţionerului?): Joubert 5 – Mutsch 6, Hoffmann 6, Blaise 6, Schnell (’90, Martino) 7 – Leweck 6, Bettner 5 (’81 Laterza), Payal 6 – Joachim 7, Peters 6, Gerson 8 (’59, da Motta 5).

Aaa da. Era să nu notez declaraţia lui Mutu de la finalul partidei cu Luxemburg (citez din minte): „La Zenica am jucat fără sistem de joc. De-abia dacă am atins mingea”. Nu te-ai prins că atâta ştii, să marchezi contra luxemburghezilor?!

Published in: on Martie 30, 2011 at 12:02 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Overview: Etapa 22

Gaz Metan 2–0 Pandurii Tg Jiu. O execuţie frumoasă a lui Eric de Oliveira l-a readus pe acesta pe prima pagină în presa sportivă din România. Încă două-trei goluri şi îl vom vedea hrănind tigri la zoo sau mai ştiu-eu-ce. După Sportul Stundenţesc şi Unirea Urziceni, cred că mai cunoaştem numele unei retrogradate. Da, vorbesc despre Pandurii. Chiar dacă aceştia se află la egalitate de puncte cu Victoria Brăneşti şi nu e prea departe de U Craiova, U Cluj şi celelalte echipe aflate deasupra liniei periculoase. Echipa nu are nicio busolă pe teren, iar asta nu e din retur. Cam de două sezoane gorjenii nu mai au niciun atacant veritabil în lot, fapt ce se poate observa cu ochiul liber.

Victoria Brăneşti 0–2 FC Timişoara. Deşi bănăţenii au câştigat cu o oarecare lejeritate împotriva unui adversar incomod, nu cred că Uhrin et comp sunt prea fericiţi, ştiind că în etapa viitoare, pe teren propriu contra Stelei, nu vor juca Bourceanu şi Zicu, ambii suspendaţi. Marian Iancu a declarat la mai toate televiziunile că Timişoara poate să stea liniştită; se pregătesc SURPRIZE în acest sens. Nu sunt un expert în ale jocului de poker, însă e limpede că Iancu blufează. Ianis Zicu este de departe motorul echipei, acesta marcând în toate meciurile din 2011.

Gloria Bistriţa 3–2 Rapid. Pe cât de mirat am fost văzând înainte de meci că victoria Rapidului a fost cotată undeva în jurul valorii de 2.40 (!!!), pe atât m-am lămurit că bookmakerii au cap atunci când stabilesc aceste cote. De fapt m-am lămurit (din nou, în cazul în care mai era nevoie) că giuleştenii nu sunt creaţi pentru a câştiga titluri, sau cel puţin nu prea des. Rapidul a început şi acest campionat în forţă, în paşii de samba ai lui Şumudică din prima etapă, însă nu a reuşit să ţină ritmul, astfel că în momentul de faţă ocupă locul 7. Felicitări ardelenilor, în special italianului Cavalli, autorul unei „duble”.

Oţelul 3–0 U Cluj. Victorie de necontestat pentru gălăţeni. Gabi Paraschiv a „spart gheaţa” de pe tabelă printr-un gol de aplaudat. Gabi Giurgiu a majorat scorul graţie unei superexecuţii din afara careului. La scorul de 2-0 clujenii au cerut penalty la o intervenţie cu mâna a lui Sergiu Costin. Fără să ţin partea cuiva, mi se pare că „studenţii” au avut dreptate, deşi tind să cred că o eventuală reuşită a „şepcilor roşii” nu ar fi schimbat soarta rezultatului. Iar dacă nu a fost să marcheze Universitatea, a făcut-o Oţelul. Cornel Râpă a marcat primul său gol în acest sezon, iar meciul s-a terminat 3-0, spre dezamăgirea timişorenilor care aşteptau încă de vineri seara un eventual pas greşit al adversarilor în cursa pentru titlu.

Steaua 1–1 Vaslui. Derby-ul rundei s-a terminat, precum săptămâna trecută, cu victoria rivalelor. Timişoara a profitat de pasul greşit al vecinilor din jos de clasament, astfel că lupta pentru titlu va fi o „afacere” între două echipe… Steaua nu a reuşit să

CFR Cluj 2–0 Sportul. Un succes parcă neaşteptat, în condiţiile în care CFR-ul nu a simţit gustul victoriei într-un meci oficial în 2011. Ce-i drept, nici Sportul nu a câştigat niciun meci în 2011. Ce naiba? A pierdut patru partide din tot atâtea posibile, astfel că e o chestiune de timp până când matematica ne va spune că formaţia din „Regie” este retrogradată. Pentru ceferişti a marcat Bastos, mijlocaşul despre care se zvonea că nu va face parte din lotul campionilor datorită unor dispute cu Minteuan. Scorul a fost închis de Gabi Mureşan, cel care a revenit după o suspendare.

U Craiova 1–1 Astra. Slab. Nu poţi cataloga altfel jocul prestat de către olteni. Gazdele au deschis scorul graţie reuşitei lui Subotici. Cu toate acestea, băieţii lui Napoli nu au reuşit să-şi majoreze avantajul, iar Măţel, killer-ul Stelei lui Ilie Dumitrescu din tur, a egalat, astfel că prahovenii urcă înapoi pe locul 9. Zvonurile conform cărora Universitatea nu va primi licenţa pentru sezonul viitor par tot mai palpabile. Probabil că Universitatea este deja resemnată. Din păcate…

Dinamo 4–1 Tg Mureş. Scor ce nu poate fi digerat prea uşor de către Neluţu Sabău, mai ales că elevii săi veneau după un succes de răsunet contra campioanei de toamnă, Oţelul Galaţi. Echipa sa nu a jucat mai nimic – lucru pe care l-am şi în tur, atunci când diferenţa a fost mai mare (2-6). De remarcat evoluţia lui Gabi Torje, autorul unei „duble” şi co-autor la reuşita lui Liviu Ganea. Să sperăm că „Piticul” va avea o prestaţie bună şi la Zenica, localitatea unde se va disputa Bosnia & Herţegovina – România. În altă ordine de idei, Dinamo a urcat până pe poziţia a patra în clasament, în vreme ce rivalele Steaua şi Rapid ocupă locurile 6, respectiv 7.

Urziceni 1–1 FC Braşov. Un scor cu adevărat surprinzător. Precum în tur, după ce au reuşit o serie chiar bună de rezultate, braşovenii par a se culca pe o ureche. După succesul răsunător din „Ghencea”, trupa lui Conceicao nu s-a trezit degrabă din vis, iar acum au obţinut doar o remiză contra Unirii Urziceni, formaţie aflată oficial în stare de putrefacţie…

Overview: Tirreno-Adriatico, 2011

Nu cred că sunt singurul amator de ciclism care crede că în ultima vreme cursele din Italia au crescut cu mult în calitate (nu că ar fi fost proaste înainte). De exemplu, această ediţie de Tirreno-Adriatico mi s-a părut mult mai atractică decât Paris-Nisa. Poate şi prezenţa marilor nume a dat mai mult farmec acestei curse. Dacă în „Cursa Soarelui” cei mai importanţi ciclişti care au luat startul au fost Tony Martin, Frank Schleck, Luis Leon Sanchez, Levi Leipheimer, Andreas Kloden sau Peter Sagan, în Tirreno-Adriatico i-am avut pe Giovanni Visconti, Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Damiano Cunego, Michele Scarponi, David Arroyo, Cadel Evans, Andy Schleck sau Philippe Gilbert. Alte nume interesante propuse de organizatorii italieni ar fi şi cele ale lui Mark Cavendish, Alessandro Petacchi, Tyler Farrar, Thor Hushovd, Andre Greipel sau Oscar Freire (deşi acesta a devenit mai degrabă un om de clasice) – de departe „crema” sprinterilor.

Spre deosebire de cursa desfăşurată în paralel în Franţa, Tirreno-Adriatico a început în 9 martie şi s-a terminat în 15. Aşadar, am avut doar şapte etape, faţă de cele opt din Paris-Nisa. Totodată, în Italia am avut două etape de contra-timp (în prima şi ultima etapă – unul pe echipe, altul individual), spre deosebire de singurul contra-timp al francezilor, cel care s-a dovedit a fi decisiv în cele din urmă. Practic, organizatorii cursei Tirreno-Adriatico au „oferit” cicliştilor 1,049 km de plat în doar cinci zile, făcute „sandviş” de cele două etape de contra-timp.

Prima etapă a constat într-un contra-timp individual pe echipe, în Marina di Carrara, astfel că cele 20 de echipe au avut de parcurs, rând pe rând, 16.8 kilometri. Un incindent neplăcut s-a produs chiar înainte ca formaţia Omega Pharma-Lotto să pornească. În timp ce se antrena, ciclistul Andre Greipel a suferit un neplăcut accident care i-a lăsat nişte urme extrem de urâte pe faţă. Chiar şi aşa, neamţul a preferat să îşi ajute echipa şi a luat startul în contra-timp. Ziua următoare, însă, observând că efectiv nu-şi poate deschide ochiul rănit în urma accidentului, a decis să abandoneze. Practic acest abandon s-a produs înainte ca „Tirreno-Adriatico” să înceapă. Revenind la prima etapă, Rabobank (foto) a avut cel mai bun timp. Astfel, Lars Boom a condus clasamentul general după prima etapă, urmat de colegii săi Langeveld, Gesink, Tankink, Freire şi Leezer. Pe 7 s-a poziţionat Tyler Farrar la o diferenţă de nouă secunde, atâta cât le-a lipsit celor de la Sky pentru a egala timpul lui Rabobank. Desigur, nu au existat bonificaţii întrucât a fost o etapă de contra-timp.

Etapa a doua s-a întins pe parcursul a 202 km. Cicliştii au pornit din Carrara, ajungând în urma a 4h 56′ 06″ la Indicatore într-o etapă ce s-a dorit a fi una de sprint. Şi chiar a fost :). Altfel nu ar fi câştigat americanul Tyler Farrar, învingând cei mai buni ciclişti măcar teoretic, deoarece practic nu toţi sprinterii sunt în forma lor maximă la începutul lunii martie. Practic, Farrar a fost „creme de la creme”, luându-le faţa urmăritorilor Alessandro Petacchi (Lampre), Juan Jose Haedo (Saxo Bank-Sungard), Mark Renshaw (HTC-Highroad), Marcel Seiberg (Omega Pharma-Lotto), Greg van Avermaet (BMC), Marco Lorenzetto (Astana). De notat absenţa lui Mark Cavendish din poziţiile fruntaşe şi, totodată, clasarea locotenentului său, Renshaw, pe locul 4. La general conduce Tyler Farrar, graţie secundelor de bonificaţie, urmat la două secunde de toată echipa Rabobank.

Etapa cu numărul trei avea să fie cam ultima dedicată sprinterilor. Aceştia nu au avut probleme în a parcurge cei 189 kilometri, distanţa dintre Terranuova Bracciolini şi Perugia, traseul zilei de azi. Din punctul meu de vedere, înaintea etapelor de sprint nu poţi să găseşti vreun favorit cert, aşa cum, de exemplu, ne-am putea aştepta ca Fabian Cancellara să câştige un contra-timp individual. Orice greşeală (fie că vorbim despre un atac prematur sau despre o eroare de poziţionare), te poate face să pierzi o cursă în care ai fost conectat 100% dar nu ai putut stăpâni finalul. Din punctul meu de vedere, câştigătorul acestei etape a beneficiat de eroarea unui alt rutier (mai mult ca sigur că aceasta se găseşte undeva în rândurile de mai sus). Juan Jose Haedo a câştigat sprintul de astăzi în urma unei lupte extrem de acerbe. A fost urmat de Tyler Farrar (foto), cel care a arătat o formă bună în acest debut de sezon, dar care a GREŞIT. În spatele omului de la Garmin au mai venit Daniel Oss, Alessandro Petacchi, Mark Renishaw, Robbie McEwen (acum la RadioShack), Lloyd Mondory. La general, lider a rămas acelaşi Farrar, urmat la cinci secunde de Juan Jose Haedo. Este de aşteptat ca aceasta să fie ultima zi în care să-i mai vedem pe toţi oamenii de la Rabobank în fruntea cursei.

Etapa a patra a consemnat primele căţărări şi coborâri notabile, într-o lungă şi istovitoare cursă, şi anume de 240 de kilometri, din Narni până la Chiveti. Merită menţionat faptul că înaintea startului s-a ţinut un moment de reculegere pentru victimile cutremurului din Japonia, plutonul pedalând împreună primii 25 de km. Evadarea zilei i-a avut în prim plan pe Mickael Cherel (AG2R), Sebastian Lang (Omega) şi Gorazd Stangelj (Astana). După 75 de km din momentul evadării, ecartul a atins cota de 15′ 25″. Aşa cum era de aşteptat, căţărările le-au dat mari bătăi de cap evadaţilor, aceştia pierzând impresionantul ecart pe măsură ce procentajul căţărărilor creştea. Plutonul nu avea cum să stea cu mâinile în sân, astfel că atacurile nu au întârziat să apară Basso, Cunego, Di Luca, Evans, Gilbert şi Scarponi presărând sare şi piper în finalul etapei. Ultimii kilometri au fost într-adevăr extrem de interesanţi, italianul Michele Scarponi câştigând o luptă în trei contra lui Cunego (ajuns al doilea) şi Evans, aceştia fiind urmaţi la două secunde de Ivan Baso. La general, lucrurile s-au mai schimbat. Robert Gesink se află în frunte, urmat de Cadel Evans (10″), Basso (12″), Scarponi (15″) sau Cunego (19″).

Etapa cu numărul cinci a avut 240 km – exact atât cât a măsurat şi ziua de ieri. Chiar şi profilul, oarecum, a semănat cu cel precendent. Şi de această dată am avut parte de o bătălie între oamenii de clasament general, care nu s-au menajat deloc. Evadarea zilei de azi s-a format după doar şapte kilometri, aceasta fiind iniţiată de către Andrei Amador Bipkazacova (Movistar), Davide Malacarne (Quick Step), Matthew Hayman (Sky), Fabian Wegmann (Leopard) şi Jens Mouris (Vacansoleil). Un aspect interesant al evadării a fost faptul că pe durata primei ore, evadaţii au pedalat chiar şi cu 45 km/h. Un alt lucru interesant îl constituie ecartul de 11′ 25″, format în urma parcurgerii primilor 100 km. Evadarea s-a mai triat, numai doi ciclişti reuşind să se menţină în frunte până spre final, trecând cu bine peste căţărarea de la Sasso Tetto. Vorbesc despre Amador şi Malacarne, protagoniştii unor scene de-a dreptul savuroase în cele ce aveau să urmeze. În timp ce plutonul creştea viteza pentru a-i prinde pe cei doi evadaţi, aceştia îşi reproşau unul altuia de ce nu-şi duc trena. Gesturile au fost chiar haioase, precum momentul în care l-au văzut pe Wouter Poels (Vacansoleil) întrecându-i, alături de Damiano Cunego, Danilo Di Luca şi Philippe Gilbert (foto), acesta din urmă având să iasă învingător. La „general” conduce Cadel Evans, un om care, deşi nu a câştigat nicio etapă până în acest moment, a ştiut să sosească suficient de rapid încât să nu piardă prea mult timp în lupta pentru tricoul albastru. Acesta a fost urmat de Basso (2″), Cunego (3″), Scarponi (5″) şi Gesink (5″).

Etapa a şasea avea să fie ultima pe şosea, măsurând 178 km cu multiple porţiuni deluroase şi urmând ruta Ussita – Macerata. Întrucât în afara acestei zile mai aveam doar contra-timpul individual de la San Benedotto de Tronto, era logic să-i vedem pe oamenii cu probleme la contra-timp atacând astăzi, pentru a-i surclasa pe cei cu şanse mai mari la victorie mâine şi care stau bine în clasamentul general. Mai exact, ne gândeam că Basso, Cunego sau Scarponi vor face tot ceea ce e posibil în special pentru a-l lăsa în urmă pe purtătorul tricoului albastru, Cadel Evans. Desigur, şi Gesink era socotit drept un potenţial pericol întrucât stătea bine la „general” şi e un bun contra-timpist. Însă – ca să vezi! – cursa de astăzi a fost câştigată de către un om ce stă bine şi la contra-timp, dar mai ales în clasamentul general. Da, este vorba despre Cadel Evans, cel care a fost ajutat mult de către colegii săi de la BMC Alessandro Ballan şi George Hincapie, acesta din urmă ducându-i trena lui Cadel pe ultimii doi kilometri. Practic, ceea ce a făcut Cadel Evans s-a numit „demonstraţie de forţă”, demonstrându-ne tuturor că un eventual succes în Tirreno-Adriatico ar fi unul pe deplin meritat. Visconti, Scarponi, Nibali şi Basso l-au urmat în clasamentul de etapă, iar la „general” şi-a întărit puţin statutul de lider, ajungând la 9 secunde de Scarponi şi la 12 de Basso. Cunego a coborât până pe 6, iar ţinând cont de faptul că nu e un contra-timpist prea grozav, practic astăzi şi-a luat adio de la o posibilă clasare măcar pe podium în Tirreno-Adriatico.

Etapa a şaptea, ultima a acestui tur, s-a încheiat printr-un contra-timp individual de 9.3 km în San Benedotto de Tronto. Desigur, principalul favorit era elveţianul Fabian Cancellara – de departe cel mai bun contra-timpist al epocii noastre – cu toate că acesta nu se afla în cea mai bună formă. Desigur, rutierul echipei Leopard Trek s-a impus, având un avans de nouă secunde faţă de locul secund ocupat de Lars Boom, nimeni altul decât cel care l-a învins pe Cancellara în prologul din Turul Qatarului 2011. În rest, nu au fost mari surprize. Robert Gesink a fost suficient de rapid cât să urce la „general” până pe locul 2, în spatele învingătorului CADEL EVANS (foto). Podiumul a fost completat de Michele Scarponi.

Situaţia în clasamentul general (tricoul albastru) a stat în felul următor:

1      Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team      27:37:37
2     Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team     0:00:11
3    Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD     0:00:15
4     Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale     0:00:24
5     Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale     0:00:30
6     Marco Pinotti (Ita) HTC-Highroad     0:00:39
7    Tiago Machado (Por) Team RadioShack     0:00:42
8    Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD     0:00:50
9     Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto     0:00:57
10     Thomas Lövkvist (Swe) Sky Procycling     0:00:58

În clasamentul pe puncte (tricoul roşu), Scarponi şi Farrar au avut acelaşi punctaj. Italianul a primit, în cele din urmă, tricoul:

1      Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD      26       pts
2     Tyler Farrar (USA) Team Garmin-Cervelo     26
3     Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team     20
4    Juan José Haedo (Arg) Saxo Bank Sungard     20
5     Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD     19
6 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto     15
7     Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     15
8     Lars Boom (Ned) Rabobank Cycling Team     13
9     Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale     13
10     Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale     13

În clasamentul căţărătorilor (tricoul verde), lucrurile au fost ceva mai clare:

1      Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team      16       pts
2    Javier Francisco Aramendia Lorente (Spa) Euskaltel-Euskadi     11
3     Gorazd Stangelj (Slo) Pro Team Astana     11
4     Borut Bozic (Slo) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     10
5     Fabian Wegmann (Ger) Leopard Trek     8
6     Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD     7
7     Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale     6
8     Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team     6
9     Leonardo Giordani (Ita) Farnese Vini – Neri Sottoli     6
10     Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team     5

Din clasamentul tinerilor (tricoul alb) aflăm că Robert Gesink se anunţă un ciclist de mare viitor:

1      Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team      27:37:48
2     Simon Clarke (Aus) Pro Team Astana     0:01:45
3     Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     0:01:52
4     Jonathan Castroviejo Nicolas (Spa) Euskaltel-Euskadi     0:01:59
5     Damiano Caruso (Ita) Liquigas-Cannondale     0:02:31
6   Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team     0:02:36
7     Jon Izaguirre Insausti (Spa) Euskaltel-Euskadi     0:02:56
8     Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale     0:14:23
9     Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team     0:16:13
10     Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team     0:27:32

În clasamentul pe echipe s-a impus Liquigas:

1      Liquigas-Cannondale 82:18:57
2    HTC-Highroad 0:01:21
3     Euskaltel-Euskadi 0:04:01
4     Movistar Team 0:07:05
5     Sky Procycling 0:07:06
6    BMC Racing Team 0:07:39
7     Team RadioShack 0:09:09
8     AG2R La Mondiale 0:09:28
9     Lampre – ISD 0:09:39
10 Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 0:20:53

Overview: Paris-Nisa, 2011

Ediţia cu numărul 69 a „Cursei Soarelui”, aşa cum este denumită Paris-Nisa, a avut loc în perioada 6-13 martie. Cursa a luat startul la Houdan, un orăşel din vecinătatea Parisului, şi s-a încheiat la Nisa, însumând 1,307 kilometri pe parcursul a opt etape. Precedenta ediţie a fost câştigată de Alberto Contador, urmat de Luis Leon Sanchez (cel care, în lipsa lui Contador, a purtat pe spate numărul 1) şi Roman Kreuziger. Anul acesta organizatorii au propus etape variate, cu sprinturi, căţărări, plus o etapă de contra-timp individual (cea cu numărul şase) care s-a dovedit a fi, în cele din urmă, decisivă în lupta pentru tricoul galben.

În absenţa marilor nume din ciclismul actual care fie au spus „pas” competiţiilor pentru această perioadă, fie au ales să pedaleze Tirreno Adriatico, principalii favoriţi păreau a fi Nicholas Roche (Ag2r-La Mondiale), Tony Martin (HTC-Highroad), Frank Schleck (Leopard Trek), Luis Leon Sanchez (Rabobank), Levi Leipheimer (RadioShack) şi Peter Sagan (Liquigas).

Prima etapă a fost una a sprinterilor. O uşoară căţărare la kilometrul 24.5 urmate de două sprinturi repertoriate – acesta a fost profilul primei etape, una destul de plată pe parcursul celor 154.5 km. Evident, vorbim şi despre o evadare. Din câte se pare aceasta a reuşit întrucât cel care a câştigat etapa s-a numărat printre evadaţi, fiind secondat de un alt membru al evadării. Jeremy Roy de la Francaise de Jeux, Jens Voigt de la Leopard Trek şi Thomas De Gendt de la Vacansoleil au fost cei care au decis să iasă din pluton. Matthew Goss, aflat în pluton şi considerat înaintea cursei a fi unul dintre favoriţii primei etape, a declarat la finalul zilei că membrii plutonului au acţionat destul de târziu, astfel că evadaţii nu au putut fi „înghiţiţi”. THOMAS DE GENDT (foto) a trecut primul linia de finiş cu un timp de 4h 05′ 06″, din care au fost scăzute treisprezece secunde graţie bonificaţiilor. Belgianul a fost urmat de Jeremy Roy, în vreme ce al treilea evadat, Jens Voigt, a sosit abia al şaselea.

A doua etapă a fost una dedicată exclusiv oamenilor de sprint, traseul măsurând 199 de kilometri cât se poate de plaţi. Am avut ocazia de a-l vedea pe de Gent purtând tricoul de lider în clasamentul general. Totodată, el conducea şi clasamentul pe puncte respectiv cel pentru tricoul alb, decernat celui mai bun tânăr. Acelaşi Thomas De Gendt a fost cel care a încercat un atac decisiv cu 1.5 km înainte de final, însă a fost prins în timp util, acesta terminând pe locul 41 această etapă. Lupta pentru victoria de etapă s-a dat între Greg Henderson, Matthew Goss şi toţi ceilalţi sprinteri aflaţi în faţă. Dintre toţi aceştia, omul echipei Sky a ieşit câştigător, cu un timp de 5h 00′ 56″. La finalul zilei, Greg Henderson a ţinut să-l felicite şi să-i mulţumească lui Geraint Thomas pentru ajutorul acordat în ultimul kilometru, atunci când au loc acele adevărate bătălii. În altă ordine de idei, astăzi am putut vedea primele căzături mai serioase. Printre ghinioniştii etapei din acest punct de vedere s-au numărat Haussler şi Tony Martin.

Etapa a treia se presupunea a fi una în care aveau să apară şi oamenii de clasament general, cicliştii având să întâmpline porţiuni denivelate. Evadarea de astăi a fost lansată de atacul lui Cedric Pineau (FDJ), acesta fiind urmat de Blel Kadri (Ag2r), Jussi Veikkanen (Omega Pharma-Lotto), Cyril Gautier (Europcar) şi Romain Hardy (Bretagne-Schuller). 180 de km a durat „libertatea” evadaţilor, aceştia fiind ajunşi şi practic „înghiţiţi” de pluton, astfel că am avut a treia etapă la rând terminată printr-un sprint masiv. Lupta a fost una acerbă, cicliştii mărind drastic viteza în ultimul kilometru, aşa cum se procedează în etapele de sprint. Din păcate pentru Peter Sagan, acesta a suferit o căzătură tocmai cu 300 de metri înainte de linia de finiş, acroşând şi alte nume care urmăreau o clasare cât mai bună. Din fericire pentru MATTHEW GOSS (foto), căzătura s-a produs undeva în spatele lui, astfel că nu a avut nicio piedică în a câştiga etapa. Locul secund din Turul Down Under a preluat şi şefia clasamentului general.

Etapa cu numărul patru . La o zi după ce Thomas De Gendt şi-a pierdut tricoul galben, belgianul a şi încercat să pună din nou mâna pe el, evadând alături de Remi Pauriol (FDJ), Remy Di Gregorio (Astana), Francis De Greef (Omega-Pharma Lotto) respectiv Thomas Voeckler (Europcar) într-o etapă de 185 de km (de la Creches-sur-Saone până la Belville), cu un final în uşoară coborâre. Profilul etapei, cea mai deluroasă din totalul de opt, a fost unul ce anunţa că vom avea evadări, însă la cele întâmplate şi în ziua de ieri, nu era de exclus şi un sprint final masiv. Ecartul maxim înregistrat între evadaţi şi pluton a fost de 5′ 15″, însă prezenţa lui De Gendt în „tete de la course” (îmi cer scuze pentru absenţa accentelor) ne garanta agitaţia în rândul plutonului care, în cele din urmă, avea să-i piradă pe cei aflaţi în evadare. Cu aproximativ 17 km înainte de finiş, grupul din frunte şi-a pierdut un om, De Greef nefiind în stare să ţină pasul cu ceilalţi patru rutieri. Asigurându-şi sprintul intermediar şi un loc trei în această etapă (aşadar a primit şi bonificaţie), Thomas De Gendt a pus mâna pe treisprezece secunde de bonificaţie, cu ajutorul cărora a trecut iarăşi în fruntea clasamentului general, acolo unde avea să fie urmat tocmai de către câştigătorul de etapă Thomas Voeckler, cu un avans de zece secunde.

Etapa a cincea avea să producă primele modificări serioase în clasamentul general, modificări atât de aşteptate de pasionaţii de ciclism, şi totodată o mare surpriză în privinţa celui care a câştigat cursa şi a preluat şefia clasamentului general. Cursa de azi s-a întins pe o lungime de 194 kilometri, pe ruta Saint-Symphorien-sur-Coise – Vernoux-en-Vivarais. O evadare iniţială de 25 de oameni s-a mai triat pe parcursul caţărărilor, astfel că în ultimii nouă kilometri grupul evadaţilor a fost format din Rein Taaramae (Cofidis), Andreas Kloden (foto) respectiv Janez Brajkovic (ambii de la RadioShack), Tony Martin (HTC-Highroad), Xavier Tondo (Movistar), Robert Kiserlovski (Astana), Matteo Carrara (Vacansoleil) şi Sami Sanchez (Euskaltel). Această etapă s-a decis la sprint – Andreas Kloden a ieşit învigător, fiind urmat cu acelaşi timp de Sanchez, Carrara, Martin, Taaramae, Kiserlovski, Brajkovic şi Tondo, următorii rutieri venind la o distanţă de 18 secunde şi mai mult. La finalul zilei, marele învingător Andreas Kloden a declarat că nici nu mai ştia de când datează ultimul său succes. Ciclistul echipei RadioShack a ţinut să ne mai spună că Janez Brajkovic l-a sfătuit să stea în roata sa. Aşadar, la general avea să conducă Andreas Kloden, urmat la patru secunde de Samuel Sanchez şi Matteo Carrara la şase secunde.

Etapa a şasea a constat într-un contra-timp individual de 27 de km, pe ruta Rognes – Aix-en-Provence. Favoriţii de azi erau bătuţi în cuie – în primul rând Tony Martin, urmat cu şanse ceva mai mici de Bradley Wiggins, Levi Leipheimer şi Andreas Kloden (aşadar, putem spune că ar fi fost de aşteptat ca liderul clasamentului general să nu piardă tricoul galben sau cel puţin să nu dispară din peisajul luptei pentru „titlu”, cum am spune în termeni fotbalistici). Rezultatul final nu a fost unul surprinzător, cursa de astăzi fiind câştigată de favoritul zilei, surprinzătoare fiind clasarea faţă de locul secund, cu ajutorul căreia a reuşit să urce în ierarhie. Da, vorbesc despre neamţul Tony Martin de la Team HTC-Highroad, acesta înregistrând un timp de 33′ 24″, urmat de Wiggins la 20 de secunde, apo de Porte, Kloden, Peraud, Westra, Talansky, Taaramae, Leipheimer, van Garderen. Astfel, Kloden a căzut pe doi la „general”, în spatele lui Martin la 36 de secunde, după care vine Wiggins la alte trei secunde.

Etapa cu numărul şapte a fost, măcar din punct de vedere al lungimii traseului, cea mai dificilă. Pe ciclişti i-a aşteptat 215 kilometri cu două căţărari de categoria I la mijlocul cursei, astfel că destui rutieri au ales să abandoneze această ediţie de Paris-Nisa. Făcând abstracţie de cei care nu au dorit să se înfunte cu pantele de azi, alte două nume importante care au abandonat competiţia ar fi Romain Feillu (Vacansoliel) şi Sylvain Chavanel (Quick Step), ambii acuzând diverse probleme de sănătate. Precum în ultimele zile, şi înaintea acestei etape am vorbit despre o probabilă evadare câştigătoare. Pe parcursul acestei etape, nu mai puţin de nouăsprezece rutieri au decis să o „termine” cu Paris-Nisa. Nicolas Roche (Ag2r), Sandy Casar (FDJ), Peter Sagan şi Eros Capecchi (ambii de la Liquigas) sau Frank Schleck – toţi aceştia au fost invocat dureri stomacale şi uşoare răceli. Pe undeva era de aşteptat să se întâmple asta întrucât cerul era destul de înnorat iar stropii de ploaie nu s-au sfiit să-i încurce pe ciclişti, cursa fiind condimentată cu destule căzături (printre ghinioniştii de astăzi se numără Lieuwe Westra şi Heinrich Haussler). Aşadar, vreme nu tocmai prielnică în ceea ce trebuia să fie „Cursa Soarelui”… Cursa de astăzi a fost câştigat de Remy Di Gregorio, graţie unui atac pe final. Neavând un ecart mai mare de 25 de secunde în ultimii doi kilometri, omul Astanei a trebuit să-şi „măsoare” foarte bine pedalele şi chiar a reuşit s-o facă. A fost urmat la cinci secunde de Sami Sanchez şi Rigoberto Uran. În clasamentul general nu s-au procesat modificări.

Ultima etapă avea să fie teoretic una lejeră pentru pluton. După cum se ştie, ultima zi dintr-un tur nu ar trebui să fie decisivă, doar dacă nu vorbim despre o cursă de contra-timp, fie individual, fie pe echipe. 124 de kilometri a cutreierat plutonul prin Nisa, acea zonă care reuşeşte să îmbine muntele cu marea… După cum era de aşteptat, atacurile finale (şi totodată disperate) ale lui Sami Sanchez şi Matteo Carrara au fost stinse, astfel că podiumul în clasamentul general a rămas acelaşi  – Tony Martin (foto), Andreas Kloden la 36″ şi Bradley Wiggins la 41″. Victoria de astăzi i-a aparţinut lui Thomas Voeckler (Europcar), acesta aflându-se la a doua victorie de etapă în această ediţie de Paris-Nisa, un rutier francez ce merită tot respectul nostru şi care face cinste ciclismului din „Hexagon”. A fost urmat la 23 de secunde de Diego Ulissi (Lampre), la 1’06” de Julien El Fares (Cofidis), Sami Sanchez (Euskaltel) şi Diego Lopez Garcia (Movistar), la 1’08” de Matteo Carrara (Vacansoleil), la 1’22” de Gorka Izaguirre (Eukaltel) iar la 1’22” de grupul plutonului, unul mai restrâns. Singura modificare sesizabilă în clasamentul general îl vizează pe Sami Sanchez, spaniolul urcând până pe locul 5 (aşadar, o poziţie în sus). Aşadar, acesta este clasamentul general:

1      Tony Martin (Ger) HTC-Highroad      34:03:37
2     Andreas Klöden (Ger) Team RadioShack     0:00:36
3     Bradley Wiggins (GBr) Sky Procycling     0:00:41
4     Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne     0:01:10
5     Samuel Sanchez Gonzalez (Spa) Euskaltel-Euskadi     0:01:13
6     Jean-Christophe Peraud (Fra) AG2R La Mondiale     0:01:24
7     Janez Brajkovic (Slo) Team RadioShack     0:01:34
8     Levi Leipheimer (USA) Team RadioShack     0:01:36
9     Bauke Mollema (Ned) Rabobank Cycling Team     0:02:04
10   Maxime Monfort (Bel) Leopard Trek     0:02:26

În clasamentul pe puncte (pentru tricoul verde), situaţia a fost astfel:

1      Heinrich Haussler (Aus) Team Garmin-Cervelo      84       pts
2     Andreas Klöden (Ger) Team RadioShack     70
3     Samuel Sanchez Gonzalez (Spa) Euskaltel-Euskadi     67
4     Tony Martin (Ger) HTC-Highroad     64
5     Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     61
6     Thomas Voeckler (Fra) Team Europcar     56
7     Matthew Harley Goss (Aus) HTC-Highroad     55
8     Jose Joaquin Rojas Gil (Spa) Movistar Team     54
9     Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne     47
10   Bradley Wiggins (GBr) Sky Procycling     46

În clasamentul căţărătorilor (pentru tricoul alb cu buline roşii), Rémi Pauriol a cam făcut legea. Aşadar:

1      Rémi Pauriol (Fra) FDJ      56       pts
2     Thomas Voeckler (Fra) Team Europcar     29
3     David Lopez Garcia (Spa) Movistar Team     28
4     Eric Berthou (Fra) Bretagne – Schuller     27
5     Diego Ulissi (Ita) Lampre – ISD     21
6     Rémy Di Gregorio (Fra) Pro Team Astana     21
7     Karsten Kroon (Ned) BMC Racing Team     21
8     Hubert Dupont (Fra) AG2R La Mondiale     18
9     Matteo Carrara (Ita) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     17
10     Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     15

În clasamentul tinerilor (pentru tricoul alb), Rein Taaramae a fost cel mai bine clasat:

1      Rein Taaramae (Est) Cofidis, Le Credit En Ligne      34:04:47
2     Bauke Mollema (Ned) Rabobank Cycling Team     0:00:54
3     Simon Spilak (Slo) Lampre – ISD     0:02:14
4     Blel Kadri (Fra) AG2R La Mondiale     0:05:09
5     Roman Kreuziger (Cze) Pro Team Astana     0:06:00
6     Diego Ulissi (Ita) Lampre – ISD     0:07:04
7     Rigoberto Uran Uran (Col) Sky Procycling     0:15:18
8     Tejay Van Garderen (USA) HTC-Highroad     0:17:50
9     Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     0:25:25
10     Arnold Jeannesson (Fra) FDJ     0:25:35

La echipe, RadioShack a triumfat. Să fi fost de bun augur retragerea lui Lance Armstrong?

1      Team Radioshack 102:14:47
2     Sky Procycling 0:03:04
3     Movistar Team 0:09:37
4     Pro Team Astana 0:14:25
5     HTC – Highroad 0:14:31
6     Ag2R La Mondiale 0:15:04
7     Team Leopard-Trek 0:17:51
8     Vacansoleil-DCM 0:19:53
9     Cofidis Le Credit En Ligne 0:28:55
10     Rabobank Cycling Team 0:35:12