Preview: Etapa 12

Astra – Ceahlaul. Cand am inceput sa imi pierd nadejdea in ploiesteni, iata ca a venit si aceasta calificare in „sferturile” Cupei Romaniei „Timisoreana”, dupa ce au trecut de FC Timisoara, in urma unui joc ce parea ca nu se mai termina. Ar fi de urmarit cum a gestionat situatia antrenorul nemtenilor, care o mai fi si el (se spune ca Florin Marin, alaturi de intreg staff-ul sau tehnic, ar fi plecat – nu se stie daca au fost demisi sau daca ei si-au prezentat demisiile). In orice caz, pronosticul meu ramane 1 solist.

Urziceni – Craiova. Un meci interesant insa nu suficient de interesant incat sa il numeste „derbyul etapei”. Craiovenii au jucat altceva la Iasi, in Cupa Romaniei, desi daca e sa fim cinstiti, Iasiul a ratat enorm de multe ocazii prin Bratu, Cristi Constantin si nu numai. Fratii Costea au calificat Universitatea in sferturi; ramane de vazut de vor face la Urziceni, acolo unde campionii en-titre vor fi fizic pe teren, insa cu mintea vor fi la meciul de miercuri, contra celor de la Glasgow Rangers, unde se va juca, dupa mine, un meci de a fi sau a nu fi in optimile Champions League.

Alba-Iulia – CFR Cluj. Duelul Ardealului din aceasta etapa se va da intre o formatie cu un joc consistent pe teren propriu dar care isi prezinta adesea limitele, si o alta echipa care si-a inchegat destul de bine jocul de-a lungul ultimelor sezoane, dar care pare putin tematoare cu acest Toni Conceicao pe banca tehnica. Pronosticul meu: ambele echipe marcheaza.

Vaslui – International. 100% este rata victoriilor cu Lacatus pe banca tehnica a moldavilor, care o duc din ce in ce mai bine de la „divortul” de Cristi Dulca. Iata ca odata cu repromovarea lui Lucian Burdujan la prima echipa avem un atac si mai letal, pe langa Temwanjera, Wesley sau Gerlem, un alt varf de clasa pare a-si arata coltii tot mai des in ultima vreme. Cat despre oaspeti, acestia inca tremura serios pentru locul lor in clasament – se stie foarte bine, situatia lor e precara, cu toate punctele adunate in deplasari… Pronostic: peste 2,5 goluri.

Rapid – Otelul. Eu ma astept la orice rezultat in aceasta partida, nu de putine ori am vazut Rapidul cazand in gol de la etajul 10 cand credea ca se afla pe val. Otelul nu e o echipa tocmai usor de digerat, e o nuca tare daca o prinzi cand trebuie. Am incredere in acest antrenor Dorinel Munteanu, care dovedeste ca stie conduca o echipa si daca nu are prea multe vedete in lot (ba chiar nu are niciuna la Galati). Pronostic: X pauza sau final.

Iasi – Dinamo. Ultima deplasare la Iasi nu a fost cu noroc pentru dinamovisti – va aduceti aminte ca in returul sezonului trecut avionul cu care a decolat echipa „cainilor” a intampinat probleme in zbor datorita unui stol de pasari. Problemele au continuat si pe teren, acolo unde iesenii au invins, pe final. Se spune ca de la acel meci a inceput cu adevarat declinul dinamovistilor, care au pierdut un campionat ce parea a fi la mana lor. De aceasta data probabil ca dinamostii vor cauta razbunarea si precum in cazul brasovenilor, probabil ii vom vedea pe „caini” invingand.

Timisoara – Steaua. Putem sa numim „derbyul etapei” aceasta intalnire, intre liderul clasamentului si o pretendenta serioasa la titlu, Steaua Bucuresti. Putem spune, daca e sa fim ironici, ca ambele au avut ceva in comun in decursul acestei saptamani – ambele au fost eliminate de adversari care au pornit cu sansa a doua. In acest meci pornesc favoriti banatenii, nu doar datorita pozitiei in clasament, cat si datorita publicului, dar si jocului prestat, unul destul de sarac din punct de vedere al spectacolului, dar destul de eficient, in special defensiv.

Bistrita – Medias. Moralul gazdelor este probabil cel mai bun din ultimele 6 luni, mai ales de la instalarea lui Sandu Tabarca incoace. Bistritenii au reusit sa elimine Steaua din Cupa Romaniei, cu/fara sapca norocoasa a domnului profesor Florin Halagian. Din fericire pentru gazde, au resuit sa „pastreze” un om intact din punct de vedere fizic, Lucian Sanmartean, decarul care in ultima vreme a facut tot jocul Gloriei. Pronostic: 1 pauza sau final.

Brasov – Pandurii. Oaspetii au ramas fara antrenor dupa ce Sorin Cartu si-a prezentat demisia, motivand ca astfel si-a dovedit nevinovatia. Se stie faptul ca „Sorinaccio” a fost suspendat 6 etape dupa gestul sau din finalul partidei de etapa trecuta, cand i-a aratat lui Augustus Constantin mainile incatusate. Revenind la acest meci, din punctul meu de vedere va fi un duel tare, un duel interesant si destul de echilibrat, desi marti gazdele au eliminat din Cupa Romaniei campioana en-titre, Unirea Urziceni.

Stiri din ciclism

  • Team RadioShack a obtinut licenta ProTour. Ce inseamna asta? Echipa lui Lance Armstrong si Johan Bruyneel poate participa in Turul Italiei, Turul Frantei sau Turul Spaniei. Pana la aceste Mari Tururi, RadioShack si-a anuntat prezenta in Turului Australiei din luna ianuarie precum si in clasicele Paris-Nisa sau Liege-Bastogne-Liege. Tot legat de Team RadioShack ar mai fi de spus ca acestia au reusit sa ii transfere pe Chris Horner, Yaroslav Popovych sau Janez Brajkovic (toti ex-Astana).
  • Andy Schleck, dorit de Lance Armstrong! Texanul doreste sa-si formeze o echipa tare, acolo unde a adus o buna parte din fosta sa echipa, Astana. Este greu de crezut ca pana la urma transferul va avea loc, in special datorita faptului ca Andy se simte foarte bine in cuplu cu fratele sau mai mare, Franck. Ambii luxemburghezi s-au consacrat la Saxo Bank, iar mie mi se pare aproape imposibil ca Andy sa plece la o echipa fara fratele sau, cu atat mai putin la RadioShack.
  • Patrick Lefevere, managerul echipei belgiene Quick Step, vrea sa il aduca pe Alberto Contador. Dupa ce s-au speculat zvonuri conform carora Garmin-Slipstream incearca sa-l transfere pe cel ce a castigat editia curenta a Turului Frantei, avem confirmarea faptului ca si Quick Step incearca sa obtina semnatura lui Contador. Se stie ca spaniolul mai are contract inca un an cu Astana, in ciuda faptului ca acesta s-a saturat de echipa kazaca, in special acum, cand o buna parte din efectivul numeric al Astanei a plecat dupa Lance si Bruyneel la Radioshack.
  • Frank Vandenbroucke a murit luni, dupa ce a fost gasit fara suflare in Dakar, in camera din hotelul unde statea. Nu au fost gasite urme de violenta asupra sa, gurile rele spunand ca acesta ar fi rezultatul faptului ca ciclistul belgian s-ar fi dopat. In orice caz, Dumnezeu sa-l odihneasca.
  • S-a oficializat programul Turului Frantei 2010! Va fi un circuit mult mai dificil, cu patru catarari infernale in ultimele etape. Turul va incepe pe data de 3 iulie, din Rotterdam (Olanda) si e de asteptat ca momentele-chie ale Turului Frantei sa fie etapele din Pirinei, deoarece editia 2010 a „le Tour” (a 97-a din istorie) sa fie una a cataratorilor, dupa ce in 2009, specialistii in contra-timp au fost realmente rasfatati de catre organizatori. Tot in 2010 vom vedea portiuni de pavate, dupa mai multi ani in care aceste portiuni au fost evitate.

Overview: Etapa 11

Otelul 4-0 Iasi. Grigoras, antrenorul din Iasi, nu mai e cel mai tare din oras… Echipa sa a pierdut la scor mare in compania fostei sale formatii, pe a carei banca a petrecut ani buni. Dorinel Munteanu n-a avut mila de adversarii sai, cu atat mai mult cu cat nevoia de puncte a contribuit in mare proportie. Prin acest succes, galatenii cedeaza locul 15, retrogradabil, Universitatii Craiova, care se afla intr-o criza profunda.

Medias 1-1 Brasov. Acest „derby al Ardealului” s-a termiant nedecis printr-un rezultat de egalitate care nu ajuta prea mult nicio echipa. Cristi Bud dezamageste din nou – semn ca deja e cu gandul in „Gruia”. Oaspetii au marcat un euro-gol prin Cristescu, al carui sut a mers direct sub bara portii lui Butcha. In rest, putem spune ca meciul a fost interesant, asa cum era de asteptat inaintea etapei. Ca o curiozitate, acest duel a reprezentat primul meci in care Alex Piturca evolueaza din postura de titular pentru FC Brasov.

Ceahlaul 1-1 Alba-Iulia. Contrar spuselor mele din preview, meciul a fost cursiv, a avut un ritm peste asteptarile microbistilor romani, am fost aproape de o rasturnare de scor neasteptata, urmata de o incaierare intre cele doua echipe la vestiare. Putem spune ca formatia antrenata de Florin Marin a jucat bine dupa atatea etape de umilinta, au avut ocazii (au si marcat un gol frumos), insa nu au putut mentine avantajul, ba chiar erau sa fie condusi in ultimele faze. Ramane de vazut ce soarta vor avea nemtenii respectiv ardelenii pana al finele campionatului.

Craiova 1-2 Vaslui. Un alt meci surprinzator prin dinamica fazelor, prin ocaziile de gol pe care le-am vazut sambata seara. Din pacate pentru gazde, acest scor ii infunda si mai tare in clasament, acolo unde ocupa locul 15, un umilitor loc 15 in conditiile in care pretentiile lui Mititelu erau de a ocupa un loc de cupe europene (locurile 1-5). Revenind la meci, vasluienii au dominat lejer prima repriza, au condus chiar cu 0-2, insa pe final Florin Costea a redus din handicap printr-o executie frumoasa ce l-ar putea propulsa spre echipa nationala (e poate cel mai in forma atacant din Liga 1).

Pandurii 0-0 Urziceni. Din pacate pentru cei ce mai tin la fair-play, Sorin Cartu a facut un gest urat si total necugetat pe finalul partidei, aratand doua maini incatusate catre „centralul” partidei Augustus Constantin, al carui tata se afla in puscarie dupa scandalul „Mita pentru arbitrii”, suferind si de o boala necrutatoare. In fine, ambele parti ataca arbitrajul partidei, ambele echipe au fost dezavantajate, poate ca acest rezultat este echitabil macar din acest punct de vedere. Pentru oaspeti, acest rezultat nu le face cinste, ramand in urma principalelor rivale.

International 2-1 Astra. Un rezultat ce ma surprinde partial, nu ma asteptam ca ploiestenii sa piarda din mai multe motive, precum nivelul de joc scazut al adversarilor, forma buna in care se afla totusi echipa lui Napoli si multe alte motive. In fine, acest scor nu schimba prea tare partea de jos a clasamentului, acest rezultat da un pumn Astrei, respectiv ii ridica putin pe argeseni, care mai respira dupa o perioada grea, in care nu au avut parte de rezultate prea bune.

Dinamo 1-1 Bistrita. Reredebutul lui Talnar nu a fost cu noroc pentru dinamovisti, intrucat acestia au reusit doar un rezultat de egalitate contra „lanternei rosii”. Dar ce „lanterna rosie”, o echipa antrenata de un antrenor foarte bun, cu un palmares de invidiat, si care a obtinut sa scoata 2 puncte in 2 deplasari la granzii Bucurestiului, Steaua si Dinamo. I-am auzit pe Vasile Turcu si Cristi Borcea vociferand ca li s-a refuzat dictarea a doua lovituri de pedeapsa, cea a lui Andrei Cristea din final se putea dicta, insa daca stai sa te gandesti, la fel de bine se putea rata, deci Turcu ar trebui sa critice si jocul general al echipei, nu doar pretatia „cavalerilor fluierului”.

Steaua 1-1 Rapid. Rezultatul acestei partide mi se pare unul oarecum echitabil in conditiile in care prima repriza a fost dominata de oaspeti, iar repriza secunda a apartinut in mare masura gazdelor. Ocaziile mai clare le-a avut Steaua, insa daca nu inscrii, trebuie sa taci si sa te bucuri de ce ai obtinut. Totusi, acest rezultat nu ar trebui sa dezamageasca formatia din „Ghencea” intrucat ei au jucat in decursul zilei de joi un meci dificil si epuizant contra turcilor de la Fenercbahce. In concluzie, rapidistii raman sus, stelistii raman sus, n-au iesit accidentati – toata lumea e fericita.

CFR Cluj 0-0 Timisoara. Un meci slab in urma caruia gazdele s-au plans ca „timisorenii s-au aparat si nu i-au lasat sa marcheze”. Cu tot respectul pentru fosta campioana a Romaniei, trebuie sa spun: PE-NI-BIL! Lasand la o parte aceasta nuanta, pot spune ca a fost un meci ce nu se ridica la stadiul de „derby” al etapei, acest rang ii apartine partidei dintre Steaua si Rapid. Ce sa zic, probabil ca oboseala acumulata joi si-a pus amprenta.

Michael Jackson – This is it

Dupa cum probabil ati aflat, de curand a aparut pe siteul oficial al lui Michael Jackson piesa „This is it”, ce va purta numele viitorului album si ultimul semnat de Michael Jackson.

Desigur, piesa a fost inregistrata cu ani multi inainte, gurile rele spunand ca aceasta melodie trebuia sa apara pe albumul „Dangerous” (1991), insa nu a mai avut loc. Totodata, co-autorul melodiei, Paul Anka a spus ca inregistrarile au inceput inca din 1983.

Versuri:

This is it, here I stand

I’m the light of the world, I feel grand

Got this love I can feel

And I know yes for sure it is real

And it feels as though I’ve seen your face a thousand times

And you said you really know me too yourself

And I know that you have got addicted with your eyes

But you say you gonna live it for yourself. Ooh!

I never heard a single word about you

Falling in love wasn’t my plan

I never thought that I would be your lover

C’mon baby, just understand

This is it, I can say,

I’m the light of the world, run away

We can feel, this is real

Every time I’m in love that I feel

And I feel as though I’ve known you since 1,000 years

And you tell me that you’ve seen my face before.

And you said to me you don’t want me hanging round

Many times, wanna do it here before Ooh Yeah

I never heard a single word about you

Falling in love wasn’t my plan

I never thought that I would be your lover

C’mon baby, just understand

This is it, I can feel

I’m the light of the world, this is real

Feel my song, we can say

And I tell you I feel that way

And I feel as though I’ve known you for a thousand years

And you said you want some of this yourself

And you said won’t you go with me, on a while

And I know that it’s really cool myself

I never heard a single word about you

Falling in love wasn’t my plan

I never thought that I would be your lover

C’mon baby, just understand

I never heard a single word about you

Falling in love wasn’t my plan

I never thought that I would be your lover

C’mon baby, just understand

Published in: on octombrie 25, 2009 at 1:02 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Preview: Etapa 11

International – Astra. Un meci nu tocmai ofertant, dar care poate avea o miza importanta in cazul unei victorii pentru una dintre formatii. Nici argesenii, dar nici ploiestenii nu o duc prea bine din punctul de vedere al punctajului, insa un meci ca acesta le poate da mai multa incredere pentru viitor. Cat despre spectaculozitate, ar mai fi de spus ca Astra arata o forma excelenta, iese la joc si inscrie. Pronostic: X2.

Ceahlaul – Alba-Iulia. Nu intrevad vreun meci prea interesant, insa in ultimele etape am observat ca se marcheaza in Liga I, si nu doar in meciurile cu Rapidul, ci si in intalnirile mai slab cotate din punct de vedere al spectaculozitatii. Ceahlaul trece printr-o perioada nefasta, a incasat multe goluri etapa trecuta si probabil ca vor incerca sa spele rusinea printr-un succes contra ardelenilor. Pronosticul meu pentru acest meci este X pauza sau final.

CFR Cluj – FC Timisoara. Cu siguranta va fi un meci extrem de interesant si de disputat. Probabil daca nu aveam in aceasta etapa Steaua – Rapid, un meci cu orgolii imense, acesta ar fi fost „derby-ul etapei”. Ambele echipe vor fi presate de oboseala acumulata joi, in cupele europene. Ar mai fi de spus si ca cele doua combatante ocupa primele doua locuri in clasament. Ambele trupe joaca ofensiv, pe placul spectatorilor, deci va fi de urmarit din toate punctele de vedere. Pronoticul meu – peste 2,5 goluri.

Craiova – Vaslui. Mare meci mare in Oltenia, acolo unde gazdele, aflate intr-o forma nu tocmai buna in ultima vreme (e mai aproape de ultimul loc decat de primul), are de infruntat o adevarata forta ofensiva, reasezata foarte bine de catre Marius Lacatus, in special prin repromovarea lui Lucian Burdujan. Pronosticul meu – X pauza sau final, sau peste 2,5 goluri.

Otelul – Iasi. Petre Grigoras isi infrunta fosta sa echipa, una care se afla intr-un oarecare picaj fata de campionatele trecute. Galatenii ocupa locul 15 inaintea etapei, loc retrogradabil, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. Iasiul o duce inca bine, mai are timp sa se culce pe o ureche, insa probabil ca nu aceasta e tactica. Revenind la duel, pot sa spun ca oferta nu e tocmai tentanta, insa se putea si mai rau… Pronostic: 1 pauza/final.

Steaua – Rapid. Un derby de traditie in fotbalul romanesc pun fata in fata doua formatii iubite de suporteri, doua formatii cu trofee in vitrina, cu rezonanta in istoria fotbalului romanesc. Etapa trecuta, CFR-ul a taiat din elanul Rapidului, asa ca Hizo trebuie sa isi regrupeze echipa, sa vada unde a gresit. Cat despre gazde, putem spune ca meciul cu Fener isi va pune amprenta asupa jocului echipei, desi a avut noroc prin faptul ca a jucat acasa. Evit sa dau un pronostic.

Pandurii – Urziceni. Sunt curios cum va gestiona Dan Petrescu, respectiv jucatorii Unirii Urziceni acest joc, venit tocmai dupa un imens succes in Liga Campionilor, pe „Ibrox”. Pandurii formeaza o echipa ce nu te iarta, indiferent de nume, fiind condusa de catre un antrenor ce recurge adesea la tactica „dai si fugi”. Tocmai de aceea eu consider ca va fi un duel palpitant in urma caruia, un eventual insucces nu ar fi digerat prea bine de campionii en-titre. Pronostic: sub 2,5 goluri.

Medias – Brasov. Vom avea un meci interesant, intre doi antrenori moderni, cu gandire ofensiva. Din fericire pentru gazde, probabil il vom vedea pe teren pe Cristi Bud care a absentat etapa trecuta – ceea ce inseamna ca vom vedea un duel de la o poarta la alta. Probabil ca antrenorul Cristi Pustai nu e foarte multumit de situatia din clasament, asa ca probabil va gandi bine de tot acest joc. Pronostic: peste 2,5 goluri.

Dinamo – Bistrita. O disputa greu de gestionat pentru Ion Marin, cel care da piept cu formatia „Armeanului” dupa ce joi a luptat cu Galatasaray-ul condus de Franck Rijkaard. Bistrita a jucat bine in ultimele 2 etape de cand Halagian a preluat oficial postul lui Tabarca. Statistic, merg pe sub 2,5 goluri.

Sa votati bineee…

Dupa cum foarte bine stiti cu totii, anul acesta e an electoral. Undeva la finele lunii noiembrie (primul tur de scrutin), mai precis pe data de 22.11.2009 , sau la inceputul lunii decembrie ( * al doilea tur de scrutin) pe data de 06.12.2009 ne vom alege presedintele. Lupta e acerba, avem candidati unul si unul, nuci greu de spart care promit lapte si miere in cantitati mai mici fata de anii trecuti ca, vorba aia doar e criza, insa pentru mine vorbele lor reprezinta aceeasi ciorba reincalzita an dupa an.

Principalul favorit pentru postul de presedinte este Traian Basescu, actualul conducator de stat. Daca in urma cu cinci ani plangea cu suvitele-i rebele in vant dupa Stolojan, anul acesta a preferat sa tunda oi in Nasaud sau sa practice alte activitati similare intre doua veritabile bai de multime. Desi toata Romania sare la gatul lui Traian Basescu, analistii politici ii dau prima sansa pentru a ajunge in turul II de scrutin, adica sa obtina cele mai multe procente insa mai putin de 51%, cat trebuie sa obtina noul presedinte pentru a castiga inca din primul tur. Dupa cinci ani cu Basescu am ramas cu imaginile in care acesta dansa cu tigancile femeile de etnie minoritara pe litoral, am ramas cu imaginile in care numea unii ziaristi a fi „gaozari” iar pe unele jurnaliste „pasarici”, am ramas cu imaginile in care ii ordona lui Emil Boc (presedinte PD-L) ce sa faca in partid si multe alte cele.

Principalii rivali lui Basescu par ar fi Mircea Geoana (PSD), Crin Antonescu (PNL) si Sorin Oprescu (candidat independent). Probabil ca unul dintre acestia trei va intra in lupta cu Basescu in turul II daca va fi cazul. Dupa parerea mea Mircea Geoana are cele mai mari sanse pentru al doilea loc in turul II, iar pe Antonescu si Oprescu i-as credita cu aceeasi sansa, desi unul se bucura de sprijinul unui partid aflat in opozitie, iar celalalt e independent, dar are un si el sprijinul unor social-democrati, si pe langa asta mai e si primarul general al Capitalei.

Mircea Geoana (PSD) are sprijinul unui partid ce are radacini infipte in politica romaneasca si pot sa spun cu toata impartialiatatea ca e cel mai serios candidat in sensul ca nu prea il vezi tunzand oi sau crosetand in direct la emisiuni televizate. Din pacate pentru el, este nefericitul posesor al poreclei „Prostanacul”, porecla ce probabil nu ii face cinste. Este un om politic ce tine enorm la discursuri, il vad intotdeauna pregatit din acest punct de vedere (a fost si ambasador in SUA) si eu cred ca va face o campanie importanta deoarece ar avea sanse mari sa ocupe cea mai importanta functie in stat.

Crin Antonescu (PNL) este acel tip de politician pe care nu prea il avantajeaza discursurile. De cand e presedintele Partidului National Liberal si il vedem tot mai des in conferinte de presa, mi-a lasat impresia ca e inconsistent in declaratii. Ii va fi greu sa obtina mai mult de 10 procente in aceste alegeri daca nu va face o campania mareata, deoarece in ultimele sondaje reiese ca Antonescu nu e prea „popular” in randul oamenilor de pe strada. In rest ar mai fi de spus ca este serios la exterior, precum Mircea Geoana si altii.

Sorin Oprescu (independent) dupa cum stiti, ocupa fotoliul de primar general al Capitalei. As spune ca e un primar modest care pare a fi in „stand-by” in sensul ca nu face nimic; de la acele contracte inchieate cu niste firme neserioase nu l-am mai vazut facand mai nimic util (doar ca a plasat niste ceasuri cica de aur pe strazile Capitalei ca doar suntem un neam cinstit si onest). Personal nu cred ca ar fi genul de politician care sa se ocupe de furaciuni sau alte smecherii desi el provine din mediul medicinei, este medic chirurg, ceea ce inseamna ca principalul criteriu in alegerea hainelor e numarul de buzunare. In rest, as zice ca pare un om serios, dar care in discursul sau de la prezentare candidatorii i-a facut cu ou si otet pe contracandidati, in loc sa spuna ce ar face el in calitate de presedinte.

Sa trecem si la candidatii cu sanse mici pentru turul II – categorie din care fac parte printre altii George Becali, Corneliu Vadim Tudor respectiv Nati Meir.

George Becali (PNG) este pentru mine o gluma de politician, al carui adevar „dureaza cinci minute” dupa cum spune si jurnalistul sportiv Radu Banciu. Este patronul echipei Steaua, acolo unde duce un conflict teribil contra fanilor ros-albastrii. De curand a anulat abonamentele celor de la peluze, cei care il injura mai mult. Pentru mine e dovada clara ca nu duce lipsa de lasitate.  Probabil ca principalele sale teluri in calitate de presedinte ar fi sa ii faca rau cat mai mult lui Traian Basescu, sa desfiinteze DNA-ul si sa ii inchida pe hulgani. Becali – presedinte / Vadim – premier ar fi un tandem de vis pentru fanii circului Globus, cosmar pentru cei ce-l simpatizeaza pe Basescu.

Corneliu Vadim Tudor (PRM) este un candidat serios in felul sau, care fara doar si poate ar curata patria de evrei, unguri si homosexuali, dupa cum o spune in repetate randuri. Unii pun la indoiala modul sau de gandire din punct de vedere politic din moment ce inainte de 1989 era poetul primei doamne, multi acuzandu-l de pupincurism. As spune totodata ca nu se pricepe la discursuri – isi face praf rivalii jignindu-i si crezundu-se net superior lor, in loc sa isi promoveze propria „marfa”. In rest, ca o paranteza as spune ca odata cu instalarea lui Vadim la Cotroceni s-ar incheia si emisiunea „Cronica Carcotasilor”.

Nati Meir (independent)A IESIT DIN CURSA ELECTORALA. Totusi, de cand ma stiu eu si de cand urmaresc politica nu mai cunosc politicieni care sa aibe ca imn de campanie electorala o manea, cantata chiar de „regele neincoronat al manelelor”, Adrian „Copilul Minune”. Daca nu ma insel, tot pe Nati Meir il promoveaza si Monica Columbeanu (scuzati cacofonia, asta ii e numele); cine stie, poate o vom vedea peste cativa ani si pe ea conducand Ministerul Turismului… Cat despre Nati Meir as zice ca voi urmari lupta intre el si Becali privind numarul de voturi, chiar daca intre ei doi nu a fost vreodata un scandal public. Vorbind de scandaluri, Nati Meir a fost acuzat de un/o travestit(a) pe nume Madame Clarance ca ar fi intretinut relatii extra-conjugale (nu m-ar mira sa il vad schimband clantele din Cotroceni). Totodata a mai spus la o emisiune tv ca „Romania este o monarhie” – adevarul e undeva la mijloc, in Constitutia Romaniei scrie ca forma de guvernamant este republica democrata, insa realitatea e diferita. In alta ordine de idei, a fost si arestat – semn ca s-a integrat foarte bine in Romania noastra, a tuturor.

Asadar, dragi romani, stimati concetateni, mergeti la vot! Veniti in numar cat mai mare sa ne semnam sentinta, veniti sa ne bagam singuri capul sub ghilotina. Daca nu acum, atunci cand?

Overview: Etapa 10

Alba-Iulia 1-2 International. Doua reprize diametral opuse au dus la un scor la care nu ma asteptam din partea unei echipe ce avea 0 puncte in urma disputelor din deplasare. Pauza i-a fost utila lui Fane Stoica, cel care s-a facut clar inteles de catre elevii sai, dupa ce in prima repriza jucatorii argeseni parca innotau in iarba. Doua goluri inscrise la interval scurt au electrocutat formatia lui Adrian Falub care tremura serios in vederea scapararii de retrogradare.

Urziceni 1-2 Vaslui. Fiara a ucis bursucul, dupa ce campioana en-titre a condus din minutul 6, in urma golului lui Onofras. Doi brazilieni l-au ajutat pe Marius Lacatus – tehnician aflat la al doilea succes consecutiv din tot atatea meciuri jucate – Wesley si Gerlem au marcat pentru o mare victorie. Dan Petrescu trebuie sa fie atent in vederea meciului cu Glasgow Rangers, o echipa de batut la forma actuala, dar care poate si sa te intoarca pe toate fetele numai prin mentalitatea britanica.

Pandurii 0-0 Medias. Desi ma asteptam la un mci mai mult decat interesant, am ramas cu un gust extrem de amar. Absenta lui Criti Bud imi intareste spusele mele – Bud face 30% din jocul Mediasului. Totusi, acesta si Parvulescu, doua piese consistente in echipa lui Pustai, sunt pe picior de plecare; daca atacantul a semnat deja cu CFR Cluj la care va pleca din iarna, Paul Parvulescu e intens curtat de Dinamo si se zvoneste ca ar fi semnat deja. In fine, a fost un meci urat.

Rapid 1-4 CFR Cluj. Probabil daca Hizo nu-l titulariza pe Marinescu, rapidistii ar fi scos un punct. Din fericire pentru gazde, Mircea Bornescu este eligibil pentru Rapid, dupa ce s-a inteles cu Mititelu, patronul Craiovei, in privinta desfacerii contractului sau. Clujul nu a iertat gafele neexperimentatului Marinescu, dupa ce bucurestenii au ratat enrom de mult, printre altele avand chiar si doua bare… Si, ca o concluzie, au dat cate patru in ultimele trei intalniri din campionat, acum si-au incasat norma impusa chiar de ei, pe teren propriu.

Timisoara 6-0 Ceahlaul. Nu ma mira scorul, ma mira faptul ca inaintea startului de sezon am avut mare incredere in trupa lui „Pinalty” si uite cum acestia primesc 0-4 acasa de la Dinamo, 0-4 acasa de la Rapid, si 6-0 in deplasare la Timisoara. A fost un meci in care au marcat doar trei jucatori, ambii semnand cate o dubla: Hristu Chiacu, Dorin Goga respectiv cehul Magera. O victorie multumitoare care aproape ca sterge cu beretele jocul nefast al trupei lui Sabau de pana acum.

Bistrita 2-1 Otelul. Trebuie sa desfac o sticla de sampanie veche – Gloria Bistrita a reusit, in fine, sa obtina prima victorie in acest sezon de Liga I! Au fost condusi, au egalat iar dupa ce galatenii au ratat un penalty la scorul de 1-1, Sanmartean a fost genial din nou pentru formatia antrenata de „Armean”. Acesta e la al doilea meci ca „principal” pe banca Bistritei, reusind sa obtina in scurt timp dublul punctelor acumulate in perioada lui Sandu Tabarca. Se vede cine este un antrenor mare, si probabil ca pana la iarna Gloria va mai urca… Cat despre Otelul, situatia lor e grava, sunt pe locul 15, la egalitate de puncte cu o alta „clasica” a Ligii I, Craiova.

Astra 3-1 Craiova. Un rezultat surprinzator din punctul meu de vedere. Astra a dominat destul de clar tot meciul, a jucat chiar foarte bine in unele parti ale jocului. Oltenii nu fura in apele lor, nu am putut sa cred ca aceasta e echipa Craiovei, cea care anul trecut impresiona prin calitatea jucatorilor si prin jocul frumos pe care il presta. E aproape clar faptul ca juvetii nu mai pot spera in viitorul apropiat la loc de cupe europene (locurile 1-5). Ramane de vazut ce se va intampla la iarna, ramane de vazut daca il va prinde iarna pe Eugen Neagoe in „Banie”, ramane de vazut daca va veni Victor Piturca, dupa parerea mea unul dintre responsabilii crizei din Oltenia, participand indirect prin amanarea unui raspuns clar, pe fata la propunerea lui Mititelu de acum vreo doua luni.

Brasov 0-1 Dinamo. Un gol frumos marca Andrei Cristea a rezolvat ceea ce trebuia sa fie (si chiar a fost) un meci crunt, un meci in care dinamovistii trebuiau sa se razbune pentru titlul pierdut sezonul trecut si datorita brasovenilor. Torje si Andrei Cristea mi s-au parut a fi cei mai buni jucatori ai „alb-rosilor”, au combinat foarte bine si mi se par a fi niste solutii chiar pentru nationala de fotbal a Romaniei. Brasovul nu m-a dezamagit pana la inscrierea golului si nici chiar dupa, elevii lui Viorel Moldovan au contat in joc in continuare.

Iasi 0-2 Steaua. Scorul e corect cu atat mai mult cu cat oaspetii au avut si doua bare la scorul de 0-0. Prima reusita i-a apartinut „renegatului” Dayro Moreno, care a revenit in forta, in ciuda contestatarilor sai. Punctul pe „i” l-a pus Szekely cu un sut in forta cu piciorul stang (el fiind dreptaci). In fine, am vazut un meci frumos, un meci greu pentru stelisti, cei care vor avea de infruntat formatia turceasca Fenerbahce Instanbul in „Ghencea”, joi.

Zdreantzã

Recunosc inca de la inceput – niciodata nu mi-a placut de adrian mutu ca fotbalist sau ca om. Prima data camutu_drogatnd am auzit de mutu a fost prin 2000 cand acesta era la Inter Milano. Era foarte tanar si totusi, se afla la un club imens. Internazionale Milano e doar primul club mare din cariera lui mutu (urmat de Chelsea, Juventus si lista se opreste, cu toata stima pentru Fiorentina sau Parma).

Conform wikipedia, pe „Giuseppe Meazza” a evoluat de 10 ori, fara a inscrie vreun gol. A urmat un transfer la Hellas Verona, acolo unde in doi ani a marcat 16 goluri, performanta ceva mai buna decat cea a lui Marica in Bundesliga. In 2002 se transfera la AC Parma unde chiar are parte de un sezon impresionant, cu 18 reusite in 31 de partide. Aceste note l-au propulsat pe „briliant” pana la Chelsea Londra, poate cel mai mare nume din cariera lui. Intre 2003 si 2004 a evoluat pe „Stamford Bridge”. Aici, ca fotbalist s-a facut usor de ras. Ca om, a calcat pe bec – urat de tot. A fost suspendat 7 luni dupa ce a consumat cocaina. Iar greselile sale nu s-au oprit aici.

Crezand ca si-a rupt angajamentul cu gruparea antrenata la vremea respectiva de maestrul Jose Mourinho, el a acceptat propunerea lui Juventus Torino, acolo unde nu a fost ferit de scandaluri (vezi „Calciopoli”). Echipa a fost retrogradata pentru unele dovezi ce incriminau echipa lui Moggi de pe acea vreme ca ar fi mituit unii arbitrii sau ca si-ar fi delegat singuri cavalerii fluierului. Fiind prea „vedeta” pentru Serie B, adrian mutu a plecat cu prima ocazie la Fiorentina. Aici pare a se fi regasit dupa atatia ani de greseli.

Cand ne venea sa spunem ca acest fotbalist ar trebui sa fie un model pentru noua generatie mai ales pentru faptul ca a invatat din greseli, „brilinatul” rupe tacerea din nou. Dupa ce ca toata campania a tinut-o ca-l doare in cot de nationala (la propriu si la figurat), vine cand nu mai avem nicio sansa de calificare, petrece cu Adrian Cristea (alt „model” pentru tanara generatie) si inca doua tipe inainte de meciul cu Serbia in plin cantonament, joaca slab cu Serbia intr-o umilinta epocala, iar apoi la nici 24 de ore, petrece cu alti insi urmand apoi sa plece la Consuelo fara a-si lua macar ramas-bun de la colegi, de la Razvan sau de la Lupescu & Sandu. Colac peste pupaza, vine apoi cu o declaratie in presa italiana cum ca el n-ar fi facut nimic rau.

Nici nu mai stiu ce sa zic, zdreanta ramane zdreanta… La un moment dat patronul de la Palermo l-a numit pe mutu „Tigan norocos”. Desi la inceput am crezut ca aceasta declaratie a fost una urata si nu tocmai fair-play, am ajuns sa cred ca acestea sunt cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe mutu. E tigan pentru ca e nascut in spatiul carpato-danubiano-pontic. Si norocos pentru ca a ajuns sa calce pe gazonul de pe „Giuseppe Meazza”, „Stamford Bridge” sau „Delle Alpi”, a dat mana cu Toldo, Desaily sau Del Piero si multi altii, desi la nivelul caracterului e ZERO.

Published in: on octombrie 18, 2009 at 11:01 am  Comments (10)  
Tags: , , , , , , ,

Preview: Etapa 10

Alba-Iulia – International. Teoretic ar trebui sa vedem un macel in conditiile in care ardelenii au aratat o forma foarte buna pe teren propriu, iar Curtea de Arges e recunoscuta pentru faptul ca nu a obtinut niciun punct in partidele din deplasare. Asadar, prevad un meci in care meciul se va juca,in mare, spre o singura poarta, cea a formatiei antrenate de Fane Stoica. Daca e sa ne luam dupa clasament, nici gazdele dar nici oaspetii nu o duc excelent, ambele tremurand pentru mentinerea in prima liga. Totusi, pronosticul meu ramane 1 solist.

Urziceni – Vaslui. Cu tot respectul pentru restul echipelor, aceasta infruntare mi se pare a fi derbyul etapei. Urziceniul pregateste partida de miercuri din Champions League, deci nu isi va focaliza atentia doar pentru acest meci, ceea ce le va fi de folos celor de la Vaslui. Marius Lacatus a debutat cu dreptul pentru galben-verzi, insa ramane de vazut daca nu va fi inghitit in cel mai scurt timp de Adrian Porumboiu. Ca in orice derby, e dificil sa oferi un pronostic ferm, asa ca voi alege optiunea sub 2,5 goluri, mizand pe un meci in care niciuna din echipe nu va risca prea mult.

Pandurii – Medias. Un alt meci interesant in care se vor infrunta doua echipe cu stiluri de joc total diferite: gazdele joaca extrem de chibzuit, marcheaza si se apara, invingand cateodata chiar aproape fara sa simti ca au marcat, bazandu-se pe vorba „daca nu primesti gol inseamna ca ai un punct asigurat”; pe de alta parte, oaspetii joaca la risc, mizeaza doar pe atac bazandu-se pe expresia „un gol in plus inseamna trei puncte, mai multe inseamna spectacol”…  doar ca ei prefera sa fie si spectaculosi si victoriosi. Pronostic: X pauza sau final.

Rapid – CFR Cluj. Al doilea derby al etapei, in care vor evolua liderii actuali ai clasamentului, Rapid Bucuresti si CFR Cluj, o formatie ce se va gandi si la partida din Europa League. Rapidistii traverseaza o perioada extrem de fasta in care au fixata o norma de patru goluri pe meci (ce-i drept au jucat si cu adversari „accesibili”). Clujenii au niste probleme in interior, probleme ce apar din cand in cand si in presa. Desi sunt de parere ca se va sparge si perioada buna a Rapidului, eu cred ca acestia vor mai defila pentru cel putin o etapa, deoarece nu au stresul meciurilor europene, si precis ca aceasta pauza l-a ajutat pe Hizo. Pronostic: 1.

Timisoara – Ceahlaul. Un meci vital pentru Ioan Ovidiu Sabau care ar avea multe de suferit in cazul unui eventual esec sau chiar semiesec (echivalent cu un rezultat de egalitate). Timisorenii nu ar trebui sa aibe prea mari dificultati cu nemtenii care au gazduit meciul nationalei Romaniei, insa totusi, in cazul in care isi vor menaja o buna parte din efectiv in vederea partidei contra celor de la Anderlecht, am putea vedea o surpriza. Pana atunci, mizez pe 1.

Bistrita – Galati. Dupa seceta din primele etape cand presedintele Otelului se gandea serios la renuntarea contractului cu Dorinel Munteanu, rabdarea le-a adus acum o situatie relativ buna in clasament, comparativ cu gazdele acestei intalniri care sunt „lanternele rosii”. Totusi, bistritenii se pot lauda cu faptul ca au un antrenor mare pe banca si anume „Armneanul” Florin Halagian, cel care a obtinut un punct imens in Ghencea etapa trecuta. Un duel interesant din punctul meu de vedere in care se poate intampla orice. Pronostic: X pauza sau final.

Astra – Craiova. Antrenorul gazdelor isi infrunta fosta echipa acolo unde a activat o buna perioada de timp si unde probabil a depus mult suflet in vederea cresterii unei echipe de tineri ce poate calca pe urmele Craiovei Maxima. Nicolo Napoli e acum la carma ploiestenilor, acolo unde ultimele partide nu i-au facut mare cinste, insa echipa ramane o buturuga de care nu poti trece prea usor. De cealalta parte, Universitatea tocmai s-a despartit de capitanul Dorel Stoica, cel care se antreneaza cu Drobeta Turnu-Severin pana isi va gasi un angajament in strainatate. Pronostic: X.

Brasov – Dinamo. Un duel clasic as zice eu, dupa cele intamplate la finele sezonului trecut. Dinamovistii vor sa se razbune dupa ce in urma cu cateva luni au pierdut campionatul ca urmare a infrangerii administrate de formatia antrenata pe atunci de Razvan Lucescu. Acum sunt alte vremuri, avem antrenori noi, la ambele echipe au trecut doi antrenori de atunci (la brasoveni activeaza Viorel Moldovan dupa ce in vara a antrenat o perioada scurta de timp Nicolo Napoli; iar la dinamovisti scaunul de antrenor e ocupat de Ion Marin, dupa avenurile lui Bonetti). Pronosticul meu: un meci frumos, adica peste 2,5 goluri.

Iasi – Steaua. Petre Grigoras infrunta una din echipele mari pe care le-a invins si nu doar o data. Steaua si-a odihnit jucatorii in aceasta pauza competitionala in care doar Ciprian Tatarusanu a fost convocat la nationala (pentru postul de al treilea portar). De curand a sosit si Dayro Moreno, cel care completeaza atacul Stelei – Stancu, Surdu si Kapetanos. Iesenii joaca interesant, frumos, desi nu beneficiaza de foarte multi atacanti. Totusi, Cristi Constantin sau Cristi Bratu, doi jucatori ce acopera mai mult postul de extrema stanga respectiv mijlocas central ofensiv, compenseaza zilele mai putin bune ale lui Ionut Balba, eternul golgeter iesean.

Overview: Romania 3-1 Ins. Faeroe

Spre surprinderea mea, aseara am vazut un meci in care nationala noastra nu prea a avut probleme cu echipa adversa. Cu toate ca am jucat cu niste „ciurucuri” gen Pantilimon, Panin, Goian, Nicolae Grigore sau Varga, pot sa spun ca scenariul meu nu s-a intamplat. As fi mizat pe un joc dominat posesional de „tricolori”, insa fara orizont in fata unei baricadari in masa a feroezilor. Totusi, nu pot sa fiu „carcotas” – cei mai buni oameni ai nostri au fost Iulian Apostol si Bogdan Mara.

Am mai putea spune ca acest rezultat echivaleaza cu unica victorie de pe teren propriu a Romaniei pe teren propriu in aceasta campanie de calificare, in care am terminat penultimii, ocupand locul 5. Lituanienii au invins aseara liderii grupei, nasii nostri – dovada a faptului ca sarbii nu sunt oameni de cuvant (noi le-am dat 6 puncte din simpatie aproape, ca la Eurovision, iar cand noi aveam nevoie de victoria lor sa ne clasam pe locul 4, ne-au intors spatele). Raman totusi cu impresia ca vedem un clasament final care reflecta intradevar situatia de pe teren – sarbii au fost cei mai buni, francezii au dat dovada ca mai e de muncit + de inlaturat un selectioner, austriecii ne-au aratat ca se coace o echipa interesanta acolo, lituanienii sunt imprevizibili (pot sa te umileasca la tine acasa cu 0-3 dar pot sa si piarda cu Insulele Faeroe), romanii au aratat ca mai e mult de muncit si de reconstruit pana sa ne calificam la Mondiale, iar feroezii mi s-au parut a fi o buturuga de care te poti impiedica in fata presei indiferent de rezultat.

Asadar, de-acum incepe munca lui Razvan Lucescu. Sa-i tinem pumnii celui are trebuie sa ne duca crucea pentru Europenele din 2012.