Overview: Etapa 24

Victoria Brăneşti 1–1 Sportul Studenţesc. Partidă destul de „moale”, fără prea multe lucruri de notat. Pentru gazde a deschis scorul Bogdan Oprea, nimeni altul decât cel care-şi îngropase echipa printr-un autogol etapa trecută, la Ploieşti. Din păcate pentru echipa lui Ilie Stan, acest gol nu a fost de ajuns, întrucât Sportul a revenit cu un minut înainte de expirarea celor 90 regulamentare, Ferfelea fiind cel care a egalat. Scor final 1-1, astfel că ambele formaţii stagnează în nisipurile mişcătoare ale Ligii I.

Gloria Bistriţa 2–4 Universitatea Cluj. Cu mult peste media campionatului. Astfel am putea cataloga spectaculos meci dintre Gloria şi „U”. Nu doar că s-au înscris şase goluri. Am avut nu mai puţin de trei „duble”, lucru mai rar întâlnit. Cafasso, fundaşul stânga al gazdelor, a deschis scorul după primul sfert de oră. La nici zece minute, Delgado a fost eliminat, urmând ca Niculescu să fie înlocuit cu mai puţin experimentatul Cojocnean, semn că meciul se îndrepta spre o victorie a bistriţenilor. Pauza a fost folosită cu cap de Ionuţ Badea, astfel că „Prinţul” Cristea şi Pele au dus Clujul în avantaj. Acelaşi Cafasso a egalat pentru Gloria, însă şi la oaspeţi au mai punctat aceiaşi Cristea şi Delgado, într-unul din meciurile campionatului.

Steaua Bucureşti 5–0 Unirea Urziceni. O victorie la scor nesperată de roş-albaştrii. Chiar mă aşteptam la un meci dificil, precum cel din tur. Deja îi vedeam pe stelişti blocaţi undeva la 30 de metri de poarta lui Curcă, aflaţi în imposibilitatea de a găsi cheia spre gol. Iată că au văzut-o şi au folosit-o de cinci ori, ca într-o partidă amicală cu vreo echipă de peste Prut. De notat faptul că Burdujan şi Dică au punctat, asta în timp ce brazilianul Maicon n-a fost trecut nici măcar pe lista rezervelor, semn că lui „Sorinaccio” îi este acordată multă încredere.

Gaz Metan Mediaş 0–0 FCM Târgu-Mureş. Într-o etapă în care s-au marcat multe goluri, cine putea, printre alte echipe, să strice toată frumuseţea? Desigur, Gaz Metan Mediaş. Nici aici nu vreau să comentez prea multe. Trebuie ştiut faptul că oaspeţii au folosit din nou un 5-3-2, în vreme ce gazdele au folosit un 4-5-1 cu Dan Roman, fostul jucător al târg-mureşenilor, vârg împins şi cu Eric de Oliveira în spate. Eric a fost autorul a cel puţin două ocazii mari de gol, înainte şi după pauză. Prima dată a expediat un şut scos de sub bară de goalkeeper-ul Balauru, iar a doua oară a trimis un şut din lovitură liberă în transversală.

FC Timişoara 2–2 Astra Ploieşti. Deşi nimeni nu ar fi crezut, oaspeţii au fost cei care au preluat conducerea graţie reuşitei lui Osvaldo Miranda (aşadar, putem consemna prima reuşită a argentinianului în acest sezon), ba chiar a condus cu 2-0 după ce senegalezul N’Doye a marcat, la rândul său, primul gol pentru prahoveni, răzbunându-se pentru cele pătimite acum două sezoane, după cum am şi scris în preview-ul acesti meci. Desigur, bănăţenii au revenit, poate gândindu-se la setul de reproşuri ce aveau să vină din gura lui Marian Iancu în cazul în care ar fi distrus seria de invincibiltate. Zicu a transformat un penalty în minutul 73, iar cu zece minute înainte de final, tânărul Zăgrean a egalat. Nu, n-au lipsit reproşurile finanţatorului Timişoarei, doar că acestea au fost direcţionate arbitrilor. Hai bă, da’ ce aveţi toţi cu Marian Iancu? 😀

Oţelul Galaţi 0–0 SC Vaslui. Contrar predicţiei mele, acest meci nu s-a soldat cu victoria… Timişoarei. Totuşi, pot să mă laud că „premisa” mea a ieşit aşa cum trebuia. A fost remiză la Galaţi, acolo unde s-a disputat o bătălie din „războiul pentru titlu”. Mijlocaşul Oţelului Gabi Giurgiu a fost cel mai aproape de a puncta decisiv. Cu zece minute înainte de final, acesta a reluat din vole o minge care s-a scurs în braţele unui Kuciak extrem de bine plasat. Mi s-a părut că Vasluiul a arătat altfel fără Lucian Sânmărtean, mijlocul nu funcţionează la fel de bine fără el.

Dinamo Bucureşti 2–1 FC Braşov. Marius Alexe respectiv Liviu Ganea, doi jucători de bază în angrenajul noii echipe a lui Dinamo, au fost cei care au întors soarta meciului. Oaspeţii au spart gheaţa de pe tabelă, datorită reuşitei lui Viveiros, însă golul egalizator al lui Alexe venit chiar înainte de pauză a acordat un plus de încredere gazdelor, care au fost încurajaţi de 1500 de spectatori – un număr destul de mare dacă stăm să ne gândim că e vorba despre „Ştefan cel Mare”. La nici zece minute după pauză, „câinii” au preluat conducerea, astfel că dinamoviştii continuă lupta pentru locurile 4-6.

Universitatea Craiova 0–2 Pandurii Târgu-Jiu. O nouă etapă, o nouă umilinţă pentru Craiova. A fost rândul Pandurilor să îşi adjudece trei puncte contra „Universităţii”. Şi uite-aşa, Laurenţiu Reghecampf reredebutează cu o înfrângere în „Bănie”, după alte eşecuri ce nu dau prea bine la CV-ul tehnicianului. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, rămân la părerea că „juveţii” se vor salva din zona retrogradării. Mi-e greu de crezut că fraţii Costea, cotaţi în urmă cu un an şi ceva la 22 de milioane în total (nu ştiu dacă TVA-ul era inclus).

CFR Cluj 0-1 Rapid Bucureşti. Meci teribil de slab al clujenilor, în ciuda faptului că finanţatorul Arpad Paszkany s-a aflat la doar zeci de metri distanţă de ei, pe banca tehnică. După ultimele partide, e limpede că CFR-ul trebuie să-şi caute un antrenor nou, cunoscut, iar la cum îi ştim pe cei de la CFR, se vor orienta spre un tehnician străin. Vorbind de tehnicieni, merită notat faptul că Şumigol(an) a stat în tribune, aceasta fiind prima din cele două etape de suspendare. Personal, cred că îi stă mai bine în tribune, printre ceilalţi fani dedicaţi Rapidului, decât pe banca tehnică a echipei. Pe bune…

Reclame

Preview: Etapa 21

Pandurii – Gloria. Etapa cu numărul XXI debutează cu un duel care, pe hârtie, pare unul anost, plictisitor, ceea ce îmi imaginez eu prin „opţiunea a noua” din popularul caiet al lui Mitică. De la Gloria ar fi de urmărit acest nou atacant, italianul Cavalli. Nouarul Gloriei a înscris golul victoriei în etapa trecută, însă a mai şi ratat pe puţin două ocazii mari de tot. Oficial, gazdele debutează în 2011 pe teren propriu, deşi mai trebuiau să dispute jocul contra Galaţiului din etapa a nouăsprezecea, joc care nu a mai fost programat din oarece motive…

Victoria – Steaua. Sorin Cârţu debutează pe banca steliştilor într-o deplasare nu tocmai comodă, la Buzău. În primul rând, sunt curios ce modificări vor fi aplicate de către noul tehnician al Stelei. E de urmărit dacă Burdujan şi Dică nu vor face parte din lotul de 18 fotbalişti, dacă Florin Gardoş şi Maicon vor fi pe teren, dacă Bicfalvi va purta banderola de căpitan. Sunt curios dacă îl vom vedea pe alături de „Sorinaccio” pe bancă, pe Mihai Stoica, alias „Coana Miţa”, protagonsitul unui scandal de copii de clasa a treia cu Victor Piţurcă, alias „ţaţa Vica”. Pronosticul meu pentru acest duel este 2 solist, dar numai graţie unei noi instalări pe banca tehnică.

U Cluj – Unirea Urziceni. Din câte am înţeles, „şepcile roşii” vor disputa acest meci pe un alt teren decât cel de până acum, de la Alba-Iulia. Nu, nu vorbesc despre noul lor stadion, cel aflat în construcţie şi care se anunţă a fi cel mai modern stadion din Provincie. Clujenii vor evolua pentru această etapă la Bistriţa, iar începând de la meciul următor de pe teren propriu şi până la finalizarea noului lor stadion vor evolua pe terenul celor din Mediaş. Revenind la dispută, o victoria pentru oaspeţi ar echivala cu o imensă gură de oxigen în privinţa evitării retrogradării. Desigur, trei puncte pentru Urziceni tot nu ar conta prea mult în clasament, dar pentru ialomiţeni ar conta enorm pentru moralul jucătorilor şi staff-ului tehnic.

FCM Târgu Mureş – Oţelul. La cum au decurs lucrurile până în acest moment, gălăţenii nu ar treubi să aibe probleme la Târgu Mureş, sau cel puţin nu probleme prea mari. Totuşi, sunt convins că băieţii lui Ioan Ovidiu Sabău vor face absolut tot ceea ce le stă în putinţă să scoată cel puţin un egal contra liderilor. Pentru asta, târg-mureşenii vor trebui să găsească o tactică potrivită. Iencsi et comp trebui să anihileze jocul Oţelului, bazat pe multă alergare. Pronosticul meu este sub 2,5 goluri.

Rapid – Dinamo. Derby-ul etapei. „By far” – cum ar spune vorbitorii de limbă engleză. Ne aducem aminte cum în retur rapidiştii au condus cu scorul de 2-0 până la pauză, iar din repriza secundă lucrurile au luat o turnură total neaşteptată pentru „câini”. Astfel, e de aşteptat ca giuleştenii să-şi dorească nespus de mult revanşa, de aceea eu aş accepta un eventual gest necugetat al lui Şumudică. Prevăd un meci mai echilibrat decât în tur, atunci când cele două reprize au fost dominate, pe rând, de Rapid, iar apoi de Dinamo. De notat faptul că în tur, roş-albii au dus-o chiar bine din punct de vedere ofensiv, astfel că s-a găsit cine să marcheze cele trei goluri. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Atacanţii dinamovişti s-au mai rărit, astfel că Ando ar trebui să-şi facă griji în momentul în care echipa sa este condusă…

Sportul – Gaz Metan. Cel mai probabil pentru gazde nu vor evolua cei mai importanţi jucători, Dacian Varga respectiv Tibi Bălan. Dacă despre acesta din urmă ştim că s-a plictisit de promisiunile lui Şiman, cazul lui Varga este unul mai interesant. Se pare că ruşii de la Kuban n-au ajuns la un acord cu oficialii clubului din „Regie”, astfel că Dacian n-a mai fost prezentat oficial la echipa antrenată de Dan Petrescu, astfel că Varga se întoarce DIN NOU cu coada între picioare la Sportul Studenţesc. Meciul contra Mediaşului ar trebui să fie unul cât se poate de liniştit, ceea ce în limbajul pariorilor poate fi tradus prin „sub 2.5 goluri”.

FC Timişoara – U Craiova. Oltenii sunt în mare foame de puncte, băieţii lui Nicolo Napoli acumulând un singur punct din şase posibile. Bănăţenii sunt invincibili de la începutul campionatului, însă tot ei sunt cei mai tari la rubrica rezultatelor de egalitate, însumând zece remize (adică un procentaj de exact 50%). Pentru formaţia lui Uhrin jr., această vicotrie este esenţială în cursa de urmărire a liderului, în vreme ce oltenii cred că s-ar putea mulţumi cu un punct câştigat în deplasare contra locului secund din clasament. Sincer, chiar caş miza pe un rezultat de egalitate.

Astra – CFR Cluj. Pentru clujeni, acest meci va conta doar pentru palmares întrucât actualii campioni nu mai au absolut nicio şansă raţională pentru titlu. În tur, rezultatul a fost 2-2. Aşadar, putem spune că ceferiştii au pierdut două puncte din cele CINCISPREZECE care îi despart de Oţelul. Pentru mine, această dispută nu are nicio favorită dinainte de startul oficial. Nu cred că Alin Minteuan ştie să pregătească un meci atât de bine încât să mă facă să cred că îl va câştiga dinainte (desigur că teoretic niciun meci nu e câştigat dinainte, dar PRACTIC aşa se întâmplă). PS pentru toţi jucătorii de echipafantastică: GABI MUREŞAN NU JOACĂ, VEDEŢI SĂ NU PIERDEŢI O PROMOVARE DIN CAUZA ASTA CA ALŢI IDIOŢI (de exemplu, EU)! Pronostic: X.

FC Braşov – SC Vaslui. Moldovenii sunt, alături de Oţelul şi Timişoara, singurii care au acumulat maximum de puncte din aceste două etape scurse din a doua parte a campionatului. Nici Braşovul nu o duce prea rău, ei venind după un succes epocal în Ghencea, scor 0-3. Oaspeţii ar putea să înceapă meciul cu Wesley titular aşa cum ar putea să nu joace cu el deloc. Luni am avut ocazia de a-i vedea descurcându-se de minune şi fără vedeta echipei. Pronostic: X2.

Overview: Etapa 15

Otelul 1-1 Victoria. Galatenii au egalat cu chiu cu vai pe final, in prelungiri, dupa ce Branestiul a condus gratie reusitei lui Avram, un fotbalist care a fost extrem de apreciat in tinerete. Nu pot sa nu ma inclin in fata ulimelor partide ale Victoriei. Ilie Stan stie sa isi aranjeze echipa in teren, Branestiul joaca foarte bine comparativ cu etapele trecute. Felicitari celor din Branesti, fac o treaba destul de buna! Asadar, primul rezultat neasteptat al acestei etape nebune, nebune de tot.

Vaslui 0-0 Astra. Intrucat majoritatea echipelor din top 8 s-au impotmolit, acest rezultat n-ar trebui sa-l dezagamageasca teribil pe Adrian Porumboiu. Meciul a fost unul anost, fara ocazii prea mari. Hizo a fost dezamagit de arbitraj din cate am inteles. Deci, prea mare lucru nu s-a intamplat. Practic, acest 0-0 nici nu „sapa” vreuna din aceste doua echipa, dar nici n-ajuta…

U Cluj 1-1 Pandurii. Debutul lui Claudiu Niculescu in calitate de antrenor principal nu s-a terminat prea rau pentru excelentul executant de lovituri libere. Gorjenii au deschis scorul devreme, in minutul 7 prin reusita lui Stromajer (atacant ce inscrie la fel de des ca Fernando de la Caransebes cand vine vorba de femei). Bostina a restabilit egalitatea, iar scorul a inghetat pana la final. Pandurii contesta faptul ca Niculescu a stat pe banca „sepcilor rosii”, motivand ca nu avea dreptul. BLA BLA BLA!

Urziceni 1-1 Timisoara. Se vede ca la oaspeti n-a evoluat Ianis Zicu. In alta ordine de idei, acest scor n-ar trebui sa-l deranjeze prea tare pe „garoiul” de Marian Iancu. La urma urmei, Unirea a fost cea care a invins Steaua. Unirea a fost cea care a invins pe Dinamo. Deci… un egal la Urziceni nu e chiar de ici de colo.

Brasov 2-0 Sportul. Din punctul meu de vedere, acest rezultat este defapt surpriza etapei, nu infrangerile unor echipe din pulton. Eu unul nu ma asteptam la altceva decat X. Doar X! Nimic altceva. Si uite-asa, Isaila reuseste sa mai ia cate o gura de aer. Plus ca si in Cupa Romaniei au ajuns pana in faza semifinalelor. Bravo, Brasov. Sunteti tari!

Tg Mures 1-0 Rapid. Admit din start ca nu am putut urmari acest meci, astfel ca voi comenta doar efectele acestui rezultat. Ardelenii au obtinut trei puncte care ii propulseaza in clasament pana pe pozitia a unsprezecea. Inca putin si ajung in Europa League. Despre rapidisti, ar fi de spus ca se afla la cel de-al patrulea meci consecutiv fara succes. Astfel, Sumudica trece printr-o perioada fara precedent cel putin in mandatul sau in Giulesti. Presiunea e mare si de parte alb-visiniilor, si deja se preconizeaza ca Rapidul se va desparti de un set de jucatori la iarna.

Steaua 0-1 Medias. Parca inaintea acestui meci se spunea ca Mediasul nu a mai inscris niciodata pe „Ghencea”, iar stelistii au castigat mereu. Ciudat. Intotdeauna se pune presiune pe umerii ros-albastrilor inaintea partidelor de campionat cu asemenea statistici inutile, asemenea curiozitati care spun atat de multe si totusi atat de putin… Situatia a stat in felul urmator: Gazul a deschis scorul foarteee rapid, iar acest lucru a contat enorm in economia acestui rezultat. Stelistii au dominat in proportie de 90% a doua repriza, Lacatus introducandu-i pe teren pe Bilasco, Surdu, Kapetanos, Stancu, Matei. Toti jucatorii de atac practic. Fara succes.

Dinamo 2-2 Craiova. Multi spun ca acest rezultat e unul echitabil. Altii (Borcea) spun (spune) ca la fiecare meci al dinamovistilor vedem MASCACRU, MASACRU, MASACRU IN DIRECT, OAMENI BUNI! Eu spun ca acest rezultat e excelent pentru toate celalalte combatante pentru titlu. Bogdaproste, au pierdut cate doua puncte ambele echipe.

Bistrita 0-2 CFR Cluj. Gloria n-a rezistat decat o repriza. Atat le-a fost noroc in acest meci. Prima jumatate a meciului a fost una foarte buna pentru Calin Albut, cumnatul lui Bogdan Lobont din cate am inteles. Cadu a ratat o lovitura de pedeapsa, la care se pot adauga numeroase alte ocazii ale clujenilor. Repriza secunda a fost una mai eficienta pentru oaspeti. Traore a realizat „dubla”, iar CFR-ul a bifat o noua victorie, trecand astfel pe locul 7, in fata Stelei.

Overview: Etapa 10

Astra 2-0 Pandurii. „Dar noi nu furam, Tibor draga” (citat din <<Shasã cai frumosh’>>). Se pare ca Tibor Selymes face o treaba cinstita la Astra, acolo unde i-a condus pe prahoveni spre cel de-al doilea succes consecutiv, dupa ce in cadrul etapi precedente si-a batut fosta echipa, Sportul. In urma acestui rezultat (Astra 2-0 Pandurii), se pare ca Marin Condescu a renuntat la serviciile lui Ionut Badea, inlocuitorul acestuia fiind Petre Grigoras, primul nume pe care l-as fi propus Stelei odata cu plecarea lui Dumitrescu :).

U Craiova 3-0 U Cluj. Oltenii se afla intr-o forma extraordinara, insa acesta nu e un motiv sa intelegem crizele pe poponarime ale lui Narcis Drejan. U Cluj se afla pe o panta oarecum descendenta chiar inaintea meciului din „Banie” intrucat facuse un joc dezamagitor la Alba-Iulia contra rivalei locale, CFR. Pentru olteni urmeaza o deplasare interesanta dar accesibila (cel putin la prima vedere), la Brasov.

Dinamo 1-2 Otelul. Nu cred ca mira pe nimeni rezultatul acestei partide. Cu atat mai putin nu cred ca mira pe nimeni declaratiile lui Andone de dupa meci. „N-a fost penalty la Antal in prima repriza”. Ok, n-a fost, dar nici n-a marcat. Deci, nea Ando, degeaba cauti alibiuri ca nu tine… Revenind la meci, daca e sa facem o paralela cu partida de etapa trecuta contra Urziceniului, dinamovistii au progresat din punct de vedere al jocului, insa nu suficient cat sa merite macar un punct. Cu un singur punct in ultimele cinci meciuri, dinamovistii vor trebui sa infrunte peste o etapa Steaua lui Marius Lacatus, singurul avantaj al „cainilor” fiind faptul ca evolueaza pe teren propriu (probabil acela va fi singurul meci in care va veni lume in „Groapa”).

Bistrita 0-0 Urziceni. Am auzit multa lume comentand pe marginea subiectului „Unirea Urziceni” faptul ca joaca defensiv. Eu i-am contrazis oferind exemplul meciurilor contra Stelei si lui Dinamo, acolo unde ialomitenii au jucat ceva fotbal. Totusi, un egal la Bistrita nu e unul de aruncat la gunoi, nemaivorbind ca Vasile Maftei e pe picior de plecare din Baragan, tocmai la Vaslui, sub aripa protectoare a lui MM Stoica – LA MIJLOCUL TURULUI, DUPA CE PERIOADA DE TRANSFERURI A EXPIRAT! Nu e frumoasa Liga lui Mitica? 😀

Timisoara 2-1 Rapid. Derby-ul etapei s-a desfasurat in Banat, acolo unde se infruntau echipele momentului. In coltul gazdelor aveam „neinvinsa” FC Timisoara. In celalalt colt, cel al oaspetilor, aveam „spectaculosul” (si supraapreciatul – dupa 7-1 cu Branesti) Rapid al lui Sumudica. Giulestenii au deschis scorul gratie reusitei lui Cesinha, fiind egalati in scurt timp de timisoreni, multumita executiei lui Zicu. Acelasi Zicu a inchis tabela de marcaj printr-un gol in minutul 86, astfel ca trupa lui Cosmin Contra nu-si pateaza palmaresul, ba chiar urca in clasament, pana pe pozitia secunda. Bravo, Cosmine!

Medias 0-0 Vaslui. A fost ciudat sa-l vad pe MM stand langa spaniolul Lopez Caro, cel pe care l-a acuzat ca nu face antrenamente tocmai bune cu vasluienii. Practic, Stoica s-a alaturat seniorului Porumboiu, de aceea ma gandeam ca noul manager al SCVS-ului nu va prea colabora cu Lopez Caro. In orice caz, moldavii si-au mai revenit, trecand in fata dinamovistilor. DIN NOU!

CFR Cluj 4-0 Brasov. Ar fi usor sa scriu „Prea multe n-ar fi de comentat”. Atunci cand CFR se impiedica impotriva Sportului scriam cu atata spor. Acum ar fi prea usor sa spun „Mda, campionii au invis, ce va ambalati asa?”. Nu, trebuie sa recunastem ca ceferistii au jucat frumos, au meritat pe deplin succesul mai ales ca veneau dupa o deplasare grea, la Roma, acolo unde chiar au jucat frumos, ordonat. Sunt convins ca „alb-visinii”, desi momentan ocupa pozitia cu numarul 11 (fiind la egalitate de puncte cu Astra!), ei tot se vor trezi in meciurile contra granzilor si vor recupera cateva puncte pierdute atat de usor…

Steaua 4-2 Sportul.Ros-albastrii au facut spectacol pe teren propriu in fata unui public destul de subtirel din punct de vedere numeric. Desi au fost condusi inca din primele minute, gratie unui gol penibil marcat de Varga („studentii” au repus pe nesimtite mingea in joc dupa un fault, iar Dacian s-a trezit fata in fata cu Tatarusanu), stelistii au egalat la fel de rapid, prin reusita lui Bogdan Stancu. In minutul 31 a urmat autogolul nefericitului Patrascu, pe fondul presiunii si jocului controlat in mare masura de stelisti. Pana la pauza, Steaua mai punctat odata prin acelasi Bogdan Stancu, cel care a ajuns la cota 7 in clasamentul golgeterilor. La jumatatea reprizei secunde, Marius Bilasco a marcat pentru prima data in tricoul Stelei, iar in prelungiri Varga a realizat „dubla”. Asadar, 4-2, iar stelistii vor veni cu un moral bun in „Groapa” etapa viitoare.

Victoria 0-0 Tg Mures. Dupa cum spuneam si in preview, conteaza?

PS: In Cancan au fost publicate poze cu Adrian Cristea in pula goala. Asta inseamna ca Drejan si-a schimbat iar wallpaperul pe desktop.

Preview: Etapa 10

Astra – Pandurii. Prahovenii par a juca mai bine odata cu instalarea lui Tibor Selymes, sau cel putin au o doza ceva mai mare de noroc cu acesta. Pandurii reprezinta aceeasi echipa de anul trecut, care gafaie, cu toate ca s-a alipit de Inter Curtea-de-Arges. Inca o data s-a dovedit valoarea proverbului „Doua rele nu fac una buna”. Se pare ca e valabil chiar si in fotbal despre echipe…

U Craiova – U Cluj. Sau, mai simplu spus, „Duelul Universitatilor”, asta dupa ce pana in acest sezon am avut „Duelul Politehnicilor” dintre Iasi si Timisoara. In alta ordine de idei, Piturca infrunta din nou formatia lui Marian Pana, dupa ce in prima etapa Claudiu Niculescu i-a dat fiori Satanei, insa Dorel Stoica si Bogdan Stancu au intors scorul. Clujul se afla – cum ar spune Ilie Dumitrescu – intr-o forma extraordinara, la fel si Craiova, cu noua goluri inscrise in ultimele doua partide oficiale. Asadar, pronosticul meu este „over 2.5 goluri”, ca tot avem un sezon profitabil din acest punct de vedere.

Dinamo – Otelul. Conform spuselor lui nea Ando, „Dinamo a facut cel mai slab meci de cand sunt eu (nota redactionala – Ioan Andone) aici”. E drept ca nici Galatiul n-a prea stralucit contra Stelei. Daca n-ar fi cazut Abrudan in timp ce-i facea marcaj lui Sarghi, marcatorul unicului gol, probabil ca moldavii n-ar fi marcat curand. Revenind la meci, consider ca totusi dinamovistii sunt favoriti, desi, daca e sa aruncam o privire in clasament, am constata ca Otelul ar trebui sa joace in Liga Campionilor in cazul in care sezonul s-ar termina acum.

Bistrita – Urziceni. Din trei meciuri, Urziceni a castigat doua si a pierdut unul singur. Din trei meciuri, doua au fost impotriva unor combatante la titlu (macar pe hartie), atunci cand ialomitenii au si castigat. Luand-o pe aceasta logica, putem vorbi ca spiritul Unirii lui Galamaz & CO a ramas, insa doar impotriva granzilor. Sa vedem ce va face Uimirea Urziceni de aceasta data la Bistrita, intr-o deplasare dificila, tinand cont de faptul ca Gloria este imprevizibila si in plus, il are pe Moraes.

Timisoara – Rapid. Nu cred ca-mi voi lua injuraturi de mama de la voi in cazul in care as nominaliza acest duel drept „derby-ul etapei”. Timisoara este unica formatie din Liga I care a ramas neinvinsa in urma primelor noua etape. Pe de alta parte, cei mai multi vorbesc despre Rapid ca despre principala favorita la titlu in momentul actual. Eu mizez pe un meci disputat, in care nici gazdele dar nici oaspetii nu vor risca prea mult. Un egal i-ar fi bun lui „Gurita”, in vreme ce rapidistii nu cred ca ar plange daca ar remiza in fata unei alte contracandidate la titlu. Deci…

Medias – Vaslui. Din start privesc acest meci ca unul cu putine reusite. Gaz Metan Medias Eric marcheaza ceva mai rar, in vreme ce Vasluiul, datorita schimbarilor masive suferite in vara, consider ca mai are mult pana sa se sudeze in adevaratul sens al cuvantului. Pentru a avea parte de un campionat mai disputat si mai frumos, sper ca oaspetii sa iasa invingatori, n-as vrea ca trupa „galactica” sa iasa din cursa pentru titlu inca din prima parte a campionatului…

CFR Cluj – Brasov. Dupa o alta partida foarte buna reusita de baietii lui Cartu in Liga Campionilor, pe „Olimpico” din Roma, acolo unde, desi au pierdut cu 2-1, nu am mai vazut autobaza cu care il criticam non-stop pe „Sorinaccio”. Apropo, nu-l mai faceti prost pe Traore pentru ca nu i-a pasat lui Culio. Daca marca, va futea in gura pe toti! Revenind la meci, nu stiu la ce ne-am putea astepta. Cand CFR joaca mai bine in UCL, atunci vine momentul in care campionii en-titre calca pe bec. Nici Brasovul nu mai este acea echipa din startul sezonului, acea formatie care placea foarte mult.

Steaua – Sportul. Din cate imi aduc eu aminte, stelistii au avut ceva probleme contra „Gastii nebune” in ultimii zece ani. „Ros-albastrii” vin dupa o lupta grea in Europa League cu antrenor nou – Marius Lacatus. Prefer sa nu comentez prea multe pe marginea acestui subiect. Personal, eu cred ca nu va face treaba in „Ghencea”, iar cand spun „treaba” nu ma refer la calificare in 16-imile Europa League sau campionat sau mai stiu-eu-ce. Ma indoiesc ca Steaua va merge prea bine in campionat, ma indoiesc ca Steaua va castiga pe teren propriu in Europa dupa o pauza de mai bine de patru ani.

Branesti – Targu Mures. Conteaza?

Preview: Etapa 7

U Cluj – Gloria Bistrita. Etapa a saptea a acestei editii de Liga I este deschisa de un duel ardelenesc, in cadrul caruia Marian Pana isi infrunta una dintre fostele sale echipe, Gloria Bistrita. In alta ordine de idei, probabil ca il vom auzi pe Viorel Grigoroiu la microfonul GSP TV – se stie bine ca Baleanu si Gradinescu au semnat cu Dolce Sport, iar la GSP au sosit mai multi comentatori printre care si Grigoroiu. Personal, eu nu l-am mai auzit comentand pana acum (nu prea am prins Telesport). Pare putin prea crispat si uneori arogant in timpul emisiunilor, ramane de vazut cum va fi si la meciuri.

Rapid – CFR Cluj. In conditiile in care Unirea Urziceni – Steaua s-a transformat in FC „Refuzatii de prin alte parti & Steaua II” vs Steaua, este limpede ca meciul din Giulesti va fi derbyul etapei. Giulestenii par a fi relativ in grafic dupa primele sase etape, in vreme ce clujenii au suferit mult, iar ce este mai grav e faptul ca meciurile din Liga bat la usa. Mai mult ca sigur il vom vedea pe Bud printre titulari, pentru a-i dovedi lui Mandorlini ca merita sa fie trecut pe foaia de Liga. De cealalta parte, putem spune ca Sumudica o duce foarte bine la mijlocul terenului. Odata cu sosirea lui Frunza si revenirea lui Cesinha, consider ca Rapidul s-a intarit puternic si pornesc favoriti in acest duel.

Sportul Studentesc – Victria Branesti. Viorel Moldovan si-a terminat vacanta prelungita putin mai mult decat trebuia si a revenit in antrenorat, preluand Sportul Studenetesc, abandonat de Tibor Selymes. Parerea mea este ca Moldo-gol se pliaza destul de bine pe lotul actual al „gastii nebune”, ramane de vazul daca acesta vacanta i-a priit fostului tehnician al Brasovului. Cert e ca, spre dezamagirea mea, Aliuta nu va mai juca pentru Branesti (parca si semnase cu Victoria), citisem recent ca e in tratative cu Universitatea Craiova. Chiar credeam ca fostul coordonator de joc din Ghencea si de la Vaslui va fi o piesa de baza in angrenajul lui Ilie Stan, insa n-a fost sa fie…

Unirea Urziceni – Steaua Bucuresti. Ceea ce se anunta a fi unul dintre derby-urile campionatului s-a transformat pe zi ce trecea in „basina etapei”. Este cunoscut acest curios caz al ialomitenilor – majoritatea oamenilor care aveau de a face cu acest club a plecat la Steaua sau in alte parti, ramanand doar Bucsaru, Daniel Tudor si inca doi-trei fotbalisti rataciti, care nu au mai apucat sa se transfere. Cert e ca Becali a fost om de onoare cu Bucsaru, oferindu-i jucatorii de la Steaua II sub forma de imprumut pana la finele sezonului, insa, din cate se pare, acestia nu vor juca, pentru a nu lasa loc suspiciunilor. Pai ce suspiciuni sa mai fie? Totul mi se pare atat de transparent…

FCM Targu Mures – Gaz Metan Medias. Un alt meci 100% ardelenesc. Meciul pare unul destul de echilibrat – gazarii ar parea la prima vedere favoriti, insa in conditiile in care gazdele au schimbat antrenorul (si n-au adus chiar orice antrenor, ci unul cu renume), situatia se complica. Nelutu Sabau a preluat FCM Targu Mures odata cu plecarea lui Adrian Falub (un maestru in promova echipe si a le parasi ca urmare a rezultatelor proaste dupa doar cateva etape), astfel ca fostul tehnician al Timisoarei revine la o echipa din partea inferioara a clasamentului, dupa cei patru ani petrecuti pe banca Bistritei.

Astra Ploiesti – FC Timisoara. In toata aceasta pauza de doua saptamani cauzata de meciurile nationalei de fotbal a Romaniei, s-au petrecut lucruri cel putin bizare. Nu pot digera decizia lui Tibor Selymes de a lasa balta Sportul Studentesc, o formatie ce mergea relativ bine (cel putin pe plan ofensiv), si a se duce la o echipa ce se zbate in zona retrogradarii, fara victorie in acest sezon. Timisoara va avea o infruntare dificila la Ploiesti, si nu datorita echipei Astrei care n-a aratat mai nimic pana in acest moment. Singurul atuu al prahovenilor pare a fi faptul ca si-au schimbat antrenorul iar acest aspect impulsioneaza jucatorii, de cele mai multe ori in mod pozitiv.

FC Brasov – Dinamo. In mare criza de fundasi, ce face Dinamo? Il imprumuta, desigur, pe Lucian Goian (un stopper acceptabil de altfel) la Astra Ploiesti. Cine a venit in schimb? Valeriu Bordeanu, un fotbalist care se poate mandri ca a evoluat la cei trei granzi ai Ligii I (Steaua, Dinamo si Rapid). Din cate am inteles, brasovenii au batut palma cu Ionut Balba, un atacant ce promitea multe la un moment dat insa neseriozitatea l-a distrus cumplit. Brasovenii nu sunt straini in a cauza probleme MARI dinamovistilor (tineti bine minte acel 2-0 de acum doua sezoane, moment in care alb-rosii au pierdut campionatul). Sa vedem daca si de aceasta data dinamovistii se vor impiedica de brasoveni.

SC Vaslui – Otelul Galati. Daca tot avem doua dueluri ardelenesti, nu puteam sa nu avem si un duel moldovenesc pe care, eu unul il astept cu maxim interes. In coltul gazdelor, ii avem pe „galactici”, antrenati de fabulosul Lopez Caro, omul care a distrus munca obtinuta prin eforturile lui Porumboiu. In coltul oaspetilor, ii avem pe „otelari”, antrenati de Dorinel Munteanu, omul care scuipa in 90 de minute mai mult decat m-am hidratat eu toata ziua. Lasand glumele la o parte, probabil ca Porumboiu duce lipsa unui Dorinel Munteanu pe la echipa. Nu e de uitat ca cei doi s-au certat groaznic pe la tv in urma cu ceva vreme, insa nu mai urat decat o face patronul vasluian cu Lopez Caro, de care efectiv nu poate sa scape. Cert e ca spaniolii l-au cam terfelit pe Porumboiu, insa mie nu mi-ar pasa – spaniolii mi se par cei mai de rahat oameni (si nu doar pentru cazul lui Lopez Caro sau pentru acel filmulet cu Pep si Mou).

Pandurii Tg Jiu – U Craiova. Din cate se pare, Pandurii nu a fost programata pentru acest meci => 0-3 pentru Craiova => a doua victorie a lui Piti la Craiova in mandatul secund :D.

Preview: Etapa 6

Medias – Rapid. Etapa a sasea a Ligii I debuteaza cu un meci de totul sau nimic pentru rapidisti. Ma indoiesca ca Sumudica & CO se vor mai declara in cursa pentru titlu daca Eric ii va bombarda si pe rapidisti in acest meci. Imi aduc aminte partide bune facute de gazari, gratie mintii sclipitoare a lui Cristi Pustai si personal, eu cred ca si de aceasta data va reusi sa faca o surpriza, nu cred ca Mediasul se afla in fruntea clasamentului chiar degeaba, cu toate ca au infruntat echipe accesibile. Pronostic: 1x.

Dinamo – U Cluj. Sau Dinamo – Dinamo III. Sau cum era in trecut Steaua Bucuresti – Gloria Buzau. Ma astept ca Niculescu sa nu evolueze pentru „sepcile rosii” sau daca o va face, evolutia lui sa fie una extrem de obscura. Ma astept ca Bostina sa fie injurat de mai tot stadionul (desi el este un superjucator, care si-a facut treaba MULT MAI BINE DECAT ALTI NEGRI CU MASTI ROZ in timpul petrecut la Steaua).

Craiova – Sportul. Garantez ca va fi o atmosfera realmente impresionanta pe „Ion Oblemenco” la redebutul lui Victor Piturca pe banca tehnica a Universitatii, dupa un set luuung de negocieri cu Mititelu. Ca o paranteza, merita notata remarca lui Piturca dupa ce batuse palma in prealabil cu Mititelu: „Eu nu ofer declaratii pe strada. Nu?”. Consider ca oltenii se vor impune la scor, cu atat mai mult cu cat adversarii lor sunt dintre cei mai modesti. Pronostic: Craiova marcheaza e prea sigur, drept pentru care mizez peste 2,5 goluri.

CFR Cluj – Pandurii. Din cate stiu eu, gorjenii sunt un complex pentru ceferisti. In ultimele partide, Pandurii s-au impus sau au facut minim un egal. Ce-i drept, oltenii nu mai sunt antrenati de Sorin Cartu, un om care stia foarte bine sa-si blocheze adversarii pe plan ofensiv. Acum e randul lui Ionut Badea sa duca mai departe acest complex, aceasta situatie neplacuta pentru CFR. Eu totusi cred ca Andrea Mandorlini va sparge gheata. Daca nu, va fi ras. Pronostic: 1…

Otelul – FC Brasov. Dupa ce fusesera in fruntea Ligii I in primele etape, formatia lui Isaila a mai revenit cu picioarele pe pamant. Galatenii au rezistat ceva mai mult, insa si ei au mai incetinit ritmul printr-o infrangere etapa trecuta. Ma astept sa avem goluri multe, asa cum am observat ca in Liga I se inscrie destul de multe goluri. Pronostic: peste 2,5 goluri. Si egal, daca tot sunt la acest capitol.

Steaua – FC Timisoara. Derbyul etapei, la bataie cu Unirea – Vaslui. Ambele dueluri sunt compuse din echipe ce au evoluat joi in Play-Offul Europa League. Desi stelistii evolueaza pe teren propriu, eu cred ca le va fi foarte greu sa invinga aceasta echipa destul de bine organizata de sarbul Petrovic, spre surprinderea mea. Teoretic, din acest moment Bilasco si Galamaz ar trebui sa faca parte din lotul lui Ilie Dumitrescu. Ramane de vazut daca acestia vor mai ajunge in Ghencea – eu le-as recomanda sa plece in strainatate, mai ales ca ambii sunt mai „experimentati”. Fara pronosticuri.

Urziceni – Vaslui. Dupa joia „UEFAntastica”, vine si amarul week-end in care se dueleaza fostele combatante la titlu, actualele combatante la retrogradare. Desi toata lumea incearca sa ma convinga ca Vasluiul va reveni treptat in fruntea Ligii I, eu raman la parerea ca echipa nu va juca nimic o buna perioada de timp. Nu doar pentru ca eu sunt pesimist de felul meu, dar acest Lopez Caro este prea necunoscator…

Bistrita – Targu Mures. Se pare ca lotul formatiei targ-muresene este cu un om in minus, acesta fiind Flavius Moldovan. Presa spune ca baiatul nu si-a aparat corect sansele, dar Borcea poate sa replice sec: „Eh, gurile rele…” :D. Revenind la acest meci, duelul pare unul destul de echilibrat, de aceea si pariez pe un egal.

Branesti – Astra. Dupa ce Ioan Niculae s-a tiganit pe la televiziuni cu Victor Becali pentru cei sase jucatori pe care dorea sa-i achizitioneze (Apostol, Brandan, Galamaz, Rusescu, Marinescu, Ricardo). Se pare ca nu va ajunge niciunul dintre acestia, astfel ca Stoichita va trebui sa se multumeasca doar cu Osvaldo Miranda :). Pronostic: 2, va sparge gheata Stoichita! \m/

PS: Mesaj pentru toti spaniolii: CHUPA MI VERGA _|_. Iata motivul.

Preview: Etapa 5

Sportul – CFR Cluj. Teoretic, acest meci ar trebui sa fie unul mai mult decat pentru accesibil pentru ceferisti in conditiile in care Sportul are portari de Liga a III-a si aparare de Liga a II-a, iar clujenii, dupa cum ar zice Cristi Borcea, se pregatesc de Liga Campionilor. E multa presiune pusa pe umerii lui Mandorlini, am citit multe declaratii conform carora tehnicianul alb-visiniilor nu va prinde meciurile din Champions League daca va continua aceasta serie de rezultate dezamagitoare. Pronostic: sub 2,5 goluri.

Rapid – Bistrita. Marius Sumudica isi infrunta fosta echipa, cea de la care a plecat oarecum prea repede din moment ce incepuse o treaba interesanta. Acum isi va infrunta si fostul elev favorit de la Gloria, atacantul Moraes, goleadorul de anul trecut care pana acum nu si-a aratat coltii. Sunt curios care va fi moralul rapidistilor dupa cele intamplate etapa trecuta in „Groapa”. Totusi, eu sunt de parere ca atmosfera din Giulesti va ajuta enorm Rapid, fapt pentru care ei pornesc favoriti certi in acest duel, cu atat mai mult cu cat sunt in foame de punct si pretind ca urmaresc podiumul Ligii I. Pronostic: 1.

Targu Mures – Dinamo. Dupa o saptamana libera, fara griji europene pentru dinamovisti, acestia vor ateriza la Targu Mures, acolo unde au de infruntat o buturuga mica a campionatului romanesc. Pentru a-si multumi pe deplin fanii, „Falcosul” ar trebui sa castige meciul fara emotiile din timpul partidei contra Rapidului. Desi faptul ca rastorni un rezultat denota tarie de caracter, ma N’doyesc ca dinamovistii sunt de acord cu acest stil de joc. Sunt curios ce urmari va avea pe tabela duelul dintre atacantii gazdelor (Didy, Veljovic) si apararea dinamovista, cea plina de gauri precum o bucata de branza produsa in Elvetia. Pronostic: victorie chinuita pentru oaspeti (nu de alta, dar targ muresenii au un portar foarte bun).

Astra – Craiova. Conform spuselor patronului prahovean, la Astra ar trebui sa soseasca peste aproximativ o saptamana cel putin trei jucatori ai Unirii Urziceni, printre care capitanul George Galamaz, Ricardo Gomez si Lucian Marinescu. Tinand cont de faptul ca Bucsaru e full de datori si pe la Gigi, si pe Niculae, e foarte probabila sansa de a mai vedea transferuri de la Unirea Urziceni la echipele din Liga I. Revenind la acest meci, cred ca vom vedea o lupta pe cinste in conditiile in care nici Astra, nici Craiova nu stau bine in clasament la capitolul „Punctaj”. Pronostic: 2.

Pandurii – Medias. Dupa mine, acest meci nu e decat un alt prilej pentru Eric de a marca, desi a inceput cu interviurile pentru televiziuni, canta manelele preferate, a inceput sa fie deja vedeta – la urma urmei pe drept, deoarece a aratat ceva in acest inceput de campionat. Acum, gazarii se vor deplasa la Targu Jiu, acolo unde vor infrunta Pandurii lui Ionut Badea, cel care n-o duce deloc bine in acest inceput de campionat, ocupand ultimul loc in Liga I. Pronostic: Eric marcheaza.

U Cluj – Otelul. Dorinel Munteanu isi infrunta fosta echipa, acolo unde a  avut numai probleme cu fanii. Dupa experientele esuate de la Pitesti sau Vaslui, Munti a preferat aerul esalonului secund, acolo unde n-a fost primit cu prea multa simpatie de catre fanii „sepcilor rosii” datorita trecutului sau, la CFR Cluj. Deasemenea, fanii clujeni il antipatizeaza pe Dorinel si pentru faptul ca a lasat balta munca de la Cluj pentru postul de antrenor principal din Ghencea, pentru ca mai apoi sa revina inapoi la „U”… Asadar, stim sigur ca cineva va fi primit cu multa ostilitate. Dar totusi, Otelul ramane cu multe clase peste echipa lui Marian Pana. Pronostic: 2 solist.

Vaslui – Steaua. Ambele echipe vin dupa meciurile dificile in Europa League. Daca vasluienii au scos un egal de vis contra celor de la Lille (jucand destul de bine!), stelistii au reusit sa scoata unica victorie romanesca a joii europene. Probabil ca ritmul va fi ceva mai lent pe parcursul acestui duel, insa cred ca Steaua e avantajata de faptul ca Ilie Dumitrescu l-a „menajat” pe Radut, fotbalist ce poate sa faca diferenta la mijlocul terenului. Fara dubii, acesta este derbul etapei. De aceea evit sa ofer un pronostic.

Timisoara – Branesti. Dupa o prestatie onorabila contra bogatilor de la Manchester City (au primit doar 0-1), banatenii infrunta tot pe teren propriu Victoria lui Ilie Stan, cea care a fost aproape sa scoata un punct in Ghencea. Vladimir Petrovic ar trebui sa-si ia masuri de protectie pentru Nicoara, mijlocasul cu o viteza halucinanta. In rest, prea mari temeri nu trebuie sa isi faca in privinta unui nume, cert e ca le va pune mari probleme stilul de joc – se poate observa faptul ca jucatoorii Branestiului alearga foarte mult, astfel ca nu e prea usor sa ii anihilezi. Pronostic: X pauza sau final.

Brasov – Urziceni. Gazdele acestui meci au suferit prima infrangere a acestui sezon etapa trecuta, la Vaslui, insa echipa lui Daniel Isaila tot n-o duce prea rau, ocupand pozitia a cincea, in fata CFR-ului, Rapidului sau Timisoarei. De cealalta parte, s-a ales praful de tot si toate. Munca de atatia ani de zile a lui Dan Petrescu si Mihai Stoica s-a dus pe apa sambetei datorita crizei financiare care l-a secatuit pe Mitica Bucsaru. Probabil ca acesta va fi ultimul meci in Liga I sub tricoul Unirii pentru multi jucatori. Printre acestia se numara Arlaskis (daca n-a semnat deja cu rusii), Bilasco, Galamaz, Marinescu, Ricardo si toti ceilalti defapt. Deseameni, si Levy a anuntat ca pleaca dupa returul contra celor de la Split… Sunt curios ce antrenor intreg la minte ar accepta sa vina la Unirea. Pronostic: 1 solist.

Overview: Etapa 4

CFR Cluj 2-2 Astra. Iata ca de ceva timp au aparut probleme si prin Paradis. Clujul castiga cu mare dificultate puncte (sau le pierde cu usurinta) in conditiile in care acuma ar trebui sa acumuleze maximum de puncte. Urmeaza partidele din Liga Campionilor, acolo unde ceferistii trebuie sa dea totul pentru a nu se face de ras, in paralel cu meciurile din campionat, acolo unde nu mai exista adversari de duzina. Fostii constanteni Florin Patrascu si Kehinde Fatai au marcat pentru formatia lui Stoichita, care tot ramane fara succes in acest sezon.

Bistrita 3-0 Pandurii. Pentru mine, acest scor reprezinta un soc. Nu ma asteptam in niciun moment ca Bistrita sa castige la o asemenea diferenta. Poate ca ora la care s-a disputat meciul, cu doar un sfert de ora mai tarzie decat ora de Champions League, sa fi fost un factor ce a influentat jocul atat de bun prestat de baietii lui „Reghe”. Ionut Badea mai trebuie sa munceasca mult pana sa gaseasca formula optima…

Urziceni 0-1  U Cluj. La finele acestei partide, Naris Raducan si-a dat demisia – semn foarte clar ca trupa din Baragan se destrama. E de asteptat ca dupa Play-offul Europa League sa-l vedem si pe Rony Levy. Tinand cont de forma slaba a Unirii, ma indoiesc ca Hajduk Split nu va trece la pas in faza grupelor. Iar cum Vasluiul si Timisoara au primit condamnare la moarte in momentul in care si-au aflat adversarii, se pare ca singurele sanse de a accede in Grupele Europa League le are Steaua. Cat despre acest meci, multe n-ar fi de spus. Ardelenii au deschis scorul extrem de rapid, dupa care au inceput sa se apere. Urziceniul n-a prea avut reactie, a fost incapabila sa marcheze si iata ca acesta e al saselea meci consecutiv in care trupa lui Ronny Levy nu izbuteste sa marcheze.

Vaslui 2-1 Brasov. Lopez Caro reuseste prima victorie in campionatul romanesc atunci cand nimeni nu se astepta. Sau cel putin eu chiar nu ma asteptam sa ii vad pe „galactici” castigand toate cele trei puncte in fata unor adversari care ocupau pe primul loc inaintea acestei etape. Scorul a fost deschis de Paul Papp, in urma unei faze fixe, insa Cristi Ionescu, autorul unui super-gol etapa trecuta a marcat si de aceasta data, tot din faza fixa, mai precis din lovitura libera. Proaspata achizitie, camerunezul Pouga, a marcat golul decisiv la mijlocul reprizei secunde iar scorul a ramas 2-1. La finele partidei, Porumboiu s-a declarat nemultumit.

Medias 3-0 Sportul. Pronosticul meu s-a adeverit, s-au marcat peste 2 goluri. Ar mai fi de spus ca Eric a marcat din nou, iar daca mai face pana la finele turului inca doua-trei partide bune, se distantiaza in ierarhia golgeterilor si, in fine, putem avea intaiul golgeter al Ligii I de culoare. Sportul arata foarte prost, are multe probleme – dovada clara ca Tibor Selymes a gresit cand n-a transferat niciun jucator in vara (se vede clar ca trupa din Regie e o echipa de esalon secund), insa poate il inteleg pe de o parte – cine mai vrea sa faca transferuri cu Siman dupa cele intamplate iarna trecuta?

Dinamo 3-2 Rapid. Jucatorii dinamovisti au demonstrat din nou tarie de caracter, iar nea Ando si-a dovedit talentul de a vorbi in fata jucatorilor la pauza, moment in care rapidistii conduceau cu 0-2, gratie dublei lui Ovidiu Herea. Tot la pauza „Falcosul” a facut o schimbare ce m-a suprins, inlocuindu-l pe Andrei Cristea cu Liviu Ganea. Schimbarea a fost una extrem de inspirata intrucat tanarul atacant dinamovist a reusit de unul singur sa restabileasca egalitatea, iar in scurt timp, Torje a expediat o bomba venita din Iad direct in vinclul portii aparate de Mircea Bornescu. Din punctul meu de vedere, Sumudica a pierdut meciul. N-a facut absolut nicio schimbare desi se vedea clar ca presiunea exercitata de „caini” spre poarta giulestenilor e din ce in ce mai apasatoare…

Craiova 1-1 Timisoara. Juvetii fura blestemati, altfel nu-mi pot explica de ce trupa lui Aurel Ticleanu n-a izbutit sa invinga in acest sezon, cu toate ca jucara bine meci de meci, mai putin contra Branestiului. Alex Piturca deschise scorul la inceputul reprizei secunde, insa in decursul primului minut de prelungire, Ianis Zicu restabilise egalitatea pe tabela. Din cate se pare, transferul ex-dinamovistului a venit intr-un moment prielnic, dand dovada de un randament mult mai bun in Banat decat in „Groapa”. Asadar, craiovenii mai trebuie sa astepte, asa cum au facut de-a lungul istoriei fotbalistice.

Otelul 1-0 Targu Mures. Probabil si din cauza caldurii, jucatorii n-au prea avut chef de fotbal. Am urmarit integral aceasta partida, insa trebuie sa spun ca n-am fost deloc impresionat. Putine ocazii, putine faze de poarta. Totusi, galatenii au iesit invigatori, astfel ca Dorinel Munteanu ramane in fruntea Ligii I alaturi de Medias, Dinamo si Steaua, cu 10 puncte, in vreme ce targ muresenii au ramas pe locul 11, insa dupa cum e normal, diferentele de punctaj dintre echipe sunt extrem de neinsemnate.

FCSB 2-1 FCVB. Debutul cu dreptul al lui Ilie Dumitrescu si Helmut Duckadam la Steaua din postura de antrenor respectiv presedinte a fost umbrit de erorile grave ale lui Sebastian Coltescu, patru la numar din cate am vazut (si cam toata lumea a spus acelasi lucru). In prima repriza, un jucator al lui FCVB a vrut sa faca schimb de tricouri cu Pantelis Kapetanos, insa labilul cu fluier in gura a refuzat sa acorde 11 metri, probabil din teama, probabil din prostie. Acelasi arbitru a gresit si la penaltyul acordat Branestiului, aproape inexistent. A urmat apoi o alta tinere de tricou, la acelasi Kapetanos. O fi pretios tricoul grecului, un tricou original se cifreaza in jurul a 400 RON, insa daca Marincau dorea un schimb, nu cred ca Pantelis l-ar fi refuzat. In compensatie pentru cele trei greseli comise impotriva Stelei, Coltescu a acordat un penalty total inexistent. PS: Daca nu se aduc arbitrii straini dupa acest inceput de sezon, CER DEMISIA DOMNULUI AVRAM!

Preview: Etapa 4

CFR Cluj – Astra. Etapa a patra a Ligii I, editia 2010/11, debuteaza in forma printr-un meci intre echipa lui Stoichita si CFR Cluj. Daca anul trecut, pe cand Stoichita antrena in „Ghencea”, el n-a fost invins de clujeni, ar fi o adevarata minune sa il vedem scapand si de aceasta data. Dupa primele trei etape, fostul antrenor al Stelei n-a strans decat un singur punct cu formatia prahoveana, drept pentru care patronul Astrei ia in calcul o schimbare pe banca tehnica. Daca aceasta se va produce sau nu, vom stii dupa acest duel dezechilibrat, asta in ciuda faptului ca actualii campioni nu arata prea bine. Pronostic: sub 2,5 goluri.

Bistrita – Pandurii. Iata ca toata vara am stat cu sufletul la gura sa vedem unde se va transfera „brazilianul-minune” Moraes de la Gloria. Desi s-a speculat mutarea acestuia, atat la Steaua, cat si la Rapid, si, cel mai recent, chiar la Astra Ploiesti, numarul 10 de la Bistrita a ramas pe loc. Nu stiu daca aceasta decizie ii va face prea mult bine lui Moraes, cert e ca o suma de minim un milion de euro i-ar fi facut mult bine lui tata Jean. Pandurii vor veni la Bistrita cu gandul la toate cele trei puncte puse in joc. Personal, eu cred ca nici una nici alta nu va reusi sa invinga. Pronostic: X.

Urziceni – U Cluj. Daca Bucsaru va reusi sa scoata 2 milioane euro pe Arlauskis, iar Bilasco va ajunge intr-adevar la Steaua in schimbul sumei de un milion de euro, atunci Urziceniul s-ar putea sa mai ia o gura de aer care i-ar mai tine in viata pana la iarna. Pana atunci, s-a anuntat ca fundasul Bruno Fernandes si-a reziliat contractul cu gruparea ialomiteana. Se anunta vremuri teribile la Urziceni, iar acest meci poate fi testul decisiv contra Universitatii. Pronostic: sub 2,5 goluri.

Vaslui – Brasov. Inainte acestui sezon, cu totii ne imaginam ca Vasluiul se va bate la titlu, iar Bodipo va sparge plasa etapa de etapa spre multumirea „galacticului” Lopez dar mai ales cea a lui Porumboiu, in vreme ce Brasovul se va zbate intre viata si moarte in zona retrogradarii. Ei bine, situatia sta invers. Daca mai continua aceasta serie neagra a moldavilor, Porumboiu isi poate lua gandul deja de la titlu. Sa vedem ce se va mai intampla. Pronostic: x2 (admit, imi place spiritul lui Isaila).

Medias – Sportul. Din capul locului eu consider acest meci drept unul cu multe goluri. In primul rand pentru ca la gazde evolueaza brazilianul Eric, cel care pur si simplu a explodat in acest inceput de campionat, iar de cealalta parte avem „gasca nebuna” (sau „gasca ciudata” – asa cum imi place mie sa mai spun), o echipa care o duce destul de bine din punct de vedere ofensiv („studentii” au marcat de de sapte ori in ultimele doua etape), insa in aparare apar probleme lui Tibor Selymes. De aceea, eu mizez pe un duel cu multe reusite, peste 2,5 mai exact.

Dinamo – Rapid. De departe derbyul etapei. Este un meci de traditie in Liga I, Dinamo si Rapid fiind doua dintre cele mai de traditie si iubite echipe din Romania de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, aceste doua formatii alaturi de Steaua, CFR Cluj si poate si FC Timisoara, se inscriu in cursa pentru titlul de campioana in acest sezon. Giulestenii vin in „Groapa” cu scopul de castiga toate cele trei puncte puse in joc, asta dupa doua etape in care au facut doar egal. Le va fi foarte greu, in conditiile in care la dinamovisti va reveni in circuit Marius Alexe, iar Adrian & Andrei Cristea par a fi intr-o forma buna. Sa vedem daca va mai avea loc in schema si Ionel Danciulescu. Pronostic: X, ca tot e derby.

Craiova – Timisoara. Dupa meciul bun reusit de trupa lui Petrovic contra campioanei en-titre, Timisoara face o deplasare dificla in Banie, acolo unde Universitatea revine dupa atatea luni de zile de jucat pe teren neutru (la Drobeta Turnu Severin) nevoit, datorita neintelegerilor dintre Mititelu si administratia locala. Eu unul ma astept la o atmosfera incredibila, peste douazeci de mii de suflete alb-albastre care sa-si sustina echipa favorita. Pronostic: 1 solist.

Otelul – Targu Mures. Dorinel Munteanu priveste acest duel drept unul dificil. Apreciez faptul ca Munti considera formatia din Targu Mures drept una „nu tocmai accesibila”, insa eu sunt ferm convins ca va sti cum sa-si organizeze echipa astfel incat targ-muresenii sa nu le puna aceleasi probleme precum fostilor campioni, cei de la Unirea Urziceni. Oricum, meciul va fi unul extrem de interesant. Pronostic: 1 pauza sau final.

Steaua – Branesti. Acesta va fi primul meci al lui Ilie Dumitrescu in „Ghencea” in calitate de antrenor, asta dupa atatea si atatea zile de incertitudini, planuri, reveniri si alte povesti de acest soi. Din punctul meu de vedere, Gigi Becali a ales inteligent, deoarece Dumitrescu a urmarit fotbalul romanesc in ultima vreme si stie cu ce se mananca. Din cate am inteles, fanii il vor contesta. Pai, daca Ilie va avea rezultate in cel mai scurt timp (adica nu va pierde puncte in campionat si se va califica in Grupele Europa League) iar fanii vor continua cu proteste, imi pare rau s-o spun dar acei fani stelisti ar fi cei mai sensibili (ca sa nu zic poponari). Eu totusi cred ca membrii galeriei iubesc mai mult Steaua decat il urasc ei pe Becali. Pronostic: 1.