SÂMBĂTĂ
Unirea Urziceni – Oţelul Galaţi (GSPTV, 15:00). La primă vedere, vorbim despre un adevărat măcel, însă dacă e să ţinem cont de declaraţiile războinice ale lui Marian Pană, cel care, cu alte cuvinte, şi-a menajat fotbaliştii de bază (Pădureţu, Apostol, Mera) pentru „derby-ul” contra liderului Oţelul. Personal, mi s-a părut penibilă această scuză, nu înţeleg cum ai putea avea mai multe şanse împotriva Galaţiului decât contra Stelei, pe care ai bătut-o şi în tur. În fine, aici intervin calculele ialomiţenilor, care ştiu mai bine cum îşi organizează treburile. Pronostic: 2 solist, cât mai e cotă de 1.80!
SC Vaslui – Dinamo Bucureşti (Antena 1, 17:00). Din câte îmi aduc aminte, în ultimii ani dinamoviştii au avut un complex contra vasluienilor. Oamenii lui Porumboiu au cam învins în ultimele partide, inclusiv în tur (scor 1-2). Totuşi, nu putem trece cu vederea transformarea lui Dinamo. Curăţenia de iarnă chiar pare a fi dat roade în rândul „câinilor”. Plecările lui Marius Niculae, Ousmane N’Doye respectiv Adrian & Andrei Cristea au schimbat jocul echipei în bine. Alexe, Torje sau Liviu Ganea par a avea un rol mai important în angrenajul echipei, asta în vreme ce noile achiziţii Bărboianu, Găman şi Bakaj s-au integrat destul de bine.
FC Braşov – Gloria Bistriţa (GSPTV, 19:00). A doua săptmână la rând în care Gloria joacă împotriva unei vecine de clasament, dar şi din punct de vedere geografic (după ce etapa trecută a evoluat contra Univeristăţii Cluj). Braşovul şi-a pierdut seria de invincibilitate contra „câinilor roşii”, însă ţinând cont de câţi fotbalişti de bază a pierdut la începutul verii, probabil că se mulţumeşte cu locul 12 ocupat în prezent. Gazdele acestui meci au arătat un fotbal mai bun în acest retur decât Gloria lui Nae Manea, tocmai de aceea mi-e greu de crezut că vom avea un succes al bistriţenilor. Pronostic: X pauză sau final. Nici „sub 2.5 goluri” nu ar fi de neglijat.
Universitatea Cluj – Gaz Metan Mediaş (DigiSport, 21:00). În primul rând, trebuie notat faptul că avem o nouă etapă cu multe „derby-uri” ale Ardealului. Dacă etapa trecută am avut două astfel de meciuri, de data aceasta avem nu mai puţin de trei „derby-uri” 100% ardeleneşti. După Braşov – Bistriţa, avem acest U Cluj – Gaz Metan destul de echilibrat, chiar dacă în clasament lucrurile nu stau tocmai aşa. Dacă „şepcile roşii” au o medie de goluri destul de ridicată, oaspeţii o duc mai prost. De aceea nu e recomandabil să pariem pe numărul de goluri… Deşi gazdele sunt favorite la casele de pariuri (dar şi din punctul meu de vedere), cred că un „X pauză sau final” ar putea să fie o alegere mai înţeleaptă.
DUMINICĂ
Pandurii Târgu-Jiu – Victoria Brăneşti (GSPTV, 15:00). După o lungă perioadă de timp, gorjenii se află deasupra liniei ce desparte retrogradatele de restul echipelor. Şi nu cu un punct, două, ci cu patru puncte în faţa locului 15, ocupat de Universitatea Craiova, în spatele căreia se află Victoria Brăneşti. Dacă la începutul returului mă gândeam că Sportul, Unirea, Victoria şi Pandurii sunt echipele ce vor retrograda, iară că în privinţa gorjenilor m-am cam înşelat, în sensul că forma proastă a Craiovei mă face să mă gândesc că sunt ca şi condamnaţi la retrogradare. Pronostic: sub 2.5 goluri.
Sportul Studenţesc – FC Timişoara (DigiSport, 17:00). Bănăţenii au fost la un pas de a-şi pierde seria de invincibilitate miercuri, însă graţie lui Zicu şi Zăgrean, băieţii lui Dusan Uhrin jr. au scos-o la capăt. Acum urmează un meci contra „lanternei roşii”, într-un meci destul de interesant dacă stăm să ne gândim că Gigi Mulţescu se află pe banca gazdelor. Sunt curios dacă pentru oaspeţi vor reveni Ghionea, Sepsi şi Goga, trei jucători ce s-au dovedit a fi importanţi în ultima vreme dar care nu au evoluat contra Astrei. Pronostic: totuşi, 2 solist.
Astra Ploieşti – Steaua Bucureşti (DigiSport, 20:30). Înainte de toate, merită menţionat faptul că după meciul tur, Ilie Dumitrescu şi-a încheiat primul său mandat. 🙂 Bookmakerii oferă o cotă de 2.30 pentru 2 solist, o cotă destul de interesantă. Eu aş fi acordat această cotaţie pentru un egal, ţinând cont de faptul că vorbim despre Astra Ploieşti, „regina” remizelor (detronând Braşovul de anul trecut). După măcelul de marţi, trebuie să urmărim cu mare atenţie evoluţia Stelei. E posibil ca „roş-albaştrii” să ia în serios victoria cu 5-0 contra Unirii.
LUNI
FCM Târgu-Mureş – CFR Cluj (GSPTV, 18:00). Ultimul dar nu cel din urmă derby ardelenesc al etapei pune faţă în faţă trupa antrenată de Neluţu Sabău respectiv campioana en-titre a Ligii I. Clujenii traversează cea mai proastă perioadă a lor din istorie, fiind desprinşi din lupta pentru titlu încă din perioada turului. Formaţia din Târgu-Mureş se situează pe locul 10, cu doar două puncte în spatele CFR-ului. Mai mult ca sigur vom avea un meci disputat, echilibrat.
Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova (DigiSport, 20:30). Dacă până nu de mult acest duel reprezenta un adevărat derby al Ligii I, aceste două echipe fiind două dintre cele mai iubite echipe de fotbal de-a lungul vremii, iată că în zilele noastre acest meci a ajuns mai degrabă un derby al suferinţei. Pe de o parte avem Rapidul care la începutul sezonului îşi depunea candidatura în lupta pentru titlu dar acum gâfâfie undeva în spatele podiumului. Pe de altă parte avem Universitatea Craiova, campioana unei mari… dezamăgiri. De când a ratat locul 6 acum două sezoane, totul s-a înrăutăţit pentru olteni, şi iată-i în cea mai „nasoală” postură de la promovare. Prea multă suferinţă să mă pot gândi la vreun pronostic.