Preview: Etapa 26


MARŢI

Dinamo Bucureşti – Unirea Urziceni (Antena 1, 14:00). Din nou, „câinii roşii” sunt nevoiţi să evolueze de la o oră cel puţin neobişnuită pentru ei. În loc să joace de la ora 20 sau mai târziu, o vor face de la ora prânzului, asta după ce şi etapa trecută au jucat la Vaslui de la ora 17 şi chiar nu păreau a fi în apele lor. E drept, un eventual eşec (şi chiar semieşec) ar fi de nescuzat ţinând cont de adversar. Dacă emiţi pretenţii la cupele europene trebuie să învingi Urziceniul la orice oră. Legat de acest ultim aspect, sunt curios cât de mult va conta în privinţa numărului de spectatori. Aaa, staţi. Oricum suporterii dinamovişti nu vin la stadion!😀

Gloria Bistriţa – SC Vaslui (DigiSport, 20:30). După victoria de etapa trecută, tandemul Nae Manea – Florin Halagian va lucra în continuare şi se pare că aşa vor face până la finalul campionatului. Din câte am citit, „Lorul”, nemulţumit de înfrângerile contra Târgului-Mureş şi Universităţii Cluj, a decis să apeleze la serviciile lui Florin Halagian, aşa cum o mai făcuse sezonul trecut, când se afla în partea de jos a clasamentului. Manea a fost convins de „Armean” să revină asupra deciziei de a pleca. Şi se pare că această formulă se va potrivi de minune la Bistriţa, echipă care, contrar oricărei legi a moralităţii, încă joacă şi va mai juca mult şi bine în Liga I.

MIERCURI

Astra Ploieşti – Sportul Studenţesc (GSPTV, 15:30). Nu ştiu dacă ultimul loc pe care îl ocupă studenţii e unpic prea drastic după ultimele jocuri prestate de băieţii din Regie, dar pot spune că au evoluat mult. Dacă victoria prahovenilor de duminică împotriva Stelei nu m-a mirat deloc, dar absolut deloc, modul în care trupa lui Gigi Mulţescu s-au luptat contra Timişoarei lui Zicu mi-a plăcut foarte mult. Din câte am citit, Mulţescu a ales să plece din „gaşca nebună”. E păcat, mai ales că băieţii chiar păreau că se vor trezi… Dacă rămâne Tene de unul singur pe banca tehnică (sau mai rău, alături de Gabi Popescu!), Astra se va impune leger. Dar dacă totuşi Mulţescu s-a răzgândit, mizez pe studenţi!

Gaz Metan Mediaş – FC Braşov (GSPTV, 17:30). Oricât de neofertant ar părea la primă vedere această dispută, lucrurile stau altfel în realitate. Gazdele au şanse mai mult decât teoretice pentru a lua faţa unor echipe de talia Stelei sau a lui Dinamo în clasament, fapt ce i-ar putea asigura un loc în preliminariile sezonului următor de Europa League, ceea ce, instant, ar duce la şi mai mulţi bani câştigaţi. De cealaltă parte, oaspeţii au intrat în „horă” din cauza ultimelor rezultate, care nu au fost deloc satisfăcătoare. Înfrângerea de pe teren propriu în compania Gloriei Bistriţa i-a adâncit în clasament, astfel că au nevoie de o victorie la Medias.

FC Timişoara – Pandurii Tg. Jiu (DigiSport, 19:30). Forma nesperat de bună a gorjenilor din ultimele trei etape mă face să cred că bănăţenii dar mai ales Marian Iancu ar trebui să ia în serios acest meci. Spun asta deoarece la finalul meciului, în vestiare, fotbaliştii Timişoarei au zbierat din toţi rărunchii „Să vină banii în p… mea!”. Iar tonul nu era deloc unul jovial. Din ultimele sezoane pe care le-am urmărit cu mare atenţia am ajuns să cred că titlurile nu se pierd în derby-uri sau în meciuri directe cu formaţiile contracandidate, cât se pierd cu formaţii „second-hand”, acele buturugi mici care răstoarnă carul cu cele peste 15 milioane de euro…

Steaua Bucureşti – Oţelul Galaţi (DigiSport, 21:30). V-aţi gândit cumva că acesta e cel mai interesant şi totodată tensionat meci al etapei? Nimic mai greşit. Veţi vedea care e cu adevărat derby-ul etapei ceva mai jos. Într-adevăr, şi acest meci este unul destul de interesant, însă nu consider că e şi tensionat. La urma urmei, nu vorbim despre două echipe cu acelaşi obiectiv. Nu ar trebui să fie un meci prea echilibrat ţinând cont de forţa celor două formaţii. Dacă oaspeţii combină destul de bine dar suferă la capitolul constanţă în ultima vreme (tot la „minusuri” putem trece absenţa lui Gabi Paraschiv până la finele sezonului), gazdele au forţa unei fetiţe de 10 ani. Steaua va avea probleme mari dacă va continua să îi promoveze pe Marinescu, Onofraş sau Bilaşco. Tocmai de aceea mizez pe 2.

JOI

Universitatea Craiova – Tg. Mureş (GSPTV, 15:00). Comparând cu situaţia din tur, putem spune că lucrurile s-au schimbat teribil în Liga I. În tur, Craiova reuşea prima victorie la diferenţă de trei goluri, prima dintr-o serie de trei care a propulsat gruparea olteană în ierarhie, în vreme ce târg-mureşenii se înecau undeva în partea inferioară a clasamentului. În prezent, „juveţii” sunt cei care se scufundă de-a binelea sub linia ce desparte echipele retrogradate de cele mai norocoase. Pe cealaltă parte, ardelenii au învăţat să se descurce fără jucători prea valoroşi dar suficient de muncitori cât să mai evolueze cel puţin pentru un sezon în Liga I.

Victoria Brăneşti – Rapid Bucureşti (GSPTV, 17:00). Dacă e să vorbim despre meciul tur, am vorbi despre „măcelul” sezonului (cel puţin până în momentul de faţă). Atunci giuleştenii s-au impus cu 7-1, spre SATISFACŢIA fanilor alb-vişinii care se bucurau de faptul că favoriţii lor se află undeva în fruntea clasamentului. Acum, în retur, datele problemei sunt altele. În loc să lupte pentru campionat, rapidiştii tremură serios pentru a mai prinde un loc de Europa League, spre DEZAMĂGIREA aceloraşi fani alb-vişinii… Pronostic: o victoria a Rapidului, dar la cote mai rezonabile…

CFR Cluj – U Cluj (DigiSport, 20:30). Da, prieteni! Vorbim despre DERBY-UL ETAPEI. Poate nu este un meci contând în lupta pentru titlu. Poate că aceste echipe nu şi-au împărţit titluri în urma disputării acestor derby-uri. Însă a rămas şi va rămâne un derby de tradiţie al oraşului Cluj-Napoca şi va rămâne în istorie ca cel mai sângeros duel din istoria Ligii I (nu trebuie să ne reamintim de imaginile din 2008). PS: În cazul în care ajung să fiu jurnalist în Cluj-Napoca, sper să nu fiu trimis în calitate de reporter pentru acest meci.😀

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/04/12/preview-etapa-26-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: