Transferuri, zvonuri, barfe 2009 – episodul 5

  • Al Ahly Dubai trage de Florin Cernat (29 ani). Fotbalistul roman este liber de contract dupa ce i-a expirat intelegerea cu Dinamo Kiev. Astfel, ar putea ajunge la echipa antrenata de nimeni altul decat Ioan Andone,
  • Albanezul Lorik Cana este aproape de un transfer la Sahtior Donetsk! Mijlocasul lui O. M. poate sa ajunga sub bagheta lui Mircea Lucescu, dupa ce formatia acestuia i-a eliminat din Cupa UEFA pe francezii de la Marseille.
  • Jose Antonio Reyes, dorit de Everton! Spaniolul este aproape sa revina in Premier League, dupa ce a evoluat trei sezoane pentru o alta formatie din Londra, Arsenal. Actualmente, Reyes se afla sub contract cu S.L. Benfica Lisabona.
  • Villarreal, aproape de a-l achizitiona pe Roman Pavlyuchenko. Dupa ce rusul nu a reusit un sezon fenomenal la Tottenham Hotspur, spaniolii pun pe masa 15 milioane de euro. Englezii nu par a fi tocmai multumiti, tinand cont ca ei au dat aproape 15 milioane de lire sterline, astfel ca ar iesi pe minus cu aceasta afacere. Totusi, nu e exclus ca cele doua cluburi sa bata palma iar Pavlyuchenko poate deveni marinar la bordul „submarinului galben”.
  • Internationalul francez Gael Clichy este transferabil. Dupa ce Arsene Wenger il considera pe Clichy de nevandut, fundasul stanga al lui Arsenal poate parasi echipa.
  • Fostul actionar al lui Dinamo Bucuresti, Florian Walter, si-a gasit echipa unde sa bage bani, dupa despartirea de „caini”. A preferat Universitatea Cluj, acolo unde l-a dus si pe Ion Marin, un alt dinamovist convins. Ion Marin l-a detronat astfel pe Dorinel Munteanu, dupa ce acesta din urma a avut numeroase scandaluri cu fanii „sepcilor rosii”. Florian Walter este al doilea actionar care paraseste clubul Dinamo Bucuresti, dupa Vasile Turcu.
  • Transferuri chiar si in Liga I! Laszlo Balint, fost campion la Unirea Urziceni, s-a transferat la Pandurii Targu Jiu, astfel ca a dat postul de rezerva din UEFA Champions League pentru tricoul de titular la o echipa cu pretentii de salvare de la retrogradare. Dupa ce Cosmin Vatca s-a intors la Gaz Metan Medias, acesta l-a convins si pe Alin Litu sa vina in Ardeal, la Medias! Totodata si Cornel Cernea pare ca s-a inteles cu Alba-Iulia, promovata in Liga I!
  • Se pare ca Edin Dzeko nu va mai sosi la AC Milan. Acesta si-a prelungit contractul cu Wolfsburg, unde va castiga 3 milioane de euro anual, dupa ce pana vara aceasta el incasa doar un milion. Totusi, el regreta ca nu s-a trasferat la AC Milan, clubul lui de suflet.
  • Inainte sa soseasca Zlatan Ibrahimovic sau David Villa, Barca doreste sa-l aduca pe Felipe Melo, cel care a facut partide bune la Cupa Confederatiilor, competitie pe care a castigat-o alaturi de formatia Selecao. Actualmente, Felipe Melo se afla in custodia echipei Fiorentina. Totusi, inca nu s-a negociat nimic.
  • Bayern Munchen ii gaseste formatie lui Tim Borowski. Dupa ce germanul cu origini poloneze a fost pus pe lista de transferuri, formatia Aston Villa pare interesata de serviciile acestuia. Pretul pentru Borowski se invarte in jurul sumei de 8 milioane de euro.

REBUT – cauza si efect

In jargonul Ligii I, termenul de „rebut” este adesea intalnit, la fel ca multe alte asocieri de cuvinte precum „blat”, „tuica” si multe altele.

In cateva cuvinte, „rebut” ar veni tradus astfel: fotbalist ce a impresionat prin evolutii la o echipa, a plecat in alta parte, in cele mai multe cazuri in strainatate, si s-a intors „cu coada intre picioare” la clubul de provenienta.

In vara, FC Dinamo i-a adus inapoi in Liga I pe Emilian Dolha (portar, 28 ani, adus liber de contract), Marius Niculae (atacant, 27 ani, adus de la Inverness, Scotia), Gabi Tamas (fundas, 25 ani, imprumutat de la Auxerre, Franta) si Nicolae Mitea (mijlocas, 24 ani, adus liber de contract). Inainte mai venise si Florin Bratu (atacant, 28 ani, adus de la FC Nantes, Franta). Toti acestia au avut vremurile lor bune, toti acestia au evoluat la nivel inalt (Niculae a jucat o finala de Cupa UEFA cand juca la Sporting Lisabona; Tamas a evoluat in Primera Division la Celta Vigo; Mitae cucerea inimile fanilor Ajax Amsterdam in urma cu ceva timp etc.). Dupa o perioada de evolutii bune, a venit si un declin. La toti.  Unii au mai clacat, altii au dezamagit total, latii si-au mai revenit putin… In cele din urma toti acestia au avut acelasi destin – Dinamo Bucuresti.

Era pentru ei, probabil cea mai buna solutie. Evoluau la o echipa cu un proiect real, unde s-au facut investitii masive si care ofereau salarii europene.Asadar, achizitii masive pentru Dinamo in vara anului 2008. Astfel,  ei si-au anuntat candidatura pentru cucerirea titlului. Tot in acea perioada, Cosmin Moti (un alt fotbalist ce si-a atins apogeul – Euro 2008 cu Romania) parasea corabia si se preagatea sa joace la Siena, unde era imprumutat pentru 6 luni. Inceputul transformarii sale in „rebut”!

Si, in fine, incepe Liga I. Cu repatrieri, cu nerepatrieri, FC Dinamo se clasa pe primul loc la finele turului, in fata Urziceniului, in fata Timisoarei si mai ales, in fata Stelei. Din pacate pentru „caini”, Florin Bratu avea sa se accidenteze atat de grav incat a abandonat razboiul la nici jumatatea acestuia. La fel se intampla si cu un alt „spartan”, Cristi Pulhac, cazut in dizgratia tuturor dupa un lant de scandaluri. In iarna, strategia nu se schimba. Revenea Cosmin Moti de la Siena (proaspatul „rebut”), Claudiu Niculescu + ca s-a refacut Ianis Zicu (rebuit inca de la 20 de ani). Si dinamovistii sarbatoreau. In vara, Gica Popescu le-a spus actionarilor ca strategia lor nu e una sanatoasa. Vorbe totusi, un expert. Borcea parca nici nu-l baga in seama pe „baci”… In iarna, „campionul de toamna” Borcea ii sufla cu fumuri de trabuc rotocoale in fata lui Popescu, prin declaratiile „spartanului-sef”.

Si incepe si returul, putin cu stangul pentru dinamovisti… Egaluri cu Medias si Otopeni. Ooops! Totusi, „cainii” inca spera, au incredere in continuare, umilesc rapidistii si, la un moment dat vine deplasarea de la Iasi. Moldavii obtin cele 3 puncte. De acolo, totul merge in cap pentru dinamovisti. Probleme, Borcea? Din background, Gica Poescu zambeste ironic. Pana la urma, Dinamo avea sa piarda titlul… Borcea, inecat in lacrimi, este batut pe umar. Se intoarce furios si poc! primeste o palma de la Gica Popescu si de la fotbal. Greu cu rebuturile astea, Cristi!

Transferuri, zvonuri, barfe 2009 – episodul 4

  • In cazul in care Dzeko nu se intelege cu AC Milan, varianta alternativa este Emmanuel Adebayor de la Arsenal Londra. Dzeko vrea, Wolfsburg nu, deci este posibil sa-l vedem pe varful togolez Adebayor in culorile rosu-negru…
  • Varful argentinian Javier Saviola a semnat cu Benfica Lisabona. Se pare ca cel mai iubit club din Portugalia incearca sa regenereze fosti mari fotbalisti, printre care se mai numara Aimar, Luis Garcia sau Reyes. Saviola a venit de la Real Madrid, dupa ce in trecut mai evoluase si pe Nou Camp.
  • Fostul mijlocas al Benficai, Kostas Katsouranis (30 de ani), a semnat un contract valabil pe 4 ani cu Panathinaikos.
  • Fostul international german Bernd Schneider (35 de ani), si-a anuntat oficial retragerea din fenomen datorita unei accidentari la spate. Ultima echipa la care acesta a evoluat este Bayer Levekusen (Germania).
  • Christian Vieri, aproape de a juca in premiera in Premier League, la Blackburn Rovers, care tocmai s-au despartit de paraguayanul Roque Santa Cruz. Vieri a mai jucat printre altele la cele mai bune 3 formatii din Italia (AC Milan, Juventus Torino, Internazionale Milano) + in Primera Division (la Atletico Madrid).
  • Zenit Skt. Petersburg pune pe masa 10 milioane de euro pentru Dani Guiza, atacantul spaniol al formatiei Fenerbahce. Acesta a venit vara trecuta in Turcia, iar acum este pe cale sa se mute in Rusia, urmand a se desparti de Luis Aragonez, antrenorul lui Fener, cu care a cucerit in 2008 Campionatul European din Austria & Elvetia.
  • Didier Zokora, dorit de Sunderland. Mijlocasul ivorian al lui Tottenham Hottspurs, este dorit de fosta echipa unde a antrenat Roy Keane.
  • Echipa londoneza Fulham F.C. a intrat pe fir pentru turcul Sanli Tuncay (Middlesbrough). Ramane de vazut daca formatiile se vor intelege, Fulham ofera 5 milioane de lire sterline, conform zvonurilor.
  • Atacantul brazilian al lui Manchester City, Jo, este curtat de aceiasi londonezi de la Fulham. Dupa ce in retur a fost imprumutat la Everton, Jo pare tentat sa plece de la „Cetateni”, cu atat mai mult cu cat se zvoneste ca la Manchester City e posibil sa vina camerunezeul Eto’o.

Scandalul „vuvuzela”

Dupa cum probabil stiti, in Africa de Sud a avut loc (si inca mai are loc) Cupa Confederatiilor, unde participa 8 tari (Brazilia, SUA, Egipt, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Italia, Spania, Irak). S-a jucat fotbal, toate bune si frumoase, doar ca unii jucatori si cei mai multi telespectatori s-au plans de celebrele „vuvuzelas”, instrumente de suflat specifice tarii gazda, Africa de Sud, care polueaza fonic spectacolul competitiei. Vuvuzelele sunt aproximativ, cornurile noastre cu care domnitorii nostri ii chemau pe osteni la lupta… Aceste instrumente sunt celebre mai ales in duelurile din liga de fotbal a Africii de Sud, semn ca pe bastinasii locului nu ii deranjeaza deloc.

Revenind la competite, multi jucatori, printre care si Xabi Alonso (Spania & Liverpool) a declarat ca nu se poate intelege cu proprii coechipieri datorita vuvuzelelor, nemaibagand in seama faptul ca le scade concentrarea datorita atmosferei create de spectatori… Plus ca si televiziunile ce transmit in direct meciurile Cupei Confederatiilor se plang si ele de calitatea sunetului produs de vuvuzele, asemanator cu cel al unui roi imens de albine insetate de sange :D. Televiziunile au protestat insa Sepp Blatter (presedintele FIFA) a raspuns sec: „Astia-s africanii, ei sunt gazdele, n-ai ce face. Pur si simplu nu ii putem <<europeniza>>!”.

Dupa parerea mea, adevarul este undea la mijloc; ii tin partea si lui Blatter, nu ii putem judeca pe fanii africani care per total, sunt disciplinati, in comparatie cu spectatorii europeni care sunt rasisti si intra pe teren ca nebunii (asta ar fi culmea, ca africanii sa fie rasisti :))). Totusi, sunetul produs de fani in special la meciurile Africii de Sud este tot mai turbat, deranjand enorm atat jucatorii cat si telespectatorii care sunt oarecum obligati sa reduca drastic sonorul de la televizor…

Desi probabil nu este deloc cea mai buna solutie, care sa imbuneze ambele parti (specatorul si telespectatorul), eu as dori ca la Campionatul Mondial din 2010, ce va avea loc tot in Africa de Sud, comentatorii sa vorbeasca din studioul televiziunii si nu de la fata locului (sunt convins ca si la Cupa Confederatiilor a fost la fel), insa sa nu se mai auda si sunetul de pe stadion, sau sa fie redus cel putin la jumatate, pentru ca nu aduce niciun bine (nici nu incurajeaza fotbalistii, nici nu e placut sa il auzi asa cum este de exemplu „You’ll never walk alone”).

Vuvuzela

Transferuri, zvonuri, barfe 2009 – episodul 3

  • Mijlocasul spaniol de la Arsenal, Cesc Fabregas, a declarat recent ca este fan AC Milan, dupa ce in trecut a recunoscut ca in Spania ar juca doar la FC Barcelona, echipa la care a mai trecut, in tinerete 😀 .  Nu doar Fabregas este fan-AC Milan, si coechipierul sau togolez Adebayor si-ar dori sa evolueze pe „San Siro”, iar din Spania, Carles Puyol a mai declarat ca in cazul unei despartiri de Catalunya, ar evoluat doar in culorile „rosso-nero”.
  • Un alt simpatizant al AC Milan este varful bosniac al campioanei Germaniei, Edin Dzeko. Este posibil ca transferul acestuia la Milano sa se concretizeze din moment ce atat clubul e interesat de jucator, cat si jucatorul. Totodata, si Luis Fabiano, brazilianul lui Sevilla, si-a oficializat dragostea fata de AC Milan. Deci, nu sunt singurul caruia ii curge in vene sange rosu-negru. 😀
  • Jean-Claude Dassier este noul presedite al lui Olympique Marseille, dupa ce Pape Diouf a demisionat. Asadar, curatenie de vara la OM, unde au plecat si presedintele si antrenorul Eric Gerets (ultimul plecat la Al-Hilal), toate acestea dupa ratarea titlului in Ligue 1!
  • Mijlocasul francez Florent Malouda si-a innoit contractul cu Chelsea pana in 2013, dupa ce presa il dadea ca favorit sa plece de pe „Stamford Bridge”…
  • Fostul mare jucator, brazilianul Denilson, a parasit Vietnamul si echipa Xi Mang Hai Phong dupa doar 45 de minute jucate! Asta doar datorita unei accidentari suferite in singura partida in care a jucat. Cel mai probabil, Denilson se va intoarce de unde a venit, in Brazilia.
  • Dupa cum probabil ati tot auzit, Dario Bonetti este noul antrenor al formatiei Dinamo Bucuresti. Italianul a fost propus de Marius Vizer (patron  FC Sopron, fosta echipa a lui Bonetti) si acceptat de Cornel Dinu, noul manager sportiv al „alb-rosilor”. Sa se reediteze povestea „Esteban Vigo”? 😀
  • Vedetele de ieri, somerii de azi! Fostul finalist de UCL, Fernando Morientes, fostul pusti-minune al lui Liverpool, Michael Owen, unul dintre cei mai buni fotbalisti cehi din istorie, Pavel Nedved si multi alti fotbalisti consacrati se afla liberi de contract. Lista „somerilor” continua cu Juan Ricardo Cruz (ex-Inter), Christian Panucci (ex-AS Roma), Sylvinho (ex-Barcelona), Pantelic (ex-Hertha), Thomas Rosicky (ex-Arsenal), Ze Roberto (ex-Bayern Munchen)…
  • Fostul mare jucator Antonio Conte a plecat de la Bari, formatie pe care a promovat-o in Serie A. Ramane de vazut unde va antrena in sezonul ce vine, asa cum nu se stie nici care este inlocuitorul lui Conte pe banca tehnica a celor de la Bari.
  • Landreau, aproape de Lille. Fostul portar al nationalei de fotbal a Frantei, actualmente aflat inca sub contract cu PSG, a declarat oficial ca este tentat sa semneze cu ocupanta locului 5 din sezonul recent incheiat in Ligue 1.
  • Fabio Grosso e pe cale sa paraseasca „masinaria de fotbal” Olympique Lyon! Este foarte posibil sa-l vedem la pe „Delle Alpi”, la Juventus Torino. Pe de alta parte, Fiorentina este interesata de serviciile lui Drenthe, de la Real Madrid.

CLICK AICI PENTRU A DESCARCA „Il Giro ’09”, povestea Turului Italiei, editia centenara.

Pentru a afla modalitati de copiat la bac/examene, dati click aici!

Analiza echipelor de pe locurile 9-1

9. FC Brasov. Categoric a fost echipa finalului de campionat, practic ei au decis titlul, Razvan Lucescu demonstrandu-si maiestria din nou. Desi eu credeam ca jucatorii brasoveni sunt „expirati”, ei m-am contrazis, au avut evolutii bune si foarte bune, au tereminat neinvinsi pe teren propriu, ceea ce spune multe. Din pacate pentru ei, Razvan Lucescu (foto) a plecat odata cu finalul campionatului pentru a-si duce linistit mandatul la echipa nationala. Probabil ca vor mai pleca si din jucatori, lotul se va mai curata, insa ar fi mare pacat ca echipa sa se destrame dupa un sezon atat de razvan lucescureusit, cum a fost acesta (desi pozitia nu spune neaparat acest lucru). Remarcatii sezonului de la Brasov: Romeo Surdu (cel care a facut un retur grozav, marcand si pasand decisiv de multe ori, a fost un real ajutor pentru echipa), Robert Ilyes (care mi s-a parut a trage o parte din echipa dupa el, e sufletul formatiei din cate am vazut eu…), Mihai Roman (un fotbalist ce lipseste multor echipe, si chiar lipsea si nationalei de ceva vreme), Rui Duarte (funadsul lateral portughez, extrem de bine cotat in tara sa).

8. Rapid. Un sezon dezastruos pentru rapidisti, atat pe plan managerial, cat si pe planul rezulatatelor. Totul a pornit de la instalarea lui Jose Peseiro (foto), care a adus dupa el multi jucatori ce i-au papat banutii lui George Copos. N-a stiut sa tina vestiarul, pe plan antrenoral nu e vreun mare geniu care sa merite 1,000,000 de euro pe an, si nici Julio Cesar (mijlocasul adus vara trecuta), Adefemi sau „Pitbull” nu s-au dovedit a fi mari magicieni in ale fotbalului… Dupa aceea a venit si numirea lui Marian Rada, cel mai modest om din aceasta lume ce, treptat dar sigur, se scufunda. In urma unor rezultate contestate, a plecat si acesta, ultimul antrenor al Rapidului fiind Hizo, o alta solutie ideala din ultimii ani pentru „giulesteni”. Nici acesta n-a stralucit pe banca, si iata ca echipa se va uita anul urmator la Europa League de la televizor. Remarcati? Maftei (care si-a dovedit polivalenta, jucand aproape toate meciurile pe postul de fundas dreapta, foarte bine), Spadacio (care a fost golgeterul turului, un fotbalist pe profilul lui Nicolae Dica – atapeseirot in exectii, cat si in evoltii – dupa cum am mai spus), Elinton Andrade (un portar cu reflexe uimitoare, insa care poate gafa cand esti mai sigur pe el…) sau Joao Paolo Andrade (un fotbalist incredibil, care chiar se poate lauda ca „le are cu fotbalul”).

7. Craiova. Ghiniostii sezonului dupa parerea mea, care au platit scump de tot faptul ca nu au jucat fotbal in retur, dovada fiind pozitia in clasament. Demiterea lui Nicolo Napoli l-a costat mult pe Mitelu si iata ca din acel Mesia, care poate sa refaca acea „Craiova Maxima”, s-a transformat intr-un dusman pentru unii suporteri „alb-albastri”. Florin Costea (foto) a inceput sa joace tot mai lent, nu mi se pare ca mai alearga cum alerga in tur sau inainte, prefera mi mult jocul static, asteapta baloanele lui Wobay, pe care urmeaza sa le fructifice. In orice caz, craiovenii mai trebuie sa astepte Europa, insa cred ca o vor reusi peste un an, daca nu vor vinde niciun jucator, daca vor aduce un antrenor calumea si daca vor mai completa pe ici, pe colo, lacunele din formatie. Remarcatii sezonului: Mircea Bornescu (autorul unui retuflorin costear fabulos, cu reflexe ce l-au convocat la echipa nationala), Valerica Gaman (un fotbalist tanar, de perspectiva, talentat si polivalent, ceea ce avem nevoie la nationala), Julius Wobay (jucator cu o viteza impresionanta, capabil de un travaliu imens in numele echipei) si fratii Costea (in cazul unei zile bune pot invinge orice echipa, altfel nu prind Europa :D).

Pentru a citi analiza completa inclusiv a echipelor de pe primele 6 locuri , apasa pe mai mult. (mai mult…)

Analiza echipelor de pe locurile 18-10

18. Gloria Buzau. O formatia ce-si avea soarta pecetluita inca din tur, cand au acumulat doar 3 puncte. Nu au avut antrenor de calitate, nu au avut jucatori de calitate, nu a existat nimic bun care sa o mentina in Liga 1. Probabil ca de la anu’ nu vor avea suficienti jucatori propri, din moment ce tot campionatul s-au bazat doar pe fotbalisti imprumutati del a Steaua / Timisoara.  In retur lucrurile au mai mers, insa nu suficient cat sa faca baremul macar. Reflexele de mare portar ale lui Cristi Zimmermann si golurile marcate de cuplul Mansour (foto dreapta) – Axente, au dat catusi de putin oxigen echipei care, in cele din urma a murit, conform prognozelor doctorilor. I-as mai evidentia pe Ioan Mera, capitanul echipei, cmasourare n-a jucat tocmai rau, a avut evolutii alternative, si bune si rele, de multe ori a dus echipa dupa el – cand juca bine, o parte din jucatori evoluau si ei pe masura ; cand prindea o zi slaba, echipa pierdea… Asadar, dupa 34 de etape au stras 17 puncte, cu 5 mai putin decat urmatoarea clasata, CS Otopeni.

17. CS Otopeni. O alta formatie cu evoltii inconstante, predominent slabe. Ca majoritatea cluburilor, au avut mari probleme cu antrenorii, ultimul din cei veniti fiind Liviu Ciubotariu (foto dreapta), cel care a reusit sa mai stabilizeze lucrurile, insa nu suficient cat sa o scape de „retro” pe Otopeni. De la anu’ vor incepe de la -3, datorita neindeplinirii baremului. In ciuda faptului ca au inceput sezonul cu ceva jucatori experimentati (gen Caramarin, Cr. Munteanu, Negru s.a) care puteau aduce un plus din acest punct de vedere, lucrurile pareau a fi incalcite, prea greu sa mai fie dezlegate. Tot in tur, otopenenii il aveau in lot pe Nibombe, un togolez ce avea sa ajunga in iarna la Timisoara. Si Otopeniul a fost in situatia Buzaului, detinand in lot numerosi fotbalisti imprumutati de la alte echipe. Scarlatache (de la Dinamo, care a revenit iliviu ciubotariun iarna), Vitinha (de la CFR Cluj), Hristu Chiacu (de la Dinamo) sau Liviu Ganea (de la Dinamo) au fost doar cativa din piesele mutate pentru o perioada. Din primavara a sosit si Victoras Iacob, un fotbalist ce nu mai jucase de o vreme buna, insa  care a dovedit ca fotbalul nu este un subiect incheiat pentru el. Otopeniul a reusit scorul sezonului chiar in ultima etapa (6-0, acasa contra Farului).

16. Farul C-ta. O echipa ce pana in iarna ocupa pozitia a 14-a, iar din acel moment ajungea in moarte clinica. O dezorganizare ce nu am vazut la nicio alta echipa. Desi aveau in curtea lor fotbalisti valorosti si/sau tineri (George Curca, Florin Patrascu, Dejan Rusmir, Ben Teekloh, Denis Alibec, Gerlem), nu s-a stiut ca din acestia sa se exploateze ce era mai bun. Astfel ca in retur, formatia a dus-o pe o panta de coborare, fiind probabil cea mai slaba (a acumulat cele mai putin puncte in retur – 11). Vazand ca lion marinucrurile mergeau „nasol”, Ion Marin (foto) a parasit corabia, iar in locul lui a venit Cristi Camui, cel care a pus piatra pe mormant. Au avut o medie jalnica de spectatori in acest sezon, probabil ca si acest factor a contat mult in evolutia lucrurilor. Ramane de vazut daca de la anu’ lucrurile vor intra in normal, deoarece ar fi pacat ca un club atat de important al fotbalului romanesc sa „piara” in „B”.

15. Gaz Metan Medias. S-au comentat multe vis-a-vis de situatia acestei echipe. Inca de la inceput se faceau glume pe seama ei, mai ales deoarece antrenorul lor, Cristi Pustai, este si profesor de matematica. Ei bine, dupa parerea mea, acest antrenor merita toate felicitarile, echipa sa a jucat foarte frumos in cele mai multe partide, agresiv, rapid si pe placul fanilor. Din pacate pentru ei, jocurile proaste din tur icristi bud-au retrogradat (fata de Farul, care a retrogradat datorita parcursului slab din retur). Odata cu venirea lui Cristi Bud (foto) in lor, atacul echipei a prins o culoare si mai aprinsa, au obtinut 21 de puncte in retur, multe si datorita evolutiilor bune si foarte bune ale lui Bud. Deasemenea, paradele lui Cosmin Vatca au adus mai multa precizie in jocul echipei, nemaiuitand si de evolutiile notabile ale lui Doru Dudita si Eric Oliveira. Repet a mia oara, regret a aceasta frumoasa echipa a retrogradat.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

14. Poli Iasi. Aflati pe o pozitie retrogradabila la finalul turului, moldavii si-au revenit andrei cristeadupa instalarea lui Cristiano Bergodi in locul lui Ionut Popa, iar intr-un final, s-au clasat cu un loc mai sus in fata retrogradatelor. Totodata, revenirea lui Andrei Cristea (foto) in iarna, a contat enorm, acesta a revitalizat atacul iesenilor. Probabil ca fara acesta, echipa ar fi retrogradat, singurul atacant cat de cat mai „de Liga 1” fiind Ionut Balba, un rebel in timpul vietii extrasportive. Ramane de vazut daca se va mai salva si la anu’, e o nesiguranta in conducerea acestui club. Printre „surprizele” acestei editii:  Lucian Munteanu (cel care a preluat din iarna banderola de capitan) si Ricardo Montiel (un tanar fotbalist de o valoare incontestabila, dupa parerea mea).

13. Gloria Bistrita. Un alt an in care Bistrita ocupa un loc salvabil de la retrogradare… Unsabau alt an de investitii minime, de rezultate ce te face sa strambi din nas (0-5 cu Dinamo, 0-3 cu Vaslui si multe altele), insa totusi, echipa tot mai respira aerul Ligii 1. Sabau (foto) s-a dovedit a fi un real maestru, a reusit sa carpeasca o haina din peticele aruncate cu scarba de „tata Jean”, haina pe care a vandut-o la un pret de Liga 1. Remarcatii sezonului au fost Lucian Sanmartean (revenit dupa ani de zile din strainatate), Liviu Bajenaru (venit liber de contract de la FC Progresul) si Diogo Ramos  (care a fost peste Cristi Coroian in evolutii cam tot sezonul).

12. Otelul Galati. Desi au avut in lot multi jucatori ce pot fi cu usurinta caracterizati drept marius pena„epave”, iata ca aceste „epave”, sub stricta dirijare a lui Petre Grigoras, s-au clasat pe un loc 12 poate chiar nesperat. Bugetul echipei fiind alimentat in mare parte  din transferurile lui Emil Jula (in Germania) si Janos Szekely (la Steaua), nu s-au facut prea multe transferuri, au fost multe promovari de fotbalisti, fotbalisti tineri, cu o dorinta mare de afirmare. Astfel, i-am putut remarca pe Marius Pena, Alex Bourceanu, Marian Carja, Silviu Ilie si multi altii. Totodata, am vazut si niste straini valorosi, gen Jelev, Vitaici sau Viglianti, care au adus cate un „plus” echipei in cele mai multe din meciuri. Totusi, lipsa de omogenitate in lot si problemele financiare i-au coborat pe galateni, care au cazut de pe locul 10 (cat ocupau la finalul turului) pe 12, iar de la anu’ vor tremura serios in privinta salvarii de retrogradare.

11. Pandurii Tg. Jiu. „Sorinaccio” a mai salvat o echipa ce parea a-si fi pierdut busola. Desi cartuau avut un joc bun in aparare (sau cel putin fara prea multe lacune), au stat mai prost in atac, acolo unde au stat la mana sclipirilor lui Alex Piturca si a celorlalti atacanti. In ciuda faptului ca la un moment dat s-a format un grup gen o „bisericuta” ce vroia „detronarea” lui Cartu, tehnicianul a reusit sa stabilizeze echipa, sa uite de toate planurile marsave si sa-i faca sa munceasca din greu. Roadele muncii se vad, totusi, locul 11 nu e de ici de colo. La acest loc 11 a contat si Ionut Lutu, eternul Ionut Lutu, un fotbalist intors in Oltenia din Kazakhstan. Printre remarcatii sezonului de la Pandurii ii pot consemna pe Florin Stanga, Alex Piturca (cel din tur) si Florin Hidisan.

10. FC Arges. Un parcurs bun in tur, la finalul caruia se afla pe pozitia a 8-a, insa in a doua partea sezonului lucrurile n-au stat  prea bine pentru pitesteni, coborand doua pozitii. Scandalurile s-au tinut lant – a fost arestat patronul Penescu (foto) pentru niste posibile blaturi din tur, iar din acel moment, pitestenii joaca tremurand. Lasand la o parte toate aceste probleme ale clublui, pot spune ca formatia s-a miscat binisor, iar printre reamarcatii echipei ii pot nominaliza pe Iulian Tames („creierul echipei”, ce in reutr a cam calcat stramb in anumite momente), Ionut Bosneag (un goalkeeper cu reflexe deosebite, in special la penalty-uri), Yssouff Kamara (un varf de atac ce poate fi letal daca prinde o zi chair buna) si Adrian Dulcea (care la fel ca in cazul lui Kamara, poate sa iti ucida echipa in cazul in care e in forma).

CLICK AICI PENTRU A DESCARCA „Il Giro ’09”!!!

Transferuri, zvonuri, barfe 2009 – episodul 2

  • Real Madrid doreste sa-si intregeasca ofensiva printr-o alta lovitura pe piata transferurilor: David Villa este dorit pe „Santiago Bernabeu”. Presedintele „galacticilor” a inaintat o oferta de aproximativ 42 milioane de euro pentru atacantul Valenciei, insa „liliecii” vor minimum 50 de milioane. O alternativa mai ieftina ar fi „Gheata de aur” Diego Forlan, uruguayanul din ofensiva lui Atletico Madrid.
  • Fiorentina este interesata de achizitionarea a doi fotbalisti sud-americani. Mexicanul Rafa Marquez de la Barcelona si argentinianul Fernando Gago sunt cei vizati.
  • Barcelona doreste sa-si intareasca mijlocul si asa de fier, prin achizitionarea argentinianului Javier Mascherano, inchizatorul celor de la Liverpool. Catalanii sunt dispusi sa-l inainteze la schimb chiar pe golgeterul lor, Samuel Eto’o.
  • La revenirea pe „Delle Alpi”, Fabio Canavarro a declarat: „Sunt incantat sa revin si sa port culorile alb si negru din nou. Sunt convins ca orice contestatar de-al meu se va lasa cucerit de pasiune cu care eu joc”.
  • In ciuda faptului ca a fost curtat de mari cluburi din Italia si nu numai, Fabio Quagliarella, fostul atacant al lui Udinese, a optat sa evolueze pentru Napoli. Acolo el va fi coechipier in atac alaturi de argentinianul Lavezzi, revelatia Seriei A.
  • Brazilianul Emerson s-ar putea intoarce in tara sa de origine. Totusi, inchiztorul lui AC Milan si fostul fotbalist al lui Roma, Juve sau Real Madrid, nu a primit nicio oferta de a juca in tara sa.
  • Fundasul Glen Johnson (ex-Portsmouth) a semnat cu FC Liverpool. Suma de transfer se invarte in jurul a nu mai putin de 19 milioane de euro. Johnson este international in echipa Angliei.
  • Manchester United este pe urmele lui Maicon (fundas, aflat sub contract cu Inter Milano). Colegul lui Cristi Chivu poate ajunge pe „Old Trafford” in schimbul sumei de 25 milioane de euro, astfel ca l-ar putea devansa pe Glen Johnson.
  • Odata cu revenirea lui Fabbio Canavarro la Juventus, un alt fundas central este pe cale sa plece de la „bianconerri”. Suedezul Olof Melberg, adus vara trecuta de la Aston Villa, este gata sa se transfere pentru 3,5 milioane de euro la grecii de la Panathinaikos. Un alt fotbalist al lui Juventus si-a mai facut bagajele – Christian Poulsen e pe cale sa plece la Fenerbahce.

Pentru fanii ciclismului si nu numai, ce doresc sa descarce cartea „IL GIRO ’09” in format electronic, dati click aici si veti intra in posesia a 16 pagini despre cum s-a desfasurat editia centenara a Turului Italiei, finalul tensionant al intregii rute, poze cu cei mai tari ciclisti prezentei in „il Giro”  si multe altele! 😀

Remember: Cum se poate copia in zilele de azi

Articolul e mai vechi, de cam un an, de cand scriam pe blogspot. Am zis ca totusi, daca tot vine BACul, sa le ofer o mana de ajutor celor care dau examenele in acest an. E un articol la care tin foarte mult, e o culegere de copiat la teste ce contine multe metode SIGURE de copiat, culese (si unele chiar inventate) de mine :D.

In acest post voi enumera cateva modalitati de copiere la teste,examene,teze etc. Unele sunt povesti „pescaresti” culese de pe diferite forumuri,unde unii se lauda ca in liceu ar fi copiat cu caietul pe/sub banca.Eee…poate la un profesor,insa e greu de crezut ca poti copia la toti profii.
Acest „top” este facut de mine,nu e doar copiat de pe alt site.Asadar sa incepem:
1.Pixuri „inteligente”
1A.Pix ce are in pasta apa si clor.Se scrie pe banca.Daca profesorul sta la catedra iar tu esti pe randul de la fereastra,nu are cum sa vada ce e scris pe banca.
1B.Pix cu calendar.Cea mai ieftina solutie de copiere.Costa cel mult 1,5 RON.Gasesti la librarii.Pe o parte a acelei hartii e calendarul,iar pe cealalta e blank (foaie alba)…
1C.Pix UV.Sunt acele pixuri care au pasta care se vede doar la raze ultra violete (UV) sau daca pixul are la capatul acestuia laser,se poate vedea la fel de bine.Cu ochiul liber nu vezi absolut nimic
2.Metode clasice
2A.Scrii pe banca intr-o pauza ce nu stii.Cand profesorul trece pe langa tine,acoperi partea bancii scrisa cu mana sau cu foaia (pentru cei ce nu detin imaginatie).
2B.Scrii pe mana.E o chestie banala,doar ca e bine sa deschizi mana cand e profu’ langa tine (pentru cei ce nu detin imaginatie si nici nu invata :D)2C.Fituicile in penar.O alta modalitate banala,dar care a evoluat,treptat.Initial scriai acasa pe fituici si incercai sa faci literele mici de tot.Nu demult a fot inventata imprimanta,astfel ca scrii in Word cu litere de caracter 6,si tragi la imprimanta. Pentru cei cu miopie, nu e bine sa incercati aceasta metoda, e putin riscanta daca nu vedeti caracterele foarte mici.
3.Metode sigure (!!!)
3A.Fituici pe radiera.Metoda mea preferata.Scrii pe o parte a radierei,iar cand profesorul vine spre tine,o intorci.Merge de fiecare data. P.S.: Cand se plimba proful pe langa tine sa te asiguri ca partea scrisa a radierei sa fie intoarsa,altfel o poate vedea profesorul!!!
3B.Fituici pe liniar.De obicei liniar negru sau metalic.Am copiat in cateva randuri de pe liniar metalic,imprumutat de la un coleg de clasa.Sa stiti ca merge…Scrii cu un creion mecanic cu mina foarte subtire (de preferat 0.5mm).Cand e profa langa tine,trebuie sa ai liniarul la umbra,iar cand profa e cu spatele la tine si vrei sa copiezi,e bine sa fie la lumina partea liniarului care e scrisa.Credeati-ma,chiar functioneaza! 😉
3C.Copiatul de la colegul de banca.Probabil cea mai simpla metoda de copiere.Daca ai un coleg cu care te intelegi foarte bine si stie ceva,va intelegeti sa soptiti intre voi.
3D.Fituici pe ceas.O metoda pe care, sincer, nu am mai auzit-o pana la testare de la nimeni, mi-a trecut prin minte fara a ma fi inspirat (in sensul ca nu am cules-o de la vreun prieten sau de pe vreun forum sau alt site).Trebuie doar sa ai un ceas mecanic,iar pe partea pe care apesi sa se fixeze ceasul,scrii formule sau ce iti mai trebuie (iti incape destul de putin deoarece nu prea exista ceasuri care sa aiba chestia aia prea mare,dar asta e… mie mi-a functionat in dese randuri la istorie, unde trebuia sa retin ani si fel si fel de evenimente…).Incercati aceasta metoda si spuneti-mi daca v-a mers si voua!! 😀
4.Metode mai riscante
4A.Foi scrise cu pix fara pasta.Mai precis foi de ciorna ce par a fi simple foi A4,dar care sunt defapt scrise cu pasta de pix goala.Aceasta metoda e riscanta deoarece daca te uiti atent se poate observa,mai ales daca profesorul este un maniac care verifica orice e pe banca.
4B.Caietul in ghiozdan,iar ghiozdanul pe suport.O metoda practica,insa riscanta,mai ales daca prinzi un prof care se plimba si e atent.Nu am incercat si nici nu o sa incerc prea curand,deoarece am si eu metodele mele. xD
4C.Fituici lipite pe talpa sau pe pantof,lateral.Aceasta metoda e una din foarte putinele pe care le-am auzit de la vreun profesor.Profu’ meu de istorie din gimnaziu ne-a spus-o in timpul unei lucrari,cand un coleg statea cu un picor peste celalalt,iar profesorul credea ca acesta copia,dupa aceea spunandu-ne acest mecanism de copiere,la care apela des in timpul facultatii.De ce e riscanta?Pai fituica daca e lipita cu scotch poate sa cada de pe pantof,iar proful poate sa gaseasca pe jos acea fituica.Oricum,merita incercata,am testat-o si merge daca ai scotch bun!! Sugestie: e bine sa ti-o lipesti inainte de test, evident ca nu e bine sa joci fotbal cu fituica lipita pe pantof :)) .
5.Metode la care ai de lucrat acasa
5A.Lucrare scrisa acasa si pusa sub foaia de examen.O metoda ce se aplica adesea la facultate din cate am vazut si auzit.Sau si la liceu,doar ca acea foaie pe care ai scris acasa o poti pune si in banca (asa e mai sigur).
5B.Lucrare scrisa acasa si pusa in timpul testului pe scaun.Cand te cheama sa predai lucrarea te ridici si te prefaci sa te scarpini undeva si iei lucrarea rapid,si te prefaci ca o iei de pe banca.Am s-o incerc,de preferat cand sunt la facultate (asta daca nu ma inghite pana atunci proiectul stiintific „Geneva”). 🙂
5C.Lectii pe telefon.Fie ca scrii un mesaj de pe alt telefon si il trimiti la numarul tau,fie ca faci poza a lectiei si in timpul testului te uiti la poza,sunt metode destul de sigure.Daca te intreaba proful ce cauti in telefon spui ca ai intrat la Jocuri,pentru ca nu stii nimic din test,sau spui ca te uiti cata vreme mai este din timpul lucrarii.
6.Metode mai inventive
6A.Formule scrise cu acul pe pix.O metoda foarte inventiva.Doar daca iti cere proful pixul sa scrie el ceva si vede formulele,doar asa poti sa fi prins.In rest e una din cele mai sigure metode de copiat din istoria acestei arte. 😀
6B.Fituica de pe geam.Randul de la geam, copiuta pe pervaz, unde sa pot vedea cu usurinta, trebuie doar sa ma prefac ca ma uit pe geam, daca intreaba cineva….”Dom’le nu stiu nimic ma uit la masini poate imi vine inspiratia”.Nu am incercat,dar teoretic nu ar trebui sa dea gres.
6C.Fituici pe perete/podea.Titlul spune totul.
In mare cam astea sunt principalele metode de copiat pe care le-am folosit sau le voi folosi in viitorul apropiat .La final, vizionati un film ce se pliaza perfect cu acest articol. Cum ar zice americanu’, watch and learn: http://www.trilulilu.ro/Wysscku/a9cbbcd2d1ca25.

P.S.: Daca profesorul vorbeste cu cineva/pleaca din sala: NU E DINADINS! Copiaza mult si bine, cat poti, dar nu pune caietul pe banca!
Cel mai important: nu va uitati in ochii profesorilor cand copiati ca imediat „va miroase”.

Daca mai cunoasteti si alte metode de trisat la examene sau daca aveti vreo parere, nu ezitati sa scrieti la „Comentarii”!

In articolele urmatoare voi analiza evolutia tuturor echipelor din Liga I, de la „lanterna rosie” Gloria Buzau pana la campioana Unirea Urziceni.

Pentru a descarca varianta electronica a cartii „Il Giro ’09”, dati click aici!

Published in: on Iunie 18, 2009 at 5:09 pm  Comments (18)  
Tags: , , , , ,

Transferuri, zvonuri, barfe 2009 – episodul 1

Incepem acest „sezon” al transferurilor in forta, cu doua mutari „bomba” ambele catre Real Madrid.

  • Brazilianul Kaka, fostul mijlocas ofensiv al celor de la AC Milan, s-a transferat la Real Madrid, in schimbul a aproximativ 68 milioane de euro. Fotbalistul va purta tricoul cu numarul 18 la gruparea din Capitala Spaniei, acolo unde va castiga si un salariu de aproximativ 9 milioane de euro pe an.
  • Cristiano Ronaldo si-a vazut visul cu ochii – a fost mutat de la Manchester Untied la Real Madrid, si nu pentru orice suma: 93 de milioane  de euro, un record absolut in istoria fotbalului! Dupa ce a cucerit tot ce se putea cuceri la United, Ronaldo s-a plictisit si a decis sa schimbe clubul.
  • Tevez la Manchester City? Zvonurile asa spun, si nu sunt orice zvonuri, sunt venite din partea lui Sir Alex Ferguson, managerul echipei Manchester United. Pentru acesta, Tevez ar fi a doua pierdere din aceasta vara, dupa Cristiano Ronaldo!
  • Atacantul de 32 de ani, Luca Toni, este gata sa plece de la Bayern Munchen. Italianul a decis asta dupa ce in lotul lui Bayern a mai sosit si Mario Gomez, un adevarat pericol privind titularizarea lui Toni. Acesta din urma este urmarit de cluburi ca Tottenham Hotspur, AC Milan, FC Barcelona sau campioana en-titre a Germaniei, Wolfsburg. Singurii care si-au oficializat interesul sunt englezii.
  • Dupa plecarea lui Kaka, AC Milan l-a achizitionat pe Aly Cissokho, un fundas stanga francez, adus de la FC Porto. Dupa retragerea lui Paolo Maldini (ce juca, de regula, fundas central) probabil il vom vedea pe Kaladze in centrul apararii si pe acest Aly Cissokho pe banda stanga. Suma pentru care a fost achizitionat este ametitoare: 15 milioane de euro!
  • Fostul antrenor al lui Racing Santander, Juan Ramon Muniz, este noul tehnician al echipei Malaga. Acesta vine in locul lui Antonio Tapia, cel care tocmai a semnat cu Real Betis.
  • Dupa cum probabil ca stiti, Cristiano Bergodi este noul tehnician al Stelei. Acesta a parasit Poli Iasi, inlocuindu-l astfel pe Massimo Pedrazzini, cel care din 2005 a lucrat tot pentru Steaua, insa care, in aceasta vara a plecat la Palermo, pentru a lucra ca si secund al lui Walter Zenga. Salariul lui Bergodi se invarteste in jurul a 250.000 de euro anual.
  • Dupa despartirea de Atalanta, „Bobo” Vieri este aproape de o mutare-surpriza la Ajax Cape Town (Africa de Sud).
  • Golul lasat in atacul Milanului de catre mutarea lui Kaka la Real Madrid, ar putea fi amortizata de un posibil transfer al lui Edin Dzeko, bosniacul din atacul campioanei Wolfsburg. Pentru acesta, gruparea „rossonero” este dispusa sa il cedeze si pe Marco Borriello.
  • Legenda lui AC Milan, Paolo Maldini, este tentat sa mearga dupa Carlo Ancelotti, la Chelsea, mai ales dupa unele conflicte cu o grupare de tifossi ros-negri. Maldini ar putea lucra din postura de Team Manager, alaturi de ultimul sau antrenor, Carlo Ancelotti.

Nu uitati, pentru a downloada cartea scrisa de mine, „Il Giro ’09”, in format electronic, dati click aici!