Overview: Romania 3-1 Ins. Faeroe


Spre surprinderea mea, aseara am vazut un meci in care nationala noastra nu prea a avut probleme cu echipa adversa. Cu toate ca am jucat cu niste „ciurucuri” gen Pantilimon, Panin, Goian, Nicolae Grigore sau Varga, pot sa spun ca scenariul meu nu s-a intamplat. As fi mizat pe un joc dominat posesional de „tricolori”, insa fara orizont in fata unei baricadari in masa a feroezilor. Totusi, nu pot sa fiu „carcotas” – cei mai buni oameni ai nostri au fost Iulian Apostol si Bogdan Mara.

Am mai putea spune ca acest rezultat echivaleaza cu unica victorie de pe teren propriu a Romaniei pe teren propriu in aceasta campanie de calificare, in care am terminat penultimii, ocupand locul 5. Lituanienii au invins aseara liderii grupei, nasii nostri – dovada a faptului ca sarbii nu sunt oameni de cuvant (noi le-am dat 6 puncte din simpatie aproape, ca la Eurovision, iar cand noi aveam nevoie de victoria lor sa ne clasam pe locul 4, ne-au intors spatele). Raman totusi cu impresia ca vedem un clasament final care reflecta intradevar situatia de pe teren – sarbii au fost cei mai buni, francezii au dat dovada ca mai e de muncit + de inlaturat un selectioner, austriecii ne-au aratat ca se coace o echipa interesanta acolo, lituanienii sunt imprevizibili (pot sa te umileasca la tine acasa cu 0-3 dar pot sa si piarda cu Insulele Faeroe), romanii au aratat ca mai e mult de muncit si de reconstruit pana sa ne calificam la Mondiale, iar feroezii mi s-au parut a fi o buturuga de care te poti impiedica in fata presei indiferent de rezultat.

Asadar, de-acum incepe munca lui Razvan Lucescu. Sa-i tinem pumnii celui are trebuie sa ne duca crucea pentru Europenele din 2012.

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2009/10/15/overview-romania-3-1-ins-faeroe/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: