Overview: Paris-Roubaix 2011

Dacă la finalul Turului Flandrei am rămas uşor surprins de rezultatul cursei, după Paris-Roubaix am rămas de-a binelea şocat. Comparând cu Nick Nuyens, cel care s-a impus duminica trecută, învingătorul din „Cursa Infernului” de anul acesta nu era nici măcar liderul echipei…

Paris-Roubaix a început cu o evadare de şase oameni. Bradley Wiggins (Sky), Marco Bandiera (Quick Step), Mirko Selvaggi (Vacansoleil), Anthony Ravard (Ag2r), Bert de Backer (Skil-Shimano), Luis Pasamontes (Movistar) au fost primii evadaţi ai zilei, însă aceştia n-au rezistat prea mult în fruntea cursei, fiind prinşi destul de rapid de către pluton.

Ceva mai târziu a fost iniţiată o nouă evadare, una mult mai „serioasă” decât precedenta, de această dată fiind angrenaţi opt ciclişti în primă instanţă, însă aceştia aveau să fie urmaţi de încă doi rutieri. Martin Elmiger (Ag2r), Timon Seuber (Netapp), Jimmy Engoulvent (Saur-Sojasun), Mitchell Docker (Skil-Shimano), Nelson Oliveira (RadioShack), David Boucher (Omega Pharma-Lotto), Maarten Tjallingii (Rabobank), David Veilleux (Europcar). De ei s-au mai alăturat Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto) şi Koen de Kort (Skil-Shimano).

Alte date de ordin statistic: Robert Kluge (Skil-Shimano) a fost printe primii răniţi ai acestei curse, fiind implicat într-o căzătură (aş zice că a făcut-o cam devreme). După primele două ore de pedalat, cei mai „grei” ciclişti care au abandonat sunt Vitaly Buts (Lampre), Arnaud Coyot (Saur-Sojasun) şi, cel mai important, Vladimir Gusev (Katusha – un om important pentru Filippo Pozzato).

După 164km parcurşi am intrat în Trouee d’Arenberg, a doua porţiune de pavate de cinci stele din cele patru (a mai fost înainte Aulnoy-lez-Valenciennes – Famars). Se spune că aici nu se decide câştigătorul cursei, însă se pot stabili pierzătorii. Înainte de Arenberg am avut trei căzături în care au fost implicate nume importante. Prima dată l-am putut vedea la pământ pe George Hincapie (BMC Racing), urmat de Roger Hammond şi Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo). Aşadar, motive serioase de îngrijorare pentru Thor Hushovd.

În momentul intrării plutonul pe Tranşeul Arenberg am putut remarca viteza de-a dreptul impresionantă, care l-a desprins pentru câteva zeci de secunde pe Lars Boom. Dar cel mai important eveniment petrecut în acest sector de pavate l-a avut în prim-plan pe Tom Boonen. Belgianul a spart tocmai pe mijlocul drumului cu pietre cubice iar până a fost ajutat de către maşina de asistenţă, au mai trecut vreo două minute. Acesta a continuat cursa, chiar dacă se afla cu mult în urma plutonului în care se aflau Cancellara, Hushovd, Flecha sau Ballan. Aşadar, pe Trouee d’Arenberg am aflat primul dintre pierzători.

Imediat din pluton s-a desprins un grup numeros de rutieri, graţie vitezei mărite (poate şi după ce a „transpirat” vestea că Boonen a rămas în urmă). Ceva mai târziu l-am văzut şi pe Sylvain Chavanel (Quick Step) – iniţial aflat în pluton – cu unele probleme tehnice. Glumind puţin, e posibil ca francezul să-l fi aşteptat pe Tom Boonen, nu trebuie amintită povestea de săptămâna trecută. Cu 69km înainte de final, o căzătură provocată de un om de la Rabobank l-a „prins” şi pe nefericitul zilei, Tom Boonen, cel care a şi abandonat după ce s-a lovit serios la genunchi. Peste nici zece kilometri l-am văzut şi pe Chavanel „muşcând” dintr-o bordură. Prin urmare, mult ghinion pentru Quick Step, care a rămas de căruţă pentru finalul zilei. Tot din categoria cicliştilor care au căzut de mai multe ori a făcut parte şi Bjorn Leukemans (Vacansoleil), un om cotat cu şanse importante pentru victorie.

Cu 47km înainte de final Thor Hushovd încearcă primul său atac, însă Cancellara, în primă instanţă, doar l-a „potolit”, după care a încercat să accelereze. Această ultimă mişcare a produs unele modificări în pluton. Elveţianul a fost urmat de Flecha şi Hushovd (podiumul de anul trecut), din cauza faptului că niciunul dintre ei n-a vrut să ducă o trenă serioasă, au fost ajunşi de Ballan şi Vaitkus, plus Docker, Engolvent, Greipel şi Stangelj, desprinşi din grupul fruntaş. Zece kilometri mai târziu, acelaşi Cancellara a încercat în două rânduri să atace pe Cysoing a Bourghelles, ajungând alături de Hushovd, Ballan şi de Guesdon ceva mai târziu, principalul grup urmăritor. Dar nici această mişcare nu a dat roade, elveţianul fiind ajuns din nou, revărsându-şi frustările pe managerul celor de la Garmin aflat în maşină, pe care l-a urecheat din mers pentru cele declarate săptămâna trecută. 🙂

Aşadar, situaţia cursei cu 30km înainte de final: în frunte se află Lars Bak, Johan van Summeren, Maarten Tjallingii şi Gregory Rast, urmaţi de un al doilea grup format din cei care nu au mai putut ţine pasul cu cei patru (printre aceştia – Leezer, Rasch, Roelandts, Degenkolb, Cooke, Quinzato), iar mai în spate avea să se afle grupul lui Cancellara, Hushovd şi Ballan.

Cu 15km înainte de finiş, pe Carrefour de l’Arbre, Cancellara încercat să atace (desigur, Hushovd şi Ballan l-au urmat instant), însă aceştia n-au putut avansa din cauza unei motociclete care le-a cam blocat drumul. Disperaţi, au repetat procedura peste un minut, însă doar Cancellara şi Hushovd au reuşit să se desprindă, Ballan fiind îndepărtat. De notat şi un conflict între Lars Boom şi Juan Antonio Flecha, care s-au hârjonit de pe biciclete.

Cu doar câţiva kilometri înainte de finiş, Fabian Cancellara îşi joacă ultima şansă. Măreşte drastic viteza, chiar ajunge din postura de a-i întrece pe Bak, Tjallingii şi Rast, însă van Summeren se afla la o distanţă mult prea mare să fie ajuns. Astfel, Belgia îşi poate contoriza un nou succes în „Infernul Nordului”, graţie ciclistului ajuns la 30 de ani de la Garmin-Cervelo.

1. Johan van Summeren (Garmin) 6h07’28”
2. Fabian Cancellara (Leopard) +19″
3. Maarten Tjallingii (Rabobank) + 19″
4. Gregory Rast (RADIOSHACK) + 19″
5. Lars Bak (RABOBANK) +21″
6. Alessandro Ballan (BMC) + 36″
7. Bernhard Eisel (HTC-HIGHROAD) +47″
8. Thor Hushovd (GARMIN-CERVELO) +47″
9. Juan Antonio Flecha (SKY) +47″
10. Mathew Hayman (SKY) +47″

Aşadar, am avut o cursă extrem de interesantă, animată. Încă odată s-a dovedit faptul că Tranşeul Arenberg tranşează cu adevărat şansele unor ciclişti. Ghinionistul zilei a fost de departe Tom Boonen, cel care putea să fie al doilea „Monsieur Roubaix”, după Roger De Flaeminck, cu patru curse Paris-Roubaix câştigate.

Podiumul Paris-Roubaix 2011. Maarten Tjallingii, JOHAN VAN SUMMEREN, Fabian Cancellara (de la stânga la dreapta)

 

Preview: Paris-Roubaix 2011

Aşa cum spunea Bernard Hinault, Paris-Roubaix est une connerie. Pentru cei care nu le aveţi cu limba franceză, vă voi traduce în limba engleză (doar nu vă aşteptaţi să vă dau mură-n gură?!): Paris-Roubaix is a bullshit. ŞI ARE PERFECTĂ DREPTATE!

De ce? E simplu. Din totalul de 258km avem nici mai mult nici mai puţin de 52km de pavaj, divizaţi în 27 de secţiuni. Iar dacă mai prinzi şi o vreme ploioasă, ajungi la vorbele fostului mare ciclist francez. Pe ciclişti îi va aştepta un traseu lung şi dificil, iar în cazul în care vom avea o vreme ploioasă, drumurile prăfuite din piatră cubică te pot umple de noroi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut. Finalul va fi la Roubaix, pe velodrom. E puţin probabil ca acolo să avem lupta decisivă, dacă ţinem cont de traseu.

Fabian Cancellara

Principalul favorit al acestei curse Fabian Cancellara, nimeni altul decât ultimul câştigător al cursei Paris-Roubaix. A început acest sezon al clasicelor cu o victorie în E3 Prijs Harelbeke, precum anul trecut, atunci când şi-a mai trecut în cont două Monumente – Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Era de aşteptat să păstreze tradiţia şi anul acesta, însă a trebuit să se mulţumească doar cu locul trei duminica trecută în Flandra. În cazul în care se va impune şi de data aceasta în „Regina Clasicelor”, îl va egala pe Tom Boonen la numărul de victorii – trei.

Tom Boonen (prim-plan), pe velodromul din Roubaix

Din nou, principalul adversar al lui Cancellara va fi Tom Boonen, belgianul pe care l-a învins în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix în cel mai drastic mod. Pe asta se bazează cei care îl dau drept favorit pe elveţian, gândindu-se că istoria se poate repeta. Duminica trecută Boonen a părut lipsit de inspiraţie (şi chiar de vlagă pe final), astfel că îşi va dori să spele ruşinea astăzi, printr-o victorie ce l-ar propulsa pe primul loc în ierarhia câştigătorilor de Paris-Roubaix cu patru curse, la egalitate cu Roger De Vlaeminck.

Hushovd şi a sa medalie de campion mondial

Un alt favorit al ediţiei de anul acesta din „Iadul Nordului” este actualul campion mondial Thor Hushovd. Cu toate că anul acesta n-a reuşit niciun succes notabil la noua sa echipă, Garmin-Cervelo, norvegianul rămâne demn de luat în seamă, un foarte bun om de clasice. Anul trecut s-a clasat pe locul doi, după o luptă la sprint pe velodrom cu un alt favorit de anul acesta din Paris-Roubaix, Juan Antonio Flecha. Spaniolul de la Team Sky este, la rându-i, un ciclist bun de clasice. În istoria Paris-Roubaix, s-a clasat de trei ori pe podium (2005, 2007, 2010).

Chavanel, pe o porţiune de pavate

Pe lista contracandidaţilor se află şi francezul Sylvain Chavanel, cel care a lăsat o impresie extrem de plăcută în urmă cu o săptămână, terminând pe locul doi în Turul Flandrei, în faţa favoriţilor Fabian Cancellara şi Tom Boonen. Aşadar, forma bună a francezului de la Quick Step îl recomandă pentru o figură frumoasă şi în Paris-Roubaix.

Alessandro Ballan

Echipa BMC Racing ne propune doi rutieri interesanţi pentru această cursă. În primul rând vorbesc despre Alessandro Ballan, cel care anul acesta n-a reuşit decât o clasare pe locul 4 în Milano-San Remo, însă e de aşteptat să îl vedem extrem de activ, aşa cum a fost şi în Paris-Roubaix, asta deşi are unele probleme legate de dopaj, fiind suspectat de transfuzii sangvine. Al doilea nume propus de BMC este George Hincapie, un alt om cu rezultate bune în clasice de-a lungul timpului.

Mai jos aveţi cele 27 de secţiuni de pavate. Semnele de plus reprezintă nivelul de dificultate al fiecărei secţiuni în parte. Între paranteze găsiţi kilometrul la care se află secţiunea respectivă, respectiv lungimea.

27. Troisvilles (km 98 – 2200m) +++
26. Viesly (km 104.5 – 1800m) +++
25. Quievy (km 107 – 3700m) ++++
24. Saint-Python (km 115.5 – 1500m) ++
23. Vertain (km 119.5 – 2300m) +++
22. Capelle-sur-Ecaillon – Le Buat (km 126.5 – 1700m) +++
21. Aulnoy-lez-Valenciennes – Famars (km 142.5 – 2600m) +++++
20. Famars – Quérénaing (km 146 – 1200m) ++
19. Quérénaing – Maing (km 149 – 2500m) +++
18. Monchaux-sur-Ecaillon (km 152 – 1600m) +++
17. Haveluy (km 164 – 2500m) ++++
16. Trouée d’Arenberg (km 172 – 2400m) +++++
15. Millonfosse – Bousiginies (km 178.5- 1400m) +++
14. Brillon à Tilloy-lez-Marchiennes (km 183.5 – 1100m) ++
Tilloy – Sars-et-Rosières (km 186 – 2400m) +++
13. Beuvry-la-Forêt – Orchies (km 192.5 – 1400m) +++
12. Orchies (km 197.5 – 1700m) +++
11. Auchy-lez-Orchies – Bersée (km 203.5 – 2600m) +++
10. Mons-en-Pévèle (km 209 – 3000m) +++++
9. Mérignies – Avelin (km 215 – 700m) ++
8. Pont-Thibaut (km 218.5 – 1400m) +++
7. Templeuve l’Epinette (km 224 – 200m) +
Le Moulin de Vertain (km 224.5 – 500m) ++
6. Cysoing – Bourghelles (km 231 – 1300m) ++++
Bourghelles – Wannehain (km 233.5 – 1100m) +++
5. Camphin-en-Pévèle (km 238 – 1800m) ++++
4. Le Carrefour de l’Arbre (km 241 – 2100m) +++++
3. Gruson (km 243 – 1100m) ++
2. Hem (km 250 – 1400m) ++
1. Roubaix (km 258 – 300m) +

Acest articol apare si pe Jurnal de Pariu, probabil cel mai bun blog dedicat pariurilor sportive din România!

Preview: Ronde van Vlaanderen (Turul Flandrei)

800.000 de oameni. Cam atâţia vor fi prezenţi pe marginea şoselei duminică în Turul Flandrei. Sau cel puţin aşa pronostichează organizatorii. Deşi la primă vedere ar părea un număr imens pentru un sport ca ciclismul, trebuie să ţinem cont de locul unde se dispută cursa. Belgia este o ţară cu o tradiţie bogată în ciclism, care ofertă mulţi ciclişti valoroşi şi multe curse interesante. Iar dacă stăm să se gândim că Turul Flandrei se înscrie în seria celor cinci monumente, ajungem să dăm crezare celor spuse de organizatorii competiţiei.

Fanii ciclismului îşi aduc aminte de victoria de anul trecut a lui Fabian Cancellara, atunci când marele favorit al localnicilor dar şi al cursei înaintea luării startului, Tom Boonen, a fost realmente zdrobit de către elveţian. Cancellara, cel care pe atunci evolua pentru Saxo Bank, venea după o victorie în Prijs Vlaanderen Harelbeke. Trebuie ştiut faptul că şi în acest an elveţianul s-a impus în Prijs Vlaanderen Harelbeke. Să fie un semn?

Philippe Gilbert este un alt rutier cu şanse reale de a se impune în Flandra. Anul trecut a terminat pe locul 3, însă acesta s-a impus în Amstel Gold Race şi Giro di Lombardia. Cotat drept mare favorit în Milano – San Remo, belgianul s-a clasat abia pe ultimul loc de pe podium, după ce a atacat puţin prea devreme. Garmin mizează pe trei oameni. Heinrich Haussler, Thor Hushovd şi Tyler Farrar – aceştia sunt oamenii aruncaţi în luptă pentru Turul Flandrei. Sunt nume interesante, însă la cum văd eu lucrurile, niciunul dintre aceşti trei oameni de la Garmin-Cervelo nu are şanse reale să câştige acest monument, decât dacă ceilalţi doi oameni pe care i-am amintit mai sus vor avea probleme serioase, fie tehnice, fie fizice.

Alessandro Ballan de la BMC Racing pare un alt nume demn de luat în seamă. Ciclistului italian pare să-i convină profilul acestei clasice. Acesta a părut în formă în acest start de sezon. A ocupat un onorabil loc patru în Milano – San Remo, plus alte clasări bune în restul curselor la care a luat startul. Alte nume care se pot impune: Filippo Pozzato (Team Katusha), Juan Antonio Flecha (Team Sky), Peter Sagan (Liquigas), Stijn Devolder (Vacansoliel).

Ediţia de anul acesta a Turului Flandrei are un profil care promite o cursă cu totul şi cu totul nebună. Prima căţărare (Tiegemberg) este plasată la kilometrul 68. Primele probleme pentru ciclişti vor apărea odată cu cea de-a şaptea căţărare (Oude Kwaremont – 170km), urmată de Paterberg şi Koppenberg.

Overview: Turul Catalunyei, Dwaars door Vlaanden, Prijs Vlaanderen

TURUL CATALUNYEI

Un tur de şapte etape, toate pe şosea. Aici mi se pare că organizatorii au greşit puţin, probabil că un contra-timp individual în ultima etapă ar fi animat soarta acestei competiţii, şi aşa dominate fără drept de apel de către cel care avea să câştige în cele din urmă Turul Catalunyei. Totuşi, această competiţie câştigă în ochii mei datorită faptului că nu s-au acordat secunde de bonificaţie. Anul trecut s-a impus Joaquim Rodriguez, pe atunci aflat la primul sezon în tricoul celor de la Team Katusha, urmat de Xavier Tondo şi Rein Taaramae. Cele mai importante nume de anul acesta au fost Danilo Di Luca (purtătorul tricoului cu numărul 1, din cauza absenţei lui Rodriguez, colegul său de la Team Katusha), Albert Contador (Saxo Bank), Cadel Evans (BMC, care mai mult a participat pentru a se antrena în vederea curselor din luna aprilie la care va lua startul), Igor Anton (Euskaltel), Levi Leipheimer (RadioShack), Ivan Basso (Liquigas), Carlos Sastre şi Denis Menchov (Geox), Alessandro Petacchi şi Michele Scarponi (ambii Lampre). Deşi au luat startul 24 dintre cele mai importante echipe din lumea ciclismului, multe dintre aceştia au trimis rutieri mai „de duzină”. Este cazul unor formaţii precum HTC-Highroad, Rabobank sau Quick Step. Ce-i drept, s-au desfăşurat destule curse în paralel cu Turul Catalunyei, deci managerii acestor echipe au o scuză. 🙂

Prima etapă a fost una de încălzire pentru toată lumea. Cicliştii au avut de parcurs 167 de kilometri, pe parcursul cărora s-a numărat şi o căţărare de categoria I. Finalul a fost la sprint, astfel că letonul Gatis Smukulis (HTC-Highroad) şi-a trecut în cont prima victorie în cariera de profesionist. Ziua următoare a fost una la fel de liniştită pentru pluton, care a avut de pedalat cu doi kilometri în plus faţă de etapa de ieri. Locul doi la general, Alessandro Petacchi, s-a impus în cel de-al doilea sprint final al acestei competiţii, neavând practic adversari redutabili. Etapa a treia avea să fie etapa regină a actualei ediţii a Turului Catalunyei, datorită profilului extrem de dificil, care i-a determinat pe mulţi rutieri să abandoneze. O căţărare repertoriată de categoria a doua, două de categoria întâi şi una de categorie specială, chiar pe final. După cum poate era de aşteptat, Alberto Contador a fost cel care s-a impus, la 23 de secunde faţă de principalii urmăritori, Scarponi şi Leipheimer. Următoarele zile au fost dedicat sprinterilor. Rând pe rând, Manuel Cardoso (Team RadioShack – pentru al optulea succes din acest sezon), Samuel Dumoulin (Cofidis), Jose Joaquin Rojas Gil (Movistar) şi din nou Samuel Dumoulin, au câştigat restul etapelor. La general, liderul a rămas neschimbat. De menţionat faptul că Levi Leipheimer a dispărut de pe locul 2 la final.

Concluzie: Alberto Contador a trudit doar într-o singură zi pentru a câştiga acest tur. Părerea mea este că „El Pistolero” nu a a avut adversari. După cum spuneam Evans a fost în stand-by, Basso a fost prea rigid pentru a da cuiva bătăi de cap, în vreme ce Leipheimer şi Scarponi nu au avut calitatea necesară pentru a-l întrece la general.

1. Alberto Contador Saxo Bank    29h 24′ 42″
2. Michele Scarponi Lampre        + 35″
3. Daniel Martin Garmin        + 35″
4. Chris Horner RadioShack    + 35″
5. Rigoberto Uran Sky        + 38″
6. Xavier Tondo Movistar    + 38″
7. Ivan Basso Liquigas    + 38″
8. Cadel Evans BMC        + 50″
9. Kevin Seeldraeyers Quick Step    + 1’12”
10. Bauke Mollema Rabobank    + 1’12”

DWAARS DOOR VLAANDEREN

S-a disputat în partea belgiană a Flandrei, acea regiune din nord-vestul Europei care aparţine de trei state (Belgia, Franţa şi Olandra). De altfel, această regiune este una des „vizitată” de către ciclişti, numeroase curse având loc în această regiune – pe lângă Dwaars door Vlaanderen, mai sunt Prijs Vlaanderen Harelbeke, Turul Flandrei şi restul curselor care doar trec pe aici. Matti Breschel (pe atunci legitimat la Saxo Bank, actualmente membru al echipei Rabobank), avea să câştige ediţia de anul trecut, devansându-i pe Björn Leukemans (Vacansoleil) şi Niki Terpstra (pe atunci legitimat la Team Milram, actualmente membru al echipei Quick Step).

Deşi această cursă nu poate fi considerată una de referinţă, în condiţiile în care nu face parte din 2011 World UCI Tour, au participat nume grele din lumea ciclismului. Astfel, Tom Boonen (Quick Step), Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto), Denis Galimzyanov (Katusha), Fabian Cancellara (Leopard), Alessandro Ballan (BMC), Juan Antonio Flecha (Sky), Heinrich Haussler sau Tyler Farrar (ambii Garmin-Cervelo). Ţinând cont de numele prezente, dar şi de traseu, pare a fi o clasică dedicată mai degrabă sprinterilor, deşi nu ar fi fost de exclus o evadare.

Rutierii au avut de parcurs 201 km până la finalul ce se aştepta a fi un sprint masiv. Dar iată că aceste aşteptări nu s-au concretizat, iar evadarea care, în cele din urmă, i-a numărat pe Juan Antonio Flecha (Sky), Nick Nuyens (Saxo Bank) respectiv Fredric Amorison (Landbowkrediet). Dintre aceştia, doar ultimul nu a reuşit să ţină pasul până pe ultimul kilometru, fiind „înghiţit” de către plutonul care venea puternic din urmă. Avansul evadaţilor scădea pe măsură ce se apropiau de linia de finiş, ba chiar au fost ajunşi de pluton, însă Nick Nuyens a reuşit să-i „păcălească” pe toţi, atacând cu succes când ceilalţi doar se pregăteau.

1. Nick Nuyens Saxo Bank Sungard     4h 39′ 57″
2. Geraint Thomas Team Sky
3. Tyler Farrar Garmin Cervelo
4. Mathew Hayman Team Sky
5. Marco Marcato Vacansoleil
6. Baden Cooke Saxo Bank Sungard
7. Leif Hoste Team Katusha
8. Thomas Leezer Rabobank
9. Tom Bonnen Quick Step
10. Dominique Rollin FDJ

E2 PRIJS VLAARDEREN HARELBEKE

Seria clasicelor primăverii a continuat cu o cursă mai mult decât interesantă. Pe data de 26 martie a avut loc Prijs Vlaanderen, care s-a desfăşurat în Harelbeke pe parcursul a 203 km. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Fabian Cancellara, ciclistul de atunci al echipei Saxo Bank având să îşi înceapă seria de victorii în clasice. Desigur, ciclistul elveţian nu avea cum să lipsească anul acesta, el fiind purtătorul tricoului cu numărul 1. Alte nume interesante care au participat anul acesta: Thor Hushovd, Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo), Gerald Ciolek, Niki Terpstra (Quick Step), Jurgen van de Walle (Omega Pharma-Lotto), Lars Boom (Rabobank), Sergey Ivanov (Katusha), Thomas Voeckler (Europcar) ş.a.

Profilul acestei curse a fost destul de plat, cu unele denivelări în apropierea liniei de finiş. Şi de această dată era de aşteptat să avem un sprint final masiv. La fel ca şi în Dwaars door Vlaaderen, toate aşteptările au fost anihilate de numeroasele atacuri care s-au înregistrat pe ultimii 20-30 de km. De notat numeroasele probleme pe care le-a avut Fabian Cancellara, cel care părea a fi ghinionstul zilei. Cu 69 de kilometri înainte de final a suferit o căzătură, iar peste doar doisprezece kilometri a avut probleme cu lanţul care l-au determinat să-şi schimbe bicicleta.

Cu toate că a pierdut timp preţios, elveţianul a reuşit mereu să revină în pluton, iar pe final l-am putut vedea chiar în fruntea cursei, desprins la aproximativ un minut faţă de grupul urmăritor. Deşi nimeni nu ar fi crezut, ecartul a rămas intact. Cancellara a dovedit din nou, dacă mai era cazul, că în ciuda aptitudinilor excelente de contra-timpist, el este şi un foarte bun om de clasice. Iată că rutierul lui Leopard îşi deschide seria victoriilor la fel ca şi anul trecut, în Prijs Vlaanderen.

1. Fabian Cancellara Leopard     4h 34′ 51″
2. Jurgen Roelandts Omega
3. Vladimir Gusev Katusha
4. Sep Vanmarcke Garmin
5. Bram Tankink Rabobank
6. William Bonnet FDJ
7. Heinrich Haussler Garmin
8. Sebastien Hinault Ag2r
9. Stuart O’Grady Leopard
10. Sergey Ivanov Katusha

Overview: Milano – San Remo 2011

Dragi prieteni, oficial a început sezonul clasicelor. În perioada martie-aprilie se vor desfăşura cele mai multe (şi totodată cele mai frumoase) curse de o zi din calendarul UCI. Sâmbătă a avut loc Milano – San Remo, primul MONUMENT din 2011. „Clasica primăverii”, aşa cum mai este denumită această cursă, îi avea ca favoriţi înainte de start pe Heinrich Haussler, Philippe Gilbert, Oscar Freire, Mark Cavendish, Thor Hushovd sau Tyler Farrar.

Cursa a început cu Takashi Miyazawa (Farnese) în centrul atenţiei, plutonul omagiind victimele cutremurului din Japonia. Campionul nipon pe şosea a fost primul care a atacat, fiind urmat de Mikhail Ignatiev (Katusha), Alessandro De Marchi (Androni) respectiv Nico Sijmens (Cofidis). După 60 de kilometri, avansul evadaţilor a ajuns la 12’30”, aceştia reuşind să-l meniţină până la 10′ vreme de încă o oră.

Cu 90 de km înainte de final, ecartul dintre evadaţi şi pluton a coborât până la două minute. Înainte de căţărarea de pe Le Manie, un accident în rândul plutonului a schimbat total faţa cursei. Oscar Freire şi Thor Hushovd, doi dintre favoriţii cursei, au rămas în urmă, astfel că în faţă s-a format un grup de 44 de oameni (printre care se aflau Ballan, Miyazawa, Pozzato, Petacchi, Goss, Nibali, Sagan, Gilbert, Greipel, Bennati, O’Grady, Boonen, Chavanel, Haussler sau Boasson Hagen). Prin urmare, alte nume importante care au rămas în urmă alături de Freire şi Hushovd au fost Bradley Wiggins, Tyler Farrar, Mark Cavendish sau Giovanni Visconi.

Cu 40 de km înainte de final, ecartul dintre evadaţi şi primul grup urmăritor a fost de două minute, acesta înjumătăţindu-se în ciuda trenei impuse de BMC şi Omega-Pharma Lotto 15 km mai târziu, atunci când Nibali a pornit pe urmele celor din fruntea cursei. Cu 10 km înainte de final, patru oameni au încercat o „mişcare” în primul grup – Steve Chainel, Yoann Offredo (ambii FDJ), Stuart O’Grady (Leopard) şi Greg van Avarmaet (BMC) – acesta din urmă încercâd peste un kilometru un nou atac. Primul rutier care n-a putut să ţină ritmul a fost Chainel, cel care s-a văzut întrecut de către Vincenzo Nibali. Cu 5 km înainte de final s-a înregistrat o căzătură, în primul rând datorită ploii care îngreuna tot mai mult iar apoi datorită drumului îngust şi şerpuit. La intrarea în San Remo, avansul lui Greg van Avermaet a ajuns la cinci secunde, însă e apreciabil modul în care s-a luptat pentru acest ecart. Cu 2.5 km înainte de final, francezul Yoann Offredo încearcă un atac, dar oamenii din spate nu i-au permis mai multe. Finalul a fost unul în sprint, iar în toată această dezordine, Matt Goss a ştiut să aleagă drumul potrivit pentru a fi în fruntea cursei. Practic, singurul adversar al lui Goss pe ultima sută de metri a fost Fabian Cancellara, însă contra-timpistul celor de la Leopard Trek n-a reuşit să-i pună mari probleme sprinterului echipei HTC, astfel că Matthew Goss iese învingător în „Clasica Primăverii”, demonstrând că HTC poate trăi şi fără Mark Cavendish.

Clasament final:

1      Matthew Harley Goss (Aus) HTC-Highroad      6:51:10
2    Fabian Cancellara (Swi) Leopard Trek
3    Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto
4     Alessandro Ballan (Ita) BMC Racing Team
5   Filippo Pozzato (Ita) Katusha Team
6 Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD
7 Yoann Offredo (Fra) FDJ
8 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale     0:00:03
9     Greg Van Avermaet (Bel) BMC Racing Team     0:00:10
10     Stuart O’Grady (Aus) Leopard Trek     0:00:12

Matthew Goss

Matthew Goss