Overview: Turul Catalunyei, Dwaars door Vlaanden, Prijs Vlaanderen

TURUL CATALUNYEI

Un tur de şapte etape, toate pe şosea. Aici mi se pare că organizatorii au greşit puţin, probabil că un contra-timp individual în ultima etapă ar fi animat soarta acestei competiţii, şi aşa dominate fără drept de apel de către cel care avea să câştige în cele din urmă Turul Catalunyei. Totuşi, această competiţie câştigă în ochii mei datorită faptului că nu s-au acordat secunde de bonificaţie. Anul trecut s-a impus Joaquim Rodriguez, pe atunci aflat la primul sezon în tricoul celor de la Team Katusha, urmat de Xavier Tondo şi Rein Taaramae. Cele mai importante nume de anul acesta au fost Danilo Di Luca (purtătorul tricoului cu numărul 1, din cauza absenţei lui Rodriguez, colegul său de la Team Katusha), Albert Contador (Saxo Bank), Cadel Evans (BMC, care mai mult a participat pentru a se antrena în vederea curselor din luna aprilie la care va lua startul), Igor Anton (Euskaltel), Levi Leipheimer (RadioShack), Ivan Basso (Liquigas), Carlos Sastre şi Denis Menchov (Geox), Alessandro Petacchi şi Michele Scarponi (ambii Lampre). Deşi au luat startul 24 dintre cele mai importante echipe din lumea ciclismului, multe dintre aceştia au trimis rutieri mai „de duzină”. Este cazul unor formaţii precum HTC-Highroad, Rabobank sau Quick Step. Ce-i drept, s-au desfăşurat destule curse în paralel cu Turul Catalunyei, deci managerii acestor echipe au o scuză. 🙂

Prima etapă a fost una de încălzire pentru toată lumea. Cicliştii au avut de parcurs 167 de kilometri, pe parcursul cărora s-a numărat şi o căţărare de categoria I. Finalul a fost la sprint, astfel că letonul Gatis Smukulis (HTC-Highroad) şi-a trecut în cont prima victorie în cariera de profesionist. Ziua următoare a fost una la fel de liniştită pentru pluton, care a avut de pedalat cu doi kilometri în plus faţă de etapa de ieri. Locul doi la general, Alessandro Petacchi, s-a impus în cel de-al doilea sprint final al acestei competiţii, neavând practic adversari redutabili. Etapa a treia avea să fie etapa regină a actualei ediţii a Turului Catalunyei, datorită profilului extrem de dificil, care i-a determinat pe mulţi rutieri să abandoneze. O căţărare repertoriată de categoria a doua, două de categoria întâi şi una de categorie specială, chiar pe final. După cum poate era de aşteptat, Alberto Contador a fost cel care s-a impus, la 23 de secunde faţă de principalii urmăritori, Scarponi şi Leipheimer. Următoarele zile au fost dedicat sprinterilor. Rând pe rând, Manuel Cardoso (Team RadioShack – pentru al optulea succes din acest sezon), Samuel Dumoulin (Cofidis), Jose Joaquin Rojas Gil (Movistar) şi din nou Samuel Dumoulin, au câştigat restul etapelor. La general, liderul a rămas neschimbat. De menţionat faptul că Levi Leipheimer a dispărut de pe locul 2 la final.

Concluzie: Alberto Contador a trudit doar într-o singură zi pentru a câştiga acest tur. Părerea mea este că „El Pistolero” nu a a avut adversari. După cum spuneam Evans a fost în stand-by, Basso a fost prea rigid pentru a da cuiva bătăi de cap, în vreme ce Leipheimer şi Scarponi nu au avut calitatea necesară pentru a-l întrece la general.

1. Alberto Contador Saxo Bank    29h 24′ 42″
2. Michele Scarponi Lampre        + 35″
3. Daniel Martin Garmin        + 35″
4. Chris Horner RadioShack    + 35″
5. Rigoberto Uran Sky        + 38″
6. Xavier Tondo Movistar    + 38″
7. Ivan Basso Liquigas    + 38″
8. Cadel Evans BMC        + 50″
9. Kevin Seeldraeyers Quick Step    + 1’12”
10. Bauke Mollema Rabobank    + 1’12”

DWAARS DOOR VLAANDEREN

S-a disputat în partea belgiană a Flandrei, acea regiune din nord-vestul Europei care aparţine de trei state (Belgia, Franţa şi Olandra). De altfel, această regiune este una des „vizitată” de către ciclişti, numeroase curse având loc în această regiune – pe lângă Dwaars door Vlaanderen, mai sunt Prijs Vlaanderen Harelbeke, Turul Flandrei şi restul curselor care doar trec pe aici. Matti Breschel (pe atunci legitimat la Saxo Bank, actualmente membru al echipei Rabobank), avea să câştige ediţia de anul trecut, devansându-i pe Björn Leukemans (Vacansoleil) şi Niki Terpstra (pe atunci legitimat la Team Milram, actualmente membru al echipei Quick Step).

Deşi această cursă nu poate fi considerată una de referinţă, în condiţiile în care nu face parte din 2011 World UCI Tour, au participat nume grele din lumea ciclismului. Astfel, Tom Boonen (Quick Step), Andre Greipel (Omega Pharma-Lotto), Denis Galimzyanov (Katusha), Fabian Cancellara (Leopard), Alessandro Ballan (BMC), Juan Antonio Flecha (Sky), Heinrich Haussler sau Tyler Farrar (ambii Garmin-Cervelo). Ţinând cont de numele prezente, dar şi de traseu, pare a fi o clasică dedicată mai degrabă sprinterilor, deşi nu ar fi fost de exclus o evadare.

Rutierii au avut de parcurs 201 km până la finalul ce se aştepta a fi un sprint masiv. Dar iată că aceste aşteptări nu s-au concretizat, iar evadarea care, în cele din urmă, i-a numărat pe Juan Antonio Flecha (Sky), Nick Nuyens (Saxo Bank) respectiv Fredric Amorison (Landbowkrediet). Dintre aceştia, doar ultimul nu a reuşit să ţină pasul până pe ultimul kilometru, fiind „înghiţit” de către plutonul care venea puternic din urmă. Avansul evadaţilor scădea pe măsură ce se apropiau de linia de finiş, ba chiar au fost ajunşi de pluton, însă Nick Nuyens a reuşit să-i „păcălească” pe toţi, atacând cu succes când ceilalţi doar se pregăteau.

1. Nick Nuyens Saxo Bank Sungard     4h 39′ 57″
2. Geraint Thomas Team Sky
3. Tyler Farrar Garmin Cervelo
4. Mathew Hayman Team Sky
5. Marco Marcato Vacansoleil
6. Baden Cooke Saxo Bank Sungard
7. Leif Hoste Team Katusha
8. Thomas Leezer Rabobank
9. Tom Bonnen Quick Step
10. Dominique Rollin FDJ

E2 PRIJS VLAARDEREN HARELBEKE

Seria clasicelor primăverii a continuat cu o cursă mai mult decât interesantă. Pe data de 26 martie a avut loc Prijs Vlaanderen, care s-a desfăşurat în Harelbeke pe parcursul a 203 km. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Fabian Cancellara, ciclistul de atunci al echipei Saxo Bank având să îşi înceapă seria de victorii în clasice. Desigur, ciclistul elveţian nu avea cum să lipsească anul acesta, el fiind purtătorul tricoului cu numărul 1. Alte nume interesante care au participat anul acesta: Thor Hushovd, Heinrich Haussler (ambii Garmin-Cervelo), Gerald Ciolek, Niki Terpstra (Quick Step), Jurgen van de Walle (Omega Pharma-Lotto), Lars Boom (Rabobank), Sergey Ivanov (Katusha), Thomas Voeckler (Europcar) ş.a.

Profilul acestei curse a fost destul de plat, cu unele denivelări în apropierea liniei de finiş. Şi de această dată era de aşteptat să avem un sprint final masiv. La fel ca şi în Dwaars door Vlaaderen, toate aşteptările au fost anihilate de numeroasele atacuri care s-au înregistrat pe ultimii 20-30 de km. De notat numeroasele probleme pe care le-a avut Fabian Cancellara, cel care părea a fi ghinionstul zilei. Cu 69 de kilometri înainte de final a suferit o căzătură, iar peste doar doisprezece kilometri a avut probleme cu lanţul care l-au determinat să-şi schimbe bicicleta.

Cu toate că a pierdut timp preţios, elveţianul a reuşit mereu să revină în pluton, iar pe final l-am putut vedea chiar în fruntea cursei, desprins la aproximativ un minut faţă de grupul urmăritor. Deşi nimeni nu ar fi crezut, ecartul a rămas intact. Cancellara a dovedit din nou, dacă mai era cazul, că în ciuda aptitudinilor excelente de contra-timpist, el este şi un foarte bun om de clasice. Iată că rutierul lui Leopard îşi deschide seria victoriilor la fel ca şi anul trecut, în Prijs Vlaanderen.

1. Fabian Cancellara Leopard     4h 34′ 51″
2. Jurgen Roelandts Omega
3. Vladimir Gusev Katusha
4. Sep Vanmarcke Garmin
5. Bram Tankink Rabobank
6. William Bonnet FDJ
7. Heinrich Haussler Garmin
8. Sebastien Hinault Ag2r
9. Stuart O’Grady Leopard
10. Sergey Ivanov Katusha

Overview: Tirreno-Adriatico, 2011

Nu cred că sunt singurul amator de ciclism care crede că în ultima vreme cursele din Italia au crescut cu mult în calitate (nu că ar fi fost proaste înainte). De exemplu, această ediţie de Tirreno-Adriatico mi s-a părut mult mai atractică decât Paris-Nisa. Poate şi prezenţa marilor nume a dat mai mult farmec acestei curse. Dacă în „Cursa Soarelui” cei mai importanţi ciclişti care au luat startul au fost Tony Martin, Frank Schleck, Luis Leon Sanchez, Levi Leipheimer, Andreas Kloden sau Peter Sagan, în Tirreno-Adriatico i-am avut pe Giovanni Visconti, Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Damiano Cunego, Michele Scarponi, David Arroyo, Cadel Evans, Andy Schleck sau Philippe Gilbert. Alte nume interesante propuse de organizatorii italieni ar fi şi cele ale lui Mark Cavendish, Alessandro Petacchi, Tyler Farrar, Thor Hushovd, Andre Greipel sau Oscar Freire (deşi acesta a devenit mai degrabă un om de clasice) – de departe „crema” sprinterilor.

Spre deosebire de cursa desfăşurată în paralel în Franţa, Tirreno-Adriatico a început în 9 martie şi s-a terminat în 15. Aşadar, am avut doar şapte etape, faţă de cele opt din Paris-Nisa. Totodată, în Italia am avut două etape de contra-timp (în prima şi ultima etapă – unul pe echipe, altul individual), spre deosebire de singurul contra-timp al francezilor, cel care s-a dovedit a fi decisiv în cele din urmă. Practic, organizatorii cursei Tirreno-Adriatico au „oferit” cicliştilor 1,049 km de plat în doar cinci zile, făcute „sandviş” de cele două etape de contra-timp.

Prima etapă a constat într-un contra-timp individual pe echipe, în Marina di Carrara, astfel că cele 20 de echipe au avut de parcurs, rând pe rând, 16.8 kilometri. Un incindent neplăcut s-a produs chiar înainte ca formaţia Omega Pharma-Lotto să pornească. În timp ce se antrena, ciclistul Andre Greipel a suferit un neplăcut accident care i-a lăsat nişte urme extrem de urâte pe faţă. Chiar şi aşa, neamţul a preferat să îşi ajute echipa şi a luat startul în contra-timp. Ziua următoare, însă, observând că efectiv nu-şi poate deschide ochiul rănit în urma accidentului, a decis să abandoneze. Practic acest abandon s-a produs înainte ca „Tirreno-Adriatico” să înceapă. Revenind la prima etapă, Rabobank (foto) a avut cel mai bun timp. Astfel, Lars Boom a condus clasamentul general după prima etapă, urmat de colegii săi Langeveld, Gesink, Tankink, Freire şi Leezer. Pe 7 s-a poziţionat Tyler Farrar la o diferenţă de nouă secunde, atâta cât le-a lipsit celor de la Sky pentru a egala timpul lui Rabobank. Desigur, nu au existat bonificaţii întrucât a fost o etapă de contra-timp.

Etapa a doua s-a întins pe parcursul a 202 km. Cicliştii au pornit din Carrara, ajungând în urma a 4h 56′ 06″ la Indicatore într-o etapă ce s-a dorit a fi una de sprint. Şi chiar a fost :). Altfel nu ar fi câştigat americanul Tyler Farrar, învingând cei mai buni ciclişti măcar teoretic, deoarece practic nu toţi sprinterii sunt în forma lor maximă la începutul lunii martie. Practic, Farrar a fost „creme de la creme”, luându-le faţa urmăritorilor Alessandro Petacchi (Lampre), Juan Jose Haedo (Saxo Bank-Sungard), Mark Renshaw (HTC-Highroad), Marcel Seiberg (Omega Pharma-Lotto), Greg van Avermaet (BMC), Marco Lorenzetto (Astana). De notat absenţa lui Mark Cavendish din poziţiile fruntaşe şi, totodată, clasarea locotenentului său, Renshaw, pe locul 4. La general conduce Tyler Farrar, graţie secundelor de bonificaţie, urmat la două secunde de toată echipa Rabobank.

Etapa cu numărul trei avea să fie cam ultima dedicată sprinterilor. Aceştia nu au avut probleme în a parcurge cei 189 kilometri, distanţa dintre Terranuova Bracciolini şi Perugia, traseul zilei de azi. Din punctul meu de vedere, înaintea etapelor de sprint nu poţi să găseşti vreun favorit cert, aşa cum, de exemplu, ne-am putea aştepta ca Fabian Cancellara să câştige un contra-timp individual. Orice greşeală (fie că vorbim despre un atac prematur sau despre o eroare de poziţionare), te poate face să pierzi o cursă în care ai fost conectat 100% dar nu ai putut stăpâni finalul. Din punctul meu de vedere, câştigătorul acestei etape a beneficiat de eroarea unui alt rutier (mai mult ca sigur că aceasta se găseşte undeva în rândurile de mai sus). Juan Jose Haedo a câştigat sprintul de astăzi în urma unei lupte extrem de acerbe. A fost urmat de Tyler Farrar (foto), cel care a arătat o formă bună în acest debut de sezon, dar care a GREŞIT. În spatele omului de la Garmin au mai venit Daniel Oss, Alessandro Petacchi, Mark Renishaw, Robbie McEwen (acum la RadioShack), Lloyd Mondory. La general, lider a rămas acelaşi Farrar, urmat la cinci secunde de Juan Jose Haedo. Este de aşteptat ca aceasta să fie ultima zi în care să-i mai vedem pe toţi oamenii de la Rabobank în fruntea cursei.

Etapa a patra a consemnat primele căţărări şi coborâri notabile, într-o lungă şi istovitoare cursă, şi anume de 240 de kilometri, din Narni până la Chiveti. Merită menţionat faptul că înaintea startului s-a ţinut un moment de reculegere pentru victimile cutremurului din Japonia, plutonul pedalând împreună primii 25 de km. Evadarea zilei i-a avut în prim plan pe Mickael Cherel (AG2R), Sebastian Lang (Omega) şi Gorazd Stangelj (Astana). După 75 de km din momentul evadării, ecartul a atins cota de 15′ 25″. Aşa cum era de aşteptat, căţărările le-au dat mari bătăi de cap evadaţilor, aceştia pierzând impresionantul ecart pe măsură ce procentajul căţărărilor creştea. Plutonul nu avea cum să stea cu mâinile în sân, astfel că atacurile nu au întârziat să apară Basso, Cunego, Di Luca, Evans, Gilbert şi Scarponi presărând sare şi piper în finalul etapei. Ultimii kilometri au fost într-adevăr extrem de interesanţi, italianul Michele Scarponi câştigând o luptă în trei contra lui Cunego (ajuns al doilea) şi Evans, aceştia fiind urmaţi la două secunde de Ivan Baso. La general, lucrurile s-au mai schimbat. Robert Gesink se află în frunte, urmat de Cadel Evans (10″), Basso (12″), Scarponi (15″) sau Cunego (19″).

Etapa cu numărul cinci a avut 240 km – exact atât cât a măsurat şi ziua de ieri. Chiar şi profilul, oarecum, a semănat cu cel precendent. Şi de această dată am avut parte de o bătălie între oamenii de clasament general, care nu s-au menajat deloc. Evadarea zilei de azi s-a format după doar şapte kilometri, aceasta fiind iniţiată de către Andrei Amador Bipkazacova (Movistar), Davide Malacarne (Quick Step), Matthew Hayman (Sky), Fabian Wegmann (Leopard) şi Jens Mouris (Vacansoleil). Un aspect interesant al evadării a fost faptul că pe durata primei ore, evadaţii au pedalat chiar şi cu 45 km/h. Un alt lucru interesant îl constituie ecartul de 11′ 25″, format în urma parcurgerii primilor 100 km. Evadarea s-a mai triat, numai doi ciclişti reuşind să se menţină în frunte până spre final, trecând cu bine peste căţărarea de la Sasso Tetto. Vorbesc despre Amador şi Malacarne, protagoniştii unor scene de-a dreptul savuroase în cele ce aveau să urmeze. În timp ce plutonul creştea viteza pentru a-i prinde pe cei doi evadaţi, aceştia îşi reproşau unul altuia de ce nu-şi duc trena. Gesturile au fost chiar haioase, precum momentul în care l-au văzut pe Wouter Poels (Vacansoleil) întrecându-i, alături de Damiano Cunego, Danilo Di Luca şi Philippe Gilbert (foto), acesta din urmă având să iasă învingător. La „general” conduce Cadel Evans, un om care, deşi nu a câştigat nicio etapă până în acest moment, a ştiut să sosească suficient de rapid încât să nu piardă prea mult timp în lupta pentru tricoul albastru. Acesta a fost urmat de Basso (2″), Cunego (3″), Scarponi (5″) şi Gesink (5″).

Etapa a şasea avea să fie ultima pe şosea, măsurând 178 km cu multiple porţiuni deluroase şi urmând ruta Ussita – Macerata. Întrucât în afara acestei zile mai aveam doar contra-timpul individual de la San Benedotto de Tronto, era logic să-i vedem pe oamenii cu probleme la contra-timp atacând astăzi, pentru a-i surclasa pe cei cu şanse mai mari la victorie mâine şi care stau bine în clasamentul general. Mai exact, ne gândeam că Basso, Cunego sau Scarponi vor face tot ceea ce e posibil în special pentru a-l lăsa în urmă pe purtătorul tricoului albastru, Cadel Evans. Desigur, şi Gesink era socotit drept un potenţial pericol întrucât stătea bine la „general” şi e un bun contra-timpist. Însă – ca să vezi! – cursa de astăzi a fost câştigată de către un om ce stă bine şi la contra-timp, dar mai ales în clasamentul general. Da, este vorba despre Cadel Evans, cel care a fost ajutat mult de către colegii săi de la BMC Alessandro Ballan şi George Hincapie, acesta din urmă ducându-i trena lui Cadel pe ultimii doi kilometri. Practic, ceea ce a făcut Cadel Evans s-a numit „demonstraţie de forţă”, demonstrându-ne tuturor că un eventual succes în Tirreno-Adriatico ar fi unul pe deplin meritat. Visconti, Scarponi, Nibali şi Basso l-au urmat în clasamentul de etapă, iar la „general” şi-a întărit puţin statutul de lider, ajungând la 9 secunde de Scarponi şi la 12 de Basso. Cunego a coborât până pe 6, iar ţinând cont de faptul că nu e un contra-timpist prea grozav, practic astăzi şi-a luat adio de la o posibilă clasare măcar pe podium în Tirreno-Adriatico.

Etapa a şaptea, ultima a acestui tur, s-a încheiat printr-un contra-timp individual de 9.3 km în San Benedotto de Tronto. Desigur, principalul favorit era elveţianul Fabian Cancellara – de departe cel mai bun contra-timpist al epocii noastre – cu toate că acesta nu se afla în cea mai bună formă. Desigur, rutierul echipei Leopard Trek s-a impus, având un avans de nouă secunde faţă de locul secund ocupat de Lars Boom, nimeni altul decât cel care l-a învins pe Cancellara în prologul din Turul Qatarului 2011. În rest, nu au fost mari surprize. Robert Gesink a fost suficient de rapid cât să urce la „general” până pe locul 2, în spatele învingătorului CADEL EVANS (foto). Podiumul a fost completat de Michele Scarponi.

Situaţia în clasamentul general (tricoul albastru) a stat în felul următor:

1      Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team      27:37:37
2     Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team     0:00:11
3    Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD     0:00:15
4     Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale     0:00:24
5     Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale     0:00:30
6     Marco Pinotti (Ita) HTC-Highroad     0:00:39
7    Tiago Machado (Por) Team RadioShack     0:00:42
8    Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD     0:00:50
9     Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto     0:00:57
10     Thomas Lövkvist (Swe) Sky Procycling     0:00:58

În clasamentul pe puncte (tricoul roşu), Scarponi şi Farrar au avut acelaşi punctaj. Italianul a primit, în cele din urmă, tricoul:

1      Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD      26       pts
2     Tyler Farrar (USA) Team Garmin-Cervelo     26
3     Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team     20
4    Juan José Haedo (Arg) Saxo Bank Sungard     20
5     Damiano Cunego (Ita) Lampre – ISD     19
6 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto     15
7     Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     15
8     Lars Boom (Ned) Rabobank Cycling Team     13
9     Ivan Basso (Ita) Liquigas-Cannondale     13
10     Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Cannondale     13

În clasamentul căţărătorilor (tricoul verde), lucrurile au fost ceva mai clare:

1      Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team      16       pts
2    Javier Francisco Aramendia Lorente (Spa) Euskaltel-Euskadi     11
3     Gorazd Stangelj (Slo) Pro Team Astana     11
4     Borut Bozic (Slo) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     10
5     Fabian Wegmann (Ger) Leopard Trek     8
6     Michele Scarponi (Ita) Lampre – ISD     7
7     Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale     6
8     Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team     6
9     Leonardo Giordani (Ita) Farnese Vini – Neri Sottoli     6
10     Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team     5

Din clasamentul tinerilor (tricoul alb) aflăm că Robert Gesink se anunţă un ciclist de mare viitor:

1      Robert Gesink (Ned) Rabobank Cycling Team      27:37:48
2     Simon Clarke (Aus) Pro Team Astana     0:01:45
3     Wout Poels (Ned) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team     0:01:52
4     Jonathan Castroviejo Nicolas (Spa) Euskaltel-Euskadi     0:01:59
5     Damiano Caruso (Ita) Liquigas-Cannondale     0:02:31
6   Angel Madrazo Ruiz (Spa) Movistar Team     0:02:36
7     Jon Izaguirre Insausti (Spa) Euskaltel-Euskadi     0:02:56
8     Mikael Cherel (Fra) AG2R La Mondiale     0:14:23
9     Davide Malacarne (Ita) Quickstep Cycling Team     0:16:13
10     Andrey Amador Bakkazakova (CRc) Movistar Team     0:27:32

În clasamentul pe echipe s-a impus Liquigas:

1      Liquigas-Cannondale 82:18:57
2    HTC-Highroad 0:01:21
3     Euskaltel-Euskadi 0:04:01
4     Movistar Team 0:07:05
5     Sky Procycling 0:07:06
6    BMC Racing Team 0:07:39
7     Team RadioShack 0:09:09
8     AG2R La Mondiale 0:09:28
9     Lampre – ISD 0:09:39
10 Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team 0:20:53

Il Giro ’10

In primul rand, imi pare rau ca nu am apucat sa redactez un nou e-book cu ocazia Turului Italiei. Promit sa ma revansez in luna iunie, cu ocazia Cupei Mondiale, si in luna iulie cand incepe Turul Frantei :).

Dupa cum probabil ati auzit deja, italianul Ivan Basso a castigat editia 2010 a Turului Italiei. Un Tur Italiei spectaculos, frumos, desi nu multi dintre noi ne-am fi asteptat la asta. De ce? Poate si datorita faptului ca inaintea cursei nu regaseam prea multe „vedete”. Fie ca au ales sa se prezinte in alte tururi care se disputau in paralel cu il Giro (Turul Californiei sau Turul Belgiei), fie ca au ales sa se antreneze in vederea Turului Frantei, competitie ce va incepe pe data de 3 iulie. Si tocmai asta poate a si facut din Turul Italiei de acest an una dintre cele mai spectaculoase curse ale ultimilor ani.

Si totusi, n-au lipsit numele importante in Turul Italiei. Cadel Evans, Carlos Sastre, Bradley Wiggins, Tyler Farrar, Alexander Vinokourov, Damiano Cunego, Ivan Basso, Marco Pinotti, Vincenzo Nibali sau Filippo Pozzato – acestea sunt doar cateva dintre numele care au animat editia 2010 a Turului Italiei. Desigur, am putut vedea la treaba si niste rutieri mai putin consacrati, insa care si-au facut treaba cu brio in il Giro. Printre acestia se numara Richie Porte (un tazmanian care s-a apucat de ciclism profesionist in urma cu patru ani, dar care a ajuns sa poarte tricoul roz in acest an pret de cateva etape si care a intrat in top 10 la primul sau Mare Tur) sau Johann Tschopp (un elvetian care a uimit pe toata lumea in penultima etapa, castigand fara emotii o etapa montana ce se anuntat a fi extrem de dificila – si chiar a fost – reusind sa coboare perfect pe final de etapa, manevra ce i-a adus un avans consistent fata de urmaritori).

Am avut de toate in acest Tur al Italiei – am avut patru etape dedicate contra-timpistilor, am avut si ceva etape de sprint, iar pe final cataratorii au avut ocazia de a-si dovedi maiestria. Prima etapa a avut loc la Amsterdam, acolo unde britanicul de la Garmin, Bradley Wiggins, a terminat etapa cu cel mai bun timp, fiind primul purtator al tricoului roz in aceasta editie a Turului Italiei. In etapa a patra am avut un contra-timp la echipe, castigat de Liquigas, italienii care au fost „supriza” competitiei, avand doi oameni pe podiumul final (dintre care unul a fost chiar castigatorul) + inca un om in top 10. La etapele de sprint nu au fost mari surprize – printre sprinterii ce au iesit castigatori se numara Tyler Farrar sau Andre Greipel.

Etapele care mi-au placut cel mai mult au fost 14, 15 si 20 (coincidenta sau nu, toate au fost etape montane :D). De notat si etapa a 11-a, atunci cand un grup de 51 de evadati (!!!) au reusit sa dinamiteze practic situatia in clasamentul general, acolo unde Richie Porte avea sa preia tricoul roz de la Alexandre Vinokourov. Trei etape mai tarziu am asistat la o etapa montana la capatul careia pe podiumul final al zilei respective au stat trei italieni (Nibali, Basso si Scarponi – cei care au reusit sa se claseze si in fruntea Turului, dovada ca etapele montane au avut rolul lor). In urma acestei etape, spaniolul David Arroyo a castigat tricoul roz de la Porte. In etapa urmatoare, cea care avea sa se termine pe Zoncoland (celebrul munte unde a triumfat in anii precedenti Gilberto Simoni, personaj despre care voi vorbi putin mai tarziu), a iesit invingator Ivan Basso, reusind astfel sa urce mult in clasamentul general si, tiptil-tiptil a ajuns sa-l detroneze pe David Arroyo, astfel ca in etapa a 20-a el deja purta tricoul roz. In decursul acestei etape au atacat elvetianul Johann Tschopp respectiv „veteranul” Simoni. Cea mai importanta catarare, cea de pe Passo del Tonale a fost castigata de elvetian, asta desi fostul castigator al Turului Italiei anuntase ca doreste o ultima victorie pe acea catarare…

Pana pe final nimeni nu l-a mai putut detrona pe Ivan Basso, desi in ultima etapa (un contra-timp de 15.3 km, la Verona) s-au dat ceva lupte pentru podium, acolo unde Arroyo a iesit pe 2, urmat de Nibali, Scarponi si Evans. Acesta din urma, alaturi de Sastre, porneau in Turul Italiei drept principalii favoriti, insa niciunul n-a concretizat aceste pronosticuri. Ce-i drept, Cadel Evans a castigat o etapa (cea de-a saptea), in vreme ce Sastre a fost mai mult o umbra a celui ce castiga Turul Frantei in 2008. Acestia doi, alaturi de Bradley Wiggins si-au facut antrenamentul pentru Turul Frantei din acest an, iar pentru Evans probabil ca e mai bine ca nu a prins podiumul, pentru a evita un eventual blocaj psihic. Un alt personaj interesant al acestei editii de „il Giro” a fost Gilberto Simoni, primit in echipa Lampre pentru aceasta competitie, probabil ultima din cariera sa, una extrem de frumoasa (dublu castigator al Turului Italiei).

Luna aprilie in ciclism

Fabian Cancellara, omul lunii aprilie in ciclism

Sa incepem cu inceputul lunii aprilie. Pe data de 4 aprilie a avut loc Turul Flandrei, a doua cursa de tip „monument” din 2010, dupa Milano – San Remo (20 martie, cursa castigata de Oscar Freire). Turul Flandrei (Ronde van Vlaanderen) ne-a oferit 15 catarari, iar inaintea startului favoriti pareau Tom Boonen, Fabian Cancellara, Juan Antonio Flecha, Philippe Gilbert, Stijn Devolder sau Bernhard Eisel. Alte nume grele care au alergat in aceasta clasica: Lance Armstrong, Mark Cavendish, Thor Hushovd, Lars Boom, George Hincapie, Daniele Benatti, David Millar, Mikhail Ignatiev. Cu patru catarari inainte de final, marii favoriti ai caselor de pariuri, Boonen si Cancellara au reusit o evadare iar intr-o clipa de neatentie a belgianului, omul lui Saxo Bank s-a desprins, iar dupa cateva pedale sanatoase, s-a desprins, asigurandu-si un avans sanatos fata de Boonen, acesta din urma ocupand locul doi si la prima clasica a anului. Victoria lui Cancellara a fost inevitabila, chiar a avut timp sa arate cameramanilor o figurina purtata de el in timpul cursei, simbolizand un ingeras. Sa nu uitam, cursa a avut loc in prima zi de Pasti, cand multi dintre noi feliam panettone si ciocneam oua rosii.

Tom Boonen, doua esecuri in fata aceluiasi adversar

A urmat apoi Paris – Roubaix, un alt „monument” al ciclismului, la exact o saptamana dupa Turul Flandrei. Nu stiu ce impresie ati avut voi, insa pentru mine finalul a fost tras la indigo, si nu doar datorita faptului ca elvetianul a castigat cursa. Bucuria lui Cancellara a fost aceeasi, a aratat camerelor aceeasi amuleta norocoasa. Si, precum in Flandra, celalalt favorit al cursei era Tom Boonen, insa de data aceasta omul lui Quick Step a fost mult mai ghinionist – a terminat pe locul 5, fiind devansat de Fabian Cancellara, Thor Hushovd (poate cea mai importanta surpriza placuta a zilei), Juan Antonio Flecha si Roger Hammond. Probabil unul dintre motivele pentru care Boonen nu a aratat o forma prea grozava a fost faptul ca el castigase de trei ori aceasta competitie, iar dorinta nu era aceeasi. Paradoxal, forma excelenta a lui Cancellara din acest an vine dupa un sezon nu prea stralucitor in 2009. Aceasta cursa e recunoscuta pentru catararile pe pavate, un adevarat infern pentru rutierii necaliti cu asa ceva.

Omul clasicelor, Philippe Gilbert

Amstel Gold Race (care nu face parte din categoria celor cinci „monumente”) a fost o clasica de la care au lispit cativa rutieri datorita celebrului nor de cenusa a vulcanului islandez Eyjafjallajokull (chiar se punea problema amanarii acestei competitii, insa majoritatea rutierilor s-au descurcat, alegand deplasarea cu autocarul sau masina personala in locul avionului). De la cea de-a patruzecisicincea editie a cursei Amstel Gold cele mai notabile absente au fost: Alejandro Valverde, Luis Leon Sanchez (ambii Caisse d’Epargne), Bradley Wiggins (Garmin Transitions) si Carlos Sastre (Cervelo Test Team). Dupa cum era de asteptat, invingator a iesit belgianul Philippe Gilbert (Omega-Pharma Lotto), in urma a 6 ore, 22 minute si 54 de secunde de pedalat. De ce era de asteptat? Au trecut deja cateva clasice, n-a castigat niciuna; fiind considerat un specialist al clasicelor, trebuia sa sparga gheata si asa a si facut-o. A fost urmat de canadianul Ryder Hesjedal (Garmin – trebuie sa notez o forma tot mai buna a acestuia, ma astept si in viitor la curse reusite pentru acest rutier). Podiumul a fost completat de italianul Gasparotto (Astana).  

Pe data de 25 aprilie am asistat (din fata micilor ecrane, desigur) la cel de al patrulea „monument”, Liege-Bastogne-Liege. Inaintea acestei curse a avut loc Fleche Wallone, o clasica interesanta castigata de australianul Cadel Evans (spre surprinderea multora), intr-o competitie in care au participat multi ciclisti cu nume care au pedalat si in Liege-Bastogne-Liege – Alberto Contador, Carlos Sastre, Alejandro Valverde, fratii Schleck, Philippe Gilbert s.a. Pe final, au iesit in evadare principalii favoriti – Gilbert, Valverde, Gilbert – in spatele altor doi evadati, Alexandre Vinokourov (Astana) respectiv Alexandr Kolobnev (Team Katusha). Cu totii asteptam ca grupul celor trei sa ii ajunga pe cei din fata, insa „surpriza” nu s-a mai produs. A castigat Vinokourov, care a fost ajutat de Contador sa ajunga in fata (chiar cred ca aceasta a fost o tactica a kazacilor), urmat de Kolobnev, care n-a mai rezistat pe final ritmului impus de Vinokourov. Cu 7 km inainte de final Gilbert a incercat sa forteze o ultima evadare, insa n-a mai avut atata energie pentru a-i prinde pe cei din fruntea cursei. Podiumul a fost completat de spaniolul Alejandro Valverde, cel care nu prea merita sa ajunga in fata lui Gilbert si Evans, tinand cont de faptul ca omul lui Caisse d’Epargne n-a stat niciun moment la trena…

In alta ordine de idei, sambata a inceput Turul Italiei (unde pedaleaza Cadel Evans, Bradley Wiggins, David Millar, Andre Greipel, Alessandro Petacchi si multi altii), o competitie extrem de interesanta care merita urmarita etapa de etapa, si care se suprapune cu Turul Californiei (acolo unde ii putem vedea pe Lance Armstrong, George Hincapie, David Zabriskie, Levi Leiphiemer s. a. m. d.).

Preview Tour Down Under 2010

Pe data de 19 ianuarie 2009 incepe Turul Australiei, cunoscut si sub numele Tour Down Under. Este un tur ce va dura 6 zile si ii are ca favoriti inaintea luarii startului pe Allan Davis (proaspata achizitie a echipei Astana), Gert Steegmans (Team RadioShack), Andre Greipel (Team Columbia), Banden Cooke (Saxo Bank) sau Greg Henderson (Team Sky). Nu lipsesc si alte nume importante ale ciclismului din zilele de azi, precum Luis Leon Sanchez (fost castigator de Tour Down Under), Robbie Hunter (Garmin-Transitions), Stuart O’Grady (Saxo Bank), Cadel Evans (Team BMC) si altii.

Etapa 1 – Va avea loc pe 19 ianuarie, pe ruta Clare – Tanunda. Vom avea doua sprinturi intermediare (la Riverton, respectiv Kapunda) si o catarare Menglers Hill Road. Distanta totala: 141 km.

Etapa 2 – Va avea loc pe 20 ianuarie, pe ruta Gawler – Hahndorf. Si aici vom avea doua sprinturi intermediare (la Lyndoch si Mount Torrens) si o catarare (Checker Hill Road). Distanta totala: 133 km.

Etapa 3 – Va avea loc pe 21 ianuarie, pe ruta Unley – Stirling. Doua sprinturi (la McLaren Flat, respectiv Mount Torrens) si catararea de pe Wickhams Hill Road (una extrem de abrupta) vor condimenta aceasta etapa. Distanta totala: 132,5 km.

Etapa 4 – Va avea loc pe 22 ianuarie, pe ruta Norwood – Goolwa. Cursa incepe printr-o catarare pe Fox Creek Road, Lenswood si va continua prin doua sprinturi (cu punctele la Langhorne Creek si Milang). De asteptat sa avem un sprint final masiv. Distanta totala: 149.5 km.

Etapa 5 – Va avea loc pe 23 ianuarie, pe ruta Snapper Point – Willunga. Doua sprinturi (la Esplanade Aldinga Beach, Snapper Point) si doua catarari pe final de cursa, extrem de dificile (la Old Willunga Hill Road) vor anima penultima etapa din Turul Australiei. Distanta totala: 148 km.

Etapa 6 – Va avea loc pe 24 ianuarie, pe Adelaide City Council Street. Ultima etapa – la final va avea loc festivitatea de premiere. Etapa destul de plata, cu sprint pe King William Road si catarare pe Montefiore Hill. Distanta totala: 90 km.

Sper la un Tur al Australiei cat mai disputat, as miza pe Evans si Greipel (acesta din urma este un expert al victoriilor de etapa in astfel de Tururi), si personal voi urmari prestatia noilor echipe, Team BMC, Team Sky sau RadioShack, dar nu voi uita nici de „consacratele” Astana, Team Columbia, Rabobank si restul.

LATER EDIT: Pronosticurile mele pentru prima etapa (cotele sunt oferite de agentina de pariuri bet365):

• [9/10] Robbie McEwen vs Allan Davis, 2 @ 1.66  – GRESIT => – 9
• [8/10] Gert Steegmans vs Robert Hunter, 1 @ 1.62 – CORECT => + 4.96

Voi incerca sa tin o evidenta a pariurilor mele pentru Turul Australiei, cel mai probabil voi posta pentru fiecare etapa (in cazul in care gasesc astfel de dueluri).

Bilant: -4.04

* 1 = va fi mai bine clasat primul rutier scris; 2 = va fi mai bine clasat cel de-al doilea rutier.