Il Giro ’10


In primul rand, imi pare rau ca nu am apucat sa redactez un nou e-book cu ocazia Turului Italiei. Promit sa ma revansez in luna iunie, cu ocazia Cupei Mondiale, si in luna iulie cand incepe Turul Frantei🙂.

Dupa cum probabil ati auzit deja, italianul Ivan Basso a castigat editia 2010 a Turului Italiei. Un Tur Italiei spectaculos, frumos, desi nu multi dintre noi ne-am fi asteptat la asta. De ce? Poate si datorita faptului ca inaintea cursei nu regaseam prea multe „vedete”. Fie ca au ales sa se prezinte in alte tururi care se disputau in paralel cu il Giro (Turul Californiei sau Turul Belgiei), fie ca au ales sa se antreneze in vederea Turului Frantei, competitie ce va incepe pe data de 3 iulie. Si tocmai asta poate a si facut din Turul Italiei de acest an una dintre cele mai spectaculoase curse ale ultimilor ani.

Si totusi, n-au lipsit numele importante in Turul Italiei. Cadel Evans, Carlos Sastre, Bradley Wiggins, Tyler Farrar, Alexander Vinokourov, Damiano Cunego, Ivan Basso, Marco Pinotti, Vincenzo Nibali sau Filippo Pozzato – acestea sunt doar cateva dintre numele care au animat editia 2010 a Turului Italiei. Desigur, am putut vedea la treaba si niste rutieri mai putin consacrati, insa care si-au facut treaba cu brio in il Giro. Printre acestia se numara Richie Porte (un tazmanian care s-a apucat de ciclism profesionist in urma cu patru ani, dar care a ajuns sa poarte tricoul roz in acest an pret de cateva etape si care a intrat in top 10 la primul sau Mare Tur) sau Johann Tschopp (un elvetian care a uimit pe toata lumea in penultima etapa, castigand fara emotii o etapa montana ce se anuntat a fi extrem de dificila – si chiar a fost – reusind sa coboare perfect pe final de etapa, manevra ce i-a adus un avans consistent fata de urmaritori).

Am avut de toate in acest Tur al Italiei – am avut patru etape dedicate contra-timpistilor, am avut si ceva etape de sprint, iar pe final cataratorii au avut ocazia de a-si dovedi maiestria. Prima etapa a avut loc la Amsterdam, acolo unde britanicul de la Garmin, Bradley Wiggins, a terminat etapa cu cel mai bun timp, fiind primul purtator al tricoului roz in aceasta editie a Turului Italiei. In etapa a patra am avut un contra-timp la echipe, castigat de Liquigas, italienii care au fost „supriza” competitiei, avand doi oameni pe podiumul final (dintre care unul a fost chiar castigatorul) + inca un om in top 10. La etapele de sprint nu au fost mari surprize – printre sprinterii ce au iesit castigatori se numara Tyler Farrar sau Andre Greipel.

Etapele care mi-au placut cel mai mult au fost 14, 15 si 20 (coincidenta sau nu, toate au fost etape montane :D). De notat si etapa a 11-a, atunci cand un grup de 51 de evadati (!!!) au reusit sa dinamiteze practic situatia in clasamentul general, acolo unde Richie Porte avea sa preia tricoul roz de la Alexandre Vinokourov. Trei etape mai tarziu am asistat la o etapa montana la capatul careia pe podiumul final al zilei respective au stat trei italieni (Nibali, Basso si Scarponi – cei care au reusit sa se claseze si in fruntea Turului, dovada ca etapele montane au avut rolul lor). In urma acestei etape, spaniolul David Arroyo a castigat tricoul roz de la Porte. In etapa urmatoare, cea care avea sa se termine pe Zoncoland (celebrul munte unde a triumfat in anii precedenti Gilberto Simoni, personaj despre care voi vorbi putin mai tarziu), a iesit invingator Ivan Basso, reusind astfel sa urce mult in clasamentul general si, tiptil-tiptil a ajuns sa-l detroneze pe David Arroyo, astfel ca in etapa a 20-a el deja purta tricoul roz. In decursul acestei etape au atacat elvetianul Johann Tschopp respectiv „veteranul” Simoni. Cea mai importanta catarare, cea de pe Passo del Tonale a fost castigata de elvetian, asta desi fostul castigator al Turului Italiei anuntase ca doreste o ultima victorie pe acea catarare…

Pana pe final nimeni nu l-a mai putut detrona pe Ivan Basso, desi in ultima etapa (un contra-timp de 15.3 km, la Verona) s-au dat ceva lupte pentru podium, acolo unde Arroyo a iesit pe 2, urmat de Nibali, Scarponi si Evans. Acesta din urma, alaturi de Sastre, porneau in Turul Italiei drept principalii favoriti, insa niciunul n-a concretizat aceste pronosticuri. Ce-i drept, Cadel Evans a castigat o etapa (cea de-a saptea), in vreme ce Sastre a fost mai mult o umbra a celui ce castiga Turul Frantei in 2008. Acestia doi, alaturi de Bradley Wiggins si-au facut antrenamentul pentru Turul Frantei din acest an, iar pentru Evans probabil ca e mai bine ca nu a prins podiumul, pentru a evita un eventual blocaj psihic. Un alt personaj interesant al acestei editii de „il Giro” a fost Gilberto Simoni, primit in echipa Lampre pentru aceasta competitie, probabil ultima din cariera sa, una extrem de frumoasa (dublu castigator al Turului Italiei).

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/06/08/il-giro-10/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Il Giro ’10 – Un articol dedicat exclusiv Turului Italiei la ciclism. Secretele succesului lui Ivan Basso, prezentarea favoriţilor dinaintea luării startului de la Rotterdam, prezentarea evoluţiei favoriţilor, etapele care mi-au plăcut cel mai mult şi multe altele. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: