Telenovela s-a încheiat

Vorbesc despre Junios Moraes, brazilianul din atacul Gloriei Bistriţa. Vorbesc despre cel curtat de Steaua Bucureşti (deşi „curtat” e puţin spus, Gigi ajungând să apeleze la Giovani să-l impresarieze pe jucător). Vorbesc despre cel cotat ba la 1 milion de euro + TVA, ba la 2 milioane de euro + TVA, în funcţie de cum bătea vântul în ziua respectivă. Preţul final a fost exact la mijloc, adică 1.5 milioane de euro + TVA, cu mult peste ceea ce oferea Steaua (800.000 + TVA) şi probabil un salariu mult mai baban.

Cel mai interesant aspect pe care l-am văzut în cazul transferului lui Moraes a fost modul în care a negociat Jean Pădureanu cu oficialii celor de la Metalurg Doneţk. Aceştia s-au aşezat la o masă undeva la marginea terenului unde Gloria Bistriţa disputa un meci amical. Hai să zicem doar că a fost un mod mai inedit de a negocia, chiar în faţa aparatelor de filmat şi sub nasul jucătorilor. Dacă e să glumim puţin, cred că ştiu de ce Moraes juca mai mult pe zona aia. Probabil ciulea urechile la ceea ce se discuta. De notat şi faptul că la Metalurg mai dă probe de joc şi brazilianul Gerlem (ex-Vaslui).

În concluzie, Steaua şi-a ratat principala ţintă de pe piaţa transferurilor din această iarnă. La figurat vorbind, Steaua o ţinte într-un regim cu ciorbe reîncălzite, Dică şi Burdujan fiind cei care trebuie să-l facă uitat pe Bogdan Stancu.

Anunțuri
Published in: on Februarie 13, 2011 at 12:38 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Gigi, lordul şi arabii

Odată cu plecarea lui Bogdan Stancu la Galatasaray, Gigi Becali a pornit căutările pentru noul goleador al Stelei. Curtat încă din vară de stelişti, Moraes pare tentat să evolueze în „Ghencea”, însă tata Jean nu îl lasă cu una, cu două. Preţul fixat de către „Lord” este de un milion de euro + TVA + 10% dintr-un viitor transfer. Pe scurt, o sumă frumuşică, ţinând cont de vremurile în care trăim.

Tot de când a plecat Stancu, Gigi Becali a lansat un zvon, conform căruia ar negocia cu un fotbalist din lumea arabă. Toată presa a scris că ar fi vorba despre un ghanez din campionatul Qatarului, auzisem şi varianta Kader Keita, acum parcă e vorba despre ceva tunisian de la Al Hilal, varianta saudită. Cert e că preţul jucătorului, recomandat – se pare – de către Cosmin Olăroiu, se învârte în jurul a 1.5 milioane de euro, puţin mai mult decât ceea ce pretinde Jean Pădureanu.

Să fie oare doar o strategie a lui Gigi pentru ca Moraes să ajungă la un preţ mai accesibil în „Ghencea”? Oare chiar ar veni un jucător din Golf, acolo unde, teoretic, sunt salarii fabuloase, la Steaua pentru 120.000 de euro pe an? Rămâne de văzut ce tunisian, ghanez sau brazilian va ajunge la Steaua. Cert e că Steaua a dat o pasăre valoroasă din mână. Cum va fi cea de pe gard? Rămâne să aflăm chiar noi în zilele ce urmează.

Published in: on Ianuarie 25, 2011 at 12:00 am  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Liga I 2010-11, Tur – Dream team

Nu mai stau sa decupez mufele fotbalistilor si sa le pun pe un teren de fotbal. Asa ca:

Cel mai bun portar – Ciprian Tatarusanu. Evolutiile sale constante m-au convins ca este cel mai bun goalkeeper al campionatului nostru, cel putin in aceasta prima jumatate scursa. Un portar ce se descurca excelent in situatii „unu la unu”, are reflexe extraordinare si pare destul de matur, fapt pe care l-am dedus din mai multe conferinte de presa. Din punctul meu de vedere, „Tata” va fi portarul titular incontestabil al nationalei Romaniei in scurt timp.

Fundas dreapta – Cornel Rapa. Probabil revelatia acestui tur de sezon. In plina criza mondiala de fundasi laterali DE VALOARE, iata ca la Galati a „rasarit” acest Rapa, un fotbalist serios care, la cum joaca, se pregateste foarte bine – nu degeaba se spune ca joci asa cum te pregatesti. E de asteptat sa fie vandut, Steaua si Dinamo sunt doua dintre cluburile care stau la panda pentru a-l achizitiona.
Fundas central – Paul Papp. O solutie viabila pentru postul de stopper la nationala Romaniei. Desi mereu am dus-o bine pe acest post, este bine ca producem in continuare fundasi centrali de calitate, asa cum este acest jucator al Vasluiului. Un jucator puternic, sigur pe el, care promite multe. Notati-va numele lui Paul Papp pe o hartie, oameni buni!
Fundas central – Valentin Iliev. Bulgarul din linia defensiva a oltenilor m-a impresionat si de aceasta data, dupa ce anul trecut mi-a atras atentia prin reusitele sale, care nu au fost putine deloc pentru rolul sau din teren. Este drept ca de multe ori are interventii mai nefericite, insa una peste alta eu cred ca este un jucator ce s-ar impune cu usurinta la orice echipa din Liga I.
Fundas stanga – Laszlo Sepsi. Sau Shepshi. Jucatorul descoperit de Laszlo Boloni a fost unul dintre jucatorii de baza ai Timisoarei, o piesa care rar a lipsit din primul 11 al lui Petrovic/Contra. Nu mi s-a parut ca a jucat fenomenal. Dar pur si simplu n-ai alta varianta mai buna. Sau daca ai, scrie-o pe blogul tau!

Mijlocas dreapta – Gabriel Torje. Adevarul e ca nu prea ai din ce alege pentru acest post. Nicolita nu mai e acelasi Nicolita de acum cinci sezoane. Ioan Hora mai are destula mamaliga de mancat pana sa ajuga o alternativa adevarata. Cesinha e mai mult accidentat. Torje e cel mai constant mijlocas de banda din Liga I. Desi nu da mereu pase si centrari de calitate, nu-l poti acuza ca nu alearga…
Mijlocas central – Eric. Brazilianul a devenit unul dintre jokerii campionatului, un abtibild pe care nu-l vom dezlipi prea curand din istoria Ligii I. Tehnic, inteligent, genial. Asa l-as caracteriza eu pe Eric, fotbalistul care a dus in spate Mediasul in acest sezon. Un excelent suteur si un pasator destul de bun. E de asteptat sa il vedem la alta echipa din retur, fie in Romania, fie in strainatate.
Mijlocas central – Ianis Zicu. Categoric si surpriza anului. Personal, nu ma asteptam sa revina intr-o forma buna la Timisoara, sau cel putin nu atat de rapid. Ma gandeam ca nici publicul nu-l va ajuta prea mult, insa Ianis a prins publicului banatean. Se vede ca s-a nascut talentat, nu poti sa treci cu vederea executiile renegatului dinamovist.
Mijlocas stanga – Ovidiu Herea. Un fotbalist mai polivalent decat as fi crezut. Desi eu il cunosteam drept un inchizator disciplinat si talentat, a fost „urcat” in dese randuri, ajungand astfel mijlocas de creatie si chiar extrema stanga – asa cum l-a mai folosit Marius Sumudica pe parcursul acestui sezon. Are lipici la goluri, insa nu prea are stofa de mare jucator.

Atacant – Bogdan Stancu. Golgeterul Ligii I in momentul de fata. Un jucator ce a crescut foarte mult in ultimul timp. Un atacant de clasa, rafinat, cu executii surprinzatoare (porecla sa, „Motanul”, i se potriveste destul de bine). Este destul de constant in evolutii. Cel mai bun randament il da in spatele varfului impins. Bun prieten pe teren dar si in afara acestuia, cu Cristian Tanase.
Atacant – Junior Moraes. Sau mai bine zis „Moraes ala mai valoros”. Dupa un retur magistral in cadrul sezonului trecut, Junior a inceput acest an competitional avandul ca si coechipier tocmai pe fratele sau, Bruno, cel care nu s-a integrat la Bistrita. Dupa ce toata vara a fost dat ca si transferat ba la Rapid, ba la CFR, ba chiar si la Astra, Junior a reusit un tur bunicel, insa eu cred ca poate mai mult decat atat, si vom vedea de ce e in stare cu adevarat in retur, asta in cazul in care nu se va transfera la iarna.

Preview: Liga I, 2010-11

DATI CLICK AICI PENTRU A CITI CARTEA MEA IN VARIANTA ELECTRONICA INTITULATA „JURNAL DE MONDIAL„. 100 DE PAGINI DESPRE CUPA MONDIALA RECENT INCHEIATA, RASFOIBILE DIRECT PE JURNAL DE PARIU, CEL MAI BUN BLOG DE PARIURI DIN ROMANIA!

Nu voi mai face ca datile trecute un soi de „clasament virtual”, cum ar putea sa arate situatia in viitorul sezon deoarece nu ma pricep la asa ceva… Doar voi prezenta situatia fiecarei echipe inaintea inceperii noului sezon, unul care se anunta a fi extrem de dezastruos cel putin din punct de vedere economic, insa eu cred ca spectacolul pe care ni-l va oferi echipele din plutonul Ligii I ne va face sa uitam de ultima parte a clasamentului.

U CLUJ este ultima echipa ce a promovat in Liga I, luandu-le fata unor echipe ca UTA sau Dacia Mioveni chiar in ultimele etape. Se stie ca „sepcile rosii” deruleaza un proiect extrem de serios, avandu-l ca finantor pe ex-dinamovistul Florian Walter (foto), cel care a si adus cu el cativa jucatori din „Stefan cel Mare”. Ar fi de spus ca ardelenii o duc destul de bine cu portarii -Sebastian Hutan (fost international de tineret), Florin Matache (eroul principal al „minunii de la Liberec”) sau Ionut Bosneag (fost goalkeeper al FC Arges – reflexe umitoare in situatii 1-la-1, dar si la penaltyuri) pot asigura cu succes poarta clujenilor. In aparare, antrenorul Cristi Dulca mai are de lucrat (e drept ca trebuie sa testeze cei patru aparatori sarbi transferati in aceasta vara), in vreme ce mijlocul si atacul echipei par a fi punctele forte. Gabriel Bostina, Sebastian Cojocnean,  Bogdan Dolha, Reinaldo, Machado sau Valentin Lemnaru sunt doar cateva nume. Din punctul meu de vedere, Universitatea va avea un sezon greu, insa daca vor avea stabilitate financiara, eu cred ca au sanse mari sa evite retrogradarea.

FCM TARGU MURES este o alta echipa noua in campionatul nostru, acest oras nemaioferind o echipa in prima divizie de la ASA. Iata ca munca de aproximativ doi ani a lui Cosmin Bodea, terminata de Adrian Falub, cel care se afla pe banca tehnica a ardelenilor in momentul de fata, a dat roade, iar aceasta echipa are un plan serios. Desi a promovat fara mari nume in lotul largit (Mihai Stere – foto –  este vedeta echipei, alaturi de Stetca, Sfarlea sau Miclaus), conducerea lui FCM Targu Mures a reusit in aceasta vara achizitionarea a patru fotbalisti numai buni pentru Liga I. Este vorba despre Florin Dan, fostul playmaker al Unirii Alba-Iulia (si totodata, unul dintre cei mai buni fotbalisti din Liga I pe ultima portiune de campionat), Mihai Onicas (viitorul inchizator al Stelei, echipa de unde a venit sub forma de imprumut; adesea comparat cu Mirel Radoi), Andrei Cordos (nu sunt sigur daca a venit tot sub forma de imprumut, insa stiu ca e om de baza la echipa de tineret a Romaniei) si Florin Stanga (repatriat din Grecia, de la Xanthi; un mijlocas foarte bun, care a mai jucat la Pandurii). Daca nu vor avea probleme economice prea mari, baietii lui Falub n-ar trebui sa aibe probleme prea mari.

VICTORIA BRANESTI seamana destul de mult cu Targu Muresul – a promovat fara nume prea sonore, insa in aceasta vara a reusit sa puna mana pe o mana de jucatori care vor pune umarul la mentinerea echipei in prima divizie de fotbal a Romaniei. Oficial, Branestiul este cea mai mica localitate care a jucat vreodata in Liga I, semanand din acest punct de vedere cu o alta formatie de provenienta dintr-o localitate minuscula, dar care a reusit sa castige titlul si sa faca 8 puncte in Grupele Ligii ;). Antrenor este Ilie Stan, cel care a promovat echipa din Liga a III-a in cea secunda; asadar, in doar doi ani a facut saltul de la Silistea Gumesti la Steaua, CFR sau Dinamo. Iar acum ma simt dator sa enumar achizitiile Victoriei – este vorba de Marian Aliuta (fostul playmaker al Stelei, Rapidului, Timisoarei si Vasluiului), Valentin Simion, Ciprian Prodan si nu in ultimul rand, Vali Negru (jucator ce a impresionat in prima parte a returului, atunci cand marca foarte des pentru Poli Iasi – el evolueaza ca mijlocas). Desigur, Branestiul este sustinut si de fostul jurnalist Alin Buzarin (foto), actualmente angajat al Victoriei, acolo unde munceste si Marin Duna.

SPORTUL STUDENTESC a fost, este si va ramane o enigma pentru mine. „O gasca nebuna” o numiti voi, eu prefer sa ii zic „gasca ciudata” din multe considerente. In primul rand, pentru ca au doi fotbalisti de mare valoare pe care patronul Vasile Siman (seful ciudatilor din Romania) refuza sa ii tranfere, in schimb prefera sa nu ii imprumute la alte echipe decat pe ultima suta de metri (acestia doi fiind doi jucatori ce intra in vederile lui Razvan Lucescu). Din sursele mele, Siman n-a mutat absolut nimic la capitolul „transferuri”. Desigur, doar Tiberiu Balan si Dacian Varga au revenit de la Rapid III, in rest nu s-a produs nicio modificare in cadrul lotului. Nici macar „gemenii golului” Curelea & Ferfelea (foto) n-au parasit gruparea studenteasca, iar daca Varga si Balan vor ramane si ei, eu cred ca Sportul ar putea avea pretentii mai mari decat evitarea retrogradarii! Deasemenea, ar mai fi de spus ca fostul component al „Generatiei de Aur”, Tibor Selymes, se afla pe banca tehnica a „gastii ciudate”.

ASTRA PLOIESTI este, din punctul meu de vedere, una dintre echipele din Romania care s-au intarit cel mai bine. Desigur, au pierdut mult prin expirarea imprumutului lui Liviu Ganea (un om decisiv in numeroase randuri pentru prahoveni), insa patronul Ion Neculae (cel mai bogat investitor din fotbalul romanesc, peste Gigi Becali!), l-a transferat pe Raymond Lukacs (foto) de la FC Bihor. Ei bine, eu l-am urmarit in cateva randuri pe acest baiat si va pot spune ca e un jucator talentat in sensul ca are ceva lipici la minge, isi stie crea ocazii, insa le rateaza cu o mare usurinta (cel putin asa o facea pana prin returul campionatului trecut, atunci cand a inceput sa mai dea drumul la goluri). Transferul trebuia sa fie parafat din iarna, insa din nu-se-stie-ce motive, mutarea a picat. Tot la Astra a mai sosit si capitanul lui FC Arges, Balasa + fostul varf dinamovist Adrian Mihalcea + Kehinde Fatai (un jucator excelent de la Farul, care nu a prea fost bagat in seama in Romania, cel putin pana acum) + Ben Tekloh + Alexandru Matel (ultimii trei sunt de la Constanta, insa acesta din urma pare sa promita cel mai mult, evolueaza pe postul de fundas dreapta). Desigur, Astra si-a pastrat in mare, echipa de anul trecut, oamenii de baza (Oprsal, Takayuki, Mihalache, Stratila), iar pe langa toate aceste achizitii, cel mai important om venit in aceasta vara este Mihai Stoichita.

UNIVERSITATEA CRAIOVA a fost formatia cea mai blestemata in sezonul trecut, avand numeroase probleme la toate capitolele. Grava accidentare suferita de Florin Costea in plin campionat, probleme de pe banca tehnica la care s-au adaugat si cele cu administratia orasului (Mititelu a fost nevoit sa se mute din „Banie” la Drobeta Turnu Severin, acolo unde va evolua si in acest sezon) au dus echipa la sapa de lemn, „juvetii” fiind nevoiti sa lupte pana in ultima etapa pentru a evita retrogradarea. In aceasta vara Mititelu l-a adus din Golf pe Aurica Ticleanu (foto), fostul component al „Craiovei Maxima”. Eu cred ca era nevoie de o fosta glorie pe banca oltenilor, desi relatia cu publicul e in continuare stransa (va aduceti aminte de acele meciuri in care stadionul din Turnu Severin era arhiplin). Nu s-au produs plecari foarte notabile la „Universitatea” (Balace la Vaslui, Badoi la Brasov), in vreme ce principalele achizitii sunt Gargarov (adus liber de contract de la Strasbourg), Wobay (revenit in urma imprumutul la Aris Limassol), respectiv „batranii” Ovidiu Stoianof si Dumitru Hotoboc (don’t ask :D). Sa speram ca Florin Costea isi va reveni cat de curand – nu ca as fi fanul Craiovei sau al jucatorului, dar e un atacant cu reale calitati, s-a vazut in ultimii ani, si e pacat sa i se iroseasca talentul, mai ales ca ducem o criza destul de acuta pe plan ofensiv la nationala.

INTERNATIONAL CURTEA DE ARGES si-a pierdut un om important din angrenajul echipei in aceasta vara. Este vorba de internationalul de tineret Mihai Radut, transferat in „Ghencea” in schimbul a 750.000 de euro + un procent dintr-un viitor transfer. Se pare ca Benone Lazar, patronul formatiei argesene, a reusit sa se inteleaga cu Iuliu Muresan in privinta transferului definitiv al lui Ousmane Viera (adus doar sub forma de imprumut in sezonul trecut). In rest, ar fi de remarcat achizitionarea lui Cristian Zimmeramann, Alin Filip (adus de la FC Bihor – un pusti de perspectiva, insa caruia ii va lua ceva pana se acomodeze) si cam atat… Antrenor a ramas acelasi Ionut Badea (f0to), acelasi ganditor, acelasi salvator, dar nu cred ca ii va mai tine mult faza, deoarece e un lot mult prea subtire pentru a scapa de retrogradare. Insa, daca Lazar va avea putere financiara, eu cred ca argesenii au totusi sanse de a termina cu bine si acest an desi le va fi foarte greu.

GLORIA BISTRITA a contabilizat pierderea a doar trei fotbalisti, si din aceia, doi au revenit la echipele lor de provenienta dupa expirarea imprumutului (Homei la Dinamo, Latovlevici la Timisoara, apoi la Steaua), in vreme ce Hora s-a dus sa joace la CFR. Insa reala pierdere este cea de pe banca tehnica – Marius Sumudica (foto) a parasit gruparea ardeleana in favoarea Rapidului. Desi perioada de transferuri n-a expirat, telenovela „Moraes” pare a fi rezolvata, in sensul ca nu va mai pleca de la Gloria, sau cel putin asta cred eu. Ma indoiesc ca vreuna dintre echipe ar fi de acord sa accepte mofturile „Lordului” doar pentru a-l transfera pe acest Moraes cand sezonul bate la usa… Sincer, nici nu sunt un fan al acestui brazilian, nu mi se pare ca ar merita 2 milioane de euro. Desigur, daca e pana acolo, merita mai mult decat Dayro Moreno (aceeasi suma a fost platita si pentru columbian, dar atunci nu era criza financiara), insa eu raman la ideea mea – cumparati fotbalisti romani, doar cu ei putem face performante! In rest, ar fi de notat transferurile lui Predescu respectiv Tudose. Surpriza sau nu, noul antrenor al Gloriei e Laurentiu Reghecampf, fostul manager de o zi al Universitatii Craiova. Repet, el a fost manager!

GAZ METAN MEDIAS a rezistat in ultimii doi ani in Liga I (desi in primul lor an au ocupat un loc retrogradabil, insa gratie nastrusniciei lui Penescu, Argesul a „salvat” involunar Gazul), sunt curios daca antrenorul Cristi Pustai (foto) va reusi acelasi lucru in acest sezon. Nu s-au cheltuit prea multi bani nici de aceasta data. Singurele achizitii de marca sunt cele ale lui Razvan Plesca si Romulus Miclea de la Politehnica Iasi, insa e drept ca nici n-au plecat prea multi fotbalisti. E bine ca se doreste pastrarea omogenitatii, si totodata e bine ca s-a reusit pastrarea serviciilor lui Eric, brazilianul de la mijlocul Mediasului, care a explodat pe final de campionat in editia recent incheiata. Va fi de urmarit si jocul prestat de ardeleni, deoarece in ultimele doua sezoane s-a jucat diferit. In primul an, Gazul trebuia sa retrogradeze jucand frumos, spectaculos, ofensiv, in vreme ce in al doilea an a terminat pe locul 10 (si-au depasit conditia asadar) facandu-ne sa cascam indelung, jucand cel putin modest in atac, e drept ca le-a lipsit mult Bud in a doua jumatate de sezon.

FC BRASOV este echipa care s-a schimbat cel mai mult in aceasta iarna. In primul rand si dupa cum era de asteptat, Viorel Moldovan a parasit banca tehnica, reprosandu-i lui Ion Neculaie ca nu l-a platit absolut deloc pentru cat a pregatit formatia ardeleana. Dupa o lunga perioada in care secunzii Daniel Isaila si Robert Ilyes (foto) au pregatit echipa, patronul brasovean l-a adus pe italianul Giuseppe Materazzi (nu e o simpla coincidenta de nume, e chiar tatal lui Marco Materazzi), cel care n-a rezistat decat trei zile, ca a si fost demis. Nu se cunosc prea bine motivele, se spune ca jucatorii nu erau multumiti de metodele de pregatire, insa e cert ca italianul a ramas cu un gust amar in urma experientei sale din Romania. Dupa cateva zile, s-a anuntat ca Marian Rada va pregati Brasovul pentru noul sezon, insa si acesta s-a speriat de fanii brasoveni, iar Isaila a ramas sa conduca echipa. De ce? Mai bine de jumatate de echipa a plecat (inapoi) la Rapid – Ezequias, Rui Duarte, Nicolae Grigore, Mihai Roman, Sabrin Sburlea. Pe langa acestia,”stalpii” apararii au parasit si ei formatia – Nae Constantin s-a retras, Nino Diogo a ales CFR-ul, iar Abrudan Steaua. „Veteranul” Catalin Munteanu s-a intors la Dinamo, in vreme ce Stelian Stancu, Dorel Zaharia sau Marius Maldarasanu au fost pusi pe liber. Achizitii – Barcauan, Florea si Badoi, acestea sunt cele mai importante nume.

OTELUL GALATI o duce destul de bine, sau cel putin asta inteleg eu. Marius Stan (foto) isi permite luxul de a refuza oferte mai mult decat bune pentru niste fotablisti tineri, adusi pe sume de nimic (de altfel, Stan e maestru in afaceri de acest gen – Emil Jula si Janos Szekely sunt doar doua exemple). Asa cum ne asteptam cu totii, nici de aceasta data nu au fost adusi jucatori din prima liga, au fost preferati niste fotbalisti de mana a doua la prima vedere, insa n-ai de unde sa stii cand vor „exploda”, asa cum au facut-o Antal si restul galatenilor. La capitolul „plecari”, putem inregistra numele lui Marius Axente, reintors la FC Timisoara in urma expirarii imprumutului. In rest, brigada e aceeasi la Galati. Sunt curios cum va evolua Gabriel Paraschiv, dupa ce a CERUT micsorarea salariului (nu e greseala de tastare sau neatentie!) de buna-voie. Pentru asta, merita sa spunem „Chapeau bas”!

RAPID BUCURESTI tinteste iar cupele europene, dupa doi ani de stat pe tusa. Cu un George Copos mai activ ca niciodata (asta dupa cativa ani de cand tot incearca vanzarea Rapidului la evrei si nemti), eu cred ca Rapidul a mutat excelent pe piata transferurilor in acest an. Readucerea lui Dinu Gheorghe (foto) in functia de presedinte si instalarea lui Marius Sumudica pe banca tehnica sunt doua mutari cu care patronul rapidist se poate lauda. Deasemenea, transferurile parafate in aceasta vara sunt poate cele mai bune facute de echipele din Romania, ramane de vazut cum va reusi sa omogenizeze lotul „Sumi-gol”, acest rapidist convins. Ezequias, Rui Duarte, Nicolae Grigore, Mihai Roman, Sabrin Sburlea (toti de la Brasov) plus inca o mana de straini, nemaivorbind ca Dani Coman e singurul care n-a parasit Brasov – ma indoiesc ca nu se va intoarce la Rapid pana la startul campionatului! Cristi Sapunaru, Ilie Iordache si letonul Gaurcs s-au intors la cluburile de provenienta, in vreme ce lui Adrian Iencsi, Adrian Iordache, Diego Ciz, Ionut Stancu sau Darjan Matici nu li s-au prelungit contractele. Tot la „plecari” putem nota si mutarea lui Ionita la Koln, una banoasa (altfel nu cred ca scriam atata in acest paragraf :D).

DINAMO BUCURESTI se lauda prin vocea lui Cristi Borcea la finele campionatului ca mai bine de jumatate din lot va disparea, iar in locul jucatorilor plecati vor fi adusi intocmai ceea ce ii lipsea echipei. Da, s-au facut ceva transferuri in acest sens, insa nu acolo unde era „buba”. Au plecat Bostina si Izvoarnu la U Cluj (primul chiar incepuse sa se acomodeze in ultimul sezon), Bratu a fost imprumutat la Litex Lovech (o GRAVA EROARE a celor din staff-ul administrativ; ALTCINEVA trebuia sa plece!), in vreme ce Lobont va continua cu AS Roma, semnand pe trei ani (probabil acolo isi va incheia cariera). La „veniri”, eu zic ca discutam mai mult despre „reveniri”. Inainte de toate, e de spus ca Ioan Andone revine in „Groapa” dupa un event cu CFR si o experienta scruta la Rapid. Liviu Ganea, Georgian Paun si Hristu Chiacu si-au terminat imprumuturile, iar Catalin Munteanu este iar „caine” dupa ce gasca de la Brasov s-a spart. Nelinistit ca echipa sa n-a castigat cam niciun meci amical in aceasta vara, Andone (foto) a declarat ca mai asteapta cateva transferuri, vezi-Doamne din Argentina de la formatia campioana!

FC TIMISOARA a miscat mai mult la capitolul „plecari” decat la „sosiri”. Dupa cum ne-a obisnuit Marian Iancu, banca tehnica a fost inlocuita. Nelutu Sabau si-a respectat promisiunea de la finele sezonului trecut si a parasit „corabia”, fiind adus in locul sau un sarb, Vladimir Petrovic (foto). Odata cu el n-au venit nume prea mari, doar cativa sarbi + Iulian Tames de la FC Arges. Nu cred ca banatenii aveau nevoie de un coordonator de joc; o duc relativ bine pe acel post, cel putin din punct de vedere numeric. De cealalta parte, Tiago Costa, Florin Maxim, Claudiu Ionescu, Winston Parks si Nemanja Supic au fost pusi pe liber sau pe lista de transferuri. Tinand cont de ultimele declaratii, conform carora Marian Iancu va deveni actionar minoritar al Rapidului, parasind practic echipa crescuta de dansul, nu vad prea multa stabilitate financiara nici la Timisoara, culmea, desi banatenii o duceau cam cel mai bine in sezoanele precedente…

STEAUA BUCURESTI a miscat in aceasta vara mai mult ca in ultimii doi ani la un loc. Victor Piturca (foto) a fost adus in calitate de antrenor, cu dreptul de a se ocupa si de alte ramuri ale clubului, iar Gabriel Bolidici, Eugen Neagoe respectiv Martin Tudor au fost alesi drept colaboratori, secunzi. Initial era vorba ca nea Imi sa fie adus la randu-i in calitate de presedinte, iar Viorel Paunescu trebuia sa primeasca o functie onorifica. Nimic nu s-a concretizat, asa cum nici Florin Marin n-a mai putut fi cooptat de Piturca in stafful tehnic. In schimb, Steaua a transferat multi jucatori. Au si plecat multi, dar au si venit… Au sosit in Ghencea jucatori precum Octavian Abrudan, Razvan Stanca, Alexandru Pacurar, Mihai Radut, Iasmin Latovlevic, Cosmin Matei, Novak Martinovic, Iordan Todorov, Florin Gardos, respectiv Dorel Stoica. Despre acesta din urma se pun multe semne de intrebare, deoarece Mititelu declara ca jucatorul a semnat inainte sa plece de la Craiova in Arabia Saudita un soi de contract conform caruia nu are dreptul sa joace altundeva in Liga I decat la Craiova, iar daca aceasta intelegere va fi incalcata, Stoica trebuie sa achite suma de un milion de euro. Din cate se pare, sunt numai baliverne, ramane de vazut ce se va intampla. Revenind la subiect, de la Steaua au plecat fratii Karamyan, Golanski, Plesan, Ovidiu Petre, Parpas, Tall, Onicas, Tudose, Vatca, Pedriel si „capitanul” Petre Marin. Banderola a primit-o Banel si cu totii suntem curiosi ce va reusi sa faca Steaua in noul sezon.

SC VASLUI n-a facut prea multe transferuri in randul jucatorilor, insa a facut o alta achizitie ce cantareste mai mult decat orice fotbalist – este vorba de noul antrenor, Juan Ramon Lopez Caro (foto), fostul tehnician al Realului. Spaniolul l-a inlocuit pe Marius Lacatus, cel care s-a mutat alaturi de familia sa in Spania. Totusi, inainte de a pleca, a lasat echipa lui Porumboiu pe locul 3, clasandu-se pentru a doua oara consecutiv in fata Stelei – semn ca la Vaslui chiar se „coace” ceva! Alaturi de Lopez Caro, a mai fost adus Rodolfo Bodipo (sub forma de imprumut de la Deportivo la Coruna), un atacant in care vasluienii par sa-si puna destul de multe sperante, desi are 32 de ani. El ar trebui sa-l faca uitat pe Wesley, cel care si-a exprimat in numeroase randuri dorinta de a parasi gruparea moldava, dar si pe hondurianul Carlos Costly s-a plictisit dupa doar un retur (e drept ca tot aici a fost accidentat atat de grav incat a pierdut Cupa Mondiala – el era golgeterul echipei, deci urma sa joace titular in Africa de Sud, insa o accidentare venit pe final de sezon i-a ingropat visele). Totusi, eu il inteleg pe Costly… Vom vedea daca acestia doi vor pati ca Marko Ljubinkovic, exilat cine-stie-unde din cine-stie-ce motive :|. Deasemenea, Porumboiu i-a mai adus Sorin Radoi si Daniel Pancu.

UNIREA URZICENI a reusit inainte de toate sa ii pastreze in loc pe George Galamaz respectiv Marius Bilasco, doi oameni extrem de utili echipei, care si-au anuntat plecarea la finele sezonului. Eu zic ca ar fi fost pacat de toata munca depusa de capitanul echipei respectiv atacantul cu cel mai bun joc aerian din Liga I, sa plece tocmai acum, la doar sase luni de cand si Dan Petrescu avea sa paraseasca Unirea. Si nu doar ca „Bila” si „Gala” au ramas – MM Stoica (foto) a batut palma cu Petre Marin si Rica Neaga, fostii jucatori ai Stelei, plus jucatorul francez alintat „noul Drogba”, Maurice Junior Dale. La plecari, putem vorbi doar despre mutarea lui Daniel Munteanu la U Cluj. Asadar, Unirea continua cu Rony Levy pe banca, Mihai Stoica a fost multumit de israelianul si probabil ca va mai sta o bucata buna de timp.

CFR CLUJ a dus o campanie de transferuri destul de buna, n-a adus decat jucatorii de care avea nevoie Andrea Mandorlini (foto)  pentru a se bate iarasi la titlu si pentru a-l cuceri pana la urma. A venit Ioan Hora de la Gloria Bistrita (pentru care s-a platit aproximativ un milion de euro – o suma destul de mare, zic eu, raportat la ceea ce iti poate oferi Hora, un mijlocas ofensiv destul de fraged inca, avand o talie cam mica in raport cu restul echipei), a fost transferat definitiv Fabrizio Piccolo, si au mai fost adusi atacantul Kivuvu, Ionut Rada si Nuno Diogo. In schimb, au plecat o serie de jucatori care au jucat mai mult sau mai putin in „Gruia”. Este vorba despre Nicolae Dica, Nei si Cabrera – tustrei au revenit dupa imprumutul la CFR, iar Sixto Peralta, Sanchez Prette, Diego Ruiz, Dario Flores sau Didy s-au dus care incotro. Va reusi oare CFR-ul sa repete „isprava” de anul trecut? Ce va face Clujul in Liga? Va depasi performantele Unirii Urziceni de anul trecut? Va rezista Andrea Mandorlini pana la finele sezonului?

Analiza echipelor de pe locurile 12-7

12. International Curtea-de-Arges. Sezonul a inceput cu Stefan Stoica pe banca argesenilor, insa acesta a fost inlocuit in timpul vacantei de iarna cu nimeni altul decat Ionut Badea. Acesta din urma gasise echipa pe locul 15 (loc retrogradabil), insa in cele din urma a reusit sa ii salveze pe cei de la International, invatandu-i pe elevii sai sa joace inteligent, asa cum a facut-o si la FC Arges. La inceputul campionatului ma indoiam ca orice antrenor ar putea sa-i salveze pe cei de la International. Indoielile mele se legau in special de subtirimea lotului, si acesta format in special din jucatori „refuzati” din alte parti. Aici ma refer la Marius Popa (cel care nu prea isi mai gasea echipa de ceva vreme, insa si-a gasit locul la International, acolo unde a facut o treaba destul de buna), Ramses Gado (n-a terminat sezonul la Curtea-de-Arges; daca nu ma insel e arestat prin Ungaria pentru organizarea de lupte ilegale cu caini), Cornel Frasineanu (cel despre care nu mai auzisem in ultima vreme decat unele acuzatii cum ca ar avea alte orientari), Daniel Stan (fostul jucator al lui FC Bihor, al Otelului Galati si chiar al Unirii Urziceni, accidentat grav in urma cu ceva vreme). Si, pe langa acestia trebuiesc notati si tinerii Vlad Chiriches (convocat chiar si la „nationala” de tineret antrenata de Emil Sandoi), Mihai Radut (recent convocat la „nationala” mare a lui Razvan) sau Catalin Lazar (criticat ca ar fi baiatul patronului, insa mie mi-a placut prestatia sa in unele meciuri). Cel mai important jucator al Curtii-de-Arges a fost Cosmin Bacila (foto), fotbalist care la Farul Constanta evolua pe post de fundas dreapta, iar la International a fost folosit mijlocas, dovedind un apetit ofensiv extrem de dezvoltat.

11. Gloria Bistrita. Toata lumea a botezat Gloria drept „revelatia returului”. Eu prefer sa spun doar ca e cea mai ciudata echipa. Cum altfel am putea numi o formatie ce acumuleaza in a doua jumatate a sezonului dublui punctelor stranse in tur? Dar sa o luam cu inceputul. Sezonul i-a gasit pe bistriteni cu un antrenor nou, interesant pe banca tehnica. Se numea Sandu Tabarca si se auzeau numai lucruri frumoase despre el – ca e scolit prin Austria, ca are o viziune de joc inovativa – si chiar asa mi s-a parut si mie, in multe partide am vazut o Glorie Bistrita care incerca sa joace spectaculos, dar era neatenta in aparare (iar asta o costa mult). A fost inlocuit in plin tur cu nimeni altul decat Florin Halagian, cel care avea sa redreseze echipa asa cum nimeni nu s-ar mai fi asteptat, insistand cu promovarea lui Souleymane Keita, un jucator de culoare cu viteza impresionanta, care a facut meciuri mari contra Stelei si lui Dinamo. Bistrita a iernat pe penultimul loc, cu 14 puncte, insa viata ardelenilor se anunta cu atat mai grea cu cat „Armeanul” avea sa paraseasca Gloria. Inlocuitorul sau a fost Marius Sumudica, un tehnician tanar, care a promovat actuala Astra Ploiesti in Liga I si care a mai activat pe la Farul si Progresul in liga secunda – asadar aceasta a fost prima experienta a lui „Sumi-gol” in Liga I. O alta plecare importanta a fost si cea a lui Lucian Sanmartean, playmaker-ul Bistritei din turul campionatului, insa si pentru acesta s-a gasit inlocuitor – Moraes, brazilianul-minune, o gaselnita a lui Sumudica dovedindu-se a fi unul dintre cei mai buni stranieri din Liga I in retur. Din punctul meu de vedere, Moraes (foto) a fost clar un om determinant pentru bistriteni in acest sezon desi a jucat doar in a doua jumatate a campionatului. Ramane de vazut ce se va intampla de la anul cu echipa lui Jean Padureanu, cel care a anuntat ca intentioneaza sa paraseasca Gloria (nu definitiv). In plus, si Sumudica e intens curtat de Rapid Bucuresti, echipa lui de suflet, si pare tentat sa plece.

10. Gaz Metan Medias. Putem spune fara nicio urma de indoiala ca Mediasul din acest sezon n-a mai semanat cu Mediasul de acum un an si ceva, echipa care a ocupat un loc retrogradabil, insa FC Arges a picat in liga secunda in locul gazarilor, datorita lui Penescu. In ciudat faptului ca trebuiau sa retrogradeze, jucau un fotbal extrem de frumos, spectaculos, atacau iar meciurile lor erau partide cu un ritm de joc alert, de la o poarta la alta. Ei bine, in acest campionat nu prea am mai vazut acea echipa a Gazului. Nu am mai vazut acel risc pe care echipa lui Cristi Pustai si-l asuma meci de meci. In acest sezon am vazut o echipa a Mediasului destul de pragmatica, fara sa iasa prea mult la joc, insa care se apara destul de bine. E la fel de drept ca in urma cu un an Mediasul se baza pe Cristi Bud, un atacant aflat in mare forma care, prin reusitele sale, a adus multe puncte gazarilor. In sezonul recent incheiat Bud semnase in plin tur cu CFR Cluj, gandul i-a fost mai mult la gruparea din Gruia decat la echipa lui Pustai. Neavand un alt goleador in sanul echipei, antrenorul a fost nevoit sa joace ceva mai cumpatat si asta s-a vazut pe parcursul intregului sezon – Mediasul e campioana rezultatelor de egalitate (nu mai putin de 15 remize – atatea au strans baietii lui Pustai de-a lungul celor 34 de etape!). Nu am reusit sa disting un omul de baza de-a lungul sezonului, insa la aceasta categorie i-as putea nominaliza pe Eric de Oliveira (un brazilian ce a dat drumul la goluri pe final de retur), Zarko Markovic (un fundas curtat de „grazii” Ligii) sau Paul Parvulescu (cel care la mijlocul lunii aprilie 2010 a semnat un contract pe 5 ani cu Hoffenheim, echipa ce a platit 1.8 milioane euro pentru mijlocasul stanga). Si totusi, cel mai important mi s-a parut Markovic (foto), fotbalist pe care l-as pastra cu orice pret la Medias, nu as incerca sa-l vand, desi vor fi oferte…

9. FC Brasov. Sezonul nici nu incepuse bine ca la Brasov deja s-a si schimbat antrenorul. In vara, Nicolo Napoli fusese anuntat drept succesorul lui Razvan la FC Brasov. Italianul n-a pregatit echipa nici doua saptamani, ca a si plecat, fiind inlocuit cu Viorel Moldovan, cel care a reusit sa termine sezonul pe banca brasovenilor, insa dupa un retur in care echipa a gafait teribil. Din punctul meu de vedere, sansa lui „Moldo-gol” a fost faptul ca echipa a atins faza semifinalelor Cupei Romaniei, altfel Dinu Gheorghe l-ar fi demis in secunda urmatoare (sa ne amintim ce inceput de retur a avut Brasovul). Ar mai fi de spus ca la finalul turului, echipa a terminat pe locul 7, in fata dinamovistilor, insa la iarna, datorita campaniei de transferuri aproape inexistente (ba chiar erau sa il piarda pe Rui Duarte, cel care a uitat sa se intoarca la reunirea lotului) lumea nu le dadea nicio sansa la ocuparea unui loc de Europa League. Iar lumea a avut dreptate. Brasovul s-a prezentat extrem de mediocru din toate punctele de vedere, jucand deplorabil in prima parte a turului, salvand doar pe final ce mai ramasese de salvat. Asadar, si in acest an au terminat tot pe locul 9, ca si anul trecut, de unde vine si constatarea mea – de la plecarea lui Razvan, echipa nu se afla nici in progres, dar nici in regres, asa cum era de asteptat. Omul decisiv al brasovenilor – Robert Ilyes (foto), cel care mi se pare ca tine toata echipa. Alaturi de el, alti fotbalisti care au contat enorm mult au fost Mihai Roman (cel care a cunoscut un progres imens, fiind propulsat de Razvan Lucescu pana la nationala Romaniei), Nuno Diogo (unul dintre cei mai buni stopperi din Liga I; recent a semnat cu CFR Cluj) sau Sabrin Sburlea (un tanar atacant de mare perspectiva care totusi mai trebuie sa creasca putin la Brasov).

8. Otelul Galati. Din punctul meu de vedere, moldovenii au reprezentat revelatia returului. Practicand un joc fluent, bazat pe o faza ofensiva inteligenta (in ciuda saraciei de vedete), echipa antrenata de Dorinel Munteanu a reusit sa evite retrogradarea (obiectivul propus la inceputul campionatului), ba chiar se batea cu sanse reale sa-i ajunga din urma pe dinamovisti pentru a prinde locul 6 ce duce in preliminariile Europa League. Nu s-a mai intamplat asta, insa nici departe n-au fost galatenii sa produca o supriza pe acest final de sezon, mai nebun ca niciodata. Daca la inceput mai nimeni nu avea incredere in acest proiect al Galatiului, prin care se renunta la transferuri pe bani multi, finantele fiind investite cu cap si pe sume mici in fotbalisti romani tineri, de viitor. Dorinel a promovat destui astfel de fotbalisti, si nu doar ca acestia au jucat in tricoul Otelului, dar acestia au facut-o foarte bine, captand atentia selectionerului de „seniori” Razvan Lucescu, nu doar cea a lui Sandoi. Astfel s-a ajuns ca Otelul sa aibe nu mai putin de 9 fotbalisti convocati la echipa de tineret a Romaniei – echipa ce ar trebui sa fie principala sursa de jucatori pentru nationala mare. Sunt curios cum va evolua situatia la Galati. Sper ca acest proiect sa continue, fotbalistii de valoare sa nu fie vanduti, sa mai creasca putin sub bagheta lui „Munti” si, cine stie, sa vedem intr-o buna zi Otelul luptand in numele Provinciei impotriva echipelor din Capitala in aceasta lupta in care Bucurestiul pierde la foc continuu de cativa ani. Cel mai important om al galatenilor din acest sezon mi s-a parut Gabriel Giurgiu (foto). Mijlocasul in varsta de 27 de ani, campion in Rusia cu Rubin Kazan, a fost unul dintre cei mai constanti fotbalisti galateni, inscriind cateva goluri importante pentru echipa sa. Alti jucatori ce merita sa ii urmarim pe viitor: Samuel Cojoc, Cornel Rapa, Cristian Sarghi, Liviu Antal, Razvan Ochirosii, Silviu Ilie, Laurentiu Iorga.

7. Rapid Bucuresti. Este al doilea sezon la rand in care giulestenii nu reusesc clasarea pe un loc care sa ii duca spre cupele europene. Asadar, pentru Rapid urmeaza un nou an de munca, asta dupa ce s-a incercat din rasputeri clasarea pe locul 6, in dauna „cainilor”, mai ales dupa scandalul de la inceputul returului (va aduceti aminte de acel Rapid 1-0 Timisoara, partida pierduta de feroviari la masa verde). Meciul a fost de pomina, disputandu-se pe un teren deszapezit de fanii rapidisti inainte de startul meciului. Transferati (mai bine zis imprumutati) pe ultima suta de metri de la Sportul Studentesc, Dacian Varga si Tiberiu Balan au fost introdusi pe teren de antrenorul de atunci, Nae Manea, acesta nestiind ca nu au drept de joc (data la care au fost inregistrate transferurile celor doi depasise termenul impus de LPF). Desi au castigat meciul cu 1-0, in urma unei reusite superbe a slovenului Darijan Matic, rapidistii s-au vazut cu cele trei puncte luate in urma apelului facut de Marian Iancu. Va aduceti aminte ca scandalul a luat amploare – George Copos a contestat victoria la masa verde a Timisoarei, sarind la gatul lui Mitica Dragomir, sprijinit fiind de Gigi Becali. Iata ca acele trei puncte ar fi ajutat enorm Rapidul, insa TAS-ul a decis nu cu foarte mult timp in urma ca punctele apartin banatenilor. Daca la finele turului Rapdiul se afla pe locul 5, avandu-l pe Alexandru Ionita in forma maxima (motiv pentru care nemtii de la Koln au pus pe masa 2.5 milioane de euro, lasandu-l in Giulesti sa mai creasca pana in vara). Din punctul meu de vedere, Copos ar trebui sa-i pupe mana lui Viorel Hizo, antrenorul care practic l-a promovat pe Ionita la prima echipa, alaturi de Raduta, Straton si alti tineri fotbalisti. Desigur, Hizo nu i-a promovat pentru ca politica sa era de asa natura, ci din cauza faptului ca patronul rapidist i-a aratat degetul mijlociu (la figurat, desigur) cand a venit vorba de bani investiti in transferuri. Dupa plecarea lui Hizo, a venit randul unui alt mare rapidist sa vina la echipa, este vorba de Nae Manea. Nici acesta n-a mai rezistat presiunii mult, iar pe data de 1 aprilie 2010 a fost prezentat Ioan Andone pe banca tehnica a Rapidului. In conditiile in care Rapidul n-a mai prins Europa League, „Falcosul” si-a facut bagajele, asta dupa ce a umilit Steaua, scor 5-1. Omul cel mai important al Rapidului? Daca e dupa mine, l-as numi pe Ionita (foto), nu datorita golurilor sale cat din punct de vedere financiar (fara mutarea sa in Bundesliga, nu stiu daca George Copos i-ar mai fi promis lui Sumudica un buget de 6 milioane de euro).

VINERI, 16 IULIE 2010, VA AVEA LOC LANSAREA „JURNALULUI DE MONDIAL”- 100 de pagini despre Mondialul african: prezentarea echipelor, dar mai ales a favoritelor inainte de startul competitiei, cele 64 de meciuri disputate, impresii de pe urma fiecarei faze parcurse, dar si informatii utile despre stadioane, Zakumi, Jabulani; nu am uitat nici de Paul! Asadar, Cupa Mondiala povestita intr-un format electronic, usor de citit. STAY TUNED!

Echipa stranierilor, 2009-2010

In criza de timp si/sau bani, finantatorii echipelor de fotbal romanesti au cumparat multi jucatori straini – unii mai putin valorosi, altii si mai putin. Dintre toti, am incercat sa schitez un prim-11 al celor mai buni strainieri din Liga I in acest sezon. Inaintea de a prezenta echipa, doresc sa mentionez ca cel mai bun antrenor strain mi s-a parut Andrea Mandorlini. Stiu, nici pe mine nu m-a fascinat jocul CFR-ului anul acesta, insa trebuie sa admitem cu totii ca a fost cea mai constanta echipa, cea mai bine organizata si cea mai eficienta echipa din punct de vede al jocului (de data aceasta n-a mai facut spectacol la fel ca si acum doi ani, nu a invins la diferenta mai mare de trei goluri – in tur, Rapid 1-4 CFR Cluj). Bravo lui Mandorlini, un antrenor nou in Romania care s-a integrat rapid si bine, astfel ca miscarea lui Paszkany a fost cat se poate de inspirata, e drept, si cu ajutorul lui Walter Zenga, cel care a pus o vorba buna la Cluj pentru conationalul sau.

Cu acestea fiind spuse, echipa e urmatoarea: