Analiza echipelor de pe locurile 12-7

12. International Curtea-de-Arges. Sezonul a inceput cu Stefan Stoica pe banca argesenilor, insa acesta a fost inlocuit in timpul vacantei de iarna cu nimeni altul decat Ionut Badea. Acesta din urma gasise echipa pe locul 15 (loc retrogradabil), insa in cele din urma a reusit sa ii salveze pe cei de la International, invatandu-i pe elevii sai sa joace inteligent, asa cum a facut-o si la FC Arges. La inceputul campionatului ma indoiam ca orice antrenor ar putea sa-i salveze pe cei de la International. Indoielile mele se legau in special de subtirimea lotului, si acesta format in special din jucatori „refuzati” din alte parti. Aici ma refer la Marius Popa (cel care nu prea isi mai gasea echipa de ceva vreme, insa si-a gasit locul la International, acolo unde a facut o treaba destul de buna), Ramses Gado (n-a terminat sezonul la Curtea-de-Arges; daca nu ma insel e arestat prin Ungaria pentru organizarea de lupte ilegale cu caini), Cornel Frasineanu (cel despre care nu mai auzisem in ultima vreme decat unele acuzatii cum ca ar avea alte orientari), Daniel Stan (fostul jucator al lui FC Bihor, al Otelului Galati si chiar al Unirii Urziceni, accidentat grav in urma cu ceva vreme). Si, pe langa acestia trebuiesc notati si tinerii Vlad Chiriches (convocat chiar si la „nationala” de tineret antrenata de Emil Sandoi), Mihai Radut (recent convocat la „nationala” mare a lui Razvan) sau Catalin Lazar (criticat ca ar fi baiatul patronului, insa mie mi-a placut prestatia sa in unele meciuri). Cel mai important jucator al Curtii-de-Arges a fost Cosmin Bacila (foto), fotbalist care la Farul Constanta evolua pe post de fundas dreapta, iar la International a fost folosit mijlocas, dovedind un apetit ofensiv extrem de dezvoltat.

11. Gloria Bistrita. Toata lumea a botezat Gloria drept „revelatia returului”. Eu prefer sa spun doar ca e cea mai ciudata echipa. Cum altfel am putea numi o formatie ce acumuleaza in a doua jumatate a sezonului dublui punctelor stranse in tur? Dar sa o luam cu inceputul. Sezonul i-a gasit pe bistriteni cu un antrenor nou, interesant pe banca tehnica. Se numea Sandu Tabarca si se auzeau numai lucruri frumoase despre el – ca e scolit prin Austria, ca are o viziune de joc inovativa – si chiar asa mi s-a parut si mie, in multe partide am vazut o Glorie Bistrita care incerca sa joace spectaculos, dar era neatenta in aparare (iar asta o costa mult). A fost inlocuit in plin tur cu nimeni altul decat Florin Halagian, cel care avea sa redreseze echipa asa cum nimeni nu s-ar mai fi asteptat, insistand cu promovarea lui Souleymane Keita, un jucator de culoare cu viteza impresionanta, care a facut meciuri mari contra Stelei si lui Dinamo. Bistrita a iernat pe penultimul loc, cu 14 puncte, insa viata ardelenilor se anunta cu atat mai grea cu cat „Armeanul” avea sa paraseasca Gloria. Inlocuitorul sau a fost Marius Sumudica, un tehnician tanar, care a promovat actuala Astra Ploiesti in Liga I si care a mai activat pe la Farul si Progresul in liga secunda – asadar aceasta a fost prima experienta a lui „Sumi-gol” in Liga I. O alta plecare importanta a fost si cea a lui Lucian Sanmartean, playmaker-ul Bistritei din turul campionatului, insa si pentru acesta s-a gasit inlocuitor – Moraes, brazilianul-minune, o gaselnita a lui Sumudica dovedindu-se a fi unul dintre cei mai buni stranieri din Liga I in retur. Din punctul meu de vedere, Moraes (foto) a fost clar un om determinant pentru bistriteni in acest sezon desi a jucat doar in a doua jumatate a campionatului. Ramane de vazut ce se va intampla de la anul cu echipa lui Jean Padureanu, cel care a anuntat ca intentioneaza sa paraseasca Gloria (nu definitiv). In plus, si Sumudica e intens curtat de Rapid Bucuresti, echipa lui de suflet, si pare tentat sa plece.

10. Gaz Metan Medias. Putem spune fara nicio urma de indoiala ca Mediasul din acest sezon n-a mai semanat cu Mediasul de acum un an si ceva, echipa care a ocupat un loc retrogradabil, insa FC Arges a picat in liga secunda in locul gazarilor, datorita lui Penescu. In ciudat faptului ca trebuiau sa retrogradeze, jucau un fotbal extrem de frumos, spectaculos, atacau iar meciurile lor erau partide cu un ritm de joc alert, de la o poarta la alta. Ei bine, in acest campionat nu prea am mai vazut acea echipa a Gazului. Nu am mai vazut acel risc pe care echipa lui Cristi Pustai si-l asuma meci de meci. In acest sezon am vazut o echipa a Mediasului destul de pragmatica, fara sa iasa prea mult la joc, insa care se apara destul de bine. E la fel de drept ca in urma cu un an Mediasul se baza pe Cristi Bud, un atacant aflat in mare forma care, prin reusitele sale, a adus multe puncte gazarilor. In sezonul recent incheiat Bud semnase in plin tur cu CFR Cluj, gandul i-a fost mai mult la gruparea din Gruia decat la echipa lui Pustai. Neavand un alt goleador in sanul echipei, antrenorul a fost nevoit sa joace ceva mai cumpatat si asta s-a vazut pe parcursul intregului sezon – Mediasul e campioana rezultatelor de egalitate (nu mai putin de 15 remize – atatea au strans baietii lui Pustai de-a lungul celor 34 de etape!). Nu am reusit sa disting un omul de baza de-a lungul sezonului, insa la aceasta categorie i-as putea nominaliza pe Eric de Oliveira (un brazilian ce a dat drumul la goluri pe final de retur), Zarko Markovic (un fundas curtat de „grazii” Ligii) sau Paul Parvulescu (cel care la mijlocul lunii aprilie 2010 a semnat un contract pe 5 ani cu Hoffenheim, echipa ce a platit 1.8 milioane euro pentru mijlocasul stanga). Si totusi, cel mai important mi s-a parut Markovic (foto), fotbalist pe care l-as pastra cu orice pret la Medias, nu as incerca sa-l vand, desi vor fi oferte…

9. FC Brasov. Sezonul nici nu incepuse bine ca la Brasov deja s-a si schimbat antrenorul. In vara, Nicolo Napoli fusese anuntat drept succesorul lui Razvan la FC Brasov. Italianul n-a pregatit echipa nici doua saptamani, ca a si plecat, fiind inlocuit cu Viorel Moldovan, cel care a reusit sa termine sezonul pe banca brasovenilor, insa dupa un retur in care echipa a gafait teribil. Din punctul meu de vedere, sansa lui „Moldo-gol” a fost faptul ca echipa a atins faza semifinalelor Cupei Romaniei, altfel Dinu Gheorghe l-ar fi demis in secunda urmatoare (sa ne amintim ce inceput de retur a avut Brasovul). Ar mai fi de spus ca la finalul turului, echipa a terminat pe locul 7, in fata dinamovistilor, insa la iarna, datorita campaniei de transferuri aproape inexistente (ba chiar erau sa il piarda pe Rui Duarte, cel care a uitat sa se intoarca la reunirea lotului) lumea nu le dadea nicio sansa la ocuparea unui loc de Europa League. Iar lumea a avut dreptate. Brasovul s-a prezentat extrem de mediocru din toate punctele de vedere, jucand deplorabil in prima parte a turului, salvand doar pe final ce mai ramasese de salvat. Asadar, si in acest an au terminat tot pe locul 9, ca si anul trecut, de unde vine si constatarea mea – de la plecarea lui Razvan, echipa nu se afla nici in progres, dar nici in regres, asa cum era de asteptat. Omul decisiv al brasovenilor – Robert Ilyes (foto), cel care mi se pare ca tine toata echipa. Alaturi de el, alti fotbalisti care au contat enorm mult au fost Mihai Roman (cel care a cunoscut un progres imens, fiind propulsat de Razvan Lucescu pana la nationala Romaniei), Nuno Diogo (unul dintre cei mai buni stopperi din Liga I; recent a semnat cu CFR Cluj) sau Sabrin Sburlea (un tanar atacant de mare perspectiva care totusi mai trebuie sa creasca putin la Brasov).

8. Otelul Galati. Din punctul meu de vedere, moldovenii au reprezentat revelatia returului. Practicand un joc fluent, bazat pe o faza ofensiva inteligenta (in ciuda saraciei de vedete), echipa antrenata de Dorinel Munteanu a reusit sa evite retrogradarea (obiectivul propus la inceputul campionatului), ba chiar se batea cu sanse reale sa-i ajunga din urma pe dinamovisti pentru a prinde locul 6 ce duce in preliminariile Europa League. Nu s-a mai intamplat asta, insa nici departe n-au fost galatenii sa produca o supriza pe acest final de sezon, mai nebun ca niciodata. Daca la inceput mai nimeni nu avea incredere in acest proiect al Galatiului, prin care se renunta la transferuri pe bani multi, finantele fiind investite cu cap si pe sume mici in fotbalisti romani tineri, de viitor. Dorinel a promovat destui astfel de fotbalisti, si nu doar ca acestia au jucat in tricoul Otelului, dar acestia au facut-o foarte bine, captand atentia selectionerului de „seniori” Razvan Lucescu, nu doar cea a lui Sandoi. Astfel s-a ajuns ca Otelul sa aibe nu mai putin de 9 fotbalisti convocati la echipa de tineret a Romaniei – echipa ce ar trebui sa fie principala sursa de jucatori pentru nationala mare. Sunt curios cum va evolua situatia la Galati. Sper ca acest proiect sa continue, fotbalistii de valoare sa nu fie vanduti, sa mai creasca putin sub bagheta lui „Munti” si, cine stie, sa vedem intr-o buna zi Otelul luptand in numele Provinciei impotriva echipelor din Capitala in aceasta lupta in care Bucurestiul pierde la foc continuu de cativa ani. Cel mai important om al galatenilor din acest sezon mi s-a parut Gabriel Giurgiu (foto). Mijlocasul in varsta de 27 de ani, campion in Rusia cu Rubin Kazan, a fost unul dintre cei mai constanti fotbalisti galateni, inscriind cateva goluri importante pentru echipa sa. Alti jucatori ce merita sa ii urmarim pe viitor: Samuel Cojoc, Cornel Rapa, Cristian Sarghi, Liviu Antal, Razvan Ochirosii, Silviu Ilie, Laurentiu Iorga.

7. Rapid Bucuresti. Este al doilea sezon la rand in care giulestenii nu reusesc clasarea pe un loc care sa ii duca spre cupele europene. Asadar, pentru Rapid urmeaza un nou an de munca, asta dupa ce s-a incercat din rasputeri clasarea pe locul 6, in dauna „cainilor”, mai ales dupa scandalul de la inceputul returului (va aduceti aminte de acel Rapid 1-0 Timisoara, partida pierduta de feroviari la masa verde). Meciul a fost de pomina, disputandu-se pe un teren deszapezit de fanii rapidisti inainte de startul meciului. Transferati (mai bine zis imprumutati) pe ultima suta de metri de la Sportul Studentesc, Dacian Varga si Tiberiu Balan au fost introdusi pe teren de antrenorul de atunci, Nae Manea, acesta nestiind ca nu au drept de joc (data la care au fost inregistrate transferurile celor doi depasise termenul impus de LPF). Desi au castigat meciul cu 1-0, in urma unei reusite superbe a slovenului Darijan Matic, rapidistii s-au vazut cu cele trei puncte luate in urma apelului facut de Marian Iancu. Va aduceti aminte ca scandalul a luat amploare – George Copos a contestat victoria la masa verde a Timisoarei, sarind la gatul lui Mitica Dragomir, sprijinit fiind de Gigi Becali. Iata ca acele trei puncte ar fi ajutat enorm Rapidul, insa TAS-ul a decis nu cu foarte mult timp in urma ca punctele apartin banatenilor. Daca la finele turului Rapdiul se afla pe locul 5, avandu-l pe Alexandru Ionita in forma maxima (motiv pentru care nemtii de la Koln au pus pe masa 2.5 milioane de euro, lasandu-l in Giulesti sa mai creasca pana in vara). Din punctul meu de vedere, Copos ar trebui sa-i pupe mana lui Viorel Hizo, antrenorul care practic l-a promovat pe Ionita la prima echipa, alaturi de Raduta, Straton si alti tineri fotbalisti. Desigur, Hizo nu i-a promovat pentru ca politica sa era de asa natura, ci din cauza faptului ca patronul rapidist i-a aratat degetul mijlociu (la figurat, desigur) cand a venit vorba de bani investiti in transferuri. Dupa plecarea lui Hizo, a venit randul unui alt mare rapidist sa vina la echipa, este vorba de Nae Manea. Nici acesta n-a mai rezistat presiunii mult, iar pe data de 1 aprilie 2010 a fost prezentat Ioan Andone pe banca tehnica a Rapidului. In conditiile in care Rapidul n-a mai prins Europa League, „Falcosul” si-a facut bagajele, asta dupa ce a umilit Steaua, scor 5-1. Omul cel mai important al Rapidului? Daca e dupa mine, l-as numi pe Ionita (foto), nu datorita golurilor sale cat din punct de vedere financiar (fara mutarea sa in Bundesliga, nu stiu daca George Copos i-ar mai fi promis lui Sumudica un buget de 6 milioane de euro).

VINERI, 16 IULIE 2010, VA AVEA LOC LANSAREA „JURNALULUI DE MONDIAL”- 100 de pagini despre Mondialul african: prezentarea echipelor, dar mai ales a favoritelor inainte de startul competitiei, cele 64 de meciuri disputate, impresii de pe urma fiecarei faze parcurse, dar si informatii utile despre stadioane, Zakumi, Jabulani; nu am uitat nici de Paul! Asadar, Cupa Mondiala povestita intr-un format electronic, usor de citit. STAY TUNED!

Anunțuri

TOP10 Antrenori romani

In acest articol voi prezenta un top al celor mai valorosi antrenori romani all-time. Desigur, e un top personal, insa e bazat pe performantele personale ale fiecarui antrenor in parte. Daca aveti si voi un top al vostru, lasati un comentariu.

1. STEFAN COVACI.

Si-a inceput cariera de antrenor la „U” Cluj, club unde a stat nu mai putin de 9 sezoane. Intre 1962-1967 a fost secundul echipei nationale de fotbal a Romaniei, dupa care a semnat cu Steaua Bucuresti, acolo unde a si castigat un titlu si trei Cupe ale Romaniei. Intre 1971-1973 a activat pentru Ajax Amsterdam, marele Ajax Amsterdam pentru care mai evolua in acea perioada, printre altii, si Johan Cruyff, poate cel mai talentat fotbalist european din toate timpurile (la bataie cu Zidane sau Platini). Asadar a stat doar doua sezoane pe banca „lancierilor” – suficient cat sa castige doua Cupe ale Campionilor Europeni, doua campionate ale Olandei, o Cupa a Olandei, o Supercupa a Europei si o Cupa Intercontinentala. Intre 1973 si 1975 a antrenat selectionata Frantei, dupa care si-a continuat activitatea in cadrul nationalei Romaniei (pana in 1980). Ultimele echipe antrenate de Stefan Covaci au fost Panathinaikos si Monaco. A murit in anul 1995; din pacate nu am reusit sa il urmaresc, sunt chiar extrem de curios sa vad cat de bine antrena o persoana ce in doi ani a castigat 7 trofee. Putem spune si ca e singurul antrenor roman care a fost selectionerul unei tari importante in fotbal, asa cum e cea a Frantei. Bravo lui, cinste lui – un mare antrenor care ocupa locul intai la mine in top.

2. Emeric Ienei.

O spun inca din start – sunt un mare fan al acestui tehnician care a reusit cea mai mare performanta a fotbalului romanesc – si anume castigarea Cupei Campionilor Europeni pe data de 7 mai 1986 la Seviila, contra Barcelonei. Multi spun ca fundatia a fost turnata de Florin Halagian, iar nea Imi doar a „finisat-o”; eu sunt de parere ca ambii au depus un efort imens pentru realizarea minunii, insa totusi munca cea mai grea ii apartine clar lui Ienei, care a stiut ce anume sa faca in finala de la Sevilla, devansand inainte alt colos, Anderlecht – echipa la care evolua pe atunci marele Enzo Scifo. Ca fotbalist, Ienei face parte din memorabila echipa de aur a Stelei din anii ’50. Ca antrenor a activat la Steaua, FC Bihor Oradea, CS Tirgoviste, FC Fehervar (Ungaria), Panionios sau „U” Craiova. Totodata, el a antrenat atat selectionata de fotbal a Romaniei, cat si pe cea a Ungariei. Toata stima pentru nea Imi!

3. Mircea Lucescu.

Desi acesta mai activeaza si in zilele noastre, „il Luce” si-a croit un loc in podiumul celor mai buni antrenori romani all-time. Dupa ce a reusit sa inchege una din cele mai frumoase echipe din istoria Diviziei A la Corvinul Hunedoara, a preluat fraiele echipei nationale (1981). Cu aceasta a reusit o calificare la CE din Franta, 1984. Un an mai tarziu avea sa semneze cu Dinamo, clubul care l-a format ca fotbalist si alaturi de care a castigat 6 titluri ca jucator. In perioada 1985-1990 a reusit un singur event, dupa care a plecat in Serie A, mai intai la Pisa, acolo unde a antrenat doar un sezon. Au urmat 5 ani la Brescia acolo unde a lucrat cu Hagi, Raducioiu sau Nelutu Sabau, avandu-l ca patron pe controversatul Corioni. Sezonul 1996-1997 l-a petrecut la Reggina, dupa care a revenit acasa, insa nu la Dinamo, ci la rivala locala, Rapid Bucuresti. Nici aici nu a stat prea mult, deoarece in 1998, a primit un telefon din partea lui Moratti, conducatorul Interului, o echipa ce se afla in blocaj desi evoluau jucatori renumiti, gen Ronaldo Luis Nazario de Lima. N-a reusit sa faca prea multe, iar in 1999 a revenit la Rapid, echipa unde a cucerit al doilea titlu din istorie. Au urmat aventurile din Turcia, acolo unde a antrenat mai intai Galatasaray Istanbul, acolo unde a castigat Supercupa Europei si o data campionatul Turciei – performanta egalata si la Besiktas. Din 2003 activeaza la Sahtior. In 2009 a castigat Cupa UEFA, probabil cel mai important trofeu din palmaresul sau.

4. Florin Halagian.

Daca cineva nu a auzit de Florin Halagian, fie nu are absolut nicio treaba cu acest fenomen pe care noi obisnuim sa il numim „FOTBAL”, fie se uita doar de dragul lui Cristiano Ronaldo sau Messi, si nu pentru FOTBAL. Domn’ profesor Halagian este un clasic al fotbalului romanesc, reusind printre altele sa activeze timp de 10 sezoane (consecutiv) la FC Arges, acolo unde a adus doua titluri si mai multe locuri pe podiumul final al Diviziei A. Totodata, se poate spune ca el a creat Steaua din 1986, unde a adus numerosi jucatori desi el plecase din „Ghencea” inca din 1884. A castigat un titlu si cu Dinamo Bucuresti; printre altele, a mai antrenat la „U” Craiova, Victoria Bucuresti, Inter Sibiu sau Ceahlaul Piatra-Neamt. De curand a preluat echipa Gloria Bistrita, „lanterna rosie” a campionatului curent. In alta ordine de idei, Florin Halagian e un adevarat maestru al fotbalului romanesc. In alta ordine de idei, este cunoscut pentru obiceiul sau de a purta la fiecare meci sepcuta sa norocoasa, cu emblema clubului amerian de baschet Chicago Bulls. Mult respect pentru „Armneanul”!

5. Valentin Stanescu.

Poate sa sune comic, dar Valentin Stanescu a fost selectionerul Romaniei 7 (sapte) ori! Fiecare intelege ce vrea din acest lucru. A promovat patru echipe de-a lungul carierei sale de tehnician, a castigat de trei ori titlul cu trei echipe diferite, csatigand totodata si o data trofeul „Balkan Cup” cu Rapid Bucuresti (nu ca ar avea o foarte mare relevanta in zilele de azi). Ca o curiozitate, stadionul Rapidului ii poarta numele, dupa ce in anii ’80 a incheiat probabil cea mai proasta perioada a clubului, promovandu-i in Divizia A. Din pacate, Stanescu nu mai este printre noi, a murit in anul 1994, la varsta de 72 de ani. Pentru mine ramane unul dintre cei mai buni antrenori romani, toata stima pentru domnul Valentin Stanescu.

6. Cosmin Olaroiu.

Cu toate ca e cunoscut a fi un „antrenor defensiv”, acesta a reusit o performanta ce parea ani buni ca e imposibila – sa califice o echipa romaneasca in Grupele UCL. In 2006, dupa 10 sezoane de asteptari, Olaroiu a calificat Steaua in Champions League, acolo unde nu s-a facut de ras. Ar mai fi de spus ca in sezonul premergator, 2005-2006 a reusit cea mai buna performanta europeana dupa 1989, calificand-o pe Steaua pana in semfinalele Cupei UEFA, acolo unde au intalnit pe englezii de la Middlesbrough…..In alta ordine de idei, este dublu campion al Romaniei (cu Steaua), insa a mai antrenat in Liga I si pe FC National, echipa unde a fost aproape de castigarea titlului, sudand o echipa extrem de frumoasa. Din 2007 antreneaza in Golf, la Al-Hilal (Arabia Saudita) si momentan la Al-Sadd (Qatar). Lumea spune ca e „defensiv” in gandire, eu nu sunt de aceeasi parere, deoarece nu poti castiga 2 titluri + sa ajungi in semifinalele UEFA jucand cu fundul in poarta. Jos palaria pentru Oli!

7. Ioan Andone. 

Un alt antrenor care a activat si in Golf, la echipele arabe. Chiar in prezent isi desfasoara activitatea la Al-Ahli Dubai (EAU), dupa ce sezonul trecut a antrenat Al-Ettifaq (Arabia Saudita). Desi e considerat a fi o legenda a lui Dinamo Bucuresti si printre cele mai emblematice figuri ale sportului hunedorean, Andone a activat la mai multe echipe romanesti de-a lungul carierei sale de tehncian care se intinde inca din anul 1993, pana in prezent (cand este aproape de a semna cu Dinamo). A mai antrenat Sportul Studentesc, „U” Cluj, Petrolul Ploiesti, Farul Constanta, FC Brasov, FC Oradea si CFR Cluj (echipa unde a facut „eventul” si pe care a dus-o in premiera in Grupele UCL, insa a fost demis cu putin timp inainte de debut). In strainainte a mai activat si la Omonia Nicossia (Cipru). Pot sa spun ca sunt un fan al acestui antrenor pe care il consider a fi poate printre cei mai buni care inca activeaza si chiar imi pare rau ca nu l-am vazut in postura de selectioner pana acum.

8. Anghel Iordanescu.

Ca jucator este o legenda a Stelei (in Romania a jucat numai pentru Steaua), iar ca antrenor se poate lauda ca a fost selectionerul a doua tari (Romania – in doua randuri -, si Grecia). Deasemenea, si-a petrecut o buna parte din cariera in Golf, acolo unde a lasat o impresie buna prin performantele sale ca tehnician. Este bine de stiut ca a dus nationala Romaniei pana in sferturile de finala ale Campionatului Mondial din SUA (1994). S-a retras din postura de antrenor din 2007, la un an dupa ce a terminat ultimul sau contract de antrenor, la echipa Al-Ain (Emiratele Arabe Unite). Totodata, ar mai fi de notat faptul ca pe data de 7 mai 1986, cand Steaua juca finala Cupei Campionilor Europeni (unicul trofeu CCE castigat de vreo echipa romanesca vreodata) a fost antrenor-jucator, desi se stia inaintea partidei ca e doar antrenorul secund al lui Ienei. Pe final a facut incalzirea pe margine iar in scurt timp a intrat pe teren cu numarul 13.

9. Mircea Radulescu.

Un antrenor destul de necunoscut pentru mine in sensul ca nu l-am vazut activand in Liga I/Divizia A in ultima vreme, ce-i drept are si omul o varsta. In prezent este presedinte al Comisiei Tehnice a FRF si director al Scolii Federale de Antrenori de fotbal. Deseori il vedem la tv vorbind despre situatia antrenorilor din Romania. A inceput cariera de antrenor la Sportul Studentesc, Universitatea Craiova si Rapid Bucuresti. Deasemenea, el a trecut si pe la nationala de fotbal a Romaniei, acolo unde a fost la inceput selectionerul nationalei de tineret, iar apoi secund la „nationala mare”, iar apoi principal (1990-1992). A mai antrenat nationala Egiptului, CA Tunis, nationala Siriei si nationala Algeriei. Desi nu mi-e foarte familiar, faptul ca e directorul Scolii de Antrenori si a fost pe la atatea nationale destul de importante, pentru mine este un exemplu demn de urmat pentru tinerii antrenori din zilele de azi.

10. Mircea Rednic.

Este un antrenor care inca activeaza; momentan antreneaza la Alania, in liga secunda a Rusiei, unde are ca obiectiv promovarea. Mircea Rednic are in palmares doua titluri de campion din postura de antrenor (cu Rapid Bucuresti, respectiv Dinamo Bucuresti). „Strambul”, asa cum i se spune, a mai antrenat la FCM Bacau, Al-Nasr (Arabia Saudita), „U” Craiova si FC Vaslui. Personal, imi place si imi displace antrenorul Mircea Rednic. Apreciez mult faptul ca e devotat unor echipe (Rapid si Dinamo) si nu se plimba „din stup in stup”, ceea ce denota pofta de performanta a sa. Pe de alta parte nu imi place ochiul sau pe piata transferurilor – in loc sa creasca tineri jucatori romani, prefera sa aduca stranieri. Cu bune si cu rele, Rednic ocupa locul 10 in topul meu.