Preview: Etapa 20


Recomand tuturor cititorilor blogului meu să arunce un ochi şi pe Blogul lui Iannis, un loc dedicat analizelor şi pronosticurilor sportive. Faţă de alte bloguri, acolo veţi găsi mai multe statistici, mai multe informaţii ce vă pot ajuta dacă aveţi de gând să treceţi pe la unele agenţii de pariuri, plus bilanţul predicţiilor (unul foarte bun până acum). CLICK AICI pentru a accesa site-ul.

Urziceni – Tg. Mureş. Nici nu concep ca acest meci să ne ofere mai mult de 2,5 goluri. Chiar e de notat  faptul că prima etapă din 2011 ne-a oferit o medie de goluri destul de modestă (1.66 – fără partida Pandurii – Oţelul, neprogramată) în comparaţie cu media de aproximativ 2.5 goluri pe meci din tur. Urziceniul pare o adevărată echipă de curtea şcolii, după cum am mai tot spus; nici Târgu Mureş nu pare o echipă prea bine închegată. Pronosticul l-am scris mai sus.

Dinamo – Pandurii. Scriu aceste rânduri cu speranţă că partida se va disputa până la urmă… Se pare că formaţia gorjeană a scăpat (momentan) de problemele cu Dinamo, deşi nici până acum, după mai bine de o săptămână de scandaluri şi ameninţări, nu se ştie cu exactitate modul cum au făcut pace cele două părţi. Se zvonea că un fotbalist al pandurilor va sosi în „Ştefan cel Mare”, dar se pare că acesta nu va mai semna. Legat de meci, ar fi de spus că este primul joc oficial pe care îl disputa juca băieţii lui Grig în 2011. Eu unul cred că va fi un meci interesant, fotbaliştii vor fi motivaţi să câştige după atâtea şi atâtea războaie…

Oţelul – Rapid. Primul mare duel între echipele de top. Rapidiştii vin după o victorie seacă dar muncită contra Unirii Urziceni, în vreme ce gălăţenii vin după un ŞI MAI SEC 0-3 contra Pandurilor (desigur, la masa verde). Teoretic ar trebui să vedem un meci echilibrat (dovadă e faptul că în tur a fost 0-0), între două echipe ce par să semene între ele, cu un uşor plus pentru Oţelul care are şi avantajul terenului propriu. Cel mai plauzibil rezultat ar fi un egal fără prea multe goluri, mai precis un 0-0 sau cel mult 1-1. Să sperăm că în cazul unei victorii a Rapidului, Şumudică nu va mai defila în izmene la conferinţa de presă.

Bistriţa – Sportul. Înainte de a spune două cuvinte şi despre acest meci, trebuie să scriu faptul că nea Jean s-a cam ars cu transferul lui Moraes în Ucraina. Din câte am citit (iar „lordul” a cam confirmat spusele jurnaliştilor), se pare că bistriţenii nu au văzut niciun ban de la ucrainieni din momentul semnării actelor, absolut nicio tranşă. Poate că asta păţesc oamenii lacomi, care adaugă milioane de euro pe eticheta unui fotbalist doar pentru că a început să bată vântul în altă direcţie. Revenind la meci, gazdele nu ar trebui să aibă mari probleme în faţa „studenţilor”, cel puţin dacă nu se produc schimbări pozitive peste noapte în „Regie”.

CFR Cluj – Timişoara. Când auzi de acest meci, primul gând îţi sare la cuvântul „derby”, la lupta pentru primele locuri, luptă care de câţiva ani încoace este dominată de echipele din Provincie. Dar, se pare că anul acesta CFR-ul nu mai contează atât de mult în lupta pentru campionat şi poate nici chiar pentru un loc de Europa League. Clujenii nu se mai regăsesc de la o vreme, iar pe fondul acestei căderi a CFR-ului, Timişoara a început să răsară în clasament, mulţi privindu-i pe bănăţeni drept favoriţi în lupta pentru titlu. Din câte am citit, de la oaspeţi vor lipsi nişte jucători (fapt  de care s-a plâns Dusan Uhrin jr.), astfel că eu nu m-aş arunca să pariez pe 2 solist.

Mediaş – Astra. În urma etapei trecute când au pierdut la Timişoara, Gazul a căzut până pe locul 7, pe fondul victoriilor Stelei respectiv a lui Dinamo. Pentru găzari urmează un meci dificil pe teren propriu contra celor de la Astra, o echipă expertă în rezultate de egalitate (aproximativ 50% din rezultatele prahovenilor constau în remize), având o medie scăzută de goluri pe meci, semn că Astra se apără bine dar stă prost la capitolul atac. Să vedem dacă acest Ousmane N’Doye ar putea ajuta mai mult pe plan ofensiv echipa lui Tibor Selymes, el fiind un mijlocaş pe care îl poţi vedea des urcând. Pronostic: sub 2,5 goluri.

Steaua – Braşov. Nu ai cum să treci cu vederea modul în care au decurs lucrurile în tur, atunci când Piţurcă n-a făcut deplasarea cu echipa la Braşov, iar steliştii au fost egalaţi in extremis, pe fondul unor multiple greşeli făcute pe final. Steaua era, pe atunci, o echipă în schimbare. Mă rog, Steaua urma să sufere noi schimbări chiar după acea etapă, Piţurcă demisionând alături de întreg staff-ul tehnic, iar „roş-albaştrii” au tot continuat schimbările până au ajuns iar la marginea prăpastiei (în afara locurilor europene). Din fericire pentru ei, au mai urcat o poziţie în clasament, ocupând în prezent locul 6, la egalitate cu Dinamo şi cu un punct în spatele Rapidului (locurile 5, respectiv 4).

Craiova – Brăneşti. În mod cert Universitatea doreşte să răzbune ruşinosul eşec din tur, atunci când băieţii lui Ilie Stan s-au impus cu 1-0 în ceea ce avea să însemne prima victorie a Brăneştiului în Liga I. Părerea mea este că de atunci, Victoria a cunoscut un progres din punct de vedere al jocului, se vede de la o poştă faptul că Ilie Stan pregăteşte minuţios schemele de joc finalizate ca la carte, văd în dese rânduri goluri marcate de jucătorii Brăneştiului, fapt pe care l-am putut vedea şi etapa trecută. Pronosticul meu este 0-0, scor corect.

Vaslui – U Cluj. Meci ce se anunţă extrem de interesant. Dacă Vasluiul a avut de beneficiat din momentul în care vedeta echipei, brazilianul Wesley, a intrat pe teren după ce a stat o repriză întreagă pe banca de rezerve, U Clujul a preferat să-l „menajeze” pe Claudiu Niculescu. Eu consider că fostul atacant dinamovist este un om esenţial pentru „şepcile roşii” sau cel puţin asta a fost senzaţia mea pe parcursul turului. Atunci când s-a aflat pe teren s-a putut vedea foarte bine, la fel cum se pot vedea şi „roadele” absenţei lui „Clau-gol”. Dacă nu va evolua nici contra Vasluiului, ar trebui ca moldovenii să aibă meciul în mână.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/03/04/preview-etapa-20-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: