Overview: Etapa 19


[NEPROGRAMAT] Pandurii – Oţelul.

Rapid 1-0 Urziceni. Echipa oaspete mi-a adus aminte de vremurile în care jucam fotbal în curtea şcolii şi improvizam fel şi fel de echipe formate ad-hoc din colegi, prieteni din alte clase, cunoştinţe noi sau – în cel mai rău caz – unguri. Cam aşa a arătat şi trupa lui Marian Pană. Un fel de struţo-cămilă care n-a pus probleme prea mari Rapidului. De fapt, giuleştenii au ştiut cum să-şi îndepărteze adversarii de propria poartă. Golul victoriei i-a aparţinut lui Sburlea, autorul unui şut violet din lateral, fără şanse pentru George Curcă, goalkeeper-ul Unirii împrumutat din „Ştefan cel Mare”. Aşadar, trei puncte foarte importante pentru Şumudică în ecuaţia titlului.

Sportul 0-1 Dinamo. „Câinii” lui Ioan Andone au început anul 2011 cu bine, învingând „lanterna roşie”. Deşi scorul nu o arată, dinamoviştii nu au avut mari probleme contra Sportului condus de la margine de către Gabi Popescu, mult mai calm decât m-aş fi aşteptat vreodată. Golul a fost marcat de Cătălin Munteanu, cel care a expediat un şut foarte frumos chiar pe sub portarul „studenţilor”. Se anunţă vremuri grele pentru Sportul, mai ales că fără Dacian Varga, echipa nu are busolă.

Timişoara 3-1 Mediaş. O victorie imensă pentru timişoreni la revenirea lui Dusan Uhrin jr. Din punctul meu de vedere, Pustai a pierdut controlul situaţiei în clipa în care l-a scos pe Florin Bratu, jucător ce nu s-a descurcat rău la debutul pentru Gaz Metan, acesta servindu-l pe Dudiţă pentru deschiderea scorului. Din nefericire pentru oaspeţi, a lipsit şi brazilianul Eric, omul cu ultima pasă dar care şi finalizează pentru medieşeni. Zicu reuşeşte o „dublă”, astfel că trece pe locul doi în clasamentul golgeterilor cu 11 reuşite, cu doar două mai puţine decât Bogdan Stancu.

Victoria 1-1 CFR Cluj. Primul meci, primul semi-eşec pentru campionii en-titre. Băieţii lui Alin Minteuan se află la 14 puncte de lider, astfel că şi-au luat adio de la orice şansă pentru titlu. La oaspeţi şi-a făcut debutul şi grecul Pantelis Kapetanos. Sunt curios dacă va fi copiată „reţeta succesului” de la Steaua, acolo unde vârful elen intra cu precădere pe finalul partidelor (ultimele 10 minute) şi puncta decisiv de cele mai multe dăţi. Rămâne de văzut care va fi tactica lui Minteuan, un tehnician care, deşi e la debut, poartă o „pălărie” prea mare pentru el.🙂

U Cluj 1-1 Braşov. Ionuţ Badea a luat o decizie destul de ciudată în momentul în care l-a lăsat pe bancă pe Claudiu Niculescu. Mi s-a părut că elvii lui Badea au fost destul de impotenţi în ofensivă. De altfel, unicul gol al clujenilor a fost marcat de spaniolul Delgado de la punctul cu var. Din aceeaşi poziţie a înscris şi „veteranul” Robert Ilyeş (37 de ani!!!), autorul unei execuţii extrem de sigure, un adevărat exemplu e a bate un penalty. În cele din urmă, scorul a îngheţat 1-1. Toni Conceicao debutează cu un rezultat pozitiv munca de la Braşov, obţinând un punct muncit în compania unui adversar redutabil.

Craiova 0-1 Steaua. După cum era de aşteptat, a fost un meci între două echipe suferinde. Craiova a suferit, suferă şi va mai suferi mult din cauza (lipsei) banilor, în vreme ce Steaua suferă datorită presiunilor publicului şi patronului, a cărui gură de-a pururi nesecată o auzim de luni până duminică la gesepeu. Florin Costea a ratat la început de meci două mari ocazii, după care jocul s-a stins iar Bilaşco, aproape din nimic, a inventat golul victoriei steliştilor. De aplaudat evoluţia lui Mihai Costea, un atacant care, personal, nu mi-a plăcut niciodată, dar care a evoluat foarte bine duminică seara.

Târgu Mureş 0-2 Vaslui. Deşi Viorel Hizo a început meciul cu Wesley pe banca de rezerve, „Dulăul” s-a văzut nevoit să îl introducă pe acesta din a doua repriză, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă. Brazilianul a marcat de două ori, salvând Vasluiul de la un eventual semi-eşec. De cealaltă parte, nu pot decât să mă declar dezamăgit de prestaţia târg-mureşenilor. Probabil că ideea lui Neluţu Sabău de a alinia un 5-4-1 nu a fost cea mai inspirată mutare pe care o putea face acesta.

Astra 1-0 Gloria. Nu sunt deloc surprins pentru acest rezultat. Prahovenii au marcat un gol contestat de către bistriţeni, fără nicio bază, din punctul meu de vedere. Nu văd de ce Radek Oprsal nu s-ar fi aflat într-o poziţie perfect regulamentară în momentul în care i-a fost expediată centrarea… Pentru gazde a debutat până şi senegalezul Ousmane N’Doye, cel care a şi fost amendat înainte de re-luarea campionatului. O victorie de moral pentru băieţii lui Tibor Selymeş, cei care, în mare măsură, au scăpat de emoţiile retrogradării.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/03/01/overview-etapa-19-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: