Preview: Etapa 19


U Craiova – Steaua. Un meci care ar fi arătat cu totul şi cu totul diferit în cazul în care Piţurcă nu ar fi avut acea dispută cu Adrian Mititelu. Cert e că nici unul, nici altul nu a ieşit mai câştigat de pe urma scandalului. Mititelu a avut mai mult de suferit, acesta pierzând un întreg staff tehnic, un set de jucători importanţi şi – cel mai important – sprijinul suporterilor. Astfel, Craiova este mai slăbită faţă de tur, în vreme ce Steaua speră să fi neutralizat transferul lui Bogdan Stancu la Galatasaray prin sosirile lui Dică şi Burdujan. Din punctul meu de vedere, nu există vreo favorită în acest duel.

Rapid – Urziceni. Partidă cu un singur pronostic: 1 solist. Oaspeţii au avut parte de o iarnă bulversantă. Dacă în primă fază Bucşaru a reuşit să ajungă la un acord cu primarul Chiajnei pentru o fuziune alături de Concordia, oficialii ialomiţeni s-au văzut nevoiţi să renunţe la acest gând, deoarece regulamentul nu mai permite asemenea „manevre”. De cealaltă parte, pentru rapidişti a fost o iarnă destul de săracă în transferuri, cu doar două achiziţii şi tot atâtea plecări. Rămâne de văzut dacă Şumudică va izbuti să-i readucă pe giuleşteni în fruntea clasamentului. Până atunci ei trebuie să câştige acest meci, mai important decât am putea noi să credem.

[NEPROGRAMAT] Pandurii – Oţelul. Povestea a ieşit abia ieri la suprafaţă. Practic nici n-a început a doua parte a campionatului, că deja ne-am ales cu un scandal uriaş. Majoritatea patronilor din Liga I se plâng că totul este o „manevră” a lui Marius Stan pentru a câştiga titlu. Mulţi consideră că Oţelul e deja campioană. Totuşi, cred că nu sunt singurul care abia aşteaptă să vadă cum se vor descurca gălăţenii în acest retur de foc, pe care ei îl vor începe din postura de lideri (detaşaţi, practic au 8 puncte avans înaintea acestei etape :)). Personal, eu nu cred că băieţii lui Dorinel vor câştiga titlul (probabil că nu sunt singurul de aceeaşi părere).

Sportul – Dinamo. Mi-e greu să nu-mi aduc aminte de partida din tur, atunci când dinamoviştii „şi-au furat-o” urât de tot de la Sportul. Revenind în prezent, trebuie să observăm că atât Sportul cât şi Dinamo au vândut mai mult decât au cumpărat în această iarnă. Dacă la Dinamo s-a realizat o „curăţare” a lotului de toţi fotbaliştii lipsiţi de valoare sau poftă de rezultate (vă daţi seama că mă refer la Adrian Cristea), la Sportul au plecat doar doi jucători (cel puţin din câte am aflat), însă ambii erau esenţiali. Ba mai mult, pe unul dintre ei chiar îl vor reîntâlni în acest meci, din postura de adversar (Bogdan Pătraşcu).

Timişoara – Mediaş. Duel mai echilibrat decât am putea crede. Despre bănăţeni trebuie ştiut faptul că, în opinia bookmakerilor, pornesc cu prima şansă la câştigarea titlului. La capitolul „transferuri” nu putem trece cu vederea numele lui Luigi Lavecchia şi Sorin Ghionea, fotbalişti pe care Duşan Uhrin jr se va baza în retur. Medieşenii pornesc această a doua parte de sezon cu acelaşi Cristi Pustai pe banca tehnică şi acelaşi Eric pe teren (deşi s-a creat o întreagă telenovelă în jurul său în iarna aceasta). Singura noutate mai importantă din lotul găzarilor se leagă de ex-dinamovistul Florin Bratu, cel pe care voi şi miza.

U Cluj – Braşov. La modul în care decurg lucrurile în ultima vreme, Clujul este al doilea oraş de referinţă în Liga I. După Arpad Paszkany la CFR, iată că şi Florian Walter s-a decis să investească tot în Cluj – dar la marea rivală, Universitatea. După Boştină, Matache sau Niculescu, iată că şi „Prinţul” a ajuns pe Dealul Feleacului alături de foştii colegi din „Ştefan cel Mare”. Pentru braşoveni, acest retur va fi unul de foc. Antrenorul Toni Conceicao va avea mult de muncit pentru a salva echipa de retrogradare. Chiar dacă se află pe locul 12, diferenţele de punctaj dintre ultimele clasate sunt minusculte.

Astra – Gloria. Meciuri de „totul sau nimic”. De aşa ceva va da Nae Manea în săptămânile ce vor urma. Şi nu că aş avea ceva cu Bistriţa, dar plecările lui Mureşan, Frăsinescu şi Moraes ar putea conta enorm. După cum spunea şi „Lordul” Pădureanu, era mai bine ca brazilianul să rămână în lot, deoarece cu el pe teren, Gloria ar fi fost ca şi scăpată de emoţiile retrogradării. De cealaltă parte, prahovenii s-au întărit în această iarnă cu Ousmane N’Doye. Sincer să fiu, nu cred că această mutare ar putea să ajute prea mult echipa. Probabil că senegalezul va muri de dorul cluburilor de fiţe din Bucureşti şi nu va da mare randament.

Târgu Mureş – Vaslui. Gazdele acestei dispute au făcut unele mutări interesante. Neluţu Sabău a reuşit să-i transfere pe fostul ceferist Diego Ruiz, respectiv Lucian Răduţă, acesta din urmă sosind sub formă de împrumut până la vară. Per total, ardelenii nu s-au făcut de râs în tur – nu degeaba ocupă locul – de aceea cred că Neluţu va reuşi să salveze echipa de la retrogradare, obiectiv pe care l-a îndeplinit de atâtea ori la Bistriţa în trecut. La Vaslui e mai complicată treaba. Au fost mai multe scandaluri în această iarnă, dar se pare că, în mare, s-au rezolvat. Wesley şi-a prelungit contractul, în vreme ce Gerlem a fost îndepărtat din cadrul lotului întocmai precum o măsea stricată.

Victoria – CFR Cluj. Pentru campionii en-titre, orice meci poate fi decisiv în ecuaţia campionatului. Clujenii nu ar trebui să renunţe la ideea câştigării titlului. Din câte am observat, la Cluj a fost linişte în această iarnă. Toţi jucătorii care au plecat au făcut-o în linişte, dar cel mai important, Minteuan a fost lăsat în pace. Acesta, deşi debutant, a contribuit la prima „curăţenie” din cariera sa de tehnician. Astfel, au fost aduşi Maftei, Kapetanos sau Nicoară, pe fondul plecărilor altor foşti jucători, consideraţi de către oficialii clujeni drept „expiraţi”, mai ales ca mentalitate. Îmi pare rău că am tratat cu spatele echipa lui Ilie Stan, însă au brăneştenii au fost mult prea tăcuţi în această iarnă. Sunt de acord că nu e bine să dai din coate şi să te dai mare cu ce echipă ai, dar Victoria parcă nici n-a existat vreodată în Liga I.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/02/25/preview-etapa-19-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: