Prinţ, deci cerşetor


Zilele trecute urmăream o conferinţă de presă a celor de la Universitatea Cluj. Nimic deosebit, îşi prezentau achiziţiile din această iarnă. Un brazilian cel mai probabil luat la kilogram, Elias Bazzi (nu degeaba U Cluj e Dinamo III, nu?), Marius Popa, Nasser Menassel, Octavian Abrudan. Deodată camerele s-au oprit din filmat. Întunericul şi liniştea s-au instalat în acea sală de conferinţă. Şi, din senin, o lumină cade brusc pe PRINŢ. Îmbrăcat la patru ace, cu barba lui cea din totdeauna tăiată (sau o fi albită? de ce o fi albită?), cu sprânceana lui dreaptă tăiată (sau o fi albită şi asta? de ce?), zâmbind continuu.

După care a urmat prezentarea tricourilor cu tot cu numere. Bazzi – 14 (parcă acest număr îl purta Adrian Piţ, nu va mai juca la „U” sau va purta alt număr?), Popa – 12, Nasser – 8, Abrudan – 6. PRINŢUL – 30. Iată că lui Adrian Cristea i-a crescut ceva odată cu sosirea sa la Cluj, chiar dacă e vorba doar despre număr şi nu despre valoare. Sunt şanse reale ca şi valoarea să-i crească Prinţului odata cu acest transfer, precum în cazul lui Ianis Zicu, mai ales că la Universitatea e o haită destul de mare de dinamovişti – nu văd de ce nu s-ar acomoda. Dar totodată s-ar putea ca această mutare să fie un real eşec. Şi nu mă refer din punct de vedere profesional, cât mă gândesc la sentimentele „Prinţului”, aflat într-o relaţie cu frumoasa Bianca Drăguşanu. Sunt curios ce cote ne oferă casele de pariuri pentru o eventuală despărţire până la vară (1.25 ar fi o cotă chiar decentă), dar pronosticul meu rămâne că cei doi se vor separa până în luna februarie (aşa sunt eu, îmi place să risc).

Apropo, Adrian Cristea vorbea pe bune atunci când spunea că el se mai gândeşte la echipa naţională?

Published in: on Ianuarie 12, 2011 at 12:06 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/01/12/print-deci-cersetor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: