Mu… what?


O sa îmi calc pe suflet şi de această dată şi voi rosti numele lui adrian mutu. Cine mă urmăreşte, ar trebui să ştie că nu sunt fanul numărul 1 al briliantului. Pur şi simplu nu îmi plac aşa-zisele „pietre preţioase” din ziua de astăzi. A nu se înţelege că nu recunosc talentele băiatului. A fost talentat, a jucat bine la Parma, Fiorentina şi nu în ultimul rând la naţionala României, însă datorită CARACTERULUI INFECT de care a dat dovadă de atâtea şi atâtea ori, a „reuşit” să se ofilească, să se degradeze, să îşi bată joc de darul cu care a fost înzestrat de cine l-a făcut.

Multă lume spunea că mutu a dat dovadă de un caracter deosebit în momentul în care a reuşit să treacă peste suspendarea de şapte luni pe care a încasat-o pentru CONSUM DE DROGURI. Poate aş fi zis şi eu aceeaşi chestie dacă ar fi învăţat ceva din greşelile trecutului. Dar n-a făcut-o. A făcut pe rănitul ca să nu mai vină la naţională (invocând dureri de cot – la propriu vorbind!), a petrecut într-un club din Serbia la câteva ore după un eşec odios, scor 5-0 împotriva plavilor, s-a dopat (la urma urmei a încercat să trişeze fotbalul), a bătut un chelner, iar mai nou a făcut figuri la antrenamente. Drept urmare a tuturor acestor scandaluri, Fiorentinei i s-a acrit de briliant şi nu doar că vrea să scape de el, dar îl şi dă în judecată, alături de impresarul jucătorului, Ioan Becali.

Dar cu toate aceste bube pe cap, lumea încă îl susţine pe mutu. „Eh, las’ că aşa e el, mai rebel” cu un ton de genul „hai că ne place şi aşa de el”. Să fim serioşi – trebuie să fii cretin să mai iei apărarea unui asemenea jeg.

Sper din tot sufletul să se transfere la o echipă care să îl plătească bine, să scape de datoria pe care o cere Chelsea, doar să nu mai evolueze prin Europa. Ducă-se în Arabia Saudită. Învârtindu-se. Numai să nu mai auzim de brilinatu.

Published in: on Ianuarie 8, 2011 at 12:01 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2011/01/08/mu-what/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: