Fotbalistic, nu mă mai surprinde nimic


Înfrângerea Stelei de la Napoli este, la fel ca şi episodul „Middlesbrough”, o dovadă clară că noi românii nu avem un psihic sănătos. Renunţăm la atac, lăsăm garda jos, preferăm să ne lăsăm adversarul să joace în timp ce noi stăm la încasat până la scurgerea timpului. Ne bazăm mai mult pe noroc decât pe propriile forţe. Din păcate pentru noi, nu ştim mai mult şi nici nu ne putem schimba. Şi nu, nu e vorba doar despre sport.

Nu pot să nu mă leg de modul în care toată lumea se îndoia de siguranţa steliştilor la Napoli. Se vehicula că vor exista incidente, că se vor tăia capete, că se lasă cu ciuruială. Am impresia că cineva s-a uitat prea mult la filme cu mafia italienească. Voi chiar credeţi că trăim în junglă? Suntem oameni cu toţii, trăim în secolul XXI. Dar acest aspect a contat mai puţin. Şi mai multă lumea se întreba ce sistem va alege Lăcătuş pentru acest meci. Erau numeroase variante, ba cu Gardoş pe post de închizător, ba cu Bonfim aripă dreapta. Până la urmă „Fiara” a optat pentru un 4-2-1-2-1, cu doi mijlocaşi defensivi (Gardoş, Ricardo), unul central (Anghelov), două aripi (Szekely, Surdu) şi un vârf împins (Stancu). Şi nu în ultimul rând, ceea ce i-a frământat pe cei mai mulţi a fost dacă Steaua va rezista presiunii în condiţiile în care joacă peticit, fără un mijlocaş stânga sau un atacant de careu veritabil.

Nu stau să reanalizez meciul, ocaziile şi toate cele. Finalul a fost unul prea scârbos prin modul care s-a derulat ca să-l mai amintesc. Din punctul meu de vedere, Steaua s-a descurcat MAI MULT DECÂT ONORABIL în faţa publicului napoletan care nu m-a suprins cu nimic. Au fost chiar zeci de minute în care tribunele parcă erau îngheţate, neputincioase la neputinţa favoriţilor de „a o băga în poartă”. Dar au băgat-o până la urmă, chiar dacă pe final, aşa cum ne-au obişnuit Cavani et comp.

În prima repriză m-a încântat evoluţia tuturor steliştilor, dar cel mai mult mi-au plăcut Anghelov, Geraldo şi Martinovic, în special sârbul pentru răutatea pozitivă de care a dat dovadă. În a doua jumătate situaţia s-a schimbat. Jocul tactic perfect al steliştilor din primele 45 de minute a dispărut, mijlocaşilor au început să le tremure picioarele, în vreme ce Napoli creştea progresiv în ceea ce priveşte intenstitatea jocului. Intrarea lui Sosa a fost benefică italienilor, dar cu adevărat decisivă a fost accidentarea lui Gardoş, cel care a avut câteva intervenţii magistrale. Mă tem că această cădere fizică a steliştilor a avut ceva legătură cu „ieşelea” lor în cluburi, cu doar câteva zile înaintea acestui meci.

Inevitabilul s-a produs iar. Acelaşi Cavani, aceleaşi prelungiri blestemate şi interminabile, aceeaşi indolenţă româneascã.

În concluzie, rezultatul este unul corect, napoletanii şi-au creat mai multe ocazii decât roş-albaştrii, însă maniera în care Napoli a câştigat nu a fost corectă defel, cu atât mai puţin cu devine psihotică.

Anunțuri
Published in: on Decembrie 17, 2010 at 3:28 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/12/17/fotbalistic-nu-ma-mai-surprinde-nimic/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: