Premiile Pedigree77 în fotbal, 2010


Acest articol ar trebui tratat drept o gală virtuală – că tot e la modă să ţii o gală an de an în care să decernezi premii celor mai merituoşi sportivi, conducatori, copii (nu de mult a avut loc „Revelionul arbitrilor” sau ceva de genul, unde Vasile Avram şi-a premiat toţi puradeii). Eu nu am copii, aşa că nu pot fi acuzat că aş ţine cu o parte sau cu alta.

Revenind, vă rog să vă imaginaţi că aţi fi spectatori la o gală de premiere a celor mai buni patroni, presedinţi (de cluburi), antrenori, jucători, străini (toţi din Liga I), stranieri, plus câteva premii speciale, cum ar fi cel pentru cel mai bun sportiv român al anului. În afara acestor premii, imaginaţi-vă toată lumea bună a fotbalului, cele mai draguţe fotomodele pe post de hostesse. Şi începem:

Premiul pentru cel mai bun patron din Ligii I. Este decernat unui conducător de club care a investit enorm de mult în ultimii patru, cinci ani. Deşi a mai „scos” ceva bani, e departe de a-şi fi amortizat investiţia. Practic, şi-a creat de unul singur echipa, de la jucători şi până la stadion. Şi ce stadion, unul de Champions League. Aşadar, cel mai bun patron din liga I – ARPAD PASZKANY de la CFR CLUJ. Pe podiumul celor mai buni patron din Liga I se număra Gigi Becali de la Steaua şi Adrian Porumboiu de la SC Vaslui.

Premiul pentru cel mai bun preşedinte de club. Sau manager. E tot una, cel puţin în România. E o categorie unde bătălia este foarte mare. E la fel de drept faptul că în afara celor trei nominalizaţi, nu mai prea există multe variante. Şi totuşi, în acest an unul dintre ei a avut rezultate mai bune. De câţiva ani, de când este implicat în proiectul curent, face o treabă extraordinară, „aspirând” şapte trofee în ultimii trei ani. Aşadar, cel mai bun preşedinte de club – IULIU MUREŞAN de la CFR CLUJ. Urmat de Mihai Stoica de la Unirea Urziceni/Steaua Bucureşti.

Premiul pentru cel mai bun antrenor român. Ei bine, aceasta este prima categorie unde, din cele trei variente propuse de mine, ai fi tentat să îi premiezi pe toţi. Orice variantă din cele trei pare viabilă. Toţi au plusuri şi minusuri. Dar pentru mine, tehnicianul cu cele mai multe plusuri şi cele mai puţine minusuri este MIRCEA LUCESCU de la ŞAHTIOR DONEŢK. Antrenorul echipei momentului în Ucraina (şi probabil în Europa de Est), campion plus calificat în primăvara Ligii de pe primul loc dintr-o grupă din care mai face parte Arsenal. Urmat în topul meu de Dan Petrescu de la Kuban Krasnodar şi Dorinel Munteanu de la Oţelul Galaţi.

Premiul pentru cel mai bun comentator sportiv. De departe premiul meu favorit. Când urmăresc un meci, urmăresc şi comentariul la fel de atent. Nu sunt pretenţios în ceea ce priveşte comentariul unei partide. E drept, sunt câţiva comentatori care mă determină să aleg opţiunea „MUTE” a telecomenzii. Nu dau nume, deoarece acum voi alege cel mai bun comentator sportiv al acestui an. Nu e Grădinescu şi nu e nici Băleanu – doi dintre favoriţii mei. Cel mai bun comentator sportiv este MARIAN OLAIANOS, de la TVR, un jurnalist de mare valoare, care m-a impresionat comentând meciurile de fotbal ale României, precum şi partide din Liga Campionilor sau Cupa Mondială. Este urmat de Bogdan Socol de la Digi Sport şi Mihai Mironică de la sport.ro.

Premiul pentru cel mai stranier din Liga I. Odată cu creşterea numărului de stranieri în Liga I, creşte şi numărul jucătorilor de valoare din Liga I. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni prin decizia mea – favoritul celor mai mulţi dintre cei care au răspuns diferitelor sondaje despre cei mai buni fotbalişti, antrenori etc l-au ales drept cel mai bun stranier pe cel care ocupă locul 2 la aceasta categorie (voi scrie un articol mai pe larg pe această temă). Pentru mine, cel mai bun străin din campionatul românesc a fost JUNIOR MORAES de la Gloria Bistriţa, pentru forma extraordinară pe care ne-a arătat-o în returul sezonului trecut respectivul turul celui actual. Este urmat de Eric de la Mediaş, respectiv Pantelis Kapetanos de la Steaua, vice-golgeterul sezonului trecut.

Premiul pentru cea mai bun emisiune sportivă. Deşi toată lumea a ales „Replay”-ul lui Marian Olaianos, eu consider că şi o altă emisiune a fost măcar la fel de bună (deşi e diferită din toate punctele de vedere). Vorbesc despre o emisiune care prezintă situaţia în cele mai importante campionate de fotbal din Europa (probabil chiar din lume). Da, aţi ghicit, este vorba despre „Fotbal European” de pe Digi Sport, emisiune prezentată de Andrei Niculescu şi Bogdan Socol, aceştia avându-i drept invitaţi speciali pe Ilie Dumitrescu, Mihai Stoica sau Gică Craioveanu. Ambele emisiuni („Replay” şi „Fotbal European„) mi se par foarte bune, de aceea aş premia ambele emisiuni

Premiul pentru cel mai bun tânăr jucător din Liga I. Nici la aceasta cateogrie nu voi răspunde printr-un singur jucător. Voi premia trei jucători români care ne-au arătat de ce sunt în stare şi care, în cel mai scurt timp, vor fi titularii naţionalei de fotbal a României. Cei trei evoluează pe poziţii diferite, dar nu pentru că mi-aş fi propus eu asta. Dar pur şi simplu PAUL PAPP de la Vaslui, GABRIEL TORJE de la Dinamo şi BOGDAN STANCU de la Steaua m-au impresionat pe parcursul acestui an 2010. Cred că şi pe dvs.

Premiul pentru cel mai bun jucător român. Prea multe comentarii n-ar fi de făcut. A avut un an dificil, poate chiar cel mai dificil din întreaga sa carieră. Însă prin voinţa sa de fier şi personalitatea lui deosebită, a reuşit să treacă peste o operaţie la cap, revenind în cel mai scurt timp pe teren, contribuind la cele trei succese ale echipei sale. Da, este vorba despre CRISTI CHIVU, un adevăr model pentru noi toţi.

Premiul pentru sportivul anului. Categoric noi românii suntem destul de taltentaţi la majoritatea sporturilor. Vorbesc despre sporturile de tradiţie pentru noi, sporturi unde am avut aproape mereu câte un campion măcar o dată la câţiva ani. Sentimentul de a şti că eşti cel mai bun din lume la un sport e unică. Dacă noi, în calitate de fani ai sportului, ne bucurăm la succesele sportivilor, imaginaţi-vă ce e în sufletul celor cărora li se cântă „Deşteaptă-te, române!” şi li se ridică steagul tricolor. Sportivul anului este LUCIAN BUTE, cel mai în formă boxeur român al momentului, extrem de apreciat în America de Nord.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/12/15/premiile-pedigree77-in-fotbal-2010/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: