Preview: Etapa 25


Otelul – Pandurii. Revenirea lui Sorin Cartu pe banca tehnica a gorjenilor nu s-a pliat pe acea zicala din zona fotbalului, conform careia o schimbare de antrenori provoaca, de cele mai multe ori, un soc pozitiv. A pierdut, la limita ce-i drept, impotriva fostilor campioni ai Romaniei, CFR Cluj. Cartu este capabil de a-i salva pe Panduri de la retrogradare, insa nu mi s-a parut in niciun moment ca echipa ar avea o strategie bine-definita, patronul Marin Condescu nu a investit bani prea seriosi in echipa, iar Pandurii au ajuns acolo unde sunt acum si de unde spera sa fie salvati de catre Sorin Cartu.

Astra – Urziceni. Sper la un duel interesant, deoarece ambele echipe au demonstrat ca sunt in stare de meciuri memorabile. Formatia lui Nicolo Napoli ma impresioneaza prin ambitia de care dau dovada aproape la fiecare meci, asta in ciuda faptului ca nu sunt prea multi fotbalisti cu nume in vestiarul prahovenilor, iar acest lucru poate fi un atuu pentru jocul care le iese de cele mai multe ori. Despre Urziceni nu mai trebuie sa spunem nimic, asta dupa ce etapa trecuta a luat parte la un meci de-a dreptul nebun, cand a smuls un egal nesperat (4-4) contra dinamovistilor. Din pacate pentru Ronny Levy, echipa sa nu gaseste cheia victoriei. Are o singura victorie in acest an 2010, doua infrangeri iar in rest, remize. E drept ca ambele infrangeri au avut loc impotriva celor de la FC Liverpool…

Ceahlaul – Iasi. Nu, nu e cel mai slab meci al etapei! In alta ordine de idei, ambele echipe sunt prinse in hora echipelor ce se zbat in zona retrogradarii, pentru ambele formatii succesul le-ar ajuta enorm cel putin din punct de vedere moral, un egal, desigur, nu ajuta pe nimeni. Nu cred ca e o surpriza pentru cineva faptul ca partida nu va fi televizata…

Steaua – Brasov. La ceea ce ne-au aratat aceste doua echipe in retur, ma astept la un meci foarte urat… Brasovenii s-au menajat in privinta acestui meci, lasand de o parte aproximativ o jumatate de echipa in afara lotului etapa trecuta. Stelistii ar trebui sa porneasca cu avantajul terenului propriu, insa in conditiile in care relatia jucatorilor, antrenorului si conducerii cu fanii nu e dintre cele mai bune (dimpotriva), acest aspect poate deveni oricand un avantaj pentru echipa lui Ion Moldovan. E greu sa spui care dintre echipe ar fi mai „favorita”, din punctul meu de vedere cel mai plauzibil rezultat ar fi cel de 0-0. O victorie a gazdelor l-ar incurca enorm pe Viorel Moldovan, insa ma indoiesc ca acesta ar putea fi demis intrucat urmeaza mansa-retur a duelului din semifinalele Cupei Romaniei contra Vasluiului. De cealalta parte, Mihai Stoichita are locul asigurat cel putin pana la finele returului, cel putin asa a declarat Gigi Becali. Ei bine, un eventual esec nu cred ca l-ar incanta prea mult pe latifundiar. Si totusi, va cadea vreun cap in urma acestui duel? Si daca da, al cui?

Dinamo – Medias. Din cate se pare, la Dinamo s-a spart buba la nivelul administrativ. Managerul sportiv al echipei, contestatul Florin Prunea, l-a acuzat pe actionarul Vasile Turcu de faptul ca a fost prea dur vis-a-vis de Emilian Dolha. Turcu s-a suparat iar de atunci refuza sa dialogheze cu Prunea, am urmarit scene penibile la tv, nici nu mai trebuiesc amintite… Lasand gluma la o parte, Dolha chiar s-a accidentat duminica la acea faza, si-a planificat o operatie si cel mai probabil nu va mai juca pana la sfarsitul sezonului. El se alatura listei de „dinamovisti ghinionisti”, care cad de la un meci la altul si printre care se mai numara Lucian Goian sau Dragos Grigore, doi oameni ce se anuntau a fi importanti in aceasta ultima treime de campionat.

International – Rapid. Sunt curios daca pe banca oaspetilor se va afla chiar Ioan Andone, antrenorul roman care a parasit banca tehnica a celor de la CSKA Sofia, in urma unei dispute cu fanii echipei. Miercuri, Andone s-a alaturat rapidistilor la antrenament, a declarat ca nu a semnat nimic iar in decursul zilelor urmatoare va lamuri cum sta situatia. Dupa cum au mai precizat si altii, si eu sunt de parere ca Rapidul chiar poate spera la titlu cu „Falcosul” pe banca. Giulestenii se intaresc enorm in scurt timp, pe fondul revenirii lui Cristi Sapunaru, iar daca vor reveni si Dacian Varga & Tiberiu Balan, situatia se imbunatateste si mai mult. Totusi, nu e de uitat ca rapidistii vin dupa nu mai putin de patru infrangeri la rand (principalul motiv pentru care ei sunt considerati a fi 90% „out” din lupta pentru titlu) – acesta pare a fi principalul atuu al celor din Curtea-de-Arges.

Craiova – Timisoara. Dupa ce etapa trecuta am avut nu mai putin de patru partide interesante, intre echipe capabile sa ofere spectacol. De aceasta data, singurul astfel de meci e cel care pune fata in fata o echipa ce pare a-si fi revenit dupa o perioada secetoasa (din punct de vedere al numarului de puncte obtinute), asta dupa ce si-au pierdut si unul dintre cei mai valorosi fotbalisti din ograda – Florin Costea. Ei sunt Universitatea Craiova, care incearca sa castige alte trei puncte extrem de pretioase in fata publicului din Turnu-Severin care creeaza o atmosfera de zile mari de fiecare data cand joaca oltenii. Sincer nu ma asteptam ca echipa patronata de Mititelu sa fie atat de simpatizata, chiar imi place mult atmosfera de acolo. Rivalii acestora sunt nimeni altii decat ocupantii locului 3, asta dupa ce au facut in pas in spate etapa trecuta, cand Vasluiul a luat cele trei puncte din Timisoara, dar si locul 2. Sabau spera sa revina acolo sus pentru a-l multumi pe Marian Iancu, dar totodata si publicul de pe malurile Begai.

Vaslui – Alba-Iulia. Dupa ce presa vehicula o eventuala despartire a lui Marius Lacatus de Vaslui, iata ca in scurt timp „Fiara” reuseste sa isi duca echipa pana pe locul secund al clasamentului, asta si cu putin timp (se stie scandalul iscat pe fondul reusitei lui Costly). Teoretic ar trebui sa fie un meci usor, intrucat vor infrunta pe teren propriu tocmai „lanterna rosie” a clasamentului, o echipa ce da semne ca se mai zbate, insa mi-e greu sa cred ca sansele lor sunt reale. Asadar, un duel inegal. Pronosticul meu nu poate fi decat unul singur, insa nu as dori sa il public… Totusi, sa nu uitam ca suntem in Saptamana Patimilor, si e preferabil sa nu pacatuim in aceasta perioada😀 (iar pariurile sunt pacate, be sure of that).

CFR Cluj – Bistrita. Meci interesant in Ardeal, acolo unde liderul actual al campionatului, CFR Cluj, infrunta pe teren propriu echipa care ar ocupa prima pozitie intr-un clasament virtual al returului, Gloria Bistrita… Trupa lui Sumudica a schimbat cu mult strategia fata de ceea ce ne arata in tur, jucatorii se misca altfel pe teren, progresand mult chiar si fata de jocul cu Florin Halagian pe banca. De cealalta parte, clujenii nu arata o consistenta in joc in asa fel incat sa te faca sa spui „Da, astia merita cu adevarat primul loc in clasament si de aceea pornesc cu prima sansa in lupta pentru titlu”. In primul rand ca nu exista echipa care sa porneasca cu prima sansa la titlu, toate se afla in pluton si, precum in ciclism, se uita unii la altii, asteptand momentul potrivit sa evadeze. In cazul unei victorii a oaspetilor, nu vad de ce nu ar putea spera si ei la un loc 5. Sa speram ca Sfintele Sarbatori Pascale nu vor „strica” spectacolul pozitiv, iar fotbalistii sa fie cu mintea pe teren, nu la cozonacii din cuptor.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/04/01/preview-etapa-25-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: