Preview: Paris-Nice


Luna martie s-a deschis in ciclism cu o cursa extrem de interesanta, Paris-Nice (sau Paris-Nisa), care va fi urmata de alte tururi sau clasice, cum ar fi Tirreno-Adriatico, Milan-San Remo, Turul Catalunyei s.a. Revenind la Paris-Nice, specialistii in ciclism considera aceasta cursa ca fiind un „preview” al Turului Frantei, majoritatea echipelor ce vor lua startul in martie vor fi prezente si in iulie.

Cele 22 echipe prezente la Paris-Nisa sunt: Ag2r-La Mondiale, Astana, Bbox Bouygues, Caisse d’Epargnes, Cervelo Test Team, Cofidis, Euskaltel-Euskadi, Francaise des Jeux, Garmin-Transitions, Team Katusha, Lampre-Farnese, Liquigas, Omega Pharma-Lotto, Quick Step, Rabobank, Saur-Sojasun, Skil-Shimano, Team Columbia, Team RadioShack, Team Saxo Bank, Team Sky, Vacansoleil. Ar fi de notat absenta Team BMC, o echipa care a investit ceva bani pentru sezonul 2010 (i-au transferat pe Cadel Evans, Alessandro Ballan, George Hincapie, Marcus Burghardt s.a.) la fel ca alte echipe noi, gen Team Sky sau Team RadioShack. Este posibil sa nu-i vedem pe cei de la BMC nici in Turul Frantei.

La finalul lunii martie se vor oficializa numele echipelor participante in „le Tour ’10”, se spune ca sansele americanilor de a primi licenta de Pro-Tour sunt mici in conditiile in care organizatorii Paris-Nisa organizeaza si Turul Frantei . Alaturi de Team BMC, mai lipsesc Footon-Servetto (fostii Fuji-Servetto) respectiv Team Milram. Liderul Team BMC, Cadel Evans a declarat ca e interesant mai mult de Turul Italiei; e de inteles pe undeva, nu a castigat Turul Frantei cand „era pe val” si lipseau unii favoriti de azi, acum a mai imbatranit, iar o victorie in „il Giro” e mai sigura decat una in Franta, acolo unde s-ar bate cu Alberto Contador, Lance Armstrong, Andy Schleck si restul.

In urma cu un an am putut asista la probabil cel mai ciudat moment al anului 2009 in ciclism. Alberto Contador se afla in fruntea cursei pana cand, din senin a incetinit ritmul, a fost lasat in urma de adversari si, in cele din urma, a pierdut primul loc in Paris-Nisa, in favoarea lui Luis Leon Sanchez, cel care anul acesta poarta tricoul cu numarul 1. Cu totii ne intrebam, stupefiati, care au fost motivele. La finalul cursei am aflat ca spaniolul a uitat sa se hidrateze respectiv sa manance in ultimii 20 de kilometri, „o greseala de amator” asa cum avea sa declare dupa cursa Lance Armstrong.

Anul acesta vor participa destui ciclisti cu nume. In afara de favoritii principali Alberto Contador (foto dreapta), Luis Leon Sanchez si Alejandro Valverde, alti contracandidati ar fi Andre Greipel, Phillippe Gilbert, Jens Voigt, Levi Leipheimer, in vreme ce Franck Schleck, Roman Kreuziger, Tony Martin, David Millar sau Christian Vandevelde pot reprezenta un pericol real, astfel ca merita urmariti etapa de etapa. Eu consider ca prima sansa la castigarea cursei o are Alberto Contador. „Pistolarul” pare in forma, astfel ca bet365 ofera o cota de 2.25 pentru un succes al acestuia.

Ieri a avut loc prologul cursei, ce a constat intr-un contra-timp individual pe o distanta de 8 kilometri (Montfort-l’Amaury). Cu un timp de 10’56”, Lars Boom (Rabobank) a iesit pe primul loc, urmat de Jens Voigt (Team Saxo Bank), Levi Leipheimer (Astana), Alberto Contador (Astana), Peter Sagan (Liquigas), Xavier Tondo (Cervelo Test Team), David Millar (Garmin), Luis Leon Sanchez (Caisse d’Epargne), Roman Kreuziger (Liquigas), Samuel Sanchez (Euskaltel) si restul.

De astazi incep etapele. Ar fi de spus ca ciclistii vor primi bonificatii. La contra-timp ciclistii au primit 3 secunde (primul clasat), 2 secunde (al doilea) respectiv 1 secunda (al treilea), in vreme ce la finalul etapei primii trei vor primi 10, 6 respectiv 4 secunde.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/03/08/preview-paris-nice/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: