Overview: Etapa 19


Alba-Iulia 1-2 Bistrita. Acesta e primul succes al antrenorului Marius Sumudica pe banca tehnica a bistritenilor si, probabil ca vor mai urma si alte rezultate de acest gen, deoarece Gloria chiar arata ca joaca… Dupa fluierul final al arbitrului, aproape toti spectatorii (cati au ramas, majoritatea plecasera deja) au scandat „Demisia!”, fiind nemultumiti de prestatia jucatorilor Unirii si de munca depusa de Adrian Falub. Nu vad ce rezolvare s-ar gasi in cazul unei despartiri de Falub, echipa nu joaca rau sub bagheta acestuia (vorbesc per total, nu dupa acest meci), mai trebuie putina rabdare.

Ceahlaul 0-1 Otelul. Iata ca nici n-a trecut bine etapa a doua a returului, ca deja a „picat” un antrenor, acesta fiind Gigi Multescu. Da, si mie mi se pare o decizie ciudata, chiar ma gandeam ca se vrea salvarea de la retrogradare, insa „Pinalti” e neserios, declarand ca pentru etapa urmatoare (contra celor de la Dinamo) se vor pregati ca pentru un meci de pregatire… Iata ca exista si astfel de oameni si de echipe care, la urma urmei, isi merita din plin locul in clasament. Otelul se afla la a doua victorie in acest an, echipa chiar incepe sa isi sudeze unele realtii de joc, fapt ce dovedeste ca Dorinel Munteanu e un antrenor ce-si face treaba chiar bine.

Timisoara – Iasi. O partida foarte buna intre „Politehnicile” Ligii I. Atacantul imprumutat de Dinamo la Iasi, Georgian Paun, a deschis scorul (astfel a ajuns la al doilea gol inscris in tot atatea meciuri pentru trupa moldava). Au urmat alte cateva ratari pentru banateni, a venit si minutul 54 cand a reredebutat Cosmin Contra pentru Timisoara (intrat in locul lui Kozak, cel care a jucat cam subtire pana acum) iar peste 3 minute banatenii aveau sa beneficieze de o lovitura libera de la aproximativ 25 de metri, fructificata de catre „Gurita”. Pana pe final, s-au mai inscris doua goluri – unul a fost marcat de un fan al Timisoarei, ratacit pe teren, iar altul de Goga, printr-un sut de zile mari. La finalul partidei, fanii au cerut demisia lui Ioan Ovidiu Sabau…

Craiova 1-2 Medias. Debutul juvetilor pe stadionul din Turnu-Severin nu a fost unul tocmai fericit pentru formatia lui Adrian Mititelu. Cu toata stima si tot respectul meu fata de Universitatea Craiova si istoria clubului, insa e o rusine ceea ce se petrece acum la Craiova (sau ma rog, Turnu-Severin…). Echipa se afla in partea de jos a clasamentului, ba chiar la retrogradare (si se afla aici de ceva vreme), iar de curand si-au mutat „casa” de pe „Ion Oblemenco” intr-un oras din vecinatate. Poate fi ceva mai umilitor?

Vaslui 2-1 Pandurii. Un meci controlat 99% de gazde, care si-au pregatit bine temele pentru aceasta etapa. Trupa antrenata de Liviu Ciubotariu n-a prea atacat, a preferat sa astepte jocul moldavilor, astfel ca paradele goalkeeper-ului Razvan Stanca au salvat in dese randuri oaspetii de la majorarea scorului. Dupa cum era de asteptat, Wesley Lopez nici n-a facut parte din lotul de 18 jucatori, insa eu cred ca in scurt timp isi va cere scuze public si va reveni in planurile lui Lacatus. In schimb, i-am vazut pe Milanov, Costly sau Lucian Sanmartean, care s-au miscat bine, insa omul meciului a fost de departe Gerlem, sufletul echipei.

International 1-3 Dinamo. In momentul in care formatia argeseana a deschis scorul, aveam feelingul ca asist la un deja-vu, insa dubla lui Cristea respectiv reusita lui Marius Alexe m-au trezit la viata. Iata deci, ca Ionut Badea se afla la a doua infrangere consecutia, ceea ce nu e tocmai un lucru bun pentru International. In ziua in care dinamovistii invingau si se apropiau de liderul CFR Cluj la 4 puncte (inaintea derby-ului, desigur), Florin Bratu marca doua goluri pentru satelitul echipei, Dinamo II, fiind probabil sa-l revedem la treaba pentru prima echipa in etapa viitoare. Si, cine stie, poate va debuta si Cristi Daminuta.

Astra 2-1 Brasov. Probabil supriza etapei. Si iata ca e a doua partida in care brasovenii nu joaca tocmai bine, asta dupa ce etapa trecuta a obtinut (cu noroc) cele trei puncte. De aceasta data Liviu Ganea le-a venit de hac, si tin sa spun ca reusita de 2-0 a fost una de exceptie prin dinamica fazei, fiind o lectie de contraatac. Daca e sa cautam cauzele acestei forme slabe (cel putin de moment) a Brasovului, gandul imi sare direct la faptul ca patronul echipei n-a investit in adevaratul sens al cuvantului in aceasta iarna, iar echipa are o medie de varsta destul de ridicata (deci, e nevoie de o oarecare reconstructie la vara). In alta ordine de idei, cica Rui Duarte a revenit la Brasov, dupa mai mult de o luna de nepregatire.

Rapid 1-1 Urziceni. Dupa golul lui Cosmin Contra, a venit si randul unui alt „veteran” sa marcheze, Adrian Iencsi deschizand scorul, asta dupa ce i-a largit tricoul lui Brandan cu cel putin 3 marimi. Unirea a egalat printr-o executie fabuloasa cu capul marca Marius Bilasco, un fotbalist care creste de la meci la meci si probabil ca il vom vedea cat de curand si la nationala, asta daca Razvan va incepe odata si odata sa aduca la nationala jucatorii care merita si nu toti virginii (vezi Ciprian Deac, George Florescu si chiar Mihai Roman). In continuare, Unirea va infrunta pe teren propriu pe Steaua Bucuresti.

CFR Cluj 1-1 Steaua. Iata ca derby-ul etapei s-a terminat cum nu se putea mai bine pentru dinamovisti. La urma urmei, toata etapa s-a terminat cum trebuia pentru „cainii rosii” care, se pare ca vor intra din nou in lupta pentru podium, dupa ce principalele contracandidate au batut pasul pe loc. Revenind la aceasta partida, consider ca am asistat la un meci frumos, cu un ritm de joc alert, de la o poarta la alta, cu destule ocazii de gol. Gigi Becali a declarat dupa meci ca Petre Marin si Alex Tudose „sunt de Divizia C”. Pacat ca a avut o pacla prea densa la minte si nu a observat ca Tudose chiar a evoluat bine, iar despre Petre Marin, n-a prins o zi foarte buna, insa ramane un jucator important in angrenajul echipei. De notat ca a debutat Nicolae Dica pentru clujeni, chiar a avut o contributie la golul egalizator.

The URI to TrackBack this entry is: https://pedigree77.wordpress.com/2010/03/02/overview-etapa-19/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: